Autorul ne arată că a fi noi înșine înseamnă adeseori să avem curajul de a ni-l asuma pe Celălalt din noi.
Ca să putem merge mai departe, în armonie cu propriul sine și cu cei din jur.
La
fel cum organismul uman este străbătut de vase sangvine prin care aleargă seva
vieții, și imensul organism
social se articulează pe o rețea țesută din ființe umane
care stabilesc legături și schimburi. Prin această
rețea gânditoare circulă fluidul vital fără de care nu am
putea concepe ideea de întâlnire sau de relaționare cu semenii: comunicarea. A-i cunoaște principiile și a le folosi cu
înțelepciune înseamnă a croi o cale prin vârtejul diferențelor dintre noi – o necesitate și o artă deopotrivă.
Jacques
Salomé ne întredeschide o fereastră către arta de a comunica până la nivelurile
profunde ale conștiinței, inspirându-se din provocările de zi cu zi ale vieții contemporane și amprentându-și discursul cu veșnica lui
„stare poetică“.
JACQUES SALOMÉ (n. 1935) este psihosociolog, formator, scriitor și poet. Ș;i-a obținut licența în psihiatrie
socială la École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris). Este
fondatorul Centrului de formare în relații interumane
„Le Regard fertile“ de la Roussillon-en-Provence și a predat vreme de cincisprezece ani la Université de Lille III.
Filiația sa teoretică se revendică din curentul psihologiei
umaniste, inițiat de Carl
Rogers. La începutul carierei în relațiile
interumane s-a folosit de psihanaliză, mergând în direcția propusă de Milton Erickson, pentru care subconștientul este un rezervor de resurse, nu o componentă întunecată a
psihicului. În primele sale cursuri de formare, Jacques Salomé a folosit
tehnici corporale ca Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenică
precum psihodrama.
Aceste
numeroase experiențe l-au condus în
timp la elaborarea unei metode personale: ESPERE (Energie Specifică Pentru o
Ecologie Relațională Esențială), un sistem teoretic și practic, constând în concepte și instrumente
proprii. A format până în prezent peste 60 000 de asistenți sociali, medici, psihologi și consultanți. A ținut conferințe, cursuri de formare și are discipoli (moderatori în metoda ESPERE și formatori de moderatori) în Franța, Belgia,
Canada, Elveția, Insulele
Réunion. A semnat de-a lungul timpului cronici permanente în reviste de referință din presa franceză și canadiană.
A
scris 70 de cărți și este coautor al unor lucrări de referință despre comunicare și cuplu, teoretician în cadrul Asociației pentru
Comunicare Relațională prin
Ascultare Activă. Cărțile sale au fost
traduse în 27 de limbi, inclusiv în limba română.
Dintre
cărțile semnate de el, la Curtea Veche Publishing au mai
apărut: Vorbește-mi... am atâtea
să-ți spun; Un strop de eternitate; Ghid de supraviețuire în universul profesional; Cum să ne mărturisim
iubirea; Întâlniri cu femei-fântână; Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege; Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață?; Mami, tati, mă auziți?; Singurătatea în doi nu e pentru noi.
În
februarie 2014 a suferit un sever accident vascular cerebral, care i-a afectat
centrul vorbirii. În prezent, la vârsta de 83 de ani, se reface și întâmpină cu deschidere această nouă provocare din viața sa cu ajutorul soției lui,
Valeria, încredințat de faptul că bolile
sunt limbaje simbolice care ne ajută să strigăm și să tăinuim deopotrivă insuportabilul din noi și că suferința scoate la lumină
posibilitățile nebănuite ale
ființei. |