Codex Alimentarius (doua volume si un DVD)
Un evident și cutremurător genocid planetar deghizat
În ultimii ani, denumirea Codex Alimentarius a ajuns să fie tot mai cunoscută ca fiind numele unui cod general de reglementări și direcții privind producerea, furnizarea și consumarea alimentelor. Codex Alimentarius a apărut încă din anul 1963, acesta fiind opera Organizației Națiunilor Unite (ONU). |
56.70 51.03 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Cu toate că ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional, Codex Alimentarius s-a dovedit gradat a fi un veritabil dușman al oamenilor, în loc de a îndeplini rolul declarat cu mult aplomb de instrument de protejare a consumatorilor din toată lumea. Dincolo de unele declarații de intenții de-a dreptul înduioșătoare pentru cei naivi și creduli, marii patroni ai industriei farmaceutice și agro-alimentare, în cârdășie cu așa-zișii „iluminați” afl ați la vârful francmasoneriei mondiale, au cel mai mare interes în privința legiferării Codex Alimentarius și acționează sistematic de ani de zile în direcția eliminării complete a oricărei concurențe independente și a oricărei rezistențe împotriva monopolului pe care vor să-l instaureze pas cu pas. Putem anticipa că, dacă prevederile abuzive din Codex Alimentarius ar fi generalizate, oamenii ar fi tot mai condiționați, riscând să devină dependenți de produsele otrăvite ale unei industrii globaliste dușmănoase la adresa vieții și a oamenilor de rând în general, care sunt tratați ca niște animale de povară cu față umană care pot fi mânate după bunul plac al unei așa-zise elite mondiale formată din mari bancheri și industriași. În orice caz, marile corporații farmaceutice, precum și cele de comerț internațional fac tot ce le stă în putere pentru a declara obligatoriu acest Codex Alimentarius în toate țările, mai ales prin infl uențarea guvernelor și a centrelor educaționale din numeroase țări. Pe măsură ce factorii de decizie vor fi corupți (proces afl at în plină desfășurare), iar oamenii vor fi păcăliți să accepte prevederile Codex Alimentarius, acest instrument de dominare mondială va căpăta putere din ce în ce mai mare și astfel se va apropia de legiferare. Agenții Organizației Mondiale a Comerțului au în vedere supunerea tuturor țărilor din lume unei singure „legi” care să fi e sub controlul total, iar aceasta se dorește a fi tocmai „Codex Alimentarius”. Ca sancțiune, țările care nu vor accepta Codex Alimentarius vor fi mai întâi lipsite de privilegii comerciale și izolate, pentru ca apoi, în fața lipsirii de avantaje, legiferarea să fi e impusă prin constrângere...
|
Cuprins:
INTRODUCERE Capitolul l CODEX ALIMENTARIUS - UN INSTRUMENT. INSIDIOS AL GLOBALIZÃRII Codex Alimentarius acoperă sau altfel spus acaparează, într-un mod silnic, aproape toate sectoarele de activitate ce există în domeniul alimentar Structura mafiotă de tip „caracatiță mondială” a sinistrei Comisii Godex Alimentarius face în mod straniu și paradoxal-posibilă impunerea prin intermediul unei dictaturi internaționale a schimbării multora dintre legile interne ale statelor Procedurile în mod evident dictatoriale de lucru precum și selectarea preferențială și ne democratică, ori altfel spus „pe sprânceană”, a participanților la ședințele comitetelor pentru elaborarea lui Codex Alimentarius Aberantul comitet pentru probleme de nutriție și alimente ce sunt utilizate pentru regimuri dietetice speciale O uimitoare și mârșavă capcană a unei așa-zise armonizări sau cum sunt introduse în mod abuziv prevederile existente în Codex Alimentarius în legislația tuturor țărilor Capitolul 2 CODEX ALIMENTARIUS REPREZINTÃ O VÃDITÃ AMENINȚARE LA ADRESA DREPTULUI FIINȚELOR UMANE DE A BENEFICIA DE HRANÃ, LA ADRESA AGRICULTURII ORGANICE, LA ADRESA UTILIZÃRII, PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE, LA ADRESA FOLOSIRII SUPLIMENTELOR ALIMENTARE, PRECUM ȘI A PRODUSELOR SAU A TERAPIILOR NATURALE „Încălcarea abuzivă și fără precedent a dreptului de a beneficia de o hrană sănătoasă adecvată al ființelor umane prin impunerea unui sever sistem de control ce va fi exercitat asupra resurselor alimentare la nivel global Încălcarea flagrantă a suveranității alimentare de care au beneficiat până acum ființele umane este o practică frecventă în cadrul rețelei criminale ce a fost structurată de către forul internațional Codex