Căsătoria – cale spre sfințenie

Țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul să intre în împărăția cerurilor. Prin dragostea lor reciprocă și părtășia vieții, amândoi – împreună cu copiii lor, dacă Dumnezeu le-a dat urmași – sunt chemați a se aduce unul pe altul mai aproape de Hristos. Ca unire veșnică între două personalități unice și veșnice, Taina Nuntii nu are alt scop decât acesta. Fie ca toți soții și soțiile care citesc această carte să fie învredniciți, prin rugăciunile sfinților pomeniți aici, să dăruiască mai deplin cununile nuntii lor lui Hristos Împăratul. Și fie ca noi toți, ori că suntem căsătoriți, ori monahi, ori celibatari, privind 10 icoanele însuflețite ale Sfintei Treimi în paginile ce urmează, să ajungem la o mai adâncă prețuire a acestei „mari taine” (Efes. 5,32).

Cuvânt înainte

Prefață

Introducere

Viețile sfinților căsătoriți

Septembrie

Octombrie

Noiembrie

Decembrie

Ianuarie

Februarie

Martie

Aprilie

Mai

Iunie

Iulie

August

Sfinți fără dată de pomenire

Note

Indice

Introducere

Ca o completare la Viețile înfățișate în carte, am socotit că ar fi interesant să facem o introducere, unde să discutăm câteva aspecte-cheie ale înțelegerii tradiționale a căsătoriei. Aceasta ne dă prilejul să împărtășim câteva din cele mai frumoase și ziditoare locuri despre căsătorie scrise de sfinți, pe care le-am adunat de-a lungul anilor. Oferim de asemenea câteva observații întemeiate pe aceste scrieri, nădăjduind că ele vor face citirea Vieților mai plină de înțeles.

Înțelesul ortodox al căsătoriei

Vom cerceta mai întâi principalele țeluri ale căsătoriei și voile lui Dumnezeu legate de ea, așa cum se arată chiar în slujba cununiei, ca și în alte seriei ale Părinților și Sfinților. Întreaga slujbă a cununiei transmite o foarte înaltă concepție despre căsătorie. Aceasta se vede mai ales în anumite cuvinte adresate miresei și mirelui, ca și din citirile scripturale ale slujbei. Însuși faptul că slujba aceasta este una din Sfintele Taine ale Bisericii arată cât de însemnată e căsătoria pentru Biserică.

Într-un fel, întâia parte a ceremoniei – logodna, cu schimbarea inelelor – este ca orice nuntă, fie ea creștină sau nu. A doua parte a slujbei – cununi a – este acțiunea sacramentală care face nunta cu adevărat creștinească, cu adevărat un mijloc de părtășie cu viața Împărăției cerurilor.

Când perechea merge cu alai în mijlocul bisericii pentru cununie, se cântă întreg Psalmul 127, începând cu primul stih: Fericiți toți care se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. Deci, venirea lor în Biserică spre a se cununa este socotită a fi umblare în căile Lui. În Biserica Vechiului Legământ psalmul acesta se cânta atunci când preoții mergeau în sanctuarul Templului, la marile praznice. Părintele John Meyendorff, un binecunoscut teolog și istoric ortodox, observă că acest psalm ”slăvește bucuria vieții de familie, belșugul și pacea pe care ea o aduce omului, fiind cea mai înaltă formă a blagosloveniei (pământești) a lui Dumnezeu’”, Stihul arată limpede și faptul că binecuvântările asupra familiei sunt îndreptate tocmai către „toți care se tem de Domnul, care umblă în căile Lui”. Într-o tâlcuire mai înaltă, frica Domnului e înțeleasă în Predanie ca frică de a-L mâhni pe El, pornită din marea dragoste față de El. Deci, nu este doar frica de pedeapsă a robului”.

