Capitolul 1
Perioada: Adam
Relația ideală.
Începutul
Sfințenia
Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Lui, și l-a așezat în Grădina Edenului. Natura lui era asemănătoare cu a lui Dumnezeu, împănată de valori, și nu cu a animalelor. Omul s-a născut sus, în puf, cu protecție totală, rară griji de casă, masă, serviciu și fără teamă. Componenta lumească probabil nici nu exista, omul fiind total spiritualizat și beneficiind de viața veșnică. Comunica direct cu Dumnezeu, de la Spirit la spirit.
Dumnezeu i-a fixat două reguli: să LUCREZE și să VEGHEZE.
Și omul trăia cu Dumnezeu, avea o Relație personală de părtășie și iubire cu El. Relația dintre Viața Divină și cea umană era unică, era scopul omului.
Omul nu cunoștea binele și răul și nu se înmulțea. Trăia în Rai o stare perfectă, dar fără să-și exerseze valorile, capacitățile cu care era dotat, neavând prilejul. Ducea o viață de mic copil, lipsită de probleme, de concurență, dar și de progres, o viață perfectă.
Viața de început a omului era minunată. Și pe pământ experimentăm începuturi minunate: primii pași în copilărie, luna de miere, sau alte prilejuri particulare. Și eu când am început afacerile în 1990, după căderea comunismului, am trăit șase luni ca în Paradis, fără concurență și cu succes mai mare decât efortul. Dar dragostea, protecția, succesul nemeritat, se pot transforma în răsfăț cu sufocarea valorilor și decăderea de mai târziu. Sunt comunități și popoare care cred că petrolul și alte materii prime, sau turismul și investițiile străine asigura un perpetuu Eden. Societățile comuniste au eliminat concurența și proprietatea, dar au îngropat talanții responsabilității,
inițiativei, entuziasmului.
În Eden era atât de bine! Dar această situație ideală pentru om nu putea dura la nesfârșit. Omul era sub planul Lui și trebuia să evolueze. Dumnezeu l-a creat pe om oferindu-i libertatea de a alege și a progresa. Fie îl alegea pe El și-i rămâne a veșnic alături prin Duhul primit, fie alegea lumescul, murind în Duh, dar se înmulțea și lăsa sutelor și miilor de generații viitoare posibilitatea înălțării treptate din nou la El.
Cunoașterea
Prima alegere a omului a fost cunoașterea binelui și a răului care s-a făcut prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu de ascultare. Dar greșind omul nu și-a recunoscut greșeala, nu și-a asumat responsabilitatea ei; bărbatul a dat vina pe femeie, iar femeia pe șarpe.
Prin acest pas omul a rupt Relația și a venit în lume și a cunoscut-o, devenind relativ independent de Dumnezeu S-a făcut carne și s-a înmulțit. A devenit homosapiens și s-a întins peste pământ. Căci era planul lui Dumnezeu ca omul să se înmulțească și să umple pământul. Așa cum peste milenii Își împlinea pianul de înmulțirea seminției lui Avram în Egiptul păgân pentru Poporul Ales. Prin fii lui Adam și ai Evei omul a devenit agricultor și păstor și nu culegător, adică a pus în practică porunca de a lucra și a veghea. Dumnezeu l-a trimis pe om pe cel mai bun pământ, care se asemăna cel mai mult cu Paradisul pe care l-a pierdut. Omul era pregătit numai pentru muncă în lume și veghea asupra Relației cu El. Dar această veghe s-a pierdut rapid, imediat, în generația următoare, dominată de violență și caracteristici lumești. Adam a început o viață conștientă pe pământ păstrându-și ideea de divinitate care s-a transmis din generație în generație.
Valorile cu care a fost dotat omul de la creație trebuiau redescoperite și exersate de om de-a lungul existenței pe pământ până va fi fost capabil să ajungă la starea perfectă de om, conform Model, Fiul lui Dumnezeu.
Adam a ajuns în lume nepregătit cu puterea Relației. A ajuns din puful Paradisului în lumea dură pentru care nu avea educația necesară și nici nu a putut educa. În Paradis, prin Relația perfectă, omul s-a născut stăpân a cea ce Dumnezeu i-a oferit, dar nu exersa valorile si nu se întărea. Pe pământ, cu o Relație aproape inexistentă, omul se ‚zbătea pentru supraviețuire dar exersa primele valori și se întărea.
