Adevăr Divin
Fericire spontană
| Oricine vrea să fie fericit. Dar ce înseamnă, de fapt, acest lucru? Care sunt factorii care ne împiedică să atingem fericirea, poate cel mai mare deziderat uman dintre câte există? |
30.00 24.00 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Bazată pe opera de pionierat a lui A. Weil în medicina integrativă, cartea ne propune o reinterpretare a conceptului de fericire, analizând limitele modelului biomedical în tratarea depresiei și elaborând un nou model, ce se sprijină pe structura indivizibilă a dimensiunii minte-corp. Așadar, factori precum stilul de viață, obiceiurile alimentare nesănătoase și deficitul de vitamine sunt prezentați ca factori decisivi în instalarea și manifestarea depresiei și a altor tulburări afective, atât de comune zilelor noastre. Dr. Weil ne oferă o varietate de metode, validate științific și extrase atât din psihologia orientală, cât și din cea occidentală, pentru a contracara stările emoționale negative și pentru a întări sentimentele de mulțumire, confort, reziliență, serenitate și echilibru emoțional. Bazate pe tehnici preluate din psihoterapie, meditație mindfulness, budism și din multe alte domenii, strategiile prezentate în cartea de față sunt menite să susțină echilibrul emoțional, să ajute la ameliorarea depresiei și a anxietății și, de asemenea, să schimbe obișnuințele mentale contraproductive. Dr. Andrew Weil este un specialist recunoscut în întreaga lume, un pionier și un lider în domeniul medicinei integrative, ce reprezintă o nouă abordare a complexității sănătății ființei umane, care se adresează minții, corpului și spiritului. Dr. Weil a absolvit studiile medicale și a urmat studiile de biologie (botanică) la Harvard. Este fondator și director la Arizona Center for Integrative Medicine la University of Arizona Health Science Center, unde este, totodată, profesor clinician de medicină și profesor de reumatologie integrativă. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 9 |
Fragment:
CAPITOLUL 1. Ce este echilibrul emotional? NU POT SÃ PRETIND că am atins echilibrul emoțional. De fapt, cred că acesta ar putea fi un scop demn de a fi urmat o viață întreagă. Pentru mine, este un proces neîntrerupt care necesită conștientizare, cunoaștere și antrenament. Pot să spun că știu ce înseamnă să simți că ești într-o formă bună din punct de vedere al sănătății emoționale și acest lucru mă motivează să mă antrenez în continuare. Mi-ar face plăcere să vă împărtășesc câteva dintre experiențele mele. Uneori, indiferent dacă lucrurile merg bine sau nu, am un sentiment profund că totul este exact așa cum ar trebui să fie și că părerile mele despre situația în care mă aflu sunt irelevante. Acest mod de a înțelege lucrurile este eliberator. El mă ajută să mă simt în largul meu în preajma nivelului zero emoțional, zona de mulțumire și împăcare cu sine despre care vorbeam în Introducere. Permiteți-mi să vă expun două astfel de episoade. În iunie 1959, timp de câteva săptămâni înainte și după ce am absolvit liceul de stat din Philadelphia, eram fericit într-un mod spontan, nu în sensul obișnuit al cuvântului, ci mai degrabă pornind de la o înțelegere profundă a faptului că eram așa cum trebuia, pe drumul cel bun, că făceam exact ceea ce trebuia să fac și-mi îndeplineam menirea pe lume. Lucrurile mergeau perfect pentru mine în primăvara aceea. Aveam prieteni pe cinste, eram în relații excelente cu părinții mei, mă bucuram de înțelegerea și sprijinul unor profesori minunați, mă simțeam pregătit și încântat că aveam să plec de acasă și vedeam cum mi se deschideau multe oportunități care mă așteptau să explorez călătoria, aventura, învățarea și descoperirea. Eram mulțumit de mine. Aveam multe motive să fiu fericit în sensul comun al cuvântului, mult noroc, însă sentimentul mai profund pornea din înțelegerea faptului că eram acea persoană care mă așteptam să fiu, înzestrată în felul meu special pentru a naviga prin lume și a împlini provocările cu care aș fi putut să mă confrunt. Credeam că voi fi capabil să păstrez acel sentiment pentru totdeauna. El chiar m-a însoțit multe zile după aceea și continuă să revină. De fiecare dată când revine, sunt recunoscător. Patruzeci și șapte de ani mai târziu, la sfârșitul lui iulie 2006, eram trezit de un apel telefonic, neobișnuit pentru ora atât de matinală, pe care îl primeam la reședința mea de vară din British Columbia. Asociatul meu pe