Biserica – Trupul lui Hristos
1. Natura și structura Bisericii
Biserica poate fi cunoscută și înțeleasă doar dacă te întâlnești cu ea, dacă intri, rămâi și viețuiești într-însa. Din afară nu poate fi nicicum înfățișată așa cum este cu adevărat. |

32.00 28.80 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Cuvenită e doar chemarea: „Veniți și vedeți”
(Ioan 1, 46); iar „vedeți”, aici, nu înseamnă vedere din afară, ci vedere din
lăuntru, simțire, trăire și gustare a ei. E greu s-o înțelegi și să grăiești despre ea, nu doar pentru că e trăire vie, ci și pentru partea sa de taină, care de pe prag nu se poate zări. Căci este deopotrivă pământeană și cerească, văzută și nevăzută, în timp și în veșnicie, în istorie și în Împărăție, cu legiuiri și canoane, și cu har peste har, ținând în sânul ei pe cei vii și pe cei răposați. Dar mai ales, fundamental, ea este „Trupul lui Hristos”, împărtășindu-se de neajunsa, necuprinsa și nespusa Lui divino-umanitate. • Jean-Claude Larchet |
Cuprins:
Introducere Capitolul 1. Originea, fundamentele și natura Bisericii I. Originea Bisericii II. Biserica, noul popor al lui Dumnezeu III. Biserica, adunare și comunitate IV. Biserica, comunitate frățească V. Biserica, trup Capitolul 2. Insușirile Bisericii I. Unitatea Bisericii 1. Unitatea de Trup al lui Hristos 2. Unitatea dată de Sfântul Duh 3. Unitatea de credință și de Tradiție 4. Unitatea de iubire 5. Unitatea modului de viețuire 6. Comuniunea euharistică - principiu, condiție și manifestare a unității Bisericii 7. Unitate interioară și unitate exterioară 8. Unitatea - unicitate II. Sfințenia Bisericii III. Catolicitatea Bisericii 1. Catolicitate și universalitate 2. Fundamentele hristologice și pnevmatologice ale catolicității 3. Catolicitatea ca plenitudine 4. Catolicitatea ca integritate a credinței și a vieții 5. Catolicitatea ca dreaptă credință, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul 6. Catolicitatea ca unitate, comunitate și sinodalitate IV. Apostolicitatea Bisericii 1. Fundamentul apostolic al Bisericii 2. Succesiunea apostolică și semnificația ei 3. Caracterul misionar al Bisericii V. Relația dintre cele patru atribute ale Bisericii VI. Infailibilitatea Bisericii Capitolul 3. Tradiția bisericească 1. Schița unei definiții 2. Criteriile de universalitate, vechime și consens general 3. Cei trei stâlpi ai Tradiției: Sfânta Scriptură, Părinții și Sinoadele 4. Sfintele Scripturi, Părinții și Sinoadele sunt complementare 5. Tradiția ca lanț de transmisie 6. Tradiția ca opusă inovațiilor 7. Tradiția ca mod de cunoaștere și de viețuire în Hristos prin Duhul 8. Caracterul divino-uman al Tradiției 9. Tradiția - conștiința Bisericii 10. Capacitatea de adaptare a Tradiției 11. Condițiile ascetice ale fidelității față de Tradiție 12. Concluzie Capitolul 4. Organizarea Bisericii primare 1. Noțiunea de Biserică locală 2. Episcopul, prezbiterii/preoții și nașterea parohiei 3. Înființarea mitropoliilor și a patriarhiilor 4.Comuniunea Bisericilor locale în sânul Bisericii universale 5. Sinodalitatea sau conciliaritatea 6. Autonomia episcopului și relația sa cu sinodul 7. Sinodalitate și colegialitate 8. Principiul majorității și semnificația lui 9. Egalitatea esențială a tuturor episcopilor 10. Sinodalitate și sinergie Capitolul 5. Evoluțiile istorice ale organizării Bisericii 1. Constituirea Pentarhiei 2. Bisericile autocefale 3. Bisericile autonome 4. Avantajele și inconvenientele acestei organizări 5. Naționalism și principiu teritorial Capitolul 6. Ierarhia bisericească I. Locul și rolul episcopului în Biserică 1. Legătura strânsă dintre episcop și Biserică 2. Episcopul - Mare-preot 3. Episcopul - învățător 4. Episcopul - Păstor 5. Episcopul - factor de unitate 6. Episcopul - chip al Iui Hristos 7. Virtuțile episcopului II. Locul și roiul preotului 1. Preotul și episcopul 2. Preotul și mirenii din obștea parohială 3. Căsătoria preoților 4. Problema accesului femeilor la preoție III. Diaconul IV. Treptele inferioare 1. Trepte dispărute 2. Trepte active V. Observații referitoare la veșmintele liturgice 1. Semnificații generale 2. Semnificații particulare Capitolul 7. LocuI laicilor în Biserică |
Fragment:
