Starețul Gheorghe din Zadonsk: Jurnalul unui zăvorât

…să-ți fie, dar, și ție cunoscut lucrul acesta, bunule râvnitor al acestei sfinte lucrări a minții – al rugăciunii lui Iisus –, că nu doar în pustie sau într-o însingurată sihăstrie, ci chiar și în mănăstirile cele mai mari ori printre cei ce locuiesc în inima orașului, au fost învățători și o mulțime de lucrători ai acestei sfinte osteneli a minții.

Și vrednic este a ne minuna cum Sfântul Patriarh Fotie, fiind luat de pe scaunul senatorial și așezat pe cel patriarhal, și fără să fi fost monah vreodată, s-a învățat a săvârși această lucrare a minții la o măsură atât de înaltă și întru atâta a propășit, încât strălucea fața lui așa de parcă era un al doilea Moise din pricina harului Sfântului Duh Care se sălășluia întru el (Starețul Gheorghe din Zadonsk).

Zăvorârea întru Lumină

VIAȚA STAREȚULUI GHEORGHE ZAVORÂTUL DIN ZADONSK
Viața Starețului Gheorghe Alexeevici Masurin, Zavorâtul din Zadonsk

JURNALUL UNUI ZÃVORÂT
însemnare scrisă de mâna Cuviosului Gheorghe Zăvorâtul, care a fost găsită între hârtiile sale
O însemnare dintru aducerea aminte
Cuvânt către Sfântul Gheorghe de la păcătosul Egor
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

FELURITE ÎNSEMNÃRI CULESE DIN CÃRȚI SI ÎNSOȚITE DE PROPRIILE CUGETÃRI

Din Psalmi
Din Pildele Împăratului Solomon
Din Ecclesiastul
De la Prorocul Ioil povățuire spre pocăință
De la Prorocul Miheia
De la Prorocul Sofonie
De la Prorocul Zaharia
De la Prorocul Maleahi
De la Prorocul Isaia
Despre suferințele Sfintei Mucenite Agapia
Despre antihrist
Despre înțelegerea Scripturii după citirea Mărturisirilor Fericitului Augustin
Continuarea Mărturisirilor Fericitului Augustin
Despre dragostea și bucuria primită de la Dumnezeu și despre cea de la lume și din păcat
Însemnare dintr-un cuvânt alcătuit de Sfântul Tihon
Despre vedeniile și proslăvirea Sfântului Tihon
Despre înțelepciunea duhovnicească
Din cuvântarea a III-a a Sfântului Vasile cel Mare, pentru cuvintele: „Ia aminte la tine însuți"
Despre pocăința păcătoșilor

Daca trăim după duh – vii vom fi
Răspuns la întrebarea: „Unde e mai lesne sa ne mântuim?"
Despre cei care nu iubesc însingurarea
Despre îndeletnicirea de a vizita Locurile Sfinte
Stihuri cu cuprins duhovnicesc

ÎNSEMNÃRI CARE AU FOST LIPITE PE PEREȚII CHILIEI STAREȚULUI GHEORGHE

Din Epistola Sfântului Apostol Iacob
Din întâia Epistola a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan
Tot ce este vremelnic, se schimbă
Din cartea Sfântului Efrem Sirul (Cuvântul 408)
De la Sfântul Ioan Gură de Aur
De la Sfântul Efrem Sirul
De la Sfântul Macarie cel Mare
Lucrarea minții iubitoare de osteneală
De la Sfinții Părinți
De la Avva Dorotei
De la Sfântul Efrem Sirul
Învățătura pentru cele opt gânduri, din Capetele Sfântului Nil
Cuvânt de la Sfântul Simeon din Muntele Minunat
De la Evagrie Monahul, din Capetele despre trezvie
Din Capetele prezbiterului Isihie
De la Evagrie Monahul, despre nevoință si negrăire
Capete foarte folositoare de la Sfântul Grigorie Sinaitul
Însemnări din Capetele Preacuviosului Isihie, presbiterul Bisericii Ierusalimitene
Tâlcuire pentru tunderea monahilor. De ce este numit monah?
Însemnare culeasă din Prologul zilei de 15 iulie
Pravile pentru chilie, de la Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului
Cuvinte de la Sfântul Ierarh Tihon
Aceasta ne învață Sfântul Tihon
Stihuri spre luare-aminte
Rugăciunea smerită
Sfântul Grigorie Sinaitul
Rugăciunea smerită

