Experiențe extracorporale

Unul dintre cele mai mari mistere ale experienței umane este senzația părăsirii propriului corp și a descoperirii unui alt nivel al realității. În cartea de față Anthony Peake sugerează că visul lucid, experiențele extracorporale, vizualizarea la distanță și călătoriile astrale constituie, toate, elemente ale aceluiași fenomen, un fenomen care poate da omenirii o idee despre un univers care este cu mult mai complex decât ne-am fi putut imagina vreodată. Peake face o trecere în revistă a acestui subiect fascinant și apoi, folosind descoperirile recente din domeniul neurologiei, studiului conștiinței și fizicii cuantice, sugerează un nou model foarte provocator al interacțiunii percepției omului cu „realitatea”.

Mulțumiri ... 7
Prefață de Ervin Laszlo ... 8
Prolog ... 11

Partea întâi. Experiența ... 17

1. Introducere ... 19
2. Explicația mistică ... 26
3. Misterul experienței în pragul morții ... 44
4. Un caz special: Robert Monroe ... 69
5. Vederea la distanță: cazul lui Ingo Swann ... 88
6. Grupurile moderne ... 105
7. Misterul visării lucide ... 125

Partea a doua. Știința ... 143

8. Neurologia ... 145
9. Calea psihedelică ... 155
10. Fizica ... 170
11. Experiența „intrasomatică” ... 206

Epilog ... 223
Note ... 227

Capitolul 1

Introducere

Experiența malaya

Pe parcursul ultimilor ani, viața mea a devenit foarte stranie. Cu toate că am fost interesat încă din adolescență de ceea ce mulți oameni numesc „fenomene ciudate”, abia după publicarea primei mele cărți, Is There Life Ațter Death? – The Extraordinary Science of What Happens When We Die (Există viață după moarte? – Știința extraordinară care studiază ce se întâmplă după ce murim) – am cunoscut foarte, foarte mulți oameni care au trăit personal asemenea experiențe.

Pe de altă parte, eu am trăit experiența unui număr redus de evenimente ciudate, iar acestea pur și simplu pălesc și sunt nesemnificative în comparație cu evenimentele uimitoare care îmi sunt explicate când țin prelegeri, care îmi sunt trimise prin email de cititorii cărților mele sau care, mai nou, sunt postate pe forumul de pe internet. însă lucrul cel mai ciudat este că în cea mai mare parte sunt permanent izbit cât de lumești și „normale” sunt aceste experiențe. Este vorba despre oameni obișnuiți, care au trăit evenimente extraordinare pentru care nu au nicio explicație. Pe bună dreptate, mulți mi se destăinuie deoarece sunt speriați că dacă le-ar povesti prietenilor și colegilor, vor fi etichetați ca având nevoie de tratament psihiatrie.

După publicarea celei de-a doua cărți, The Daemon – A Guide ta your Extraordtnary Secret Self (Demonul – Un ghid al extraordinarului tău eu secret), interesul față de mine și ideile mele a crescut într-o asemenea măsură, încât m-am pomenit brusc invitat regulat la programe radio din Marea Britanie și Statele Unite. Iar odată ajuns notoriu, m-au contactat tot mai mulți și mai mulți oameni. Am fost forțat să concluzionez că evenimentele extraordinare nu erau deloc rare. Pe bună dreptate, au fost fenomenal de comune. Mi-a fost clar că aceste persoane erau foarte dornice să-și spună poveștile, deoarece voiau răspunsuri, răspunsuri potrivite care să poată explica exact ce s-a petrecut când au trăit inexplicabilul.

