Între El, minunile Sale și noi, Dumnezeu a pus credința, nu logica gândurilor omenești. Dacă ea ne va întări prin Harul Dumnezeiesc, inima noastră va sta neclintită. Iar prin nădejdea creștină, care este sădită în inima noastră de darul lui Dumnezeu, sufletul nostru devine curajos și dârz, primind putere să biruim ispitele și hotarele morții și să pătrundem în viața cea veșnică.

Dar dacă cădem în deznădejde, deznădejdea naște disperarea, iar „a dispera e o nenorocire mai mare decât a păcătui” (Sf. Ioan Carpatinul) pentru că disperarea este moarte duhovnicească, căreia îi poate urma și moartea trupească prin sinucidere, asemenea lui Iuda. De aceea, „a-ți izbăvi inima de chinuitoarele neputințe ale deznădăjduirii și disperării este mult mai important decât să vindeci neputințele trupești”.

Nădejdea – motor al vieții și forță creatoare

Nădejdea este năzuință și încredere / 5

Însușirile nădejdii / 8

Cum dobândim și întărim nădejdea în Dumnezeu /

Nădejdea creștină – virtute teologică / 12

Nădejdea – rod al credinței / 22

Nădejdea creștină – condiționată de împlinirea poruncilor / 35

Nădejdea – dar dumnezeiesc / 36

Nădejdea trebuie însoțită de fapte /

Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă / 38

Să ne ferim de păcat / 43

Roadele nădejdii în Dumnezeu /

Fericiți sunt cei care nădăjduiesc în El! / 44

Nădejdea este începutul tuturor bunătăților / 54

Cel ce nădăjduiește în Dumnezeu caută sfințenia / 63

Păcate împotriva nădejdii  /

Încrederea peste măsură în noi înșine și în lume / 65

Deznădejdea / 71

Încrederea peste măsură în mila lui Dumnezeu / 76

Ispitirea lui Dumnezeu  / 79

Terapeutica nădejdii /        

O viziune ortodoxă asupra lumii; conștientizarea și trăirea adevăratei Ortodoxii / 88

Suferința, prilej de întoarcere la Dumnezeu / 92

Viețuirea creștinilor ortodocși în vremurile antihristice /

Împărăția antihristică / 95

Cum vor trăi credincioșii? / 108

Cum să ne pregătim? / 118

ANEXE - Cuvinte patristice despre nădejde

Nădejdea mântuirii – stâlpul vieții noastre – Sfântul Ioan Iacob de la Neamț   / 122

Cuvânt de nădejde celor fără de nădejde – Sfântul Ioan Iacob de la Neamț / 123

Pricina deprimării – Părintele Adrian de la Noul Diveevo / 127

Motivele care ne duc la patima deznădejdei – Sfântul Ioan Iacob de la Neamț / 128

Atenție la duhul întristării – Sf. Serafim de Sarov / 131

Nădejdea celui căzut – Sfântul Ioan Iacob de la Neamț / 132

Despre necredință și întristare – Sf. Siluan Athonitul / 134

Sfânta Liturghie, izvor de nădejde – Sf. Ioan de Kronstadt / 136

Note / 137

Nădejdea – motor al vieții și forță creatoare

Motto: Ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu; și nu numai atât, ci ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare, iar încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă (Rom. 5, 2-5).

Nădejdea este năzuință și încredere

Nădejdea creștină este dorul și așteptarea cu încredere a împlinirii tuturor bunătăților făgăduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindcă Dumnezeu este credincios în tot ce făgăduiește. Dreptul Simeon, bătrânul temător de Dumnezeu, căruia Sfântul Duh „îi făgăduise” să nu guste moartea până nu va vedea pe Hristosul lui Dumnezeu, aștepta cu încredere neclintită împlinirea acestei dumnezeiești făgăduințe (Luca 2, 25-26).

Nădejdea este încredințarea pe care o are cineva în anumite împliniri viitoare și în împărtășirea pe care el o va avea din acele împliniri. Nădejdea în învierea morților și în împărtășirea din fericirea veșnică a dat Sfinților Mucenici tăria să îndure chinuri cumplite și să-și dea viața pentru credință (II Mac. 7,9).

Prin urmare, nădejdea este pe de o parte „un dar”, e năzuința sufletului în „așteptarea” unui bun făgăduit, iar pe de altă parte, este „încrederea” neclintită în împlinirea făgăduinței date nouă de Dumnezeu. Nădejdea este o încredere adevărată în Dumnezeu, dată în inima omului prin insuflare și iluminare de la Dumnezeu, ca să nu deznădăjduiască vreodată de Harul lui Dumnezeu, atât pentru iertarea păcatelor, cât și pentru oricare cerere, când se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie dintre cele veșnice.