ÎNSEMNÃRI CULESE DIN MANUSCRISELE LUI GHEORGHE ALEXEEVICI

Despre lucrarea, puterea și săvârșirea rugăciunii lui Iisus
Rugăciuni către Maica Domnului și Sfinții Apostoli
Cugetări
Livada și roadele ei
Cugetare despre lucrarea virtuților
Cuvinte de la Sfântul Ioan Gură de Aur
Însemnări din alte sfinte scrieri

VIAȚA STAREȚULUI GHEORGHE ALEXEEVICI MAȘURIN, ZÃVORÂTUL DIN ZADONSK

Marele nevoitor al Mănăstirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Zadonsk, Gheorghe Alexeevici Mașurin, era dintr-o familie de viță nobilă. El a venit pe lume în 1789, în orașul Vologda S-a păstrat până astăzi catastiful bisericii Sfântului Nicolae din Vologda, în care a fost trecută această însemnare: „ ...în anul 1789, în ziua de 3 aprilie, de pe urma cancelarului Alexei Mașurin s-a născut fiul său Egor, căruia i-a fost naș la Sfântul Botez cancelarul Alexei Vasiliev Hamantov”. Nașterea viitorului nevoitor a fost însoțită de împrejurări deosebite. Maicii sale i s-a arătat în vis părintele la care ea obișnuia să se spovedească și care în vremea aceea împlinea trei ani de când trecuse la Domnul.

Într-una din însemnările sale, amintindu-și despre maica sa, Cuviosul Gheorghe istorisește el însuși această întâmplare: „Purtând în brațe icoana, trimisul lui Dumnezeu s-a apropiat încet de patul celei ce dormea și a binecuvântat-o pe fiica sa duhovnicească, în timp ce ea era cuprinsă de o frică sfântă, dar și de cutremur și bucurie, și i-a vestit cuvintele acestea mult-dorite: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Dumnezeu îți va da un fiu cu numele Gheorghe. Iar spre adeverire, iată, ți se dăruiește acest chip al Sfântului Mare Mucenic
Gheorghe, Purtătorul de biruință». Bucurându-se nespus dintru această binecuvântare a lui Dumnezeu, ea s-a atins de chipul cel sfânt și, luându-l în brațe, l-a așezat la locul ce i se cuvenea Cu acestea vedenia ei s-a sfârșit”.

Însă familia Mașurin avea să treacă mai apoi nu doar prin bucuria împlinirii acestei bune vestiri, ci și prin multe încercări aspre și grele. încă mai înainte de a se naște Gheorghe, mama sa a fost lovită fără de veste de cea mai mare nenorocire care se poate abate asupra unei soții.

Într-o noapte plină de tihnă, Ana Mașurina stătea singură și cugeta la judecățile cele necercetate ale lui Dumnezeu; în casă toate păreau a fi în bună pace, însă inima femeii era îngreuiată de un înnegurat presimțământ al nenorocirii și, fără să voiască, frica a făcut-o să tresară și mai tare atunci când cineva a lovit cu putere în peretele lângă care ea se afla, și s-a auzit acest glas: „Veniți să-I luați pe cel omorât!”. A ieșit din odaie cu grăbire și ochilor ei copleșiți de uimire li s-a înfățișat o priveliște zguduitoare: iubitul ei soț, Alexei, a fost adus în casă plin de sânge din cap până în picioare... În timp ce trecea peste podul Piatnețki, Alexei Mașurin a fost confundat și bătut de niște tâlhari, care îl așteptau acolo pe un alt bărbat.

Adus în casă, s-au grăbit să-l cerceteze pe sărmanul om și au văzut că viața nu se stinsese încă de tot în el. Au apucat să cheme preoții pentru a-l unge cu untdelemn; fiind încă conștient, Alexei s-a învrednicit a se împărtăși cu Sfintele Taine, apoi și-a luat rămas bun de la soția sa și a răposat.

Inima văduvei era sfâșiată de o îndreptățită întristare după soțul ei preaiubit, însă purtarea de grijă pentru fătul pe care îl purta sub inimă, precum și simțământul îndatoririlor materne o îndemnau să-și domolească tânguirile. Supunându-se credinței întru dumnezeiasca Pronie, ea s-a încredințat pe sineși ocrotirii Părintelui tuturor văduvelor și orfanilor, și astfel a trecut fără să cârtească prin această încercare plină de amărăciune.