Pe urmă, într-o zi de luni, îmi făceam rubrica regulată de după-amiază la BBC Merseyside. La două săptămâni, aleg un subiect și îl discut cu Billy Bitler, o celebritate locală, cunoscută pentru abordarea sa pragmatică și pentru as cuțitul simț al umorului. Billy este gazda ideală și întotdeauna reușește să-mi pună întrebările pe care ar vrea să le adreseze, în general, ascultătorul. În acea după-amiază, subiectul ales de mine au fost experiențele extracorporale. Era un subiect pe care îl cunoșteam doar tangențial. În orice caz, știam destule pentru a face o scurtă trecere în revistă cu privire la ce înseamnă experiență extracorporală, cum este cunoscută îndeobște. Am explicat că ocazional, și de obicei în perioade de stres sau de frică, oamenii afirmă că se regăsesc în afara corpului și privesc lumea care îi înconjoară dintr-un alt loc. Alții afirmă că pot să viziteze locuri îndepărtate în această stare; și că s-au întâlnit chiar cu alte ființe, unele umane, altele nu.

În timp ce descriam acest fenomen, îmi dădeam seama că lui Billy i se părea totul puțin cam ciudat pentru gusturile lui. M-a întrebat cum era posibil; ce dovezi științifice existau pentru asemenea împrejurări? Am răspuns că nu cunoșteam suficient subiectul, dar era ceva ce-mi doream foarte mult să urmăresc. Steve Coleman, producătorul lui Billy, ne-a anunțat apoi în căști că avea un ascultător care voia neapărat să intre și să ne vorbească „în direct”. Billy și cu mine am fost de acord și în câteva secunde ascultătorul era în legătură cu noi.

Ascultătorul dorea foarte mult să discute cu noi un eveniment care se petrecuse în urmă cu mult timp, la sfârșitul anilor 1950, când își efectua serviciul militar în Malaya (actualmente Malaysia). Ne-a explicat că fusese treaz toată noaptea în serviciul de gardă și tocmai se întorsese în cazarmă. Când s-a așezat pe pat, și-a dat seama că uitase să-i trezească pe soldatul care trebuia să-i ia locul. S-a ridicat și a dat să traverseze încăperea către patul camaradului său. Când a făcut acest lucru, s-a simțit într-un fel ciudat. Își simțea corpul ciudat. Dintr-un motiv oarecare, s-a întors și s-a uitat la patul lui. Spre șocul lui absolut, s-a văzut stând nemișcat pe pat, privind în gol. În mod firesc, s-a speriat îngrozitor și s-a repezit înapoi, în celălalt capăt al încăperii, să sară înapoi în corpul lui. Nu a mai știut decât că s-a trezit în patul lui, după câteva ore.

Din tonul vocii lui, era clar că acest eveniment fusese multă vreme un mister pentru el. Nu putea să înțeleagă cum fusese cu putință să se trezească în afara corpului său, privindu-se pe el însuși, de la mică distanță. Căuta o explicație, pentru că în momentul respectiv nu era pe moarte, era pur și simplu extenuat, iar în noaptea aceea sufocantă din urmă cu mulți ani se petrecuse ceva ciudat; un lucru care pentru el era complet inexplicabil.

Am încercat abordarea mea normală, aceea de avocat al diavolului. L-am întrebat dacă ar fi fost posibil să fi dormit în acele momente. „Nu”, a fost replica foarte precisă, „eram foarte obosit, dar eram cât se poate de treaz.” Acest om era absolut de neclintit în convingerea că timp de câteva secunde, cu peste 50 de ani în urmă, trăise experiența unei întâmplări total inexplicabile în limitele înțelegerii noastre științifice a mecanismului lumii. Oamenii nu pot să-și părăsească pur și simplu corpul și să rătăcească primprejur, în lumea exterioară. Conștiința este creată de creier și este localizată în creier. Să sugerezi că o conștiință poate să existe în afara creierului înseamnă că întregul nostru model materialist este greșit – că mintea omului poate să existe fără să aibă nevoie de un corp care să-i asigure oxigenul, de ochi care să proceseze undele luminoase și de urechi care să proceseze undele sonore. Mai mult de-atât, înseamnă că și conștiința se poate deplasa prin lumea externă fără să aibă vreun mijloc evident pentru a face acest lucru. În starea sa neîntrupată, tânărul soldat nu avea picioare care să-l poarte pe pardoseala cazărmii. Cum ar fi putut să „meargă” undeva?

