Adevăr Divin
Cum să fii tu însuți ca să trăiești din plin
| Ce faci de obicei atunci când dai de greu? Fugi de probleme, te faci că nu există, te îmbolnăvești subit sau arunci vina asupra altcuiva? Toate acestea sunt „mecanisme de apărare” care nu fac decât să adâncească nefericirea, susține psihanalistul parizian Alain Braconnier. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Vestea bună este că există și alte mijloace defensive, la fel de puternice, dar mai sănătoase. Apelând la umor, la sublimare, la afirmarea de sine sau la ajutorul celor din jur, vei reuși să-ți protejezi adevăratul sine, mobilizând resurse interioare nebănuite. Cartea te învață cum să folosești aceste „scuturi" vitale în familie și la serviciu, oferind la final un chestionar util pentru autoevaluarea celor 27 de stiluri de apărare. Stăpân pe mijloacele tale defensive, vei putea profita din plin de viață, înfruntând cu succes demonii interiori, dar și greutățile vieții de zi cu zi. |
Cuprins:
Introducere Partea întâi |
Fragment:
Capitolul 1. Găsirea și mobilizarea forțelor interioare
Veritabili anticorpi ai psihismului nostru, acești piloni pe care specialiștii îi desemnează prin termenul semnificativ de „mecanisme psihice de apărare’? ne permit să uităm suferințele, ne apără de grijile vieții, ne protejează de relațiile nesănătoase, ne învață să fim alergici la răutate sau la jigniri. Martin, 35 de ani, vine să mă consulte pentru că este nefericit în viața sa profesională. în urmă cu câteva luni, a fost angajat de o societate pe care a ales-o pentru imaginea ei pozitivă în materie de dezvoltare durabilă a mediului înconjurător. Curând, în ciuda entuziasmului său, a fost nevoit să-și mai reducă din așteptări. Imaginea „verde” nu era decât un miraj pentru a face impresie bună în mass-media, iar preocupările ecologice afișate, o fațadă. în fond, lucrează pentru o organizație al cărei discurs oficial nu corespunde cu politica practicată. Și asta nu o poate suporta. Bineînțeles, știe că este exigent și idealist, dar ține la principiile lui: valorile sale morale dau un sens vieții lui. După toate aparențele, spre deosebire de manager și de mulți dintre colegii din preajma lui, nu știe să se prefacă. Aceasta îi amintește brusc de o perioadă mai îndepărtată a vieții sale. Tocmai intrase la colegiu și voia cu tot dinadinsul să facă parte dintr-un grup de băieți numiți „de gașcă”. Erau în marea lor majoritate băieți de familie bună, admirați pentru .Jook”-ul și dezinvoltura lor; plăceau fetelor, purtau îmbrăcăminte la modă și n-aveau nicio problemă de bani ca să meargă la cinema... După mai multe luni de încercări de a pătrunde în grupul lor și după un anumit număr de probe aproape inițiatice, a sfârșit prin a fi admis în gașcă. în ziua de azi, încă își mai amintea faptul ca pe un moment de intensă satisfacție și de imensă mândrie. Într-o zi, pe când era în clasa a VIII-a, o fată i-a spus că, în acel grup, mulți îl disprețuiau... Era prea necioplit, prea de jos... Palma a fost usturătoare, iar dezamăgirea, dureroasă. Deziluzionat, jignit și rănit, s-a îndreptat spre alți colegi, mai puțin ieșiți în evidență, mai puțin atrăgători, dar cu atât mai de încredere și mai autentici... Chiar și în ziua de azi, după douăzeci de ani, unii i-au rămas cei mai buni prieteni. În fond, managerul și colegii săi îi amintesc epoca îndepărtată a „băieților de gașcă”: prioritate a prefăcătoriei și a fandoselii. Situația îl neliniștește, nu știe cum să se apere, îi este teamă ca agresivitatea pe care o simte în mod visceral împotriva tuturor oamenilor acelora să nu se întoarcă împotriva lui. Ce să facă? Să rămână? Să plece? Să lupte sau să fugă, împreună, el și cu mine, reușim treptat să facem distincție între ceea ce resimte în mod afectiv și ceea ce poate într-adevăr să sconteze pe plan profesional. Recunoaște că s-a făcut repede apreciat, că după toate aparențele se contează mult pe munca lui și că perspectivele sale de promovare sunt reale. Chiar dacă nu este întotdeauna cel mai bun mijloc de a ne proteja, faptul de a ști să separăm afectivul de rațional ne permite adesea să facem față anumitor situații profesionale delicate. Cu trecerea timpului, Martin învață să dea curs liber idealismului în viața sa privată, exercitându-și în același timp meseria cu exigență și succes... Dacă în ziua de azi toată lumea recunoaște, ca Martin, că este important să protejăm Natura, este la fel de esențial să știm să protejăm propria noastră natură și toată ființa noastră. Lumea noastră modernă reclamă din ce în ce