Biserica – Trupul lui Hristos

IV. BISERICA, COMUNITATE FRÃȚEASCÃ

Cea dintâi comunitate creștină extinsă dincolo de ceata Apostolilor este astfel descrisă în Fapte:

„Stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni [ ... ]. Toți cei care credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau pământul și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Și în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâine a în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii, lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul sporea zilnic obștea [Biserica] celor ce se mântuiau. (Fapte 2, 42-47)

Această descriere înfățișează Biserica primară sub forma unei comunități (în dublu sens, adică membrii săi le aveau pe toate în comun și trăiau în comun) în același timp materială și spirituală, a cărei activitate era centrată pe Euharistie, în dublu sens, de mulțumire și împărtășire.

Prima comunitate creștină este desemnată de Apostolul Petru drept frăție, și chiar „frăția” prin excelență (1 Petru 2, 17; 5,9); această denumire va fi reluată de Clement Romanul, devenind curentă la Sfinții Părinți.’

Apostolul Pavel îi numește pe creștini frați prin raportare la Tatăl, ceea ce îi face nu doar frați între ei, ci și frați ai lui Hristos (cf. Evrei 2, 11-12, 17), Cel „Întâi-născut între mulți frați” (Romani 8, 29).

Frații sunt frați pentru că sunt toți fii ai unuia și aceluiași Tată ceresc și dumnezeiesc. Însă creștinii nu sunt frați cumva alături de Hristos, ci prin Hristos și datorită Lui. În vreme ce Hristos este Fiu al lui Dumnezeu prin fire, oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu prin înfiere. Datorită întrupării și iubirii de oameni a lui Hristos, oamenii pot ajunge fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, frați între ei și frați ai lui Hristos.

Legătura intimă a frățietății creștinilor cu Persoana lui Hristos, datorită căreia nu are doar parte de sălășluirea lui Hristos în ea, ci este însuși trupul lui Hristos, se vede din această tâlcuire a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Căci îmbrăcând trupul omenesc, a îmbrăcat în același timp și frățietatea, așa că s-au unit la un loc trupul și frăția [ ... ] Și ne cinstește făcându-ne frați ai Lui!

Noțiunea de frăție capătă de aceea un înțeles spiritual și transcendent, deosebit de acela al unei simple frății umane, biologice sau sociale. Înțelesul duhovnicesc al frăției este înfățișat de aceste cuvinte ale lui Hristos: „Oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela Îmi este frate și soră și mamă” (Matei 12,50).

A-L avea pe Tatăl cel ceresc drept Tată adoptiv, iar pe Fiul drept frate este un țel spiritual, o chemare ce trebuie împlinită printr-o viețuire vrednică de ea. Astfel, Sfântul Atanasie cel Mare scrie:

„Fraților, voi care sunteți părtași la această preafericită chemare prin care am fost poftiți să ne facem fii ai lui Dumnezeu și frați ai Domnului nostru Iisus Hristos, se cuvine [ ... ] să fim frați vrednici de Cel care ne-a făcut acest dar al frăției [cu El] și fii vrednici de Cel ce ne-a înălțat la rangul de fii.”

Frații sunt astfel uniți întreolaltă și cu Hristos printr-un același țel înalt și printr-o aceeași viețuire, care îl are pe Hristos drept pildă și iubirea drept cea dintâi virtute.

Frăția aceasta nu e limitată, ca frăția de sânge sau cea dintr-o confrerie. După cum tâlcuiește Tit de Bostra: „Rudenia cu Domnul nu e mărginită și iubirea Lui de oameni nu se îndreaptă doar către câțiva. Ci a venit ca pe toți să-i cheme la o frățietate ce nu cunoaște hotar”?

Mica frăție de la început întemeiază Biserica, iar Biserica, crescând și mărindu-se, e chemată să rămână întotdeauna frăție, în așa fel încât să se poată spune: „Acolo unde este Biserica, acolo este frăția cu Hristos,”?

V. BISERICA, TRUP

Cea dinrâi epistolă a Apostolului Pavel către corinteni, într-unul dintre pasajele sale importante, arată că Biserica a fost dintru început privită ca trup înzestrat cu viață și mădulare unite între ele și aparținând lui Hristos; Biserica este Trupul lui Hristos (a se vedea și Coloseni 1, 18 și 24; Efeseni 1, 22), iar creștinii, mădularele Sale:

„Căci precum trupul unul este, și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa si Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, și toți la un Duh ne-am adăpat. Căci și trupul nu este un mădular, ci multe. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, nu pentru aceasta nu este el din trup. Și dacă urechea ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup – nu pentru aceasta nu este ea din trup. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. Și nu poate ochiul să zică mâinii:

N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului socotite a fi mai slabe sunt mai trebuincioase. Și pe cele ce ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă cinste le îmbrăcăm; și cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviință. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de ea. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipsește, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte. Și pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt proroci? Oare toți învățători? Oare toți au putere să săvârșească minuni? Oare toți au darurile vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți pot să tălmăcească?” (1 Corinteni 12, 12-30).

Pag. 16 – 19