Dreapta credință și dreapta trăire

În numeroasa ceată a Sfinților ruși, Cuviosul Theodosie, începătorul vestitei Lavre a Peșterilor din Kiev, ocupă un loc cu totul și cu totul aparte. Fiind socotit împreună cu părintele său duhovnicesc, Cuviosul Antonie, întemeietorul monahismului rusesc, el este, datorită atât sfințeniei sale personale, cât și extraordinarei puteri de iradiere duhovnicească a mănăstirii întemeiate de către el, una dintre figurile cele mai emblematice ale acestuia. Orice pelerin care ajunge în măreața Lavră din Kiev, orice credincios care se închină la zecile de moaște întregi și la sfintele capete izvorâtoare de mir din peșterile acesteia trebuie să știe unde este începutul și izvorul din care a pornit acest fenomen unic al Ortodoxiei. Această carte, care cuprinde Viața și învățăturile Sfântului Theodosie, tălmăcite pentru prima dată în limba română din originalul vechi rusesc, cuprinde între scoarțele sale toată lumina și căldura de har care de o mie de ani, din generație în generație, țin aprinsă flacăra sfințeniei într-unul din cele mai venerate locuri ale lumii creștine.

Scrierile Cuviosului Theodosie ... 5

Răspuns despre postire ... 7

Despre credința creștinească și cea latinească ... 11

Despre răbdare și despre dragoste ... 17

Despre răbdare, despre dragoste și postire ... 21

Despre răbdare și milostenie ... 27

Despre răbdare și smerenie ... 31

Despre mersul la biserică și despre rugăciune ... 36

Cuvânt de mângâiere către frați, despre folosul sufletesc ... 39

Învățătură despre folosul          sufletesc ... 43

Cuvânt de învățătură către chelar ... 46

Rugăciune a Sfântului Theodosie al Mănăstirii Peșterilor pentru toți creștinii ... 49

Viata Cuvios ului Theodosie (de Sfântul Nestor Cronicarul) ... 53

DESPRE RÃBDARE ȘI DESPRE DRAGOSTE

În miercurea săptămânii
a treia din Post, la Ceasuri, cuvânt al Sfântului
Theodosie despre răbdare și despre dragoste

Doamne, binecuvântează!