linie medicală, dr. Brian Becker mă anunța că o inundație venită pe neașteptate îmi devastase proprietatea din regiunea deșertică din afara orașului Tucson. Prima întrebare pe care am rostit-o a fost: „Este cineva rănit?” Eram extrem de ușurat să aud că acele două persoane care locuiau în permanență acolo scăpaseră cu viață când un zid de apă de peste 4 metri se năpustise asupra proprietății în toiul nopții. Clădirea biroului meu fusese cel mai crunt lovită. În următoarele ore și zile, aveam să aflu că toate dosarele mele, cele mai multe dintre ele hârtii personale și multe dintre cărțile mele se pierduseră. Puhoiul apelor cărase cu el fotografii și notele mele pe care le strânsesem încă din vremea studenției, piese de mobilier și lucruri personale care îmi aminteau de mama pe care o pierdusem de curând și multe dintre plantele mele favorite. Deși aceste pierderi m-au întristat pentru o vreme, în mod ciudat, mă simțeam împăcat cu toată această situație. Spre nedumerirea partenerului meu, care spunea că nu își putea imagina cum puteam să fiu calm la aflarea unor astfel de vești, am refuzat să mă întorc în Arizona, deoarece nu simțeam deloc nevoia de a supraveghea operația de curățenie și de evaluare a pagubelor. Eram capabil să renunț la atașamentul față de bunurile mele și încă o dată, de data aceasta în împrejurări în care m-aș fi putut aștepta să mă facă să mă simt destul de nefericit, eram cuprins în mod spontan de sentimentul că totul era așa cum ar fi trebuit să fie, că părerile mele nu aveau nicio importanță și că eram liber din punct de vedere emoțional. Experiențe de acest gen îmi dau un sentiment de bine emoțional, în special prin elementele esențiale, acelea de reziliență și de echilibru. Am vorbit întotdeauna despre acești factori ca fiind caracteristici definitorii ale stării de sănătate, care le permit organismelor să interacționeze cu influențe care ar putea să fie dăunătoare, dar să nu fie rănite sau afectate. Pe tărâmul emoțional, reziliența vă permite să ricoșați după șocul pierderii și al răsturnării de situație și să nu rămâneți blocat în stări de spirit în care nu vă doriți să rămâneți. Gândiți-vă la o bandă de elastic care poate fi răsucită și întinsă, dar care întotdeauna revine, mai mult sau mai puțin, la forma inițială. Dacă veți cultiva reziliența emoțională, nu va trebui să opuneți rezistență sentimentului de tristețe; veți învăța că stările de spirit sunt dinamice și flexibile și că ele revin curând la punctul neutru de echilibru, zona de mulțumire, confort și liniște sufletească. Când le cer oamenilor să îmi descrie cum își imaginează ei că arată mulțumirea, de obicei, primele imagini care le vin în minte sunt acestea: un copil care savurează din cornetul cu înghețată; persoană care stă întinsă pe o canapea după o masă copioasă din timpul unei vacanțe, savurată în compania familiei și a prietenilor; o vacă de lapte care paște pe o pajiște cu iarbă din belșug, scoasă parcă din ilustratele cu imagini idealizate; un câine tolănit în fața focului din șemineu, fericit că este mângâiat de companionul său uman.Aș putea numi aceste imagini ca definitorii mai degrabă pentru satisfacție decât pentru mulțumire, doar un răspuns efemer pentru nevoia de împlinire sau dorința de gratificare. Mulțumirea, cred eu, are de-a face mai mult cu felul în care te simți împăcat și te simți bine așa cum ești și cu ce ai, fără vreo legătură cu satisfacerea dorințelor și nevoilor tale. Mulțumirea este de durată. O porți cu tine. În secolul al VI-lea, filosoful chinez Lao Zi exprima ideea cu înțelepciune (ca de obicei) în câteva cuvinte: „Cel ce știe să se mulțumească cu ce are este întotdeauna mulțumit de soarta lui.” Un aspect uimitor al acestei stări de spirit este că ea nu încurajează pasivitate a (aspect pentru care filosofii occidentali îi critică deseori pe cei orientali). Atât în anul 1959, precum și în 2006 și de fiecare dată când mi s-a întâmplat să revină, sentimentul meu că totul se petrece în această lume exact așa cum trebuie să se întâmple m-a stimulat să acționez cu folos și mi-a îmbunătățit eficacitatea. Ceea ce vreau să spun este că, de fapt, capacitatea de a simți mulțumire este o componentă-cheie a stării de bine în plan emoțional. Este, în același timp, un scop urmărit de multe religii și filosofii, care recunosc că sursa nefericirii umane este obiceiul nostru de a compara experiențele noastre cu ale altora și de a descoperi