După ce s-a scurs vremea cuvenită, Ana a născut un fiu pe care l-a numit Gheorghe. Din clipa aceea ea s-a dedicat întru totul creșterii copiilor ce i-au fost încredințați de Dumnezeu, căci mai avea și o fiică pe care o născuse cu câțiva ani mai devreme.

În zadar, cu un an mai târziu, au încercat rudele ei să o înduplece să-și curme văduvia pentru a se căsători cu un alt bărbat, care era un om destoinic și cinstit. În pofida frumuseții și a tinereții sale (căci abia de împlinise douăzeci de ani), cucernica Ana a ales cu precădere înfrânarea și îndeplinirea cu conștiinciozitate a îndatoririlor de mamă. „Voi vedeți – le-a răspuns ea rudelor sale – că i-a bineplăcut bunăvoinței lui Dumnezeu să-I ia de la mine pe soțul meu și să-mi dea fiul. Dragostea mea pentru cel dintâi nu s-a tăiat din sufletul meu odată cu moartea lui, ci este mărturisită prin credincioșie și întru această împrejurare. Iar pentru a mă putea păzi în curăție și neprihănire până ce voi ajunge în mormânt și pentru a izbuti să-mi cresc copiii până ce vor atinge ei vârsta plinătății, pentru acestea am o singură și neîndoielnică nădejde - Dumnezeu. Și de aceea o altă nădejde nu pot să-mi îngădui”.

Cuprinsă de această hotărâre vrednică de laudă, mama lui Gheorghe a părăsit orașul în care viețuia până atunci și, mutându-se în afara lui, și-a construit o casă nu prea mare într-un loc retras, care era așezat între două râuri, în apropierea Bisericii Sfântului Nicolae și nu departe de cimitirul în care a fost înmormântat soțul ei. Acolo ea s-a dedicat întru totul creșterii copiilor, învățându-i frica lui Dumnezeu; adeseori, cucernica mamă îi ducea la biserică și de la cea mai fragedă vârstă îi învăța să alerge către Dumnezeu prin rugăciune.

Însă durerea adâncă pricinuită de moartea atât de timpurie a soțului nu o părăsea Și iată că într-o noapte Ana l-a văzut în vis pe bărbatul ei, care a încredințat-o că „îi este bine acolo”. În urma acestui vis mângâietor, care, fără îndoială, i-a fost trimis din Ceruri spre întărirea inimii sale istovite, mama lui Gheorghe a început să-și amintească de cel adormit nu doar fără de amărăciune, ci și cu mulțumire și cu încredere desăvârșită în lucrarea Domnului. Punându-și toată nădejdea în Dumnezeu, ea continua să-și crească pruncii cu multă grijă și luare-aminte, sporind întru ei deprinderea de a se lepăda de toate lucrurile cele neîngăduite și îndemnându-i să împlinească întocmai poruncile lăsate de către învățătorul nostru Cel ceresc.

Nădăjduirea în Dumnezeu și mângâierea dobândită din convorbirea ei cu soțul adormit, pe care a avut-o în vedenia ce i s-a dăruit în vis, au ajutat-o mai târziu să îndure cu smerenie o altă mâhnire, atunci când s-a lipsit și de fiica ei.

Fiind acum singura alinare a maicii sale, Gheorghe a devenit și singurul om asupra căruia Ana își revărsa cu duioșie toată purtarea de grijă. Cu toată luarea-aminte, ea se străduia să înrădăcineze în fiul său semințele cele bune ale virtuților și ale cinstirii de Dumnezeu. Așezarea casei lor în apropierea sfintei biserici îi prilejuia văduvei putința de a merge necontenit la dumnezeieștile slujbe în orice vreme. Ea știa că pilda părinților lasă pentru tot restul vieții o urmă de neșters în inima copiilor și de aceea tânărul Gheorghe o însoțea mereu pe mama sa la biserică. Acolo Ana îl învăța să stea smerit și să nu-și abată gândurile spre lucruri străine, ci să asculte cu luare-aminte cuvântul lui Dumnezeu. Iar după ce se întorceau acasă, mereu îl întreba ce s-a citit la Liturghie din Evanghelie și din Apostol, îndreptându-i judecățile, necoapte încă, despre cuvântul Domnului, mângâindu-l atunci când vedea din răspunsurile fiului că el a fost cu băgare de seamă în biserică, sau pedepsindu-l prin a-l pune să facă metanii și a nu-i îngădui să ia masa de prânz dimpreună cu ea, atunci când vedea că nu fusese cu luare-aminte în biserică. În acest fel, Ana semăna în sufletul cel tânăr semințele cele bune, care aveau să aducă roadă îmbelșugată la vremea cuvenită. Iată de ce, încă din cea mai fragedă vârstă, Gheorghe era blând, liniștit și ascultător.