Dumnezeu nu l-a creat pe Adam să rămână veșnic un copil protejat în Grădina Eden. L-a creat să se înmulțească în lumea pe care i-a pregătit-o și să evolueze prin darurile cu care l-a dotat spre înălțare în Relație pană va fi una cu El. Dumnezeu monitorizează neamul omenesc și intervine pe cai nebănuite pentru a-i corecta drumul conform planului Său. L-a inspirat pe om și s-a revelat lui pentru a-l ajuta să se înalțe spiritual, individual și colectiv, să construiască civilizații tot mai perfecționate.
Adam a căzut din Duh, a ajuns în lume, s-a Înmulțit pentru ca noi să existăm, să lucrăm și să veghem în planul Lui În viața aceasta trecătoare.
Prin Hristos, lumescul și trupul, se pot ridica din lume în Duh, la înălțimea inițială a lui Adam pentru refacerea Relației perfecte. Hristos ne este scop și Model de urmat pentru viața veșnică.
De la o Relație totală și perfectă Adam a căzut într-o Relație aproape nulă.
Capitolul 2
Perioada: Înainte de 3.500 bc
Relație rudimentară
Pregătirea pentru civilizație
Curățirea
Omul a început viața pe pământ prin Adam și Eva în condiții dezastruoase. Nepregătit, neinstruit, supus naturii și tuturor pericolelor. A început cu o familie scăpată de sub control: dintre primii doi copii unul l-a ucis pe celălalt, iar cel rămas a plecat la est de Eden. Și totuși...
Comparativ cu trecutul, evoluția vieții pe pământ și în special a hominizilor, în ultimii 8.000 de ani, de când a început perioada agricolă și s-a conturat relația cu divinitatea, a adus schimbări uimitor de rapide în istoria omului.
Civilizația umană a început pregătirea acum cea 8.000 de ani prin agricultură și păstorit, prin elemente primare de spiritualitate. Zeitățile venerate la început erau cele de gen feminin, ocrotitoare ale fertilității și recoltelor, cele de care se lega direct siguranța hranei, existența oamenilor.
Omul trăia prin muncă si veghe, prin puține si rudimentare valori. În condiții dure, de ignorantă și violență totală. Omul pornea în aventura istorică de înălțare de la o baza foarte joasă sub controlul lui Dumnezeu. Dar cu puține excepții (Enoh, cel plăcut lui Dumnezeu și ridicat la El), omul nu reușea să depășească nivelul eminamente lumesc în care trăia. De aceea Dumnezeu a intervenit direct alegând ce era bun, ce se afla în Relație cu el, conform acelor vremuri, pentru viată si eliminând total restul. A intervenind foarte dur pentru a salva ideea de om. Cei mulți și fără valoare și speranță spirituală erau un balast pentru planul Lui și au fost eliminați prin Potop. Lumea s-a redus la familia lui Noe cel plăcut Lui și la câte o pereche din viețuitoarele pământului. Dumnezeu i-a dat lui Noe instrucțiuni detaliate și precise cu ceea ce avea de făcut pentru salvare și pentru reluarea vieții. Scopul lui Dumnezeu era salvarea omului Său și mijlocul a fost corabia. Omul Noe a ASCULTAT, a MUNCIT cu RÃBDARE și CONCENTRARE, a acționat în ECHPÃ cu familia sa. Și prin Noe omul nu numai că a fost salvat dar a căpătat și o sesizabilă înălțare în Relație. A apărut conștiința familiei ca entitate funcțională economic si social.
Noe a fost primul om ales de Dumnezeu pentru a-i purta mesajul. Pentru aceasta l-a instruit și l-a motivat prin legământul de sprijin pentru viitor. Dumnezeu nu a mai comunicat direct cu omul mult timp după Noe, lăsându-l să decidă după liberul arbitru.
Conectarea
Și omul, cu o minimă înălțare în Relație, a luat un nou start. A înțeles că dincolo de el mai este ceva, mai puternic ce-l poate dărâma sau ajuta. Și a plăsmuit acel ceva cu numele de zei, cărora le-a atribuit calități și puteri supranaturale. Și omul a continuat să trăiască și să se înmulțească. A început să formeze familii, comunități, triburi. Și astfel a ajuns la ideea de civilizație în urmă cu numai cea 5.500 de ani, la 2.000 de ani după marea inundație, Potopul. Deja în urmă cu 5.000 de ani pământul număra cea 50.000.000 de oameni organizați în comunități tot mai largi, pregătind construcția de popoare și orașe.
