Întâlniri cu femei-fântână

„Femeie-fântână”: o sintagmă creată pentru a denumi femeile a căror plăcere sexuală se manifestă prin emiterea abundentă a unui lichid în momentul orgasmului. Jacques Salomé ne oferă posibilitatea de a cunoaște câteva astfel de femei, care au avut curajul să i se confeseze și au fost de acord ca mărturiile lor să fie incluse într-;o carte despre acest subiect sensibil. Prin cuvintele lor directe și sincere, deseori pline de poezie, aceste femei, numite fântână sau sursă, ne dezvăluie realitatea lor, multă vreme respinsă sau considerată o invenție. Uimire, rușine, dificultate de a vorbi despre strania lor experiență celor din jur, dar și eliberare totală în relațiile lor sentimentale, acceptare necondiționată a trupului lor și a plăcerii lui; mărturiile acestor femei destabilizează unul dintre ultimele subiecte tabu. Asumându-și astfel sexualitatea și revendicându-și dreptul de a fi ­diferite, „femeile-fântână” vorbesc în numele tuturor celor pentru care satisfacerea dorințelor este și în prezent așezată pe un plan secundar, poate chiar reprimată, în numele pudorii, al unei rețineri sau al unei cenzuri personale.

Subiectul este delicat, deseori chiar ridiculizat. Asociat, de obicei, domeniului pornografic, suscită fascinație, dezgust și scepticism. Există cu adevărat „femei-fântână”? Da, așa se pare. Fenomenul continuă să fie încă un mister. Oamenii de știință nu sunt încă edificați. Autorul Jacques Salomé a vrut să afle mai mult. Și noi, cititorii, în egală măsură. Rezultatul cercetărilor minuțioase ale lui Salomé: o carte care prezintă uneori într-o manieră simplă, alteori poetică ceea ce simt femeile care trăiesc acest tip de sexualitate.

Vi se pare șocant? Despre ejacularea feminină se vorbea deja în urmă cu 2000 de ani, ne confirmă acest lucru cercetătorii germani în ediția din mai 2010 a Journal of Sexual Medicine. Există, într-adevăr, o descriere a fenomenului în scrierile antice indiene, în mai multe texte ale taoiștilor chinezi și chiar în Aristotel. În opinia psihanalistei Frédérique Gruzer, se știu încă mult prea puține lucruri despre așa-numitele „femei-fântână”.

Sophie Allard, La Presse

Originile acestei cărți

Introducere

Prima oară

Cum să abordăm acest subiect?

Ce spun bărbații despre această aventură?

Cum să procedăm?

Efectul „izvor” și „izvorarul”

Efectele durabile ale efectului „izvor”

Cultură, tehnologie, sexologie și alte abordări

Există totuși multă rezistență

Vorbind prin simboluri

Povestea punctului G

Anexe și digresiuni

Pentru a încheia, o mică perspectivă cronologică

Bibliografie

Prima oară

Prima oară a fost cândva atât de demult, într-o altă viață, poate, sau de ce nu, într-o viață viitoare.

Prima oară... eram încă la liceu, îndrăgostită la nebunie de un băiat care abia venise în clasa noastră, la începutul primăverii.Prin gesturile sale, prin ținuta sa, acest băiat emana o forță deosebită, iar părul lui lung îmi inspira o teribilă blândețe...În plus, era foarte priceput la matematică, ceea ce, nu știu din ce cauză, mi se părea că-i dădea un aspect special, deosebit.

Eu cred că m-a remarcat și, ca să nu mă uite, într-o sâmbătă dimineață, i-am cerut să-mi împrumute haina lui, sub pretext că îmi era rece și că locuiesc departe, asigurându-l că i-o voi înapoia lunea viitoare, dar știind că o voi păstra cel puțin o săptămână. Cânta divin la chitară, compunea și cânta cântece, iar eu îmi imaginam că sunt scrise doar pentru mine...

În numai câteva zile, a intrat în viața mea, mi-a alungat somnul și mi-a tăiat pofta de mâncare, mi-a paralizat gândurile și s-a strecurat în visele mele.

Mă simțeam depășită, chiar încetinită în activitățile mele cotidiene, dar, paradoxal, mă simțeam dintr-odată mai importantă, ca și cum ceea ce simțeam pentru el îmi dădea putere și încredere, îmi confirma că puteam să am o viață deosebită!

Într-o zi, la sfârșitul cursurilor, ne-am dat întâlnire în părculețul ce se găsea în preajma liceului.