Ce vom aduce, iubiții mei, în această lume, sau ce vom scoate din ea? Au nu am părăsit lumea și cele ce sunt în lume, după porunca lui Hristos, Care grăiește: Cine nu va urî toate și nu va urma Mie, nu poate fi ucenic al Meu (Le. 14, 26} și: Dacă Mă iubește cineva, cuvântul Meu va păzi (In 14, 23), și: Cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde (Mc. 8, 35), și: Iubirea lui Dumnezeu nu prin cuvinte se săvârșește, ci prin fapte lucrătoare (ef. 1 Cor. 4, 20)? Că a zis: Cine rămâne întru poruncile Mele, pe acela îl voi iubi și Mă voi arăta lui (In 14, 21); poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții precum Eu v-am iubit pe voi (In 13, 34), și: întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții (In 13, 35). Dacă păzim poruncile Lui, și El ne va îndrăgi, că în acea lungă învățătură de noapte Iisus i-a răspuns lui Iuda, care grăise: Ce este că qi să Te arăți nouă și nu lumii], și a zis: Dacă păzește cineva cuvântul Meu, și TatăL Meu îl va iubi, și vom veni la el, și locaș la el vom face (In 14, 23); Eu sunt vița cea adevărată, și Tatăl Meu este lucrătorul (In 15, 1), și: orice mlădiță ce nu aduce roadă întru Mine se taie, iar cea care aduce roadă se curățește, ca mai multă roadă să aducă (In 15, 2); dacă cineva nu rămâne în Mine, ca mlădița se aruncă afară și se usucă, și o adună pe ea, și o aruncă în foc, și arde (In 15,6). Așijderea și noi, părinții și frații mei, de ne vom sârgui să facem poruncile Lui, cuvintele Lui vor fi în noi și vom face roadă, că despre aceasta a zis: S-a proslăvit Tatăl Meu, ca să aduceți roadă multă și să fiți ucenici ai Mei (In 15, 8). Și cine nu se va minuna, iubiților, că Dumnezeu Se proslăvește prin faptele noastre! Și câtă dragoste a Lui s-a revărsat asupra noastră, a bicisnicilor! Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, zice, așa v-am iubit și Eu pe voi (In 15,.9); mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi; că voi, zice, sunteți prietenii Mei (In 15, 13-14). Și ați auzit cum trebuie să fim noi, nevrednicii! Cum nu arde inima în noi? Și toate acestea auzind, nu suntem îndreptați câtuși de puțin de conștiința noastră. Ce bine i-am făcut noi Lui ca alegându-ne să ne scoată din viața aceasta de scurtă vreme? Au nu toți ne-am abătut și netrebnici ne-am făcut a sluji Lui? Nu în urma poftelor noastre am umblat? Și El nu ne-a trecut cu vederea pe noi, cei ce suntem în atâta răutate, nu S-a îngrețoșat de firea noastră, ci, luând chipul robului, S-a asemănat nouă – și toate acestea le-a făcut ca să ne mântuim noi, că a zis: Toate câte vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor asemenea (Mt. 7, 12; Le. 6, 31), și: oricui îți cere dă-i, și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine nu întoarce fața ta (Mt. 5, 42; Le. 6, 30), și: fiți desăvârșiți, precum Tatăl Meu desăvârșit este (Mt. 5, 48), Care face să răsară soarele și peste cei răi, și peste cei buni și trimite ploaie nu numai asupra robilor Săi, ci și asupra vrăjmașilor Săi (Mt. 5, 45), și: că nu pentru Sine S-a pogorât Cuvântul lui Dumnezeu pe pământ, ci pentru toți, și pentru toți a pătimit și a primit moarte. Că și Petru petrecând oarecând între cei tăiați împrejur și cu aceștia mâncând, iar de cei de alt-neam îngrețoșându-se, au nu i-a pogorât lui Dumnezeu un oarecare vas? plin de târâtoare necurate și nu i-a zis: junghie și mănâncă (Fapte 10, 11-13)? Petru ce a zis? Nimic necurat nu a intrat în gura mea (Fapte 10, 14). Și ce răspuns a auzit? Dumnezeu a zis: Cele ce Dumnezeu a curățit tu să nu le numești spurcate (Fapte 10, 15). Și de vreme ce Dumnezeu așa a făcut și așa a poruncit robilor Săi bunăvoirile Sale, cum pot eu, robul vostru păcătos și nevrednic, să fiu potrivnic lui Dumnezeu, Care face cu mine așa? Că nu va scrie condeiul singur, fără de scriitor, nici se va proslăvi securea fără de tăietor. Că știți și singuri, frații și părinții mei, că nu eu am trimis de la mine propovăduitori, dându-le tuturor pocăința, ci Tatăl, Care trăiește întru cei de Sus, Care L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut ca să izbăvească întreaga lume. Pentru aceasta, fraților, păstrând între noi dragoste adevărată, să primim legea curată a Bunului nostru Dumnezeu și să păzim neprihănitele Lui porunci, ostenindu-ne în priveghere și în rugăciuni, rugându-ne fără contenire pentru toată lumea, ca astfel să dobândim cereasca Împărăție. În Hristos Iisus, Domnul nostru.

DESPRE RÃBDARE,
DESPRE DRAGOSTE
ȘI POSTIRE

În joia săptămânii a treia din Post,
cuvânt al Sfântului Theodosie despre răbdare,
despre dragoste și postire

Doamne, binecuvântează!