Omul colectiv a căpătat putere și a început o lucrare măreață, Turnul Babel, o lucrare materială ce depășea nivelul Relației vremii și punea în pericol echilibrul civilizației, raportul om-Dumnezeu. Unirea oamenilor nu trebuia să se facă unidirecțional în material pentru că ar fi condus la autodistrugere. Și Dumnezeu a intervenit din nou asupra omului pentru re echilibrarea lumescului cu spiritualul. Așa cum avea să intervină de multe ori în istoria omului până în zilele noastre.
Capitolul 3
Perioada: 3.500-2.600 bc
Relație din inspirație
Civilizația Sumeriană
Rodul
Pe pământurile din văile Tigrului și Eufratului, acolo unde se presupune că au ajuns Adam și Eva, au început să se formeze largi comunități, organizate în primele orașe-cetăți, ce erau dominate de sumerieni. Aceștia au dezvoltat relații cu zeități prin persoane specializate numite preoți, au organizat conviețuirea, administrarea. Civilizația Sumeriană avea la bază, probabil, viziunea despre Relația omului cu spiritul divin cu care a venit Adam pe pământ. Și această viziune s-a extins apoi spre est și vest.
Civilizația Sumeriană a început după anul 3.500 bc și a evoluat centrându-se în jurul a cea 8 orașe, dintre care Uruk era în vreme cel mai mare din lume, având deja două mari temple pentru venerare. Sumerienii organizaseră spiritualitatea prin 7 zei principali în care credeau și de la care oamenii primiseră legi obligatorii pentru a le fi pe plac. Fiecare oraș avea cel puțin un zeu tutelar și un templu de tip piramidal, arhitectură religioasă cu aspirație spre divin. De la templul ce domina viața orașului s-a mers la centralizarea statului și extinderea acestuia.
A derivat conștiința conducătorului privind natura sa divină, chiar declararea lui ca zeu, cu puteri lumești crescute. De aici a urmat pasul firesc al cuceriri lor și extinderii statului sumerian care atinge apogeul în secolele XXIV-XXIII bc prin domniile lui Sargon, ale fiilor și nepoților acestuia. Construcții maiestoase și artistice, scrierea cuneiformă, argintul ca monedă, conducerea birocratică, sistemul de numărare sexagesimal și multe altele datează de la această primă și importantă civilizație a lumii. Epopeea lui Ghilgameș este cotată ca prima operă literară scrisă a omului și era de o mare frumusețe. Eroul principal era o treime om și două treimi zeu, cea ce dovedește că sumerienii aveau viziune a suprapunerii parțiale dintre oameni și zei, dintre material și spiritual.
Unirea
Cea ce pentru omul de astăzi, sau din ultimele secole este normală parcurgerea oricărei distanțe pe pământ, pentru cel de acum 4.000 de ani era aproape o imposibilitate. Dar Ghilgameș a fost capabil să străbată spațiul parțial deșertic dintre Uruk, leagănul civilizației, și pădurile de cedrii din Liban, pentru că era două treimi zeu și numai o treime om.
Puterea omului creștea la cote incredibile în vreme prin asocierea cu zeii, prin a fi una cu ei.
Prietenul său, Enkidu, un fel de om-animal, cunoaște femeia și face sex pentru plăcere și nu pentru reproducție, trece de la stadiul de semianimal la cel de om și prin aceasta se apropie de zei. Puterea îi este întărită de cunoașterea și prietenia cu Ghilgameș. Enkidu a trecut de la starea animalică la cea umană pentru că a fost influențat și transformat de un om-zeu. Zeul implicat în om îi dă acestuia puterea absolută pentru bine. Transformarea prin căpătarea de caracteristici umane la Enkidu și respectiv zeiești la Ghilgameș, este ireversibilă.
Intervenția divinului face ca Ghilgameș să privească și să trăiască lumea de dincolo de viață sa. Construiește un oraș cu ziduri uriașe de apărare pentru perioade ce cuprinde multe generații. Construiește pentru veșnicie. Prin puterea zeiască Ghilgameș străbate mari teritorii, se luptă cu forțele supraomenești, este un rege puternic. Măreția sa era asociată cu identificarea cu divinul. Așa vedeau
Pag. 17 – 23 |
Adevăr Divin
