Nimic n-am să ascund de voi,
și v-am și spus: taina împăratului
se cuvine să o păstrezi,
iar lucrurile lui Dumnezeu
este de laudă să le vestești
(Tobit 12, 11)
Oricine ai fi, omule, amintește-ți că ești foarte aproape de nimicnicie și că în ființarea ta ești nimicnic. Toate popoarele sunt ca o nimica înaintea Lui, spune prorocul (Is. 40, 17). Ca să fii ceva, lipește-te cu credință și cu dragoste de Cel de la Care este orice ființare – și atunci vei fi ceva. Și din plinătatea Lui toți am primit, și har peste har (In 1, 16). Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? De fapt, ce înseamnă chiar viața ta individuală în ansamblul acestei vieți generale, fără sfârșit? Mai nimic. Ea este ca un abur: apare și piere grabnic. Ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, iar apoi piere (lac. 4, 14). Doar Dumnezeu este Cel ce este. Așadar închină-te cu evlavie înaintea Izvorului a toată viața și lipește-te de El, dacă vrei să te îndulcești de viața adevărată, dăinuitoare, în Cer. Trăiește cu luare-aminte la tine însuți și pregătește lucrurile tale pentru ieșirea din această viață. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine îmi este, a pune întru DomnuL nădejdea mea (Ps. 72,27).
Omule! Ești nerecunoscător și cu nărav rău față de Dumnezeu; nu știi să te folosești de milele Lui și nu vrei să le meriți prin dăruirea față de voia Lui atotbună, nu vrei să înduri nici cea mai mică încercare din partea bunătății Lui purtătoare de grijă. Tu ești înconjurat de mila lui Dumnezeu. Diavolul se uită la tine cu zavistie și îi zice lui Dumnezeu: „Omul acesta Te binecuvântează nu din adâncul inimii – îndată ce Te vei atinge de averea lui și mai ales de oasele lui, de sănătatea lui, va deveni limpede că Te binecuvântează (laudă, proslăvește) doar pentru darurile Tale, iar în nenorocire va cârti.” Ce nenorocire! Adeseori chiar așa se întâmplă. Îndată ce vine vorba de lepădarea ta de sine, îndată ce ți se cer câteva ceasuri sau câteva zile de răbdare, îndată ce se întâmplă să pierzi ceva, se dovedește că numai când ai noroc poți să-i mulțumești lui Dumnezeu, iar în nenorocire – nu. Spre rușinea noastră, străvechiul nostru vrăjmaș chiar are aici dreptate.
Omul îți spune de pe Cruce: „Uită-te câtă nedreptate am suferit Eu de la oameni, iar tu nu vrei să înduri nici măcar o mică jignire, care uneori chiar este îndreptățită. Nu cumva nu vrei să pătimești împreună cu Mine?
Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci Lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul” (Rom. 12, 19).
Oamenii nu ar începe să cârtească împotriva lui Dumnezeu în nenorocire, ci ar începe să-l mulțumească, dacă ar vedea din inimă că lucrul acesta este foarte folositor pentru veșnicia lor. Căci socotesc că păiimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi (Rom. 8, 18).
Uită-te la pribegia evreilor prin pustie până în pământul făgăduinței, și învață din ea ceea ce vrea Dumnezeu să te învețe prin pilda lor. În pofida foarte marilor și necontenitelor binefaceri dumnezeiești, ei cârteau împotriva lui Dumnezeu la cea mai mică nereușită, la cea mai mică încercare, de parcă totul ar fi trebuit să fie după voia lor, iar Dumnezeu ar fi trebuit să supună voia Sa voii lor. Așa e orbirea patimilor! Așa este iubirea de sine a omului! Dar ce s-a întâmplat cu ei, nerecunoscătorii? Neapucând să intre în pământul făgăduinței, au murit aproape toți, în chip jalnic, în pustie.
Această lume, acest pământ, este pustia; Cerul este pământul făgăduinței. Noi, la fel ca evreii cei iubitori de sine, uneori cârtim împotriva lui Dumnezeu la aproape orice nereușită suferită în călătoria spre Patria Cerească, în pofida faptului că la fiecare pas ne folosim de binefacerile Lui cele atât de mari. Nu cumva să pierim și noi, în chip nenorocit, în afara pământului făgăduinței! Iar robilor Săi credincioși Domnul le va da negreșit pământul făgăduinței, pământul celor vii, când se va împlini măsura îndelungii Lui răbdări asupra celor necredincioși și cei aleși se vor înmulți până ce vor atinge numărul dinainte rânduit. Domnul i-a făgăduit lui Avraam pământul Canaanului cu 400 de ani înainte de împlinirea făgăduinței Sale, și a împlinit-o când s-a împlinit măsura păcatelor amoreilor; va împlini făgăduința Sa și cu privire la pământul celor vii, și
cei aleși vor intra negreșit în el. Făgăduințele lui Dumnezeu sunt da și amin (v. II Cor. 1,20).
În viață să te străduiești mai ales pentru a sprijini și a încălzi în inima ta credința în Dumnezeu și răbdarea în nenorociri: credința ne întărește în lupta cu necazurile și nevoile acestei vieți și ne mântuiește de păcate și de moartea cea veșnică, ce îi așteaptă neîndoielnic pe robii necredincioși și nerăbdători. În har sunteți mântuiți prin credință (Efes. 2, 8), credința este temelia vieții creștine; omul fără credință trăiește necreștinește, și el nu se va mântui. Cu deosebire, să întețești cât mai des credința vie în învierea Domnului Iisus Hristos din morți: aceasta te va și mântui, dacă vei îndeplini și celelalte condiții pentru mântuire, precum spune Apostolul: dacă vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui (Rom. 10, 9). Crezi că Adam a căzut și a târât cu sine prin cădere tot neamul omenesc? Să crezi și că al doilea Adam – Dumnezeu-Omul Iisus Hristos – a refăcut din cădere și a așezat împreună cu Sine întru cele cerești firea noastră. Prin moartea sa, acela i-a supus pe toți morții: prin învierea Sa, Acesta i-a înviat pe toți împreună cu Sine.
Când întunericul acoperă pământul și razele soarelui nu mai pot