Despre îngrijirea sufletului

[Celor ce se roagă]

Omilia 1

Despre libertatea morală, că omul este liber din punct de vedere moral

Omilia 2

Despre inviolabilitatea libertății

Omilia 3

Despre adevărata libertate și despre fals-numita libertate

Omilia a 4-a

Despre modul în care putem rămâne liberi din punct de vedere moral

Cum urmăm Mântuitorului Hristos

Omilia a 5-a

Despre păcat

Care este pricina pentru care păcătuim

Că înșelarea vine din negrijă

Omilia a 6-a

Despre pocăință

Omilia a 7-a

Că mântuirea se săvârșește prin harul lui Dumnezeu și prin voința omului

Că trebuie să grăbim spre pocăință

Că obișnuința păcatului aduce moarte

Cum se cuvine să fie pocăința

Despre adevărata pocăință și despre roadele ei

Despre chemarea păcătoșilor de către iubitorul de oameni Dumnezeu

Omilia a 8-a

Despre mărturisire

Ce este mărturisirea?

Omilia a 9-a

Despre mărturisire

Că mărturisirea este necesară

Despre iertarea păcatelor

Cel ce păcătuiește trebuie să satisfacă dumnezeiasca dreptate

Că mărturisirea este folositoare din punct de vedere moral și duhovnicesc

Că mărturisirea trebuie să fie după o pregătire prealabilă

Omilia a 10-a

Despre Dumnezeiasca împărtășire

Măreția și vrednicia Tainei Dumnezeiești a împărtășirii

Cum trebuie să ne apropiem de împărtășirea cu Sfintele Taine

Caracterul celui ce se împărtășește cu vrednicie

După Sfânta Euharistie

Cuvânt despre datoriile noastre în fața Sfântului Altar

Despre libertatea morală, că omul este liber din punct de vedere moral
Și Dumnezeu l-a făcut pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el (Gen. 1:27)

