Sclavii zeilor. Volumul 1

…vreme îndelungată, marii înțelepți au spus că prima civilizație de pe Pământ a apărut odată cu Sumerul, acum 6.000 de ani.

Totuși, așa cum demonstrează Michael Tellinger, sumerienii și egipteni au moștenit cunoștințele și priceperea de la o civilizație mai veche, existentă în partea de sud a Africii, și care a apărut acum 200 000 de ani, odată cu sosirea astronauților Anunnaki.

Trimiși pe Pământ, acești astronauți antici, sosiți de pe planeta Nibiru, au creat omenirea ca pe o specie sclavă, dând naștere astfel obsesiei milenare pentru aur, sclaviei și lui Dumnezeu ca stăpân.

Aducând noi dovezi arheologice și genetice în sprijinul muncii revoluționare purtate de Zecharia Sitchin pentru traducerea tăblițelor de argilă prebiblice, Tellinger explică felul în care Anunnaki au creat omul folosindu-se de propriul ADN, controlându-ne abilitățile fizice și mentale prin dezactivarea unei parți importante a ADN-ului, ceea ce explică de ce doar un procent de 3% din ADN-ul uman este activ în prezent.

Tellinger identifică o serie întreagă de ruine complexe, recent descoperite, împreună cu mii de mine, ca fiind ruinele orașului întemeiat de Enki, conductorul astronauților Anunnaki, și explică tehnologiile pe care le foloseau aceștia și felul în care utilizau puterea sunetului ca sursă de energie.

Făcând legătura între principalele mitologii ale lumii și istoriile înscrise pe tăblițele de argilă sumeriene, Tellinger dezvăluie faptele care au stat la baza interacțiunii fizice directe cu ,,dumnezeu" care a avut ca punct culminant Marele Potop – o tema nelipsită din mitologia antica – distrugând astfel operațiunile miniere ale astronauților Anunnaki.

Tellinger demonstrează că, pe măsură ce omenirea devine conștienta de adevărul despre originile ei, specia umana își poate depăși condiția programată de sclavi și animale, își poate trezi la viață ADN-ul amorțit, moștenit de la Anunnaki, poate atinge speranța de viață și inteligența creatorilor ei și, de asemenea, poate înțelege diferența dintre zeii mitologici și Dumnezeul iubitor din universul nostru.

Introducere

1. Comportamentul animalelor

2. Celula

3. Creierul

4. O călătorie înapoi în timp

5. Genomul: Programul uman de software

6. Panspermia

7. Planeta X

8. Natura umană

9. Aurul: Obsesia fără sfârșit

10. Civilizația instant și Sumerul

11. Mânia zeului

12. Sclavi și iscoade

 1. Comportamentul animalelor

Chiar de când am început să fiu interesat de genetică, am fost intrigat de faptul că ci parte atât de importantă a anatomiei noastre, genomul, o structură moleculară atât de complexă, ar putea să fie atât de incompletă. De fapt, adevărul este că genomul are în componența sa atât de multe părți care nu sunt folosite deloc. Este ca și cum părțile inactive ale genomului așteaptă un factor extern care să le activeze. Și astfel o întrebare stăruie: ce caracteristici sau abilități excepționale nu sunt disponibile din cauza inactivității anumitor părți ale genomului? Ce însușiri rămân ascunse? Și cum a afectat această situație evoluția noastră ca specie?

Genomul este un alt nume generic pentru întregul arsenal de gene și ADN care se regăsesc în corpul unui individ. La oameni, genomul este format din 23 de perechi de cromozomi, care conțin întregul program genetic al respectivului individ, fiind localizat în fiecare celulă din corpul omenesc. Acest program genetic controlează toate informațiile care ne permit să creștem și să ne mișcăm. Genomul este unic pentru fiecare individ si pentru fiecare specie. Din fericire, atunci când ne naștem, nu știm ce ne așteaptă. Este adevărat că viața unui om se desfășoară pe mai multe perioade, dar totul se rezumă la un lung rol cât se poate de real, condus de forțe invizibile. Ne sunt dați în jur de șaptezeci de ani pentru a ne juca rolul pe Pământ; restul depinde de fiecare dintre noi. Intrăm pe o ușă și ieșim pe altă ușă. Intrăm prin stânga scenei... ieșim prin dreapta ei. Singura certitudine pe care o avem în prezent este aceea că vom ieși. Ce vom face cu cei șaptezeci de ani care ne sunt dați? Care este scopul acestei călătorii, acestui joc al vieții la care participăm cu toții? Vom folosi acest timp în mod creativ, aducându-ne contribuția la binele comunității globale, sau vom rămâne simpli spectatori, simpli beneficiari ai tuturor facilităților, înainte de a părăsi scena?