Stihul al cincelea al psalmului spune: Blagoslovi-te-va Domnul din Sion și vei vedea bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale. Pentru Noul lsrail, adică Biserica, Sionul este templul trupului lui Hristos (Ioan 2, 21) iar Ierusalimul este cetatea cea veșnică (Apoc. 20, 9), pe când lsrail este „poporul cel nou al lui Dumnezeu, unit în Biserica sa”. Așa cum explică în continuare Părintele John Meyendorff, psalmul și alaiul înseamnă deci „intrarea în Împărăția lui Hristos... (unde) dragostea omenească va dobândi o dimensiune cu totul nouă prin identificarea sa cu dragostea lui Hristos pentru Biserica Sa... Înțelesul încununării de la nuntă este legat de integrarea perechii mirilor în chiar Taina dragostei lui Hristos pentru Biserică?”. Astfel, legătura perechii căsătorite este chemată să reflecte tocmai dragostea desăvârșită a lui Hristos pentru Biserica Sa.

Aflăm din slujbă că nunta este „legiuită” de Dumnezeu, El Însuși fiind „sfințitorul nunții celei tainice și preacurate”!’. La sfârșitul slujbei, în rugăciunile de încheiere, auzim că Hristos Însuși a fost „rugat să unească laolaltă” perechea. Sfântul Ioan Gură de Aur, în vestitul Cuvânt 20 la Efeseni (tâlcuind citirea de la nuntă din Epistola către Efeseni 5, 20-33), spune: „Încă și dintru început se vede Dumnezeu că multă purtare de grijă a făcut pentru însoțirea aceasta, și ca pentru unul vorbind pentru amândoi, astfel zicea: Bărbat și femeie au făcut pe ei (Facere l, 27) și iarăși Nu este parte bărbătească nici femeiască (Gal. 3, 28)”12.

Deci nunta e descrisă în slujba cununiei ca „tainică”, .preacurată”, „sfânta unire cea de la Tine”. Se spun rugăciuni pentru ca perechea să „umble” cu harul lui Dumnezeu, întru „poruncile Lui cu inimă curată”. De asemenea, ne rugăm ca, Templului, la marile praznice. Părintele John Meyendorff, un binecunoscut teolog și istoric ortodox, observă că acest psalm ”slăvește bucuria vieții de familie, belșugul și pacea pe care ea o aduce omului, fiind cea mai înaltă formă a blagosloveniei (pământești) a lui Dumnezeu’”. Stihul arată limpede și faptul că binecuvântările asupra familiei sunt îndreptate tocmai către „toți care se tem de Domnul, care umblă în căile Lui”. Într-o tâlcuire mai înaltă, frica Domnului e înțeleasă în Predanie ca frică de a-L mâhni pe El, pornită din marea dragoste față de El. Deci, nu este doar frica de pedeapsă a robului”,

Stihul al cincelea al psalmului spune: Blagoslovi-te-va Domnul din Sion și vei vedea bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale. Pentru Noullsrail, adică Biserica, Sionul este templul trupului lui Hristos (Ioan 2, 21) iar Ierusalimul este cetatea cea veșnică (Apoc. 20, 9), pe când lsrail este „poporul cel nou al lui Dumnezeu, unit în Biserica sa”. Așa cum explică în continuare Părintele John Meyendorff, psalmul și alaiul înseamnă deci „intrarea în Împărăția lui Hristos... (unde) dragostea omenească va dobândi o dimensiune cu totul nouă prin identificarea sa cu dragostea lui Hristos pentru Biserica Sa... Înțelesul încununării de la nuntă este legat de integrarea perechii miri lor în chiar Taina dragostei lui Hristos pentru Biserică’?”, Astfel, legătura perechii căsătorite este chemată să reflecte tocmai dragostea desăvârșită a lui Hristos pentru Biserica Sa.

