Adevăr Divin
Longevitatea
Cine trăiește mai mult și de ce?
| Mănâncă sănătos, evită stresul, fă sport – auzim mereu recomandările acestea, dar au ele efect? Oare secretul longevității stă în broccoli sau în alergat? Cartea de față ne demonstrează că nu e chiar așa. |
29.90 26.91 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
În 1921, psihologul american Lewis Terman, profesor la Universitatea Stanford, a inițiat un proiect care avea să-i poarte numele. încercând să afle cine trăiește mai mult și de ce, a început să studieze 1528 de copii cu vârsta cie 11 ani din San Francisco. Proiectul a urmărit subiecții pe tot parcursul vieții lor, fiind continuat, după moartea Iui Terman, de foștii săi studenți Howard S. Friedman și Leslie R. Martin. Bazată pe 80 de ani de cercetări științifice, cartea demontează câteva mituri des întâlnite, arătând că: o doză moderată de stres poate fi benefică, atunci când este vorba de o slujbă care ne place sau de provocări care ne solicită în sens pozitiv; nu optimiștii trăiesc cel mai mult, ci persoanele prudente și tenace; moștenirea genetică nu reprezintă decât o treime din factorii care influențează longevitatea, în timp ce două treimi țin de stilul de viață și de oportunități; nu oamenii căsătoriți sunt aceia mai longevivi, ci bărbații căsătoriți.Cititorii vor putea evalua singuri factorii care le influențează longevitatea, cu ajutorul testelor de la finalul fiecărui capitol, ce urmăresc câteva criterii relevante: sociabilitatea, gradul de mulțumire în viață, fericirea conjugală, cariera, sentimentul religios etc. |
Cuprins:
Introducere. Studii epocale realizate într-o viață ... 9 |
Fragment:
1. PERSONALITATEA ȘI VIAȚA ÎNDELUNGATÃ Cine rămâne sănătos?
Patricia și John, doi dintre participanții la studiul Terman care au trăit cel mai mult, au dus vieți interesante, dar nu spectaculoase. Au avut parte de aventuri și surprize, dar nu au câștigat niciodată la loterie, nu au suferit accidente auto și nici nu s-au confruntat cu vreun răpitor de copii. În această privință, ei s-au deosebit esențial de Ann Hodges, o americancă obișnuită, care a trăit un eveniment extraordinar. Pe 30 noiembrie 1954, un meteorit i-a străpuns acoperișul locuinței și a rănit-o pe doamna Hodges, în vârstă de treizeci și unu de ani, în timp ce moțăia pe canapeaua din camera de zi a casei ei din Oak Grove, Alabama. Dacă din cer cade un meteorit și te lovește, cel mai probabil nu poți face mai nimic pentru a împiedica acest lucru. Unele amenințări sunt aleatorii și imprevizibile, cel puțin judecate din punct de vedere științific. Însă multe evenimente aparent întâmplătoare nu sunt întru totul aleatorii. Jucătorii de golf de pe un teren din Kansas City care se strâng sub un copac în timpul unei furtuni riscă mai mult să fie loviți de fulger decât o bibliotecară din Los Angeles (unde tună rareori). În mod surprinzător; același lucru este valabil și pentru sănătate. Nu este ceva aleatoriu să știi cine va contracta o gripă sau cine se va însănătoși repede. Multe amenințări la adresa sănătății nu se datorează pur și simplu ghinionului. Există mai curând diferențe individuale sistematice privind susceptibilitatea de răniri și îmbolnăvire, cu privire la persoanele care se îmbolnăvesc și care rămân sănătoase. Unele dintre aceste fenomene au legătură cu personalitatea – diferențe individuale stabile, inclusiv diferențe biologice asociate. Alte diferențe sunt legate de relații sociale precum căsătoria, familia, prietenia și credința religioasă. Altele rezultă din provocări stresante și din resursele pe care persoana le poate mobiliza când înfruntă stresul. Mai importantă este descoperirea noastră că factorii de risc și sistemele de apărare nu apar în mod izolat, ci se încheagă în tipare – căile sau drumurile de viață sănătoase și nesănătoase pe care noi le denumim trasee. Traseele spre o viață îndelungată au avut meandre neprevăzute, dintre care Trasee