Mintea: Scurtă introducere în filosofia minții

Considerat unul dintre cei mai eminenți gânditori ai lumii, Searle demontează aceste teorii oferindu-ne într-un stil comprehensibil și alert o introducere în teoria minții. Pornește de la expunerea celor douăsprezece probleme ale filosofiei minții – reunite sub titlul „Descartes și celelalte dezastre″ –, probleme la care revine pe tot parcursul volumului, pe măsură ce clarifică subiecte ca materialismul, conștiința, problema minte-corp, intenționalitatea, cauzarea mentală, liberul arbitru și sinele. Mintea reprezintă o introducere surprinzător de directă și antrenantă într-unul dintre cele mai provocatoare domenii ale filosofiei.

Cuvânt înainte ... 5
Mulțumiri ... 14

Introducere: De ce am scris această carte ... 15

1. Douăsprezece probleme pe care le tratează filosofia minții ... 22
2. Orientarea spre materialism ... 56
3. Argumente contra materialismului ... 98
4. Conștiința Partea I: Conștiința și problema minte-corp ... 122
5. Conștiința Partea a II-a: Structura conștiinței și neurobiologia ... 147
6. Intenționalitate ... 173
7. Cauzare mentală ... 207
8. Liberul arbitru ... 228
9. Inconștientul și explicația comportamentului ... 248
10. Percepția ... 269
11. Sinele ... 287

Epilog: Filosofia și perspectiva științifică asupra lumii ... 309

Note ... 313
Bibliografie ... 320
Index ... 328

INTRODUCERE. DE CE AM SCRIS ACEASTÃ CARTE

Există multe cărți introductive în filosofia minții apărute recent pe piața de carte. Câteva dintre ele ne pun la dispoziție un studiu mai mult sau mai puțin cuprinzător al principalelor poziții și argumente prezente în mod curent în acest câmp de cunoaștere. Unele dintre acestea, într-adevăr, sunt scrise cu o mare claritate, rigoare, inteligență și erudiție. Așadar, ce poate justifica intenția mea de a adăuga o nouă carte la această abundență de material informativ? Ei bine, cu siguranță, orice filosof care s-a aplecat cu seriozitate asupra unui subiect este puțin probabil să fie mulțumit pe deplin cu tot ceea ce au scris alții despre același subiect și presupun că sunt, la rândul meu, un filosof tipic în această privință. Dar, pe lângă dorința firească de a intenționa să îmi exprim opiniile în dezacord cu ale altora, mai există și un motiv mult mai întemeiat pentru dorința mea de a scrie o introducere generală în filosofia minții. Aproape toate lucrările pe care le-am citit până acum acceptă același set de categorii moștenite din perspectiva istorică pentru a descrie fenomene menta le, în mod special conștiința, și odată cu aceste categorii, un anumit set de ipoteze despre modul în care conștiința și alte fenomene mentale relaționează unul cu celălalt și cu restul lumii. Exact acest set de categorii și ipotezele pe care categoriile le poartă cu ele de parcă ar fi niște bagaje Împovărătoare, nu a fost combătut cu argumente și este cel care face să continue discuția. În acest fel, diferitele poziții sunt asimilate În cadrul unui set de ipoteze greșite. Rezultatul este că filosofia minții este unică printre subiectele filosofice contemporane, prin aceea că, în ansamblul lor, cele mai renumite și influente teorii sunt false. Prin astfel de teorii Înțeleg absolut tot ceea ce are în numele care îi este atașat un „-ism”. Mă gândesc aici la dualism, atât dualismul proprietăților, precum și dualismul de substanță, materialism, fizicalism, computaționalism, funcționalism, behaviorism, epifenomenalism, cognitivism, eliminativism, panpsihism, teoria aspectului dual și emergentism, așa cum este în mod clasic conceput. Pentru a evidenția În continuare cât de stringent este întregul subiect, multe dintre aceste teorii, în special dualismul și materialismul, își propun să exprime ceva adevărat. Unul dintre nenumăratele scopuri pe care eu le am în vedere este să încerc să salvez adevărul de pericolul unei nevoi copleșitoare de falsitate. Mi-am asumat deja o parte din această sarcină în alte lucrări, îndeosebi În The Rediscovery of the Mind, dar în cazul de față, este vorba despre singura mea tentativă de a scrie o introducere cuprinzătoare a întregului subiect al filosofiei minții.