Alimentarius Sabotarea impertinentă a suveranității alimentare prin intermediul multiplelor piedici ce sunt impuse de către Codex Alimentarius economiilor naționale Codex Alimentarius prevede printre altele alterarea conținutului alimentelor prin tot felul de mijloace ce la va face să devină nocive Prin intermediul prevederilor sale aberante, Codex Alimentarius face ca hrana să fie umplută cu felurite substanțe otrăvitoare care, unele dintre ele, sunt foarte periculoase Codex Alimentarius promovează cu impertinență în domeniul alimentar tehnologii bizare care au efecte nefaste asupra sănătății ființelor umane În conformitate cu prevederile aberante ale Codex Alimentarius, o mulțime de aditivii chimiei toxici sunt impuși și folosiți aproape peste tot ca o insidioasă armă letală lentă, ce va decima populația globului pământesc Capitolul 3 UN SCURT ȘI SEMNIFICATIV ISTORIC AL ÎNTÂLNIRILOR CELOR CARE AU ELABORAT CODEX ALIMENTARIUS CE A FOST REALIZAT DIN PERSPECTIVA UNOR PERSOANE CARE AU PARTICIPAT EFECTIV LA ÎNTÂLNIRILE COMITETE LOR CODEX ALIMENTARIUS (2000-2007) Reuniunea Comitetului. Codex pentru nutriție și alimente cu utilizări dietetice speciale ce s-a desfășurat la Berlin în anul 2000 Reuniunea Comitetului Codex Alimentarius pentru nutriție și alimente cu utilizări dietetice speciale ce s-a desfășurat la Berlin în’ anul 2001. Aceasta a fost un nou pas în crearea și implementarea măsurilor nefaste ce sunt impuse prin intermediul lui Codex Alimentarius Reuniunea Comitetului Codex Alimentarius pentru nutriție și alimente cu utilizări dietetice speciale de ce a avut loc la Berlin începând cu anul 2002 s-a dovedit a fi de fapt o făcătură prin înscenarea unor pretinse dezbateri privind așa-numitele „linii directoare” Reuniunea Comitetului Codex Alimentarius pentru nutriție și alimente cu utilizări dietetice speciale ce a avut loc în anul 2003 a continuat cu impunerea unor măsuri de „sugrumare” a producerii și utilizării vitaminelor și a mineralelor naturale Reuniunile Comitetului Codex Alimentarius pentru nutriție și alimente cu utilizări dietetice speciale ce au avut loc în anul 2004 au promovat în mod aberant procedurile de îngrădire a libertății de alegere a consumatorilor care în felul acesta sunt limitați și sugrumați în domeniul alimentar În anul 2005, reuniunile Comitetului Codex Aiimentarius pentru nutriție și alimente cu utilizări dietetice speciale au ,culminat cu reducerea la tăcere a tuturor acelora care aveau puncte de vedere diferite față de acelea ale Comisiei În cadrul întâlnirilor Codex Alimentarius ce au avut loc în anul 2006 au fost impuse măsuri drastice de interzicere a oricărei mențiuni favorabile privitoare la efectele benefice asupra sănătății ce ar fi trebuit să figureze pe etichetele produselor naturale și al suplimentelor alimentare naturale După cenzurarea drastică a etichetării produselor alimentare și a tuturor suplimentelor alimentare în cadrul reuniunilor Codex Alimentarius, în anul 2007 a fost evidențiat efortul oficialilor Codex pentru promovarea organismelor modificate genetic (O M G) prin intermediul unei etichetări insidioase și înșelătoare a produselor Capitolul 4 UN SCURT ȘI SEMNIFICATIV ISTORIC AL ÎNTÂLNIRILOR CELOR CARE AU ELABORAT CODEX ALIMENTARIUS CE A FOST REALIZAT DIN PERSPECTIVA UNOR PERSOANE CARE AU PARTICIPAT EFECTIV LA ÎNTÂLNIRILE COMITETELOR CODEX ALIMENTARIUS (2008-2011) Măsurile în mod evident criminale pentru introducerea în alimentele de larg consum a feluritelor substanțe ce sunt dăunătoare sănătății ființelor umane au continuat în anul 2008, începând cu cea de-a 40-a reuniune a comitetului Codex Alimentarius pentru implementarea aditivilor alimentari (CCFA) În cursul anului 2009 au fost promova te, din ce în ce mai mult, felurite substanțe dăunătoare sănătății ființelor umane prin intermediul documentelor ce au fost aprobate în cadrul comisiilor de specialitate ale Codex Alimentarius În vreme ce în cadrul dezbaterilor specifice Codex Alimentarius pentru etichetarea produselor OMG se invocă neștiința consumatorilor pentru a justifica nemenționarea corectă a prezenței malefice (în timp) a acestora, în cazul evaluării suplimentelor alimentare sunt ticluiți tot felul de indicatori care mai de care mai complicați și absconși ce avertizează cu privire la niște presupuse riscuri O gravă și înșelătoare decizie cu privire la etichetarea produselor