Hrana pentru creier

În timp ce unii neuroni continuă să se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vârstă, cei mai mulţi dintre ei rămân alături de noi întreaga viaţă, devenind sensibili mai ales la uzura care intervine în mod natural ca parte a procesului de îmbătrânire. De aceea bolile ca Alzheimer sunt atât de devastatoare: dau lovitura decisivă neuronilor, care nu se pot regenera.

Asta înseamnă că trebuie să acordăm o şi mai mare atenţie sănătăţii celulelor noastre nervoase, din moment ce, în general, s-ar putea să fie singurele pe care le avem.

Acest lucru este cu atât mai important, ţinând cont de informaţiile limitate pe care le avem cu privire la ce se întâmplă în interiorul creierului nostru. De cele mai multe ori, nici nu ne dăm seama că creierul nostru suferă, până când nu apare o problemă internă suficient de severă cât să producă simptome externe, cum ar fi pierderea cunoştinţei, halucinaţii sau deficienţe cognitive. De exemplu, nu este neobişnuit ca oamenii care suferă o comoţie să-şi continue activitatea ore sau zile înainte să se simtă, în cele din urmă, slăbiţi sau derutaţi. Un exemplu şi mai frecvent este că mulţi dintre noi nu îşi dau seama că, de fapt, creierul funcţionează cu resurse minime până când nu ajung zăpăciţi sau incoerenţi. De ce există o astfel de deconectare între starea creierului şi conştientizarea noastră în privinţa lui?

Pe de o parte, nu putem să ne vedem creierul. Dar şi mai important este că nu putem să-l simţim.

Aceasta este o altă diferenţă majoră între creier şi restul corpului. În ciuda a câte se petrec în interiorul său, un lucru la care creierul nu se pricepe este să ne lase să aflăm cum se simte. Totuşi, nu este greşeala lui. Spre deosebire de orice alt loc din corp, în creier nu există senzori de durere. Astfel, nu e posibil să simţim „durerea creierului''. Dacă ţi-ar atinge cineva creierul, nu ai simţi nimic. De aceea chirurgii pot realiza operaţii pe creier chiar şi atunci când pacientul este treaz.

Majoritatea oamenilor confundă o migrenă sau o durere de cap cu una generată în interiorul creierului. Cât de des am spus ceva de genul: „Am avut o migrenă atât de rea, încât am crezut că mi se rupe capul în două''? Această exprimare este mai literală decât ne dăm seama. De fapt, capul nostru este cel care ne doare, nu creierul. Se întâmplă aşa când muşchii gâtului şi ai umerilor (nu creierul) stau semicontractaţi o anumită perioadă, de exemplu, după ce petrecem mai multe ore în faţa computerului. Această tensiune poate, de asemenea, să radieze spre faţă şi spre scalp, activând senzorii de durere ai corpului localizaţi acolo şi semnalizând disconfort. Cu asta confundă majoritatea oamenilor durerea creierului. Data viitoare când vei avea o durere de cap, fă nişte exerciţii de întindere.

Prefaţă ... 9

PASUL 1 Să înţelegem neuronutriţia

1. Ce ameninţă sănătatea creierului ... 17
2. Să facem cunoştinţă cu creierul, uman, un mofturos ... 36
3. Apa vieţii ... 51
4. Despre grăsimea din creier ... 62
5. Beneficiile proteinelor ... 91
6. Carbohidraţi, zaharuri şi alte lucruri dulci ... 103
7. Să înţelegem vitaminele şi mineralele ... 116
8. Mâncarea este informaţie ... 133
9. Cele mai bune diete din lume pentru creier ... 156
10. Nu totul e despre mâncare ... 178

PASUL 2 Puterea cognitivă prin nutriţie

11. Sănătatea creierului din punct de vedere holistic ... 201
12. Ţine cont de calitate în detrimentul cantităţii ... 225
13. O săptămână obişnuită pentru un creier sănătos ... 248

PASUL 3 Dieta optimă pentru creier

14. Cât de nutritivă este, de fapt, dieta ta pentru creier? ... 269
15. Cele trei niveluri ale neuronutriţiei ... 294
16. Reţete pentru eficientizarea creierului ... 338

Mulţumiri ... 373
Note ... 375
Indice ... 389

2. Să facem cunoştinţă cu creierul uman, un mofturos

Oase şi bariere

Pentru a înţelege pe deplin cum să răspundem cel mai bine nevoilor celui mai complex organ al nostru, anume creierul, trebuie mai întâi să aruncăm o privire asupra mecanismelor sale interne: cum se prezintă, cum funcţionează, cum a ajuns să fie aşa cum este. Aşa cum vom vedea în paginile următoare, creierul uman nu este doar unic, ci şi destul de rebel, având propriile reguli - şi propriile gusturi. Aşadar, să aruncăm o privire asupra acestui incredibil organ.

Din perspectiva unui neurolog, creierul poate fi descris printr-o serie de superlative. În primul rând, este cel mai vulnerabil organ din corp.

Am putea crede că o astfel de parte indispensabilă a corpului ar trebui alcătuită din materiale indestructibile. În schimb, creierul uman este destul de moale. Dacă ţi-ai ţine creierul în mâini, ai observa că are consistenţa unui jeleu. Conţinând o cantitate considerabilă de grăsime, textura creierului este delicată, făcându-l vulnerabil. Inutil să mai precizăm că este şi foarte uşor de vătămat. Atât de uşor, încât Mama Natură a considerat necesar să-l protejeze cu un craniu făcut din straturi de oase groase şi să-l învelească mai departe în mai multe foi de membrane protectoare numite meninge.

Această cască încorporată şi la îndemână, de care dispunem cu toţii, este destul de robustă și rezistentă, încât o lovitură accidentală în cap produce de obicei doar ceva mai mult decât un „au'' sau o grimasă de durere. Însă, în lipsa craniului sau a meningelor, astfel de accidente inofensive ar duce la stricăciuni majore ale creierului sau chiar la moarte.

În interiorul craniului, creierul este cufundat într-o baie de lichid incolor numit lichid cefalorahidian (acelaşi fluid care apare negru la IRM), fără de care creierul nostru atât de delicat nu ar putea nici măcar să-şi susţină propria greutate. Acest fluid face creierul să plutească și să absoarbă socul cauzat de mişcările bruşte ale capului, ca să nu mai vorbim de lovirea lui de o suprafaţă tare. Acest lichid este, de asemenea, responsabil de „curăţare'', procesul prin care creierul îndepărtează toxinele şi reziduurile pentru a se menţine curat și funcţional.

Craniul, meningele şi lichidul cefalorahidian sunt toate necesare pentru a asigura protecţie structurală şi susţinere pentru creier, acordându-i astfel statutul de „cel mai protejat organ'' din corp. Totuşi, traumatismele externe nu sunt singurul pericol pentru un organ care este atât de uşor de deteriorat. Acesta are nevoie să fie protejat şi din interior, din moment ce multe substanţe care circulă în mod obişnuit în fluxul de sânge l-ar putea afecta grav. Natura a avut grijă şi de acest aspect, construind o barieră specială care previne pătrunderea acestor substanţe în creier.

Ca o dovadă în plus a statutului său de VIP, creierul este singurul organ despre care ştim că are propriul sistem de securitate: o reţea de vase de sânge denumite bariera sânge—creier. Bariera sânge—creier este ultimul strat de protecţie al creierului. Este făcută dintr-un perete de celule aplatizate, împletite atât de strâns laolaltă, încât bariera este complet impermeabilă, împiedicând pătrunderea la creier a oricăror elemente ce nu sunt recunoscute ca fiind sigure şi utile.