Intrarea pe calea iluminării

pag. 107

I. Elogierea gândului iluminării (Bodhicittanusamsa)

1. Plecându-mă plin de respect în fața preafericiților stabiliți în Dharmakăya, vlăstarelor lor spirituale și tuturor celor demni de venerație, fie-mi îngăduit să explic intrarea pe calea preafericiților, compusă și exprimată în puține cuvinte, potrivit sacrelor scripturi.
2. Nu spun aici nimic din ce nu s-a mai spus și sunt lipsit de orice îndemânare în arta prozodiei; ba chiar negândind vreo clipă a-i îndruma pe alții, am compus acest text doar pentru a-mi întipări acestea în propria-mi minte.
3. Căci însoțită de cele constructive, forța minții mele ar putea spori pentru o clipă prin chiar aceste cuvinte, iar alții la fel de norocoși, întâmplându-se să dea peste aceste rânduri, le-ar putea găsi pline de înțelesuri.
4. Odată dobândit acest trup, cu înlesnirile și înzestrările sale - [un trup] atât de greu de obținut - și ezitând a-l dedica bunăstării tuturor ființelor, când s-ar mai putea ivi un astfel de prilej?
5. Asemeni fulgerului ce în noaptea întunecată luminează totul cu strălucirea sa, în această lume, prin puterea iluminaților, o atitudine pozitivă apare rareori și pentru scurtă vreme.
6. Atitudinile constructive fiind mai degrabă lipsite de tărie, când forțele negative sunt extrem de viguroase și mai ales insuportabile, ce poate fi mai strălucitor decât acest gând al iluminării (bodhicitta)?

pag. 143

VI. Perfecțiunea răbdării (Kșanti-paramita)

1. Roadele generozității, venerația celor iluminați și faptele bune cultivate vreme de mii de ere sunt devastate de un singur moment de mânie.
2. Nici o forță negativă nefiind asemeni mâniei și nici o strădanie nefiind asemeni răbdării, voi cultiva perseverent răbdarea, prin toate mijloacele.
3. Când spinul mâniei pătrunde în inima mea, propria-mi minte nu mai are pace, nemaigăsind nici bucurie, nici plăcere, nemaigăsindu-și tihna, devenind instabilă.
4. Chiar cei pe care al lor stăpân a irosit avere și onoruri, ajungând dependenți de el, devin întărâtați la culme atunci când acesta e posedat de mânie.
5. Prieteni și rude sunt scârbiți de el, și chiar apropiindu-i pe alții, prin daruri, nu se mai bucură de încredere și respect; căci nu există situație fericită pentru cel mânios.
6. Astfel marele dușman, mânia, provoacă suferințe fiecăruia, pe când cel care-o calcă în picioare, distrugând această turbare, găsește fericire în această viață și în celelalte.
7. Alimentându-se din starea impură a minții, răsărind din lucruri nedorite și din piedicile lucrurilor dorite, mânia o dată stârnită mă distruge.
8. Elimina-voi așadar definitiv combustibilul acestui dușman, al cărui țel nu-i altul decât propria mea vătămare.
9. Orice s-ar întâmpla nu-mi voi lăsa stricată buna dispoziție; căci odată căzut într-o dispoziție proastă, cele dorite..

pag. 166

VIII. Perfecțiunea meditației (Dhyana-paratnita)

1. Odată sporită perseverența după cum s-a arătat, îmi voi așeza mintea în concentrare absorbită (samădhî); căci o persoană cu mintea distrasă se află în ghearele afecțiunilor.
2. Disociindu-mi trupul și mintea nu va mai surveni nici o distragere; așadar, lăsa-voi deoparte grijile lumești, aducând gândurile-mi hoinare la starea de calm.
3. Grijile lumești nu sunt lepădate din cauza atașamentelor (sneha) și nesațului pentru câștiguri materiale și altora de acest fel; așadar, pentru a lepăda aceste lucruri, înțeleptul trebuie să judece astfel:
4. "O stare a minții excepțional de perceptivă [vija-sayna), unită cu o stare liniștită și calmă (samatha), distruge în totalitate afecțiunile"; odată înțeles acest lucru, caut mai întâi să obțin o minte liniștită și calmă; aceasta se obține găsind plăcere în detașarea de lucrurile lumești.
5. Orice persoană impermanentă, nutrind atașament încăpățânat pentru ființele impermanente, nu-i va mai revedea pe cei dragi de-a lungul a nenumărate vieți.
6. Nevăzându-i, voi fi nefericit, iar mintea mea nu se va stabili în concentrație absorbită; chiar întâlnindu-i, nu voi fi niciodată satisfăcut și, ca mai înainte, voi fi chinuit de dor.
7. Prin atașamentul față de ființele sensibile, nu pot vedea lucrurile așa cum sunt ele în realitate; îmi pierd de asemenea orice simț al deziluzionării, și în cele din urmă sunt chinuit de necaz.

pag. 185

IX. Perfecțiunea cunoașterii transcendente (Prajna-paramita)

1. Înțeleptul a vorbit despre toate aceste ramuri ale căii de dragul cunoașterii (prajna); generează așadar cunoașterea, cu dorința de a pune capăt suferințelor.
2. Se consideră că există două adevăruri: cel convențional și cel ultim; cel ultim nu este obiect al intelectului; despre intelect se spune că ține de nivelul convențional.
3. În această lumină, experiența (loka) este de două feluri: cea a yoghinilor și cea a oamenilor obișnuiți; experiența yoghinilor face să înceteze experiența oamenilor obișnuiți.
4. În funcție de ascuțimea inteligenței lor, yoghinii mai puțin realizați sunt depășiți de către cei desăvârșiți, pe baza unor argumente acceptate de ambele părți, indiferent de vederile pe care le susțin.
5. Fenomenele convenționale sunt văzute de către oamenii de rând ca fiind absolut existente, nicidecum ca iluzii (maya); în această privință există o diferență de vederi între yoghini și oamenii de rând.
6. Însă chiar forma și celelalte, percepute prin cunoaștere directă există pe baza consensului, nu pe baza unei cunoașteri valide (pramana); or, consensul este fals, așa cum este de pildă consensul că lucrurile pure sunt impure etc.
7. De dragul salvării lumii, protectorul a predicat existența fenomenelor convenționale; susținând că adevărata lor natură este impermanența, se va obiecta că aceasta contrazice vederea convențională.