alimentare ce conțin organisme modificate genetic (OMG) a fost adoptată în cadrul celei de-a 39-a reuniuni a comitetului Codex Alimentarius pentru etichetarea alimentelor (CCFL), ce s-a desfășurat la Quebec, Canada, în luna mai 2011 Capitolul 5 LANȚUL ÎN MOD EVIDENT NEFAST AL MÃSURILOR ADMINISTRATIVE DEZASTRUOASE CE ESTE DECLANȘAT LA TOATE NIVELURILE PRIN INTERMEDIUL STANDARDELOR RESTRICTIVE ABERANTE CODEX ALIMENTARIUS ÎN ÎNTREAGA LUME ȘI IMPLICIT ÎN ROMÂNIA Un exemplu semnificativ de document ce a fost elaborat în Europa și care conține prevederi restrictive abuzive privitoare atât la plantele medicinale și aromatice, cât și la suplimentele alimentare și chiar la remediile naturale Directiva europeană cu privire la produsele medicinale tradiționale pe bază de plante de leac (THMPD) este în realitate o armă letală ce va putea fi folosită într-un mod insidios împotriva viitoarelor produse din plante medicinale, a remediilor naturale ce ar putea fi preparate din acestea, precum și a tuturor suplimentelor alimentare Multiplele efecte dezastruoase ce sunt provocate prin implementarea directivei europene (THMPD) reprezintă un exemplu elocvent și totodată șocant al modului opresiv și dictatorial prin care standardele aberante gen Codex Alimeniarius sunt impuse vrând-nevrând în legislațiile naționale ale statelor Directiva THMPD, în măsura în care va fi aplicată, va conduce la dezlănțuirea unei stări de haos și dezordine în ceea ce privește utilizarea plantelor medicinale la nivel european Încrengătura abilă, vicleană și înșelătoare a documentelor europene referitoare la domeniul alimentar reprezintă totodată o capcană mortală pentru aproape toate remediile naturale ce asigură ființelor umane bunăstare și sănătate Manipularea insidioasă, pseudoștiințifică, ce este abil instrumentată de către Codex Alimentarius urmărește de fapt să distrugă credibilitatea surselor de informare ce sunt autentice Capitolul 6 ÎN REALITATE, ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC (OMG) SUNT ȘI VOR FI DIN CE ÎN CE MAI DES UTILIZATE ÎNTR-O MANIERÃ CRIMINALÃ DE CÃTRE AȘA-ZIȘII „ILUMINAȚI”, ATÂT PENTRU SUBJUGAREA POPULAȚIEI GLOBULUI, CAT SI PENTRU REDUCEREA EI NUMERICÃ PRIN INTERMEDIUL UNUI GENOCID DEGHIZAT Pericolul extrem de mare al răspândirii pe scară largă a produselor alimentare ce conțin organisme modificate genetic (O M G) Deși s-a demonstrat fără niciun echivoc că toate alimentele ce’ conțin organisme modificate genetic (OMG) prezintă o mulțime de efecte dăunătoare, dintre care unele sunt deosebit de grave, comisia Codex Alimentarius a decis să le promoveze cu o evidentă rea-voință și încăpățânare Pe lângă faptul că promovează într-un ‚mod agresiv utilizarea funestelor organisme modificate genetic în alimentația umană și animală, Comisia Codex A/imentarius împiedică apoi etichetarea lor corespunzătoare, prin intermediul căreia consumatorii ar trebui să fie informa ți asupra pericolelor ingerării acestora Abuzând cu impertinență de funcțiile lor publice, miniștrii și funcționarii trădători din guvernul româniei, mulți dintre ei corupți, favorizează invazia organismelor modificate genetic (O M G) ce sunt produse și comercializate de marile internaționale Capitolul 7 VALUL AMENINȚÃTOR ȘI APROAPE FÃRÃ PRECEDENT DE RESTRICȚII, MULTE DINTRE ELE ABERANTE, CE SUNT IMPUSE DE LINIILE DIRECTOARE SI DE STANDARDELE SPECIFICE CODEX ALIMENTARUS AFECTEAZÃ ÎN MOD GRAV SFERA DOMENIULUI ALIMENTAR DIN ROMÂNIA Obediența oarbă a autorităților de resort din România față de prevederile Codex Alimentarius conduce la apariția unui val de restricții fără precedent, ce vor face astfel posibilă instituirea unei cumplite represiuni legislative și administrative în domeniul alimentar Strategia în mod vădit malefică și foarte distructivă a tertipurilor administrative repetate, insidioase și halucinante ce este aplicată în mod sistematic de către birocrații din cadrul structurilor specifice Codex Alimentarius în scopul eliminării oricărei forme de împotrivire față de planul lor criminal de anulare a suveranității alimentare a statelor ANEXA l Organismele modificate genetic sunt o mare calamitate pentru noi oamenii ANEXA 2 Comisia Europeană dă piața semințelor pe mâna concernelor producătoare de organisme modificate genetic (O M G) printr-o reglementare adoptată în 6 mai 2013 GLOSAR DE TERMENI BIBLIOGRAFIE SELECTIVÃ |
Fragment:
|