Aflăm din slujbă că nunta este „legiuită” de Dumnezeu, El însuși fiind „sfințitorul nunții celei tainice și preacurate’:”. La sfârșitul slujbei, în rugăciunile de încheiere, auzim că Hristos însuși a fost „rugat să unească laolaltă” perechea. Sfântul Ioan Gură de Aur, în vestitul Cuvânt 20 la Efeseni (tâlcuind citirea de la nuntă din Epistola către Efeseni 5, 20-33), spune: „Încă și dintru început se vede Dumnezeu că multă purtare de grijă a făcut pentru însoțirea aceasta, și ca pentru unul vorbind pentru amândoi, astfel zicea: Bărbat și femeie au făcut pe ei (Facere 1,27) și iarăși Nu este parte bărbătească nici femeiască (Gal. 3, 28)”12.

Deci nunta e descrisă în slujba cununiei ca „tainică”, „preacurată”, „sfânta unire cea de la Tine”. Se spun rugăciuni pentru ca perechea să „umble” cu harul lui Dumnezeu, întru „poruncile Lui cu inimă curată”. De asemenea, ne rugăm ca, prin sfânta căsătorie, aceștia „bineplăcând” înaintea lui Dumnezeu, „să strălucească ca luminătorii cerului”.

Cel mai des decât toți în slujbă sunt pomeniți Isaac și Rebeca (21 august), ca pereche sfântă pilduitoare, ca „moștenitori ai făgăduinței” - adică ai făgăduinței de mântuire a lui Dumnezeu. Sunt pomenite multe alte perechi din Vechiul Legământ, a căror sfințenie personală și a căror căsătorie este direct legată de venirea lui Hristos, Mântuitorul nostru. Un accent deosebit se pune asupra mucenicilor, Apostolilor și asupra celor numiți Cei Asemeni cu Apostolii. Toate trimiterile la acești sfinți arată că nunta este o chemare la mărturisirea lui Hristos prin viețile noastre, punându-L pe El în centrul tuturor celor ce țin de viața noastră.

Binecuvântările duhovnicești și materiale în căsătorie

Ce fel de rugăciuni se mai fac pentru cei doi miri în slujbă? Se cere lui Dumnezeu să-i umple cu multe binecuvântări duhovnicești, ceea ce arată că nunta poate fi cu adevărat o cale spre sfințenie pentru cei ce, prin harul Lui, o trăiesc așa cum se cuvine. De aceea se repetă mereu rugăciuni pentru pace, credință, bucurie, bună înțelegere și dragoste. Însemnătatea acestor roade ale Duhului (Gal. 5, 22-23) nu poate fi niciodată îndeajuns de mult subliniată.

În slujba cununiei ne mai rugăm și pentru felurite bunătăți pământești. Ni se aduce aminte că lucrurile materiale, deși bune, nu sunt scopuri în sine, ci sunt menite să ne ajute în viața duhovnicească, în călătoria noastră către ceruri. În rugăciuni auzim următoarele: „Și dă lor din roua cerului de sus și din grăsimea pământului. Umple casele lor de grâu, de vin, de untdelemn și de toată bunătatea, ca să dea și celor lipsiți...”

„Ca toată îndestularea având, să sporească spre tot lucrul bun și bineplăcut Ție...”

„Tatăl, Fiul și Sfântul Duh... să vă umple pe voi de toate bunătățile cele pământești și să vă învrednicească și de desfătarea bunătăți lor celor făgăduite.”

În următorul pasaj, deosebit de frumos, Sfântul Grigorie Teologul arată pe scurt multe dintre binecuvântările căsătoriei: „În viețuirea noastră laolaltă, ne suntem unul altuia mâini, urechi și picioare. Căsnicia îndoiește puterea noastră, pe prietenii noștri bucură, pe vrăjmași întristează. Grija împărtășită face încercările ușor de trecut. Bucuriile împărtășite, cu mult mai fericite sunt, iar bunăvoirea face bogățiile mai plăcute; ba încă, pentru cei fără averi, mai desfătătoare decât bogățiile este. Căsnicia e cheia înfrânării și armonia dorințelor, pecetea adâncii prietenii... băutură fără asemănare dintr-o fântână ferecată, de nepătruns celor lipsiți de ea. Uniți cu trupul, una în duh, unul pe altul se îndeamnă cu puterea dragostei lor. Căci căsnicia nu îndepărtează de Dumnezeu, ci ne aduce încă mai aproape de El, căci Însuși Dumnezeu ne trage către ea.”