După ce ascultătorul și-a terminat de descris experiența, a fost clar că atât Billy, cât și eu eram destul de năuciți. Aveam din nou de-a face cu un domn în vârstă, aparent normal, bine echilibrat, care descria un eveniment extraordinar în direct, la radio.

Suzanne Segal

La revenirea acasă, îmi fusese de-a binelea stârnit interesul față de experiențele extracorporale. Am început să citesc despre acest subiect și din nou, spre surprinderea mea, am descoperit că era un fenomen mult mai comun decât crezusem. Și, într-adevăr, am descoperit mai departe că psihologii și psihiatrii moderni nu resping cu totul acest fenomen și că în ultimii ani au fost întreprinse numeroase studii interesante. Mai mult de-atât, oamenii de știință au înlocuit termenul cât se poate de greoi și negativ nuanțat de experiență în afara corpului cu altul care are un potențial mai redus de a provoca reacții negative. Noul termen este „ecsomatic”. Este un cuvânt cu mult mai precis, care acoperă toate experiențele în care conștiința pare să se afle în afara corpului. Și exact asta înseamnă ecsomatic – „ee” indică situarea în exterior și „soma” înseamnă în limba latină „corp”.

Am fost surprins să descopăr că au fost scrise multe lucrări academice pe această temă și că au fost consemnate sute de cazuri. Unul mai ales mi-a atras atenția. Este al unei femei tinere de origine americană, pe nume Suzanne Segal, care locuia la Paris la începutul anilor 1980.

În primăvara anului 1982, aștepta un autobuz să se ducă acasă de la un curs de nașteri, când s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Când se apropia autobuzul, a simțit că-i pocnesc urechile și brusc a avut senzația că era închisă într-un fel de câmp de forță care o înconjura și devenise un fel de barieră între ea și lumea exterioară. Preț de câteva secunde a fost total dezorientată și apoi și-a dat seama că trupul ei acționa ca și cum nu s-ar fi mai aflat sub controlul ei. Ceea ce s-a întâmplat pe urmă avea să-i schimbe viața. În cartea sa Collision with the Infinite (Ciocnire cu infinitul) Suzanne Segal descrie incidentul:

Am ridicat piciorul drept să urc în autobuz și m-am ciocnit frontal cu o forță invizibilă care a intrat în conștiința mea ca un baton de dinamită care explodează, spulberând poarta către conștiința mea și scoțând-o din țâțâni, iar pe mine despicându-mă în două. În spațiul care a apărut, partea pe care anterior o numeam „eu” a fost smulsă din locul ei obișnuit din interiorul meu și a fost pusă într-un nou loc, cam la un pas în urmă și la stânga față de capul meu. „Eu” era acum în spatele corpului meu și privea lumea fără să folosească ochii corpului.

Brusc, s-a trezit în afara corpului ei, existând într-un spațiu în spate și la stânga ființei sale corporale. Suzanne Segal și-a descris noua localizare în timp și spațiu ca fiind „un nor de conștiință”.

Aceasta a fost o versiune similară, dar chiar mai puternică decât ce i s-a întâmplat ascultătorului de la BBC Merseyside. Această întâmplare i-a schimbat cu totul viața lui Suzanne Segal, iar începând din acel moment a părut să existe în două lumi. Dar ce anume i se întâmpla ei și tuturor celorlalți oameni care au trecut prin această experiență? Suferă toți pur și simplu de o manie sau, mai grav, sunt mincinoși care caută să atragă atenția asupra lor? Ei bine, nu pot să mă pronunț în privința lui Suzanne Segal, deoarece nu ne-am cunoscut direct. Pe de altă parte însă, citindu-i cartea, am ajuns la concluzia că era o femeie tânără foarte echilibrată. Și chiar aș fi încercat să iau legătura cu ea ca să discutăm evenimentele, dar, în mod tragic și, poate, încărcat de semnificații, a murit în anul 1997 din cauza unei tumori cerebrale.