că realitatea noastră nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Opțiune a ne aparține: putem să continuăm să ne dorim ceea ce nu avem și astfel să perpetuăm propria noastră nefericire sau putem să ne revizuim atitudinea față de ceea ce avem, astfel încât așteptările noastre să fie conforme experienței noastre. Sunt multe opiniile exprimate de filosofi și de maeștri pe această temă, deoarece noi toți învățăm în cele din urmă că nu putem obține întotdeauna ceea ce ne dorim. Câți dintre noi învață să aprecieze ceea ce au? Dacă nu sunteți siguri cu privire la ceea ce vreau să spun prin învață să aprecieze ceea ce au, veți fi interesat să aflați că există tehnici concepute exact pentru acest gen de antrenament. Ele includ forme străvechi de meditație și forme noi de psihoterapie, iar eu urmează să vi le explic în Capitolul 6, unde descriu modalitățile prin care să ne schimbăm obișnuințele mentale distructive, cu scopul de a ne echilibra emoțional. Ce putem spune despre confort? Cuvântul vine din rădăcina latină care semnifică „rezistență” și exprimă o stare de a te simți în largul tău, eliberat de durere și de anxietate. Să fii într-o stare confortabilă înseamnă să te bucuri de mulțumire și de siguranță și, după cum se poate presupune, să fii, în consecință, mai puternic. Aș adăuga că, asemenea mulțumirii, confortul este ceva pe care îl porți cu tine, un sentiment pe care ar trebui să fii capabil să îl accesezi într-o mare diversitate de împrejurări. Deoarece am crescut la fel ca orice alt băiat de la oraș și nu am locuit în afara mediului urban până la douăzeci de ani, mă simțeam inconfortabil în mijlocul naturii, incapabil să mă bucur de o vacanță cu cortul sau să rămân în mijlocul naturii mai mult de câteva ore. A trebuit să învăț cum să mă simt în largul meu în natură, dar, odată ce m-am setat că așa trebuia să procedez, procesul nu a fost unul dificil. A fost cel care m-a schimbat, m-a făcut mai sănătos la trup și la minte și mi-a deschis universuri de experiențe noi care mi-au îmbogățit imens existența. Un aspect oportun al schimbării a fost acela că mi-a dispărut anxietatea față de insecte, în special albine și viespi, care făcuse imposibil până atunci pentru mine să mă relaxez când eram în aer liber. Nu știu exact cum s-a întâmplat, dar pentru că s-a întâmplat, am ajuns să înțeleg comportamentul acestor creaturi, să le apreciez frumusețea și să coexist în pace cu ele. Mi s-a întâmplat să locuiesc în mijlocul naturii sălbatice sau în apropierea ei aproape întreaga mea viață de adult și nu am niciun fel de probleme în prezența insectelor. Este grozav să te simți confortabil în mijlocul naturii, dar este chiar mai important să te simți confortabil în propria ta piele. Oricare ar fi împrejurările externe în care te afli, nu te vei simți în largul tău dacă nu te vei simți cât mai natural cu tine însuți. Cu cât mă simt mai confortabil cu mine însumi, cu atât mai eficient sunt în felul în care comunic, îi învăț pe alții și dialoghez cu pacienții. Mulți dintre aceștia îmi spun că eu sunt o prezență care degajă senzația de confort, ceea ce îi determină să se deschidă și să le fie mai ușor să vorbească despre îngrijorările și problemele lor și să îmi dea acel gen de informații de care am nevoie pentru a stabili diagnostice exacte și a hotărî cele mai potrivite planuri de tratament. Seninătatea este o altă calitate pe care eu o asociez cu nivelul zero emoțional. Am putea reda în acuarelă calmul plin de pace al atmosferei liniștite și al unui cer lipsit de nori sau nemișcare a placidă a unui luciu de apă, dar cuvântul seninătate se referă totodată la absența stresului mental și a neliniștii. Din nou, această stare emoțională poate fi cultivată și menținută, chiar și când vă aflați în miezul unei situații externe turbulente. O fabulă sufită povestește că o corabie cu pelerini era înghițită de o furtună teribilă ce se iscase pe mare. Pasagerii ei erau îngroziți de frică. Se văitau și plângeau, fiind convinși că moartea era aproape. Doar atunci când furtuna s-a domolit, aceștia au observat că unul dintre ei, un derviș, stătea impasibil în mijlocul haosului general, într-o stare de meditație cal mă. Au făcut cerc în jurul lui, muți de uimire și câțiva l-au întrebat: „Nu știi că în orice clipă am fi putut să pierim?” El le-a răspuns: „Știu că aș putea să pier în orice clipă, oricând, și am învățat să mă împac cu acest gând.” Pag. 29 – 35 |