,,Nădejdea, ca și credința, apare în cadrul relațiilor omului cu Dumnezeu, din pricina aparentei absențe a lui Dumnezeu în lume. Aceasta se întâmplă îndeosebi acolo unde încetează puterile omului și ale lumii. Bineînțeles, Dumnezeu nu absentează din lume. Într-o aparentă absență a lui Dumnezeu, nădejdea este un alt mod al prezenței Lui în lume.”

Nădejdea – în general, ca fenomen sufletesc, este o năzuință plină de încredere spre un bun viitor, posibil de dobândit. Posibilitatea dobândirii bunului respectiv transformă nădejdea din simpla dorință sau năzuință în încredere. Ea devine o forță care ne împinge la acțiune, la luptă ‚pentru cucerirea acelui bun. Ea îndrumă toate forțele spre bunul viitor.

În viața religios-morală, nădejdea are un rol important, deoarece bunul suprem spre care se îndreaptă creștinul este Dumnezeu. El dorește să ajungă să vadă pe Dumnezeu și, în această vedere, să atingă desăvârșirea proprie și să guste fericirea veșnică. Dar, tot el mărturisește, precum Apostolul Pavel: Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup (Filip. 1,23).

Sfântul Isaac Sirul afirmă că „există o nădejde în Dumnezeu care se naște prin credință, din inimă. Aceasta este nădejdea cea bună și cu dreaptă socoteală și întru cunoștință. Și există o alta, mincinoasă, ce se naște din nelegiuire”.

„Nădejdea sau speranța este o înaintare, un salt peste tine în viitor, un ochean care apropie, de ochii sufletești, lucrurile foarte îndepărtate, este farul care luminează calea vieții.”

,,Nădejdea este marele bine al omului, în sânul exilului său și al mizeriilor lui; ea este mângâierea lui supremă și supremul lui temei, mobilul tuturor actelor sale, sfârșitul tuturor dorințelor lui, viața vieții lui’”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Omul este singura ființă de pe pământ care contemplă realitatea și situația vieții nu numai în prezent, ci și în trecut și viitor. Omul trăiește în trecut prin amintire, iar în viitor își „proiectează el năzuințele, în viitor își avântă el vreme, în viitor îi strălucește idealul după care aleargă. Orientarea aceasta în viitor este inerentă firii omenești și universală. Nu există om care să nu trăiască și în dimensiunea viitorului. Trecutul îl știm, prezentul îl simțim, dar viitorul îl construim”.

„Nădejdea nu este un vis gratuit, nu se bazează pe un ideal irealizabil. Ea este împreună cu încrederea, trăită din toată ființa, că dorințele noastre pot fi îndeplinite, indiferent de piedicile care s-ar ivi în calea acestora. Nădejdea nu este o simplă imaginație utopică, inactivă, ci este forța care ne împinge în acțiune, la lupta pentru cucerirea bunurilor materiale sau spirituale nevăzute”.

Nădejdea este așteptarea unui bine absent. Plugarul, în nădejde își aruncă sămânța în brazdă; profesorul, în nădejde își desfășoară opera de educație; tânărul, în nădejde pornește lupta vieții; iubirea, în nădejde își așteaptă plinirea. ,,Nădejdea este pârghia și ancora de susținere cea mai puternică a vieții omenești. Ea susține pe tot omul care începe ceva. Cu dânsa omul străbate mările și oceanele, înfruntă deșerturile aride și ajunge la limanul și țelul dorit’”.

Observăm că nădejdea cuprinde în sine două elemente:

Acolo unde lipsește nădejdea ca forță creatoare, apare pesimismul, angoasa și zbuciumul existențial. Când conștiința nu se întemeiază pe încredere, va aborda viitorul cu multă crispare și nesiguranță, aducând în suflet oscilația între scepticismul de moment și obsesia fobică. Când sufletul orbecăiește în această noapte a neliniștii, grijii existențiale, angoasa poate conduce spre patologic, spre maladii depresive. Lipsa unui orizont luminos, anularea aspirațiilor și a elanului creator, face ca sufletul să zacă învins în noaptea întunecată a existenței sale, ca într-o peșteră fără ieșiri.

La fel de distructivă este nădejdea nechibzuită, care îi împinge pe unii cu capul înainte în prăpăstiile fără fund ale pierzaniei și morții fizice ori spirituale.

Cine este îndreptățit să nădăjduiască în bunătățile făgăduite de Dumnezeu?