mai mult acest lucru. A ne apăra nu se mai rezumă la a ști pur și simplu să spunem „da” sau „nu” ori „este bine”, „este rău’:’ Aceasta nu înseamnă nici că trebuie să acceptăm totul. Nu, pentru a exista, trebuie să știm să rezistăm, și încă în moduri diferite. SÃ TRÃIM DIN PLIN, AVÂND GRIJÃ DE NOI ÎNȘINE Lupta sau fuga au fost întotdeauna practicate de către ființele umane, dar și de celelalte viețuitoare. Când se simțeau în primejdie, ca să se protejeze, viețuitoarele, printre care și omul, știau că trebuie să lupte fizic sau să fugă. De-a lungul evoluției, creierul uman s-a dezvoltat, și comportamentele de luptă fizică sau de fugă au fost interiorizate treptat în imagini mentale și în gânduri mai complexe. De acum înainte, în fața unei reacții biologice de spaimă, cea care se declanșa la omul preistoric și a cărei apariție o observăm foarte timpuriu la copilul mic, nu ne mai batem cu pumnii, sau doar foarte rar, ci răspundem prin mijloace psihice. Comportamentele de luptă sau de fugă s-au transformat în: „Ce trebuie să fac: să înfrunt problema, să râd de ea sau să o neg, să o sublimez sau să proiectez responsabilitatea pentru ea asupra celorlalți etc.?” Ființa umană a învățat treptat să se apere psihic, dar gândind mai întâi în mod binar. Strămoșii noștri separau lumea în două: zeii și oamenii, cei buni și cei răi, cei apropiați și străinii. În cazul unor amenințări importante, încă ni se mai întâmplă să funcționăm astfel. Dar azi, în general, lumea în care trăim ne obligă să ne punem întrebări și să ne administrăm viața plecând de la strategii mult mai subtile, de la toate cele pe care creierul și spiritul nostru de oameni moderni ni le pun la dispoziție. Mai mult decât oricând, față de evenimentele vieții de zi cu zi, de micile sau marile griji care ne năpădesc, față de stresul pe care îl suferim, față de emoțiile care ne copleșesc, precum și față de chestiunile existențiale pe care ni le punem într-o zi sau alta, avem nevoie să ne protejăm inteligent sau în modul cel mai adaptat și mai adecvat cu putință. Ansamblul resurselor interioare de care dispunem cu toții fără să o știm întotdeauna ne permite să nu reacționăm într-un mod primar, impulsiv sau prea emotiv. Ne putem trăi din plin existența de o manieră mai chibzuită și mai subtilă decât strămoșii noștri. Potrivit situațiilor pe care le întâlnim, aceste resurse ne îmbogățesc senzațiile, sentimentele, gândurile și comportamentele, menținându-ne echilibrul psihologic. Aceste moduri de a ne apăra bine favorizează stima pe care o avem față de noi înșine. Dar să fie limpede, a ne apăra nu înseamnă să ne baricadăm, ci tocmai contrariul. Dacă știm că prea multă dezordine ne dezorganizează sau ne copleșește, știm de asemenea că puțină dezordine în noi și în jurul nostru permite luarea în stăpânire a sinelui nostru. Ca și mângâierile care ne liniștesc sau care dau sens vieții noastre, aceste forțe interioare ne permit să dorim lucrurile care ni se prezintă, fără să suferim prea mult dacă nu le putem dobândi pe toate. Ele ne permit să ne trăim iubirile, dar și să ne exprimăm afecțiunea veșnică față de cei pe care îi iubim sau i-am iubit. Ele ne protejează de lumea care ne apasă prin instabilitate a și lipsa ei de perspectivă. Ele ne domolesc angoasele și hipersensibilitatea. Sunt cele mai bune garanții ale noastre pentru a ne împiedica să ne lăsăm maltratați sau să ne facem rău noi înșine. SÃ NE PROTEJÃM: ÎMPOTRIVA CUI? De ce căutăm să ne protejăm sinele de-a lungul existenței noastre? Motivele sunt numeroase. Uneori, sub povara evenimentelor, devenim prea dependenți de propriile noastre scheme de gândire sau de ale celorlalți; în alte momente, ne simțim copleșiți de propriile noastre sentimente sau ne lăsăm influențați de cineva care ne domină prea mult; putem ‚fi, de asemenea, seduși, fără să cântărim primejdiile; și uneori putem fi chiar abuzați, fără să îndrăznim să reacționăm și, în felul acesta, ajungem să ne maltratăm noi înșine. De multe ori, este greu să știm să spunem „nu”; nu știm îndeajuns de bine să stabilim o frontieră între ceea ce dorim noi și ceea ce dorește celălalt, nu știm să găsim distanța potrivită între celălalt și noi. Ce se întâmplă, așadar? Spațiul nostru interior este deteriorat și nu mai e suficient pentru a ne simți liniștiți și în siguranță. Mai multe domenii ale vieții sau toate modurile de existență pot fi, în acest caz, afectate. Viața ni se pare uneori împovărătoare. Trebuie, așadar, să rezistăm, să ne protejăm și să ne hrănim sinele ca să-și continue construcția, grație