Pe atunci nu știam tot ce putea să se întâmple, să se transmită între un băiat și o fată când dragostea își făcea simțită prezența, când sentimentele se amestecau și puneau stăpânire pe unul și, poate, și pe celălalt.

Puteam simți doar emoțiile, căci cuvintele îmi lipseau pentru a mă regăsi în această revoluție interioară încântătoare și devastatoare, în același timp.

Nu știam nimic despre viața intimă a unei femei; singurele repere erau cele morale, cele ale educației primite, câteva fragmente de comentarii asupra sexului, auzite în șoapte traversate de râsete sau plânsete.

Când mi-a propus, după câtva timp, să-l urmez în camera lui, spunându-mi doar atât: „Părinții mei sunt plecați două zile; am înțeles imediat că dorea să petreacă un moment de intimitate, un moment doar al nostru. Aceasta însemna pentru mine că eram aleasa lui, că îmi dorea prezența, că eram importantă pentru el.

Două voci se făceau auzite în mintea și trupul meu, cu aceeași intensitate, dar rostind lucruri diametral opuse! Frica și dorința se înfruntau și încercau să obțină câștig de cauză, dar eu eram atât de ignorantă, încât atunci n-am știut să le descifrez înțelesurile.

Îmi amintesc că dădeam o definiție neobișnuită cuvântului „respect”: credeam că, dacă un băiat mă respectă, nu îmi va cere să fac dragoste cu el.

Iar apoi, în camera lui, pe canapea, foarte aproape unul de celălalt, acest trup... trupul meu mi-a scăpat definitiv de sub control. Îl simțeam devenind febril, vibrant, nebun, ca și cum ar fi vrut să mă părăsească. Îl vedeam trăindu-și propria viață, fără ca eu să-i fi acordat permisiunea.

Eu și băiatul acela, el ca fermecat de simpla mea prezență, înflăcărat de atingerea mâinilor noastre, iar eu, înfricoșată, gata să urmez dorința corpului, să mă dezbrac, să mă lipesc de el.

Intensitatea acestei clipe a fost atât de acută încât Eric, da, se numea Eric, a rămas nemișcat, cu ochii închiși. O stare de exaltare îmi cuprinsese trupul, dar, în același timp, aveam impresia că voi exploda. O neliniște urca încet în mine, mă sufoca, lovindu-se de o bucurie fără margini și puternică, a cărei sălbăticie mă făcea să tremur și mă lăsa fără vlagă.

Furnicături îmi treceau prin sâni, o senzație de balonare și o strângere între coapse. Apoi, ceva a cedat și m-a eliberat dintr-odată de toată tensiunea ce mă stăpânea, pentru a se răspândi într-o căldură umedă și a aluneca insidios de-a lungul coapselor.

Delir și plăcere, abia descoperite și de îndată interzise. Eram sigură că am comis ceva ireparabil.

Cuprinsă de rușine, m-am retras, făcând apel la forța ce-mi mai rămăsese pentru a-mi reveni, a mă ridica, încercând să fac totul în așa fel încât el să nu cumva să observe ceva și, mai ales, să nu-și dea seama de nimic. Am ieșit și am luat-o la fugă. Am ajuns acasă și am stat două zile în pat, cu 41° febră.

Nu am devenit niciodată amanți; inocența mea, ignoranța mea, frica și rușinea au înăbușit relația noastră.

Mai târziu, mult mai târziu, tânăra ce devenisem, adesea numită „fântână” din cauza lacrimilor ce curgeau abundent și frecvent, a sfârșit prin a fi acceptată și onorată ca „fântână vie” de o anumită persoană (relație ce îmi este dragă), iar ca „fântână ce potolește setea” de o altă persoană, alături de care am fericirea să-mi petrec acum viața... viața de femeie!

Cu O MARE SIMPLITATE, esențialul a fost spus. Urmează multe alte mărturii care vor cizela, vor explora și vor aduce ceva în plus mărturiei acestei femei, dar bazele discuției au fost deja stabilite.

Cum să abordăm acest subiect?

Să nu spun nimic, să păstrez totul pentru mine, căci acesta e secretul meu. Aș vrea să mă eliberez, să-mi dezvălui secretul, să-l împărtășesc cu cineva care ar putea să mă asculte, fără să spună nimic, mai ales să nu spună nimic. Mai târziu, poate, mai târziu, de dragul unei amintiri.