1. În bunătățile făgăduite de Dumnezeu este în drept să nădăjduiască tot creștinul care păzește poruncile lui Dumnezeu. „Nu oricine îmi zice: Doamne! Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

2. Creștinul căzut în păcat, dacă se căiește din toată inima și se pocăiește, poate nădăjdui în Dumnezeu. Prorocul Iezechiel ne încredințează că acela fără de lege, de se va întoarce de la fărădelegile lui și va păzi poruncile, va face dreptate și milă, aceluia Dumnezeu îi iartă păcatele (Iez. 18, 21-22). Dimpotrivă, cel ce trăiește în fărădelegi, cel ce nu face voia lui Dumnezeu, zadarnic nădăjduiește în El Cumplitul împărat Antioh, schingiuitorul sfinților frați Macabei, fiind ros de viu de viermi, nădăjduia în ajutorul dumnezeiesc, dar zadarnică i-a fost nădejdea (II Mac. 9, 28).

3. Creștinul care face voia lui Dumnezeu poate nădăjdui în sprijinul lui Dumnezeu în toate nevoile, dar să se silească însuși să câștige bunătățile ce nădăjduiește de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru ne sfătuiește: Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi (1 Petru 5, 7). Cu toate acestea, și noi înșine trebuie să ne străduim să câștigăm bunătățile făgăduite de Dumnezeu. Cine vrea să scape de vreo boală și să se facă sănătos, să se folosească întâi de mijloacele obișnuite de vindecare; nu ne este îngăduit să cerem numaidecât o minune, ispitind pe Dumnezeu.

Însușirile nădejdii

Însușirile nădejdii creștine:

a) nădejdea trebuie să fie luminată, adică să se îndrepte, în primul rând, spre bunurile veșnice și spirituale, iar spre bunurile vremelnice numai în măsura în care acestea slujesc mântuirii;

b) nădejdea trebuie să fie tare și neclintită, pentru că se sprijină pe Dumnezeu (II Tim. 1, 12; Filip. 4, 13);

c) nădejdea trebuie să fie vie (I Petru 1,3), adică însuflețită de iubire, căci cum vom năzui cu ardoare spre bunurile cerești, dacă nu le vom iubi?

Cu cât viața cuiva este mai curată, mai conformă cu voia lui Dumnezeu, cu atât nădejdea lui este mai puternică, mai sigură. Totuși niciun muritor nu poate spune că are certitudinea absolută a mântuirii, ci toți trebuie să mărturisim cu Sfântul Apostol Pavel: Prin nădejde ne-am mântuit (Rom. 8.24).

CITATE BIBLICE

Nădejdea este:

Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi, cei ce sunteți păziți cu puterea lui Dumnezeu, prin credință, spre mântuire, gata să se dea pe față în vremea de apoi (1 Petru 1,5).

După așteptarea și nădejdea mea că întru nimic nu voi fi rușinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna așa și acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte (Filip. 1,20);

În aceasta, Dumnezeu, voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul, ca prin două fapte nestrămutate – făgăduința și jurământul – în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare (Evr. 6, 17-20).

Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, așteptăm prin răbdare (Rom. 8,24-25);

Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinței voastre și de osteneala iubirii și de străduința nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos (1 Tes. 1,3).

Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi și ne-a dat prin har veșnică mângâiere și bună nădejde să mângâie inimile voastre și să vă întărească la tot lucrul și cuvântul bun (II Tes. 2, 16).

Prin Care am avut și apropiere, prin credință, la harul acesta în care stăm și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu (Rom. 5,2).

Și așteptăm fericita nădejde și arătarea slavei marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Hristos Iisus (Tit. 2,13; Pild. 10,28).

Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiți desăvârșit în harul care vi se va da vouă la arătarea lui Iisus Hristos (1 Petru 1,13).

Nădejdea nu aduce rușinare.

Către Tine au strigat și s-au mântuit, în Tine au nădăjduit și nu s-au rușinat (Ps. 21,5);

Se topește sufletul meu după mântuirea ta; în Cuvântul Tău am nădăjduit (Ps. 118,81);

Nădăjduit-a sufletul meu în Domnul din straja dimineții până în noapte. Din straja dimineții să nădăjduiască Israel spre Domnul (Ps.129.6).

Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului (Plâng. 3,26);

Ci eu numai spre Domnul voi aținti privirea, în Domnul Dumnezeul meu îmi voi pune nădejdea, și Dumnezeul meu mă va asculta (Mih. 7,7).

Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum și până în veac! (Ps. 130,3);

Întoarce-te în cortul tău! Păzește dragostea și dreptatea Lui și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău! (Os. 12,7).

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, mântuirea feței mele este Dumnezeul meu (Ps, 42,6-7); Puterea mea în Tine o voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu, mila Ta mă ya întâmpina (Ps. 58,10);

Voi aștepta deci pe Domnul, Care Își ascunde fața Sa de la casa lui Iacov, și voi nădăjdui întru El (Is. 8,17;35,2).

Pe calea judecăților Tale, Doamne, noi Te așteptăm; numele Tău și amintirea Ta erau nădejdea sufletului nostru (Is.26,8).

Pag. 5 – 11