Omul, zidit fiind de Dumnezeu, ca să întruchipeze la scară mică pe pământ nesfârșita măreție a dumnezeiescului chip al Creatorului, trebuia să poarte întru sine proprietățile lui Dumnezeu, să fie în strânsă relație cu El. În calitate de chip al lui Dumnezeu, omul trebuia să fie o ființă cu conștiință de sine, liber și independent, fiindcă o ființă fără conștiință, rară libertate și independență, este nevrednică de o asemenea înaltă chemare, de o asemenea vocație, adică a împlinirii marii voințe a Dumnezeiescului Creator. Așadar libertatea omului este o necesitate exigentă a marii lui apostolii, a creației și venirii lui pe lume și, prin urmare, o condiție necesară și cuvenită. Fără libertate, omul ar fi pe aceeași treaptă cu restul animalelor. Robia și determinismul ar marca lucrările lui și ar mișca vederile sale într-un cerc închis, în care s-ar învârti în gol. Ideile de bine, frumos i-ar fi cu totul necunoscute. Ar ignora cu totul să deosebească ce este rușinea, ce este răul, minciuna, neavând o putere de-sine-lucrătoare, care să-i permită să iasă din cercul închis al instinctelor naturale. Ignorarea binelui, a frumosului, a adevărului l-ar face pe om o ființă amorală și ar șterge însăși noțiunea de morală ca pe o expresie lipsită de sens, ceea ce ar face faptele și lucrurile omului nedeosebite de cele ale animalelor, fără sens și necaracteristice lui. Iar această lipsă de sens și asemănare a caracterului lor cu acela al animalelor ar face ca în mintea și în inima omului să nu se trezească nici o simțire, nici o percepție, nici o impresie sau întipărire sau reprezentare în conștiință. Această lipsă va lăsa inima fără conștiință, mintea oarbă și inactivă. Non-conștiința și orbirea s-ar îngroșa ca o negură deasă și ar întuneca minunatul chip al Dumnezeiescului Creator – chipul cel strălucit lucrat și minunat măiestrit de mâna creatoare, în care strălucesc bunătatea, înțelepciunea și virtutea și îl vor împiedica să vadă și să Îl recunoască pe Făcătorul și plăsmuitorul a toate. Atunci și sufletul ar ignora complet pe Dumnezeu și dumnezeieștile caracteristici, și creatura nu ar putea nicidecum slăvi, lăuda, cânta pe Dumnezeu întru cunoștință și nici nu I-ar putea mulțumi. Omul, fără libertate morală, nu va fi diferit cu nimic față de restul animalelor. Libertatea morală îl dovedește pe om a fi o ființă morală, rațională și chip al lui Dumnezeu. O fire rațională și fără libertate morală ar fi ca o pasăre fără aripi, ar fi o scădere și o lipsă în creația lui Dumnezeu, ceva fără rost, un lucru întru totul nepotrivit cu dumnezeiasca înțelepciune și bunătate. Firea rațională a omului impune, ca o consecință necesară imediată, libertatea morală și independența, de vreme ce omul, fiind rațional, a devenit prin însuși acest fapt liber și independent. Este, prin urmare, o ființă liberă din punct de vedere moral. O ființă neliberă și dependentă sau supusă tendințelor instinctuale nu este o ființă rațională, fiindcă ceea ce este duh este prin fire liber și independent și nu este supus de nimeni. Nici n-ar putea o asemenea ființă rară libertate să aibă un suflet rațional care să poarte în sine caracteristicile chipului dumnezeiesc, inteligibil și neatârnarea, fiindcă acestea sunt cele care îl arată pe om liber și independent. O ființă neliberă are un suflet irațional și supus, fiindcă nelibertatea este semnul unui suflet irațional și caracterul unei naturi supuse simțurilor, iar nu și al unei firi inteligibile. Firea inteligibilă se mișcă de la sine și prin acest fapt este și liberă, fiindcă faptul de a se mișca de la sine, în măsura în care se mișcă după voință, înseamnă a fi liber, ca unul care e liber se mișcă unde, cum și când voiește. Această mișcare după voință îi dă puterea să se cugete pe sine ca o ființă care este și care le are pe cele din jurul ei și care poate să aibă. De aceea firea adevărată sau sufletul omului, ca una care ea însăși se mișcă pe sine, ca una care se cugetă pe sine și pe cele din jurul ei, ca una care are și poate avea, ca una care vrea să aibă cunoștința, este liberă, iar omul liber și independent este liber și din punct de vedere moral. Firea sensibilă este neliberă, fiindcă este mișcată de altceva și nu se mișcă în funcție de propria voință, prin urmare este fără conștiință; iar ceea ce este rară conștiință este o ființă fără libertate morală și, prin urmare, este o ființă irațională. Omul însă, ca ființă conștientă, este liber cugetător, fiindcă poate accepta cunoștința unui lucru oarecare sau poate refuza să învețe ceva, poate accepta să facă ceva sau poate refuza. Libertatea e cea care îl face răspunzător pentru faptele lui, ca unul care acționează sub impulsul propriei lui voințe și care poate face uz bun sau rău de libertatea lui. Și tocmai în virtutea libertății morale cere Dumnezeu de la om îndreptarea faptelor lui și în virtute a aceleiași libertăți este judecat de Dumnezeu și este schimbat prin păzirea libertății lui morale sau este pedepsit pentru pierderea ei, fiindcă libertatea morală înseamnă nu a face binele sau răul după voia fiecăruia, ci de a face numai binele. A face și bine și rău, după voia și socotința proprie, nu înseamnă libertate morală, ci un amestec de libertate și robie. Căci atunci când fac binele, îl fac în acord cu cerințele omului interior, care caută binele de dragul binelui, în timp ce, atunci când fac răul, îl săvârșesc mai întâi împotriva sugestiilor conștiinței mele și glasului interior al libertății morale și apoi îl săvârșesc determinat de un motiv anume. Prin urmare voința, ca una care depinde de ceva anume, este neliberă și roabă, pentru aceea nici termenul de libertate nu mai este adevărat nu îi mai este propriu.

„Sufletul – zice Sfântul Grigorie al Nisei – arată prin sine însuși domnia și înălțimea, fiind departe de treapta de jos prin aceea că nu are nici un stăpân și că este liber și guvernat de propriile voiri, fiindu-și propriul stăpân. Și aceasta de ce anume ține, dacă nu de faptul de a fi împărat? Să iubim binecuvântarea și să fugim de blestem: de noi depinde a alege pe fiecare dintre cele două după vrednicie: spre care din ele înclinăm din dispoziția sufletului.”!

Cu adevărat de noi ține a alege sau a respinge ceea ce nu voim sau ceva de care ne scârbim. De pildă, Adam cel liber moral avea putința să rămână în păzirea legii lui Dumnezeu pe care Îl iubește prin fire și avea putința să calce legea, din înșelare, supunând propria lui voință voinței diavolului, adică avea putința ori să rămână liber moral, ori să devină rob. Totuși definiția termenilor diferă mult, fiindcă libertatea morală este aceea de a face binele, iar nu răul, fiindcă cel ce face răul este deja un rob din punct de vedere moral. Liber fiind, poate fi predat robiei, dar în robie fiind, nu mai poate lucra liber, de vreme ce liber” din punct de vedere moral înseamnă a face binele mișcat de propria voință. Iar libertatea morală este stăruința de bunăvoie în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Aceasta o descrie și spusa înțeleptului Sirah despre libertatea morală: Domnul dintru început a făcut pe om liber și l-a lăsat în mâna sfatului său „, „Pus-a înaintea ta foc și apă, și ori la care vei vrea vei întinde mâna ta, înaintea omului sunt viața și moartea și oricare îi va plăcea i se va da? Din acestea se arată

Pag. 7 – 11