PRINTRE FEMEILE CÃRORA LE-AM PUS întrebări sau pe care le-am invitat să mi se dezvăluie, multe mi-au vorbit despre dificultate a, pe de o parte, de a îndrăzni să se aventureze în această descoperire și, pe de o altă parte, de a găsi cuvintele potrivite pentru a împărtăși experiențele și trăirile lor. Câteva au descoperit cu multă brutalitate că păstrau în ele și între ele, și mai ales între ele și bărbați, niște cenzuri, în general imaginare și aproape imposibil de depășit! Dar ceea ce m-a uimit cel mai mult, a fost libertatea incredibilă cu care câteva dintre ele dezvăluiau și exprimau, cu o creativitate impresionantă, ceea ce părea, până atunci, de nespus.

Femeie-fântână! Ce denumire stranie! Credeam că toate femeile au o mică fântână. De fapt, nici măcar nu-i spuneam așa, credeam că acest fenomen este ceva natural și normal, o curgere de bucurie și de dorință. E adevărat că, pentru mine, acest flux nu este întotdeauna prezent, că variază în funcție de zile, de emoții, de partener sau poate de temperatura exterioară, de soare sau de lună, nu știu prea bine de ce, poate și de perioada de ciclu, de ce nu? Am descoperit acest subiect datorită unui prieten care își punea întrebări. Mi se pare că, înainte de toate, această fericită țâșnire depinde de capacitatea mea de a-mi da frâu liber, de încredere și de dăruire. O consider un cadou al iubirii. De când am auzit vorbindu-se despre asta, am încercat să port discuții cu femei și bărbați, dorind să-mi satisfac curiozitatea ce s-a trezit în mine. Unii se întreabă:

„Cum poți să ai o rezervă ascunsă?” Știu că, pe vremea când îmi alăptam copiii, chiar înainte de a începe să sugă, sănii mai aveau foarte puțin lapte, ba chiar aproape deloc. Deduc deci că cel care îmi producea urcarea laptelui era de fapt un stimulent exterior, plânsul copilului sau primii picuri de lapte supți. De ce n-ar funcționa asemănător și această mică fântână? Se alimentează cu siguranță printr-o stimulare. Evident că este mult mai ușor să împărtășești această țâșnire cu un bărbat care cunoaște fenomenul, căci el nu va pleca brusc, umilit și umilindu-te, crezând că e acoperit de urină. În plus, bărbatul care cunoaște și apreciază această ofrandă va ști să declanșeze și să alimenteze bucuriile și plăcerile legate de acest izvor nesecat. Pot să mărturisesc că este fără de sfârșit atunci când apucăm împreună aceleași cărări, ale ascultării și ale descoperirii. Atunci când parcurgem infinitul din noi, într-o abandonare a corpurilor. Atunci când această sursă este provocată, pot să vă spun că întregul meu corp este în așteptare, și-o dorește. O țâșnire chemând o alta după sine. Corpul meu parcă este adus, prin extensie, într-un fel de imponderabilitate. Odată ce sursa este în curgere, se manifestă o poftă nesățioasă; corpul meu, dăruit celuilalt, mângâie misterele profunzimilor noastre. Nu voi aborda partea tehnică, căci nu este de competența mea, chiar dacă am descoperit că acest fenomen este mult mai semnificativ cu un „lzvorar” avizat, cum este numit de câteva dintre noi. Cred că fiecare femeie deține această sursă, că această curgere poate fi lejeră sau abundentă, că poate apărea în urma unei stimulări manuale, dar și pe parcursul penetrării agile a penisului. Mi-ar plăcea să le spun copiilor mei să îndrăznească să exploreze cu încredere, să îndrăznească să primească și să ofere, dăruind desfătare și bucurie trupului. Mi-ar plăcea să le spun fiilor mei să îndrăznească să nu se grăbească când vine vorba de îmbrățișări și mângâieri. De asemenea, să îndrăznească să-și lase sexul să danseze și să-l mângâie astfel pe cel al partenerei, o invitație formidabilă pentru a stimula această sursă profundă. Mi-ar plăcea să le spun fiicelor mele să îndrăznească să-și asculte cele mai profunde îndemnuri și să îi iasă celuilalt în întâmpinare cât mai generos posibil, ca și cum s-ar destăinui. Da, dragostea, dăruirea de sine și ascultarea celuilalt în abandonarea corpurilor. Îndrăzniți să vă deschideți, să vă oferiți și să lăsați divinul să izvorască cu încetineală, cu efervescență, cu uimire, cu stângăcie, dar și cu râsete. Călătorii sacre, infinite, pe cărările delicioase ale descoperirilor, ale căutărilor, ale ascultării, ale senzației. Această izvorâre este ca o naștere, pe care o întâmpin, o însoțesc,

Pag. 17 – 23