De multe ori îi alung pe unii din pricină de ispită, dar nu se lasă până când nu primesc acest Sfânt Dar]. Nu știu ce să fac, sărmanul de mine, că dacă voi tăcea din pricina cârtirii voastre, făcându-vă pe plac din pricina slăbiciunii voastre, pietrele vor striga. Că nu de la mine vorbesc, ci de la luminătorii acestei lumi, stâlpii cei adevărați, săditorii dreptei credințe, povățuitorii la toate bunele obiceiuri, călăuzitorii adevărați și luminătorii nestinși. Că acum ne întristăm și ne mâhnim pentru că unii L-au cunoscut pe Dumnezeu, deși ar fi trebuit să ne bucurăm și să dăm laudă Bunului Stăpân, Care nu i-a hulit pentru întârziere pe cei veniți în ceasul al unsprezecelea, ci le-a dăruit lor aceeași plată ca celor ce lucrau de dimineața, și, cârtind aceștia împotriva Stăpânului viei le-a zis lor: Prietene, nu-ți fac nedreptate: oare nu așa M-am învoit cu tine? Au nu Mi se cuvine Mie să fac ce voiesc cu ale Mele? (Mt. 20, 13, 15). Iar acum eu, bicisnicul, gândindu-mă la porunca Bunului Stăpân, iată, vă vestesc vouă: bine era să-i fi hrănit noi, din ostenelile noastre, pe săraci și pe străini, iar nu să stăm cu mâinile în sân, umblând din chilie în chilie. Că l-ați auzit pe Pavel grăind: Nicăieri n-am mâncat pâine în dar, ci noaptea am lucrat, iar ziua am propovăduit (II Tes. 3, 8; I Tes. 2, 9), și: Mâinile mele au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine (Fapte 20, 34), precum și: Cine nu lucrează, acela nici să nu mănânce (II Tes. 3, 10). Noi nimic dintre acestea n-am făcut. Dacă nu ne-ar fi cercetat harul dumnezeiesc și nu ne-ar fi hrănit prin oameni iubitori de Dumnezeu, ce ne-am fi făcut, nădăjduind în ostenelile noastre? Dacă vom zice: „Pentru cântarea noastră, sau pentru postirea noastră, sau pentru privegherea noastră ne aduc nouă toate acestea”, apoi nici măcar o închinăciune n-am făcut pentru toți cei ce aduc prinoase. Doar ați auzit pilda despre cele zece fecioare, cinci înțelepte și cinci nebune. Sfânta Evanghelie vestește că cele înțelepte au păzit fecioria, și candelele lor le-au împodobit cu milosteniile și credința, și au intrat în cămara de bucurie fără să le împiedice cineva. Celelalte însă de ce au fost numite nebune? Pentru că pecetea fecioriei o au păzit ne stricată și au subțiat trupul lor prin postiri, și prin privegheri, și prin rugăciuni, dar untul de lemn al milosteniei nu l-au adus în candelele sufletelor lor, drept care au fost izgonite din cămară, și atunci i-au căutat pe săraci, care vând milostenie, însă nu i-au aflat pe ei, că ‚se închisese ușa iubirii de oameni dumnezeiești. Nu este bine, iubiților, ca cele pe care oameni iubitori de Dumnezeu le-au trimis spre folosul sufletelor și trupurilor noastre să le ținem doar pentru noi, ci trebuie să le dăm și altora care au nevoie, că mai bine este a da decât a lua, după cuvântul apostolesc (v. Fapte 20, 35). Fericit, zice Scriptura, cel ce caută spre sărac și spre sărman: în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul (Ps. 40, 1), și: fericiți cei milostivi, că aceia vor fi miluiți (Mt. 5, 7). Să nu ne asemănăm acelor cârtitori care din pricina pântecelui au căzut în pustie, nici să nu cugetăm cugete drăcești, care seamănă în inimile noastre cele necuvioase, care nu ne lasă a înălța laudă lui Dumnezeu pentru toate harurile Lui cele către noi, fiindcă ați auzit unde a dus cârtirea lor. Mai întâi, când îi ducea pe ei Moisi spre Marea Roșie cu stâlp de foc și de nor, nu au strigat împotriva lui, uitând bătăile cu care fusese bătut Egiptul și câte le făcuse lor Dumnezeu în Egipt prin Moisi și Aaron: De ce ne-ai scos pe noi aici ca să murim acum în pustia aceasta? Nu era mai bine să fi fost mormintele noastre în țara Egiptului (leș. 13, 18-22; 14, 11)? Și când i-a trecut pe ei Dumnezeu prin Marea Roșie cu mâna lui Moisi și i-a înecat pe vrăjmașii lor (v. leș. 14, 21-31), au ajuns la Merra, și au aflat acolo ape amare, și iarăși s-au pripit, și au uitat lucrurile lui Dumnezeu, și au cârtit împotriva lui Moisi, grăind: Ce vom bea? Că iată, ne-ai adus în pustia aceasta fără de apă, neavând nici o mângâiere (leș. 23-25). Și nu le-a îndulcit lor Dumnezeu apele cele amare (y. leș. 15, 23-25)? Dar nici atunci nu le-au venit mințile în cap; ci după toate minunile acelea s-au închinat vițelului (v. leș. 32, 1-14), iar dacă nu s-ar fi rugat Moisi pentru dânșii cu umilință, i-ar fi șters Dumnezeu de pe fața pământului. Și le-a izvorât lor apă din piatră (v. N um. 20, 11), și le-a dăruit pâini din cer (v. leș. 16, 4, 32, 12-35) - dar credeți că L-au lăudat pe Dumnezeu cei lipsiți de har? Nu, ci au început să spună: floare vom da din pâine celor de alt neam?”