Acum, ce sunt mai exact aceste ipoteze și de ce sunt ele false? Totuși, Încă nu pot să vă răspund. Ele nu pot fi descrise printr-un rezumat lapidar fără un oarecare studiu preliminar. Prima jumătate a acestei cărți se referă la expunerea și contracararea acestor ipoteze. Este dificil să le prezentăm pe scurt deoarece ne lipsește un vocabular neutru cu ajutorul căruia să descriem fenomene mentale. De aceea sunt nevoit să încep făcând apel la experiențele voastre. Să presupunem că stați așezat la o masă în timp ce vă gândiți la situația politică actuală, la ceea ce se petrece la Washington, Londra și Paris. Vă îndreptați atenția spre această carte și citiți această idee. În acest moment, eu vă sugerez, pentru a vă familiariza cu ipotezele, să vă ciupiți antebrațul stâng cu mâna dreaptă. Și să presupunem că faceți acest lucru În mod intenționat. Cu alte cuvinte, vom presupune că intenția voastră determină mișcarea mâinii voastre drepte să vă ciupească brațul stâng. În acest moment, veți experimenta o ușoară durere. Această durere are următoarele caracteristici mai mult sau mai puțin evidente. Ea există doar în măsura în care este experimentată în mod conștient și astfel, ea este Într-un fel exprimată lingvistic ca fiind „subiectivă” și nu „obiectivă”. Mai mult, există o anumită senzație calitativă față de durere. Așadar, durerea conștientă are cel puțin aceste două trăsături: subiectivitatea și caracterul calitativ.

Intenția mea este ca toate acestea să sune cât mai simplist, chiar anost. Până acum, ați avut trei tipuri de experiențe conștiente: v-ați gândit la ceva, ați făcut ceva în mod intenționat și ați simțit o senzație. Care este problema? Ei bine, acum va trebui să vă uitați la obiectele din jurul vostru, scaune și mese, case și copaci. Aceste obiecte nu sunt În niciun sens „subiective”. Ele există în mod complet independent dacă sunt sau nu experimentate. Mai mult decât atât, noi știm În mod independent că ele sunt În Întregime compuse din particule descrise de fizica atomică și că nu există nicio senzație calitativă de a fi o particulă fizică sau, în acest sens, ca această materie să fie o masă. Ele sunt părți constitutive ale lumii care există în afara experiențelor. Acum, acest simplu contrast dintre experiențele noastre și lumea care există în mod independent de experiențele noastre ne invită să facem o caracterizare și în vocabularul nostru tradițional, cea mai firească caracterizare este să spunem că există o distincție Între mental, pe de o parte, și fizic sau material, de cealaltă parte. Mentalul qua mental nu este fizic. Iar fizicul qua fizic nu este mental.

Exact această imagine simplă este cea care duce la atât de multe probleme, iar cele trei exemple aparent inofensive exemplifică trei dintre cele mai neclare probleme. Cum pot să existe experiențe conștiente, precum durerea pe care tu o simți, Într-o lume care este compusă în întregime din particule fizice și cum pot câteva particule fizice, după cum se presupune, prezente în creierul nostru, să determine experiențe mentale? (Aceasta este așa-numita „problemă minte-corp”). Dar chiar dacă am găsi o soluție la această problemă, tot nu am scăpa de dilemă deoarece următoarea Întrebare evidentă este: cum pot stările mentale nonfizice subiective, imateriale ale conștiinței să determine ceva în lumea fizică? Cum poate, intenția voastră, nu o parte din lumea fizică, să determine mișcarea brațului vostru? (Aceasta este așa-numita „problemă a cauzării mentale”). În sfârșit, gândurile voastre despre politică ridică cea de-a treia problemă nerezolvabilă. Cum pot gândurile voastre, după câte se presupune, din capul vostru, să se refere sau să fie despre obiecte și stări de lucruri Îndepărtate, evenimente politice care se petrec la Washington, Londra sau Paris, de exemplu? (Aceasta este așa-numita „problemă a intenționalității”, unde „intenționalitate” înseamnă referențialitatea sau direcționalitatea minții).

Experiențele noastre simple ne-au invitat să facem o descriere; iar vocabularului nostru tradițional despre „mental” și „fizic” îi este greu să facă față. Acest vocabular tradițional presupune excluderea reciprocă a mentalului și fizicului; iar această ipoteză generează probleme insolubile care au constituit motivul de lansare a mii de cărți. Oamenii care acceptă realitatea și ireductibilitatea mentalului au tendința să creadă despre ei înșiși că sunt dualiști. Dar pentru ceilalți, acceptarea unei componente mentale ireductibile în realitate seamănă cu renunțarea la perspectiva științifică asupra lumii, astfel Încât ei neagă existența oricărei astfel de realități mentale. Ei consideră că ea poate fi complet redusă la aspectul material sau eliminată cu desăvârși re. Ei au tendința să se considere pe ei Înșiși ca fiind materialiști. Eu cred că ambele tabere comit aceeași greșeală.