individuale Când tânăra Patricia a fost condusă din clasă pentru a fi testată de doctorul Terman, părinții ei tocmai divorțaseră. Deși copiii din familiile divorțate se confruntă cu multe riscuri, inclusiv de sănătate (studiile noastre au confirmat acest lucru, după cum vom demonstra), Patricia a reușit să le evite, în parte pentru că ulterior a avut o căsnicie fericită. Prin contrast, colegul ei, John, a mers împotriva firii și nu s-a căsătorit. Cu toate acestea, el a avut o viață lungă și sănătoasă. Studiile noastre privitoare la personalitate, căsătorie și longevitate au arătat de ce. Gândirea convențională a dat greș, însă concentrarea asupra traseelor individuale a oferit intuiții și înțelegere – și ne-a permis să distrugem miturile-fundătură. Este deosebit de important să fii în armonie cu propriul traseu, deoarece profesioniștii contemporani din domeniul medical nu o fac în locul tău. Majoritatea medicilor, dintre care mulți sunt instruiți pentru a vindeca o parte specifică sau organismul ca sistem, nu pun întrebări referitoare la trăsături de personalitate, la nivelul de activitate din copilărie ori la trecutul familiei tale în ceea ce privește divorțurile sau recăsătorirea. De fapt, dacă vrei să înțelegi cum îți poți descoperi traseul optim către sănătate și viață lungă, medicina modernă are relativ puține lucruri de oferit. În schimb, noi trebuie să apelăm la domeniile contemporane ale psihologiei sănătății, sociologiei medicale, epidemiologiei din perspectiva teoriei cursului vieții, geneticii și ale evoluției speranței de viață. Gândire retrogradă? Dacă un bărbat de vârstă medie se îmbolnăvește de inimă, de obicei, cardiologul nu va face cercetări pentru a afla dacă pacientul a fost un copil prudent, dacă a avut o carieră reușită ori dacă e divorțat sau recăsătorit. Cu toate acestea, personalitatea, familia, munca și relațiile sociale sunt strâns legate între ele și extrem de relevante în ceea ce privește traseele ulterioare sănătoase sau nesănătoase. În mod ironic, un filosof din Evul Mediu ar fi înțeles diferențele individuale mai repede decât medicii din vremurile moderne. În secolul al XIX-lea, un medic tânăr, ungurul Ignaz Semmelweis, a șocat lumea medicală susținând că febra de parturiție de care sufereau femeile în travaliu ar putea fi prevenită de medici, moașe și asistente medicale dacă și-ar spăla și dezinfecta mâinile și instrumentele medicale. Intuițiile lui sclipitoare au fost primite inițial cu dispreț și neîncredere de contemporanii săi. Doctorul Semmelweis s-a descurajat și a trecut printr-o depresie, dar nu este surprinzător că harnicii lui colegi s-au opus ideii că ei erau cei care contribuiau la îmbolnăvirea pacientelor. Nu mult după aceea, biochimistul francez Louis Pasteur și colaboratorii săi au dovedit experimental existența microorganismelor infecțioase – germenii. Așa au început experimentele pentru ținerea sub control a germenilor și pasteurizarea laptelui. În deceniile următoare, tratamentul medical a fost revoluționat și s-a introdus îngrijirea standardizată. În 1890, chirurgii recunoșteau pe deplin importanța câmpurilor operatorii sterile și a antisepticelor. Medicina modernă a început să înflorească, dar – și aici e problema – concentrarea asupra individului a devenit mai redusă. Înainte de acea dată, explicarea susceptibilității la boală provenea din tradiții care se concentrau nu asupra invadatorilor bacterieni, ci asupra individului. De exemplu, vreme de generații, clerul avea grijă să afle ce fapte păcătoase ar fi putut conduce la apariția bolii în cazul fiecărui credincios în parte; era limpede că unii oameni erau predispuși la boli, și de aceea tratamentul putea fi căința sau exorcizare a duhurilor rele. În școlile filosofice antice atenția era îndreptată de asemenea asupra persoanei. Ești o persoană cu un temperament sănătos, optimistă și roșie în obraji? În tradiția hipocratică, ai fi fost etichetat