Este important să ținem seama de faptul că este posibil ca știința să se afle la începutul unei noi paradigme ce poate lua în calcul și anomalii precum cea care mi-a fost prezentată atunci în studioul de radio. Într-adevăr, mulți oameni de știință lipsiți de prejudecăți observă cu regularitate că următorul catalizator va fi reprezentat de o descoperire legată de modul în care înțelegem natura conștiinței. Și aceasta deoarece conștiința și implicațiile ei ridică probleme insurmontabile pentru actuala paradigmă științifică. Conștiința sinelui în cadrul unui univers aparent inconștient pur și simplu nu are sens, iar fenomenele paranormale prezintă și ele anomalii care pot să fie indicatoarele unui model al științei până acum necunoscut; un model în care mintea creează materia, și nu materia creează mintea.

însă mai sunt o mulțime de „anomalii” care nu se încadrează în paradigma actuală. Ca să dau un singur exemplu, oamenii de știință admit cu ușurință că lipsește 71,3 la sută din universul nostru. Acest procent de 71,3 la sută constă în ceva care se numește „energie neagră”. Are această denumire deoarece nu are nimeni nici cea mai vagă idee despre ce ar putea să fie cu adevărat. Se știe numai că, pentru ca universul să fie echilibrat, acest „ceva” trebuie să existe. însă și mai ciudat este că restul de 28,7 la sută este format din ceea ce este cunoscut sub denumirea de „materie barionică” și din încă o substanță misterioasă, cu numele de „materie neagră”. Materia barionică este tot ceea ce observăm în universul fizic; de fapt, aceasta este „materia” așa cum o știm noi și este definită ca având o localizare, întindere și masă. Materia neagră este o altă formă necunoscută a materiei, despre care știm că există datorită faptului că atracția gravitațională pe care o exercită atrage materia barionică. Așadar, universul fizic pe care pune atât de mult preț paradigma noastră modernă reprezintă doar o mică parte dintr-un univers cu mult mai mare, pe care pur și simplu nu-l putem detecta.

Este oare posibil ca explicație pentru ce li s-a întâmplat ascultătorului meu și lui Suzanne Segal să se găsească în misterele „energiei negre” și ale conștiinței?

Cartea pe care o ții acum în mâini, cititorule, este rezultatul unui șir de zece luni de studiu intens și discuții. Am reușit să iau legătura cu unii dintre cei mai importanți practicieni și experimentatori din lume din domeniul experienței ecsomatice. De asemenea, am trecut în revistă mare parte din materialele cele mai recente din domeniul științific, de la neurologie la fizica cuantică. Cred sincer că, procedând în acest fel, am conceput o ipoteză care ne poate ajuta, și nu spun mai mult de-atât, să explicăm ce se petrece. Dacă am dreptate, înseamnă că ceea ce înțelegem noi ca fiind realitatea nu este nici pe departe ceea ce credem noi că este.

În restul paginilor acestei cărți voi prezenta un istoric, voi face o trecere în revistă a dovezilor și apoi voi prezenta modelul. Ca să respect terminologia științifică și să evit confuziile, mă voi referi la experiențele extracorporale cu formula „experiențe ecsomatice”, considerându-i ca fiind termeni interșanjabili, în funcție de context.

Așa cum se întâmplă întotdeauna în cazul cărților mele, tu, cititorule, decizi dacă ceea ce îți prezint este logic și rațional. Și, la fel ca mai înainte, dezbaterile și discuțiile sunt deschise pentru toată lumea pe forumul meu internațional, la adresa www.anthonypeake.com/forum.

Pag. 19 – 25