În ciuda celor 6,5 miliarde! de oameni care populează Pământul, rasa umană este o specie mai degrabă primitivă și fragilă. Indiferent de cât de inteligenți și pricepuți ne considerăm, adesea afișăm elemente ale unui comportament animalic, care poate duce la decimarea speciei noastre într-o clipită. Am purtat războaie împotriva semenilor noștri de-a lungul istoriei și continuăm să facem același lucru și în noul mileniu. Se pare că există întotdeauna o justificare de o morală rară cusur pentru acțiunile noastre. De la Cain și Abel la George W. Bush, întotdeauna cei puternici îi asupresc și îi elimină pe cei slabi. Vechiul Testament nu este o poveste frumoasă despre compasiune și iertare. De fapt, este chiar opusul. Este vorba despre ochi pentru ochi, despre cum să ucizi bărbați, femei, copii și animale în numele zeului și, adesea, despre individualizarea dușmanilor după nume, reprezentându-i ca personaje negative sau ca discipoli ai diavolului. Se pare că zeul și-a ales tabăra încă de la bun început. Are favoriții săi și mai sunt și „ceilalți”. Întotdeauna am crezut că Dumnezeu despre care am fost învățat ar trebui să fie mai iubitor și imparțial.

Biblia este plină de profeți și de alți indivizi care, timp de mii de ani, au avut o legătură directă cu dumnezeu și care au primit în mod regulat instrucțiuni pentru ca să facă anumite lucruri. Atunci când citim Biblia, nu este doar firesc, ci este de așteptat să credem fără obiecții că un număr de oameni aleși au primit regulat instrucțiuni de la dumnezeu. Nu numai că au primit instrucțiuni clare și avertismente, au primit instrucțiuni în formă fizică, sub forma celor 10 Porunci și recompense materiale, cum ar fi pământ sau vite. Dar cele mai impresionante interacțiuni dintre dumnezeu și om au fost numeroasele vizite pe care dumnezeu le-a făcut personal unor indivizi. Dacă nu putea ajunge personal, trimitea îngeri să se ocupe de orice situație care cerea o rezolvare. Ființele divine împărțeau idei, împărțeau vin și pâine și, inevitabil, executau anumite sarcini încredințate de dumnezeu. Toți acești indivizi par să fi fost bărbați. Și toți cei care au contribuit la alcătuirea versetelor Bibliei au fost bărbați. Dacă „El” ne-a făcut pe toți egali, fi avut o problemă legată de credibilitatea femeilor? Sau dumnezeu a fost doar personificarea unei societăți dominate de bărbați? Rămâne simplul fapt istoric că dumnezeu a interacționat cu omul. Astăzi, astfel de afirmații legate de interacțiunea fizică cu Dumnezeu ar fi ridicole și aspru criticate. De ce? Probabil pentru că astfel de evenimente, întâmplate în preistorie, nu ne mai pot afecta astăzi? Părem să acceptăm lucrurile care s-au întâmplat în vechime, reduse aproape la niște povești fantastice ale luptei noastre pentru libertate. Sau din cauza faptului că suntem prea speriați ca să analizăm faptele, supunându-le discuției în spațiul public, de frica urmărilor? Aceste întrebări mi-au tulburat aproape întreaga existență.