drept sangvin – o persoană cu o circulație sangvină echilibrată, sănătoasă. Vreme de aproape două milenii, discipolii medicilor antici Hipocrat și Galenus au considerat patru elemente esențiale – așa-numitele umori trupești – drept cheia sănătății. Se susținea că excesul de bilă neagră îl făcea pe om să fie melancolic – trist, morocănos; se credea că ea provoca depresia și boli degenerative sau cancer. Excesul de bilă galbenă îl făcea pe om să fie coleric – arțăgos, furios, icteric; se spunea că acest lucru duce la o personalitate înverșunată, furioasă și era asociată cu bolile febrile. În sfârșit, se afirma că flegma îl făcea pe individ să fie flegmatic – lent, lipsit de emoții, rece și apatic; era asociată, de exemplu, cu reumatismul. Noi am descoperit că aceste „umori” – deși ele nu sunt valabile din punct de vedere științific în înțelesul antic – pot avea echivalente utile în abordările moderne ale problemei sănătății, sub forma trăsăturilor de personalitate derivate științific. Personalitatea este un element predictiv excelent al sănătății și longevității, deseori în moduri contraintuitive. La începuturi În urmă cu circa douăzeci de ani, noi doi – tânărul profesor și studenta plină de energie – eram nemulțumiți de situația curentă a cercetărilor privind diferențele individuale, stresul, starea de sănătate și longevitatea. Era limpede că unii oameni erau mai predispuși la îmbolnăvire, se vindecau mai greu ori mureau prematur, în vreme ce alții de aceeași vârstă reușeau să prospere. Erau propuse tot felul de explicații – anxietatea, lipsa de mișcare, carierele care toacă nervii, asumarea de riscuri, lipsa credinței, nesociabilitatea, apartenența la grupuri sociale în dezintegrare, pesimismul, sărăcia, accesul restrâns la îngrijire medicală, tiparele de comportament de tip A – așa-numita personalitate predispusă coronarian la concurență și la realizarea cât mai multor lucruri în prea puțin timp. Însă nu exista nici o modalitate corespunzătoare care să analizeze aceste explicații pe termen lung. Cel mai bun studiu care să abordeze astfel de chestiuni ar fi acela care să evalueze un număr mare de indivizi pe durata întregii lor vieți. Ar fi un studiu care să cântărească personalitățile lor, carierele, obiceiurile, gradul de stres, starea de sănătate și longevitatea. Puteam realiza noi un asemenea studiu? Ar costa milioane de dolari și, mai neplăcut, chiar și noi vom fi murit cu mult înainte de a obține rezultatele (ceea ce nu ar fi deloc amuzant). Apoi, într-o bună zi, ne-a venit ideea. Într-un laborator alăturat, doctorul Carol Tomlinson-Keasey studia stresul la femei folosind o arhivă de la Universitatea Stanford. Era studiul Terman. Ne-am pus întrebarea dacă acel studiu putea fi adaptat nevoilor noastre. Vestea proastă era că în arhivă se găseau puține informații privind starea de sănătate și longevitatea. Vestea bună era că arhiva conținea documente vechi de opt decenii privind durata de viață, iar posibilitățile erau enorme dacă am fi putut strânge și organiza toate informațiile noi necesare. După ce am analizat vechile date cu doctorul Tomlinson-Keasey, am hotărât că vom lucra între șase luni și un an pentru a examina modalitățile de predicție a sănătății și longevității în rândul participanților la studiul Terman. Două decenii mai târziu, încă lucrăm la acest proiect. Cu cât mai adânc vom pătrunde în viețile acestor oameni, cu atât vom înțelege mai bine traseele către longevitate. (Și totuși, auzind despre obsesia noastră, se găsea câte un student care să ne sfătuiască: „Un studiu desfășurat vreme de douăzeci de ani? Dar când mai trăiești?”) Doctorul Terman începuse să culeagă informațiile la scurt timp după Primul Război Mondial. Evident, el nu avea cum să folosească același fel de evaluări și estimări pe care le folosim astăzi. Însă abordarea doctorului Terman a fost uimitor de clarvăzătoare și de inteligentă. El a colectat tot felul de fapte