Voi încerca să depășesc vocabularul și ipotezele și, în acest fel, îmi propun să soluționez sau să înlătur problemele tradiționale. Dar odată ce am realizat acest lucru, subiectul, filosofia minții, nu ia sfârșit: el devine mai interesant. Și acesta este al doilea motiv al meu pentru care mi-am dorit să scriu cartea de față. Cele mai multe dintre introducerile generale la acest subiect se referă doar la Marile Întrebări. Acestea se concentrează în principal asupra problemei minte-corp, acordând totodată o oarecare atenție problemei cauzării mentale și într-o mai mică măsură problemei intenționalității. Eu consider că acestea nu sunt singurele întrebări interesante din domeniul filosofiei minții. Fără să pierdem din vedere marile întrebări, putem răspunde totodată unui set de întrebări mai interesante și neglijate până acum: cum funcționează ea în detaliu?

În mod specific, mie mi se pare că trebuie să ne axăm pe întrebări despre structura detaliată a conștiinței și semnificația ultimelor cercetări din neurobiologie cu privire la acest subiect. Voi dedica un Întreg capitol acestor întrebări. Odată ce am descifrat puzzle-ul filosofic cu privire la posibilitatea intenționalității, putem merge în acest fel mai departe pentru a examina structura actuală a intenționalității umane. Mai mult, există o serie de întrebări absolut fundamentale pe care trebuie să le clarificăm înainte să considerăm că înțelegem modul în care operează mintea noastră. Acestea sunt mai complexe decât aș putea cuprinde într-o singură carte, însă am consacrat câte un capitol pentru fiecare: problema liberului arbitru, modul actual de operare a cauzării mentale, natura și modul de funcționare a inconștientului, analiza percepției și conceptul de sine. Într-o carte introductivă nu pot să merg prea mult în detaliu, dar pot cel puțin să vă dau senzația că v-am oferit o parte din bogăția subiectului în discuție, bogăție care a fost ignorată în manierele uzuale de a trata acest subiect În cărțile introductive de filosofie.

Există două distincții pe care aș dori să le clarific de la bun început, deoarece ele sunt esențiale pentru argumentare și dacă nu vom reuși să le înțelegem, vor genera o masivă confuzie filosofică. Prima este distincția dintre acele trăsături ale lumii care sunt independente de observator și acelea care sunt dependente de observator sau relative la observator. Gândiți-vă la lucrurile care ar exista indiferent de ceea ce au gândit sau au înfăptuit ființele umane. Unele dintre aceste lucruri sunt forța, masa, atracția gravitațională, sistemul planetar, fotosinteza și atomii de hidrogen. Toate acestea sunt independente de observator în sensul că existența lor nu depinde de punctul de vedere al ființelor umane. Însă există multe lucruri care depind pentru a exista de noi și de punctele noastre de vedere. Banii, proprietățile, guvernarea, jocurile de fotbal și cocteilurile sunt ceea ce sunt, În mare parte, deoarece ele sunt ceea ce noi credem că sunt. Toate acestea sunt relative la observator sau dependente de observator. În general, științele naturale se ocupă de fenomenele independente-de-observator, iar științele sociale, de cele dependente de observator. Realitățile dependente-de-observator sunt create de agenți conștienți, dar stările mentale ale agenților conștienți, care creează realități dependente-de-observator sunt ele însele stări mentale independente-de-observator. Astfel, bucata de hârtie din mâna mea este doar o bancnotă cu valoare de bani deoarece eu și ceilalți o considerăm ca fiind bani. Banii sunt dependenți de observator. Dar realitatea pe care noi o considerăm ca fiind bani nu este ea Însăși dependentă de observator. Este o realitate despre noi independentă-de-observator, pe care eu și ceilalți o considerăm ca fiind bani.

Acolo unde ne referim la minte, de asemenea avem nevoie de o distincție între intenționalitatea inițială sau intrinsecă, pe de o parte și intenționalitatea derivată, de cealaltă parte. De exemplu, eu am În cap informații despre cum să ajung la San Jose. Eu dețin un set de credințe adevărate despre drumul până la San Jose. Aceste informații și aceste credințe din mine sunt exemple de intenționalitate inițială sau intrinsecă. Harta care se întinde în fața mea conține și ea informații despre cum se poate ajunge la San Jose și conține simboluri și expresii care se referă la sau sunt despre sau reprezintă orașe, autostrăzi și alte elemente. Dar sensul În care harta conține intenționalitate sub formă de informații, referințe, referențialitate și reprezentări derivă din intenționalitatea inițială a celor care au realizat harta și a celor care o utilizează. În mod intrinsec, harta este doar o foaie de fibre de celuloză cu pete de cerneală pe ea. Orice intenționalitate ar avea aceasta, este impusă asupra ei de intenționalitatea inițială a ființelor umane.

Așadar, există două distincții ce trebuie reținute, prima, dintre fenomenele independente de observator și cele dependente de observator și, cea de-a doua, între intenționalitatea inițială și cea derivată. Ele se întrepătrund în mod sistematic: intenționalitatea derivată este întotdeauna dependentă de observator.

Pag. 15 – 21