Cine și când a hotărât că Biblia a ajuns la o concluzie? Este suficient, acesta este sfârșitul și trebuie scris ultimul capitol! Cu siguranță acesta a fost un alt om, inspirat de Dumnezeu și condus de Duhul Sfânt! Oare lupta pentru adevăr și salvare continuă? Cu siguranță atrocitățile comise pe Pământ nu s-au redus; cu siguranță oamenii de pe Pământ au nevoie de îndrumare externă și de instrucțiuni de la Dumnezeu pentru a putea face față iadului zilnic și crimelor, pentru a răspunde dictatorilor, pentru a supraviețui colonizării, rasismului, invaziilor și altor invenții ale minților diabolice. Înclinația spre cruzime a speciei noastre a atins proporții insuportabile. Facem legi în calitate de oameni civilizați numai pentru ca să fie abuzate și folosite împotriva noastră de către oameni mai puțin civilizați, cu o bună cunoaștere a sistemului legal. Aceia care propovăduiesc pacea și dragostea și care întorc și celălalt obraz au devenit victimele slăbite ale propriei lor filosofii.

Acum, mai mult ca niciodată, oamenii au nevoie de salvare. Au nevoie să creadă și să se bazeze pe ceva real, într-o perioadă în care toate speranțele par să fi dispărut. Și atunci de ce scripturile nu merg mai departe? De ce Dumnezeu nu mai transmite în continuare înțelepciune prin unul dintre profeții Săi? Sau prin mai mulți? Mulți susțin că sunt în legătură cu Dumnezeu în mod regulat. Mulți comunică mesajul lui Dumnezeu în biserici pline sau în alte locuri de rugăciune. Cum răspunde comunitatea în fața indivizilor care vorbesc despre miracole uluitoare și care aud vocea lui Dumnezeu si care au răspunsul? În multe cazuri, acești profeți moderni întemeiază un cult, cu un număr de discipoli care vor răspunde orbește la fiecare poruncă, în vreme ce în alte situații devin simple pârghii care funcționează defectuos.

Și atunci, ce-ar trebui să-i spună un judecător din secolul al XXI-lea unuia care și-a legat fiica de numai zece ani pe o masă în curtea din spate a casei și care a fost prins de poliție în vreme ce o înjunghia sau îi tăia gâtul? Dacă el pretinde că Dumnezeu i-a cerut s-o sacrifice pentru a-și dovedi supunerea față de atotputernicul zeu, ar trebui să fie considerat ca un exemplu modern de credință sau ca psihopat? Și totuși, îl considerăm pe Avraam drept credincios în Dumnezeu și conducător al oamenilor, pentru că s-a supus ordinului lui Dumnezeu de a-și ucide propriul fiu. Biblia îl numește „sacrificiu”. L-am considera la fel dacă s-ar întâmpla în ziua de azi, într-o suburbie înfloritoare din Johannesburg sau Paris?

În prezent, în lume se desfășoară o activitate religioasă confuză. Mii de religii, toate făuri te de mâna omului, toate susținând că dețin răspunsul. Doar adepții lor vor fi salvați de către creator și se vor scălda în plăcerile paradisului. Se pare că au din ce în ce mai mulți bani, exercită mai multă putere și sunt mai aproape de urechea lui Dumnezeu.

Și astfel începe disputa religioasă, și astfel afișăm vizibil latura primitivă a stării noastre incipiente de evoluție. Pot fi controlate aceste trăsături primitive de către genele inactive? Ne uităm înapoi la fostele mari civilizații și ne simțim superiori într-un anumit fel. Faptul că nu putem explica multe lucruri care s-au întâmplat în preistorie este repede minimalizat cu expresii de genul: „Cui îi pasă de egipteni... sunt morți cu toții.” În lumina tuturor realizărilor si descoperirilor noastre științifice, pe măsură ce evoluăm, dogma religioasă devine mai puternică. Se pare că această dogmă, care în acest caz ar putea fi numită fanatism, este direct legată de bani. Cu cât este mai bogată o națiune, cu atât mai ușor își poate impune vederile religioase în fața altei națiuni. Statele Unite ale Americii pot afirma că sunt o societate liberă sub toate aspectele, dar acest lucru este posibil în principal datorită comunității creștine care reunește 96% din populație. Nu este niciun pericol să permită minorității de religii puse pe escrocherii să-și piardă timpul cu salvarea lor lipsită de noimă.

Și atunci începem să ne uităm la cine suntem de fapt și la drumul pe care l-am parcurs ca specie pe această planetă, doar pentru ca să ne dăm seama că nu echivalează nici măcar cu baza aisbergului. Suntem uimiți în fața fosilelor de dinozaur și vorbim despre cum trebuie să fi fost pe Pământ atunci

Pag. 9 – 13