unor strategii de rezistență care sunt desemnate azi prin termenul psihologic de „mecanisme de apărare”. Veritabile bariere, filtre, frontiere, aceste „mecanisme de apărare” sunt cruciale pentru înaintarea în viață, pentru a ne proteja de aspectele negative pe care le putem întreține, contra voinței noastre, în relația noastră cu noi înșine sau în relația cu ceilalți. La fel cum câinii scheaună când sunt călcați pe coadă, noi, biete ființe umane, când ne facem rău sau când suntem agresați verbal, manifestăm o reacție primară și instinctivă: înjurăm în gând sau mult prea zgomotos! Chiar este util? Da. Oamenii de știință au dovedit că această manifestare, ca răspuns la perceperea unei dureri, ne permite să o suportăm mai ușor și să-i diminuăm senzația. „Această expresie verbală va provoca atunci o puternică emoție și care o va lua înaintea durerii și îi va diminua senzația”, explică Richard Stephens, profesor de psihologie din Marea Britanie. Acesta recomandă, totuși, să se înjure cu măsură pentru a garanta eficiența. Dar, azi, educația și creierul nostru ne pregătesc să ne apărăm la modul cel mai inteligent și mai eficient cu putință față de agresiunile cotidiene, mici sau mari, fizice și, mai ales, verbale. Așadar, trebuie să știm să ne apărăm cât mai bine: nici prea mult, nici prea puțin, nici zadarnic, nici cu neîndemânare. Dar cum? Alegând din ansamblul mecanismelor de apărare de care dispunem pe cel care convine situației. E preferabil să folosim umorul față de cineva care îl înțelege, decât față de altcineva care nu-i va sesiza sensul. E mai bine să negăm pentru moment dispariția unei ființe dragi, așa cum se întâmplă în primele zile ale unui doliu normal, decât să ne prăbușim într-o melancolie incontrolabilă. Nimeni nu este perfect! Ni se întâmplă să regretăm că am spus prea mult sau nu destul. Ne gândim atunci că n-am găsit cea mai bună formulă și mijlocul de apărare cel mai potrivit. Faptul de a le cunoaște mai bine pe cele utilizate și pe cele pe care le-am putea utiliza cu mai multă abilitate nu vine de la sine. Cum spunea Jean-Paul Sartre: „Existența nu poate intra în grevă”, chiar dacă am dori-o în anumite momente dureroase. Pentru a progresa în viață, să explorăm acele mijloace de care putem dispune ca să existăm. Pe cele care sunt cel mai bine adaptate diferitelor contexte: în familie, în cuplu, la serviciu, precum și pe cele care ne pot pune probleme. Descoperirea varietății resurselor vieții psihice, cunoașterea celor mai bune, conștientizarea celor pe care le utilizăm din obișnuință și a celor utilizate de apropiații noștri înseamnă să ne pese de dezvoltarea noastră personală, de a celor pe care îi iubim. Într-un cuvânt, înseamnă să ne oferim mijloacele de a ne trăi cât mai bine viața sentimentală, familială și socială. Știind să mobilizăm această gamă disponibilă în noi împotriva preocupărilor noastre lăuntrice, putem într-adevăr să ne lărgim potențialul și să ne ameliorăm stima pe care o avem față de noi înșine. Recunoașterea acestei game și transmiterea ei copiilor noștri din cea mai fragedă pruncie contribuie la a-i ajuta să utilizeze cele mai bune mijloace ca să se formeze în mod durabil. FORȚELE NOASTRE INTERIOARE „Psihologia se afirmă ca o parte integrantă a științelor vieții... O știință a vieții mentale, care încearcă să enunțe legile generale ale gândirii, un domeniu intim și subiectiv care ar fi putut fi considerat inaccesibil pentru metoda științifică’”, De ce trebuie să căutăm să ne formăm și să ne consolidăm echilibrul psihic? Ce obiective ne-a învățat psihologia umană să favorizăm în ziua de azi ca să nu ne simțim prea neputincioși în cursul existenței noastre? Voi cita aici obiectivele care mi se par cele mai importante: Dezvoltarea armonioasă a Eului nostru sau favorizarea coerenței sinelui, în special armonizarea relațiilor dintre trup și ansamblul fenomenelor psihice, a relațiilor dintre afectele și reprezentările noastre, dintre gândurile, limbajul și actele noastre. Dezvoltarea armonioasă a relațiilor cu ceilalți, din punct de vedere amical, sexual și social. Dezvoltarea Idealului Eului, a stimei de sine, a dragostei autentice față de sine, și nu a unui Eu infantil ideal și nici a dragostei megalomanice față de sine. Dezvoltarea cunoștințelor noastre despre lume, a cunoștințelor noastre practice, intelectuale, culturale, dezvoltarea aptitudinilor și a competențelor noastre sociale. A fi îndeajuns de eliberat de simptome sau de trăsăturile constrângătoare de caracter în viața personală și socială.Pag. 17 – 23 |