și date pe care noi am putut să le transformăm în evaluări moderne. Personalitatea nu este bătută în cuie Dacă, așa cum a spus Wordsworth, „Copilul este tatăl omului”, atunci caracteristicile din copilărie ar putea conduce, pas cu pas, la tipare de sănătate durabile. De exemplu, este probabil ca un copil sociabil să devină un adult sociabil, iar acest lucru ar putea fi relevant pentru o stare bună de sănătate. Așa să fie? Personalitatea timpurie este relevantă pentru sănătatea din timpul vieții? Poate personalitatea din copilărie să anticipeze deceniile de longevitate din viitor? Putem modifica personalitatea și astfel să îmbunătățim starea de sănătate? În 1922, doctorul Terman i-a chestionat pe părinții și pe profesoara Patriciei. Cât de prudentă era Patricia, atunci în vârstă de doisprezece ani? Cât de sinceră era ea? Era veselă, avea simțul umorului? Prefera să se joace în casă sau afară? Îi plăcea să meargă la petreceri? Au fost puse zeci de asemenea întrebări, iar răspunsurile au fost consemnate cu grijă. Însă majoritatea filelor cu evaluări zăceau în arhivă adunând praf, fără să se gândească nimeni să verifice dacă personalitatea previziona starea de sănătate și longevitatea. Apoi, brusc, într-o zi am ajuns în locul și în epoca potrivite, și câteva coordonate de gândire au început să intre în convergență. Din cauza îndoielilor apărute cu privire la stabilitatea personalității, cercetătorii au documentat în ultimii douăzeci și cinci de ani ceea ce susținătorii greci ai teoriei umorilor știau de acum două milenii – unii oameni sunt mai agreabili, mai îngrijorați, mai precauți și mai creativi decât alții.” Când, la mulți ani după absolvire, mergi la reîntâlnirea cu foștii colegi, constați că aceia care s-au bucurat de popularitate și extravertiții care vorbeau repede au devenit agenți de vânzări și avocați de renume. Ținând seama de acest lucru, modalitățile noi de cercetare din cadrul psihologiei au început să demonstreze cum se schimbă oamenii – chiar dacă lent și cu eforturi considerabile. Așa cum vom vedea, plasarea constantă a cuiva într-un grup îd care poate cunoaște persoane noi poate ajuta o persoană timidă să se integreze în societate (la nivel moderat), de exemplu. Iar dacă hotărâm că dorim să cultivăm o trăsătură precum seriozitatea, ne putem analiza acțiunile, acționând „ca și cum” am poseda acele trăsături, monitorizând atent și corectând orice întoarcere spre modul nostru esențial de comportare. Ceea ce este totuna cu a spune că, dacă trăsăturile de personalitate nu se potrivesc cu acele trăsături de pe traseele spre longevitate, se poate face efortul de a dezvolta acele aspecte necesare. Participanții la studiul Terman care au trăit mult așa au procedat. Detectivii personalității în acțiune Ne-am adâncit în arhivele Terman. Vreme de decenii, fuseseră culese mii de informații despre fiecare participant. De aceea, am început cu examinarea tuturor elementelor care păreau relevante pentru personalitate. La începutul studiului, în 1922, părinții fiecărui participant (de obicei, mama sau ambii părinți) și profesorii au fost rugați să evalueze copilul în privința câtorva zeci de trăsături. Interesul doctorului Terman era cuprinzător – el a încercat să determine funcționarea intelectuală, volitivă, morală, emoțională, estetică, fizică și socială a fiecărui copil! De exemplu, utilizând o scală cu treisprezece puncte, mama Patriciei și profesoara ei din clasa a șasea au evaluat-o potrivit gradului în care ea era apreciată, veselă și prudentă, printre alte trăsături și dimensiuni. Imaginea care a rezultat a fost aceea a unei fete apreciate, dar fără a fi lider sau cea mai iubită elevă din clasă. Îi plăcea să meargă la școală și avea o prezență excelentă, iar profesoara a afirmat că părea atrasă îndeosebi de atlase și enciclopedii. Deși destul de studioasă, Patricia nu era excesiv de timidă, și își petrecea cu regularitate timpul Pag. 21 – 27 |