IV. BISERICA, COMUNITATE FRÃȚEASCÃ Cea dintâi comunitate creștină extinsă dincolo de ceata Apostolilor este astfel descrisă în Fapte: „Stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni [ ... ]. Toți cei care credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau pământul și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Și în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâine a în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii, lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul sporea zilnic obștea [Biserica] celor ce se mântuiau. (Fapte 2, 42-47) Această descriere înfățișează Biserica primară sub forma unei comunități (în dublu sens, adică membrii săi le aveau pe toate în comun și trăiau în comun) în același timp materială și spirituală, a cărei activitate era centrată pe Euharistie, în dublu sens, de mulțumire și împărtășire. Prima comunitate creștină este desemnată de Apostolul Petru drept frăție, și chiar „frăția” prin excelență (1 Petru 2, 17; 5,9); această denumire va fi reluată de Clement Romanul, devenind curentă la Sfinții Părinți.’ Apostolul Pavel îi numește pe creștini frați prin raportare la Tatăl, ceea ce îi face nu doar frați între ei, ci și frați ai lui Hristos (cf. Evrei 2, 11-12, 17), Cel „Întâi-născut între mulți frați” (Romani 8, 29). Frații sunt frați pentru că sunt toți fii ai unuia și aceluiași Tată ceresc și dumnezeiesc. Însă creștinii nu sunt frați cumva alături de Hristos, ci prin Hristos și datorită Lui. În vreme ce Hristos este Fiu al lui Dumnezeu prin fire, oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu prin înfiere. Datorită întrupării și iubirii de oameni a lui Hristos, oamenii pot ajunge fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, frați între ei și frați ai lui Hristos. Legătura intimă a frățietății creștinilor cu Persoana lui Hristos, datorită căreia nu are doar parte de sălășluirea lui Hristos în ea, ci este însuși trupul lui Hristos, se vede din această tâlcuire a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Căci îmbrăcând trupul omenesc, a îmbrăcat în același timp și frățietatea, așa că s-au unit la un loc trupul și frăția [ ... ] Și ne cinstește făcându-ne frați ai Lui! Noțiunea de frăție capătă de aceea un înțeles spiritual și transcendent, deosebit de acela al unei simple frății umane, biologice sau sociale. Înțelesul duhovnicesc al frăției este înfățișat de aceste cuvinte ale lui Hristos: „Oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela Îmi este frate și soră și mamă” (Matei 12,50). A-L avea pe Tatăl cel ceresc drept Tată adoptiv, iar pe Fiul drept frate este un țel spiritual, o chemare ce trebuie împlinită printr-o viețuire vrednică de ea. Astfel, Sfântul Atanasie cel Mare scrie: „Fraților, voi care sunteți părtași la această preafericită chemare prin care am fost poftiți să ne facem fii ai lui Dumnezeu și frați ai Domnului nostru Iisus Hristos, se cuvine [ ... ] să fim frați vrednici de Cel care ne-a făcut acest dar al frăției [cu El] și fii vrednici de Cel ce ne-a înălțat la rangul de fii.” Frații sunt astfel uniți întreolaltă și cu Hristos printr-un același țel înalt și printr-o aceeași viețuire, care îl are pe Hristos drept pildă și iubirea drept cea dintâi virtute. Frăția aceasta nu e limitată, ca frăția de sânge sau cea dintr-o confrerie. După cum tâlcuiește Tit de Bostra: „Rudenia cu Domnul nu e mărginită și iubirea Lui de oameni nu se îndreaptă doar către câțiva. Ci a venit ca pe toți să-i cheme la o frățietate ce nu cunoaște hotar”? Mica frăție de la început întemeiază Biserica, iar Biserica, crescând și mărindu-se, e chemată să rămână întotdeauna frăție, în așa fel încât să se poată spune: „Acolo unde este Biserica, acolo este frăția cu Hristos,”? V. BISERICA, TRUP Cea dinrâi epistolă a Apostolului Pavel către corinteni, într-unul dintre pasajele sale importante, arată că Biserica a fost dintru început privită ca trup înzestrat cu viață și mădulare unite între ele și aparținând lui Hristos; Biserica este Trupul lui Hristos (a se vedea și Coloseni 1, 18 și 24; Efeseni 1, 22), iar creștinii, mădularele Sale: „Căci precum trupul unul este, și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa si Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, și toți la un Duh ne-am adăpat. Căci și trupul nu este un mădular, ci multe. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, nu pentru aceasta nu este el din trup. Și dacă urechea ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup – nu pentru aceasta nu este ea din trup. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului socotite a fi mai slabe sunt mai trebuincioase. Și pe cele ce ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă cinste le îmbrăcăm; și cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviință. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de ea. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipsește, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte. Și pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt proroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească?” (1 Corinteni 12, 12-30). Pag. 16 – 19 |