După ce a crescut, el a fost încredințat dascălilor, a căror osteneală era neîncetat supravegheată de mama sa, care înțelegea lămurit că, pentru cea mai mică nepăsare privitoare la creșterea fiului care i-a fost dăruit de la Domnul, i se va cere să dea răspuns cu de-amănuntul înaintea lui Dumnezeu Însuși. Și Dumnezeu o mângâia prin izbânzile fiului ei: Gheorghe se dovedea a fi sârguincios, plin de înțelegere și bine-crescut. Odată ce înainta în vârstă, ieșeau tot mai mult .la iveală înzestrările sale sufletești. Dar cu osebire el se arăta osârduitor întru lucrarea rugăciunii și în deprinderea de a merge la biserică, precum și în năzuința de a fi milostiv cu cei săraci, așa încât maica sa, cu multă dragoste și duioșie înălța calde mulțumiri către Dumnezeu, văzând că ostenelile și rugăciunile ei nu au fost zadarnice.

Fie pilda mamei sale, fie așezarea cea lăuntrică a firii lui, ori poate rânduiala cea de Sus, dar mai degrabă toate aceste împrejurări la un loc, l-au făcut pe Gheorghe să îndrăgească însingurarea. El nu îndrăgea să se joace și să se veselească dimpreună cu ceilalți copii de-o vârstă cu dânsul, ci mai degrabă se îndeletnicea cu citirea Sfintei Scripturi sau a altor cărți ziditoare de suflet. În zilele de duminică și de praznic, venind de la biserică, nu se grăbea să ajungă la masă pentru a-și sătura pântecele, ci se retrăgea într-un loc în care dăinuia tăcerea, pentru a cugeta la Dumnezeu.

Dar iată că Gheorghe a împlinit 18 ani. Pentru că nu dorea să calce rânduiala nobilimii din care făcea parte – care cerea ca tinerii să fie gata să-și verse sângele pentru patrie și să-și jertfească pentru binele și apărarea acesteia cei mai buni ani din viață sau chiar și viața însăși –, mama cea plină de cucernicie, urmând atât simțământului ei de datorie, cât și sfatului celor apropiați, s-a hotărât să-i de-a drumul de sub ocrotirea aripilor părintești tânărului învățăcel, pe care ea îl întărise împotriva ademenirilor lumești.

În anul 1807, cu binecuvântarea maicii sale, Gheorghe a intrat în slujirea ostășească, devenind cadet al regimentului Liubenski ce era alcătuit din husari. Greu i-a fost mamei celei înduioșate să-I lase să plece pe cel care îi era singurul sprijin al singurătății. Un tainic, dar adevărat presimțământ îi spunea că despărțindu-se pentru întâia oară de fiul ei iubit, ea îl vedea pentru ultima dată. După ce i-a dat sfaturile cele de trebuință și i-a amintit rânduielile cele mai însemnate ale viețuirii creștinești, rugându-l stăruitor să le păzească fără a lăsa neîmplinită nici măcar una dintre ele, Ana nu i-a tăinuit fiului său că își ia rămas bun de la el pentru totdeauna și nu se vor mai vedea în lumea aceasta „Împlinindu-mi rostul meu aici, pe pământ – zicea ea –, voi merge în curând la tatăl tău; mă mângâi doar cu neîndoielnica nădejde că tu, pentru bunătatea lui Dumnezeu și pentru stăruitoarele mele rugăciuni, vei păzi cu sfințenie rânduielile purtării celei cuviincioase întru care ai fost învățat și până la sfârșitul vieții tale vei rămâne întărit întru credința și învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ține minte că aceasta este singura cale prin care ne va fi cu putință să ne unim toți întru veșnicie”. Și cu adevărat: foarte curând Gheorghe a primit vestea despre adormirea iubitei sale maici.

Pag. 11 – 17