Nu este despre toți cuvântul acesta, ci despre cei ce bolesc de asta și cârtesc într-ascuns. Le vorbesc însă tuturor, ca să nu primească toți plămada iubirii de arginți. Iuda zicea: Pentru ce s-a făcut această risipă? Că putea mirul acesta să se vândă pentru mulți bani, care să se dea săracilor (Mt. 26, 8-9; Mc, 14, 4-5; In 12, 4-5) – dar pe urmă nu L-a vândut pe învățătorul său pe treizeci de arginți, și s-a spânzurat? Și cum să nu mă tânguiesc, cum să nu fiu mâhnit, iubiții mei, auzind de la voi toate lucrurile acestea? Aș grăi iubirii voastre acel cuvânt prorocesc: Cine va da capului meu apă și ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua și noaptea pentru fiica norodului meu! (Ier. 9, 1). Că am fugit în pustie, ca din Egipt, și așteptăm pe Dumnezeu, Cela ce ne mântuiește pe noi. Și nu ne-a scos pe noi, ca din Egipt, din această lume în pustia aceasta fără de apă, nu cu mâna lui Moisi, ci cu harul lui Dumnezeu? Și de care lucru am fost lipsiți, frații mei și părinților? Că ce ați adus din avuțiile voastre în acest loc ori ce am cerut eu de la voi când v-am primit în mănăstirea aceasta? Și de ce ne-a lipsit pe noi iubirea de oameni dumnezeiască? Nu ne-a dat, oare, toate pentru rugăciunile Sfintei Născătoare de Dumnezeu? Pentru aceasta, mă rog vouă din tot sufletul meu, iubiții mei: să nu rămânem cu sufletul împărțit, ca să nu-L mâniem pe Bunul Stăpân la fel ca nesupușii aceia, ci să dăm laudă Bunului Stăpân pentru că Se îngrijește așa de noi și ne dă toate cu îmbelșugare, fără a pomeni neputințele noastre. Și datori suntem a grăi către El cuvântul acela al lui David: Ce sun-

Pag. 17 – 25