Unitatea maritală și dragostea

Slujba cununiei, reluând cuvintele Sfintei Scripturi (Facere 2, 24; Mat. 19,4-6), vorbește de faptul că cei doi se fac un trup. În căsnicia creștinească aceasta nu înseamnă simpla unire trupească, ci și unirea cugetului cu sufletul. Căci rugăciunile cuprind toate aceste ziceri: „într-un gând”; „unește pe dânșii într-un gând, încununează-i într-un trup”; „bună înțelegere sufletească și trupească”; ca să trăiască „în credință, în înțelegere, în adevăr și în dragoste”; „dragoste unuia către altul Întru legătura păcii”; și „dragoste desăvârșită, pașnică și ajutor”. Iarăși ne putem întoarce la Sfântul Ioan Gură de Aur care lărgește această temă a unității maritale: „Să bage dar de seamă soții, să bage de seamă și soțiile: soțiile, ca să dea dovadă de marea dragoste pentru bărbații lor și nimica mai presus de bunăstarea acelora să nu pună; iar soții, ca să poată arăta mare cinstire femeilor lor și toate să le facă ca și cum ar avea un suflet și ar fi un trup. Căci aceea este adevărată cununie, când întru ei lucrează o astfel de unire, când se află asemenea legătură strânsă, când o astfel de dragoste îi ține legați laolaltă. Vezi că, așa cum trupul niciodată cu sine în vrajbă va fi, nici sufletul în vrajbă cu sine, la fel soțul și soția nu au a fi învrăjbiți, ci uniți.”

În alt pasaj vorbește despre avantajele materiale și duhovnicești ale unei asemenea uniri a cugetului și sufletului în căsătorie:

„Că pe cei ce sunt legați astfel nimic de aici, din cele ale vieții acesteia, nu va putea să-i mâhnească, nici bucuria lor să o vatăme. Căci când va fi unire și pace și legătură a dragostei cu femeia și bărbatul, acolo vor curge toate bunătățile și vor fi nerobiți de toată vrăjmășia, fiind îngrădiți cu
mare și nebiruit zid, adică cu unirea cea după Dumnezeu. Aceasta va face pe ei mai vârtoși decât diamantul, aceasta va face pe ei mai tari decât fierul, acesta va folosi lor mai mult decât toată bogăția și avuția, aceasta îi va sui pe ei la slava cea preaînaltă, aceasta va pricinui lor dragostea cea de la Dumnezeu cu multă îndestulare.”

Într-un alt pasaj, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază legătura între unitatea în căsătorie și dragostea reciprocă: „Așadar, când iubești, celălalt este tu însuți. Căci prietenia aceasta însemnează: cel ce iubește și cel ce este iubit să nu mai fie două persoane aparte, ci oarecumva un singur om, lucru ce nicicând nu s-ar putea întâmpla, fără numai din dragoste. Deci caută pe cele ce nu sunt ale tale, ca pe ale tale să poți afla”. Iar în alt loc Sfântul Ioan ajunge la concluzia că dragostea căsătoriei este „un lucru ce întrece orice avuție, căci nici un lucru (afară de bunătățile cele cerești) nu este mai de preț decât a fi iubit de soție și a o iubi pe ea.”

Curăția în căsnicie

Alte două lucruri care se cer în mod repetat în slujba cununiei sunt „curăție” și „prunci buni”:

„Pentru ca să dea lor viață cumpătată [curăție] și naștere de prunci buni spre folos... bucuria nașterii de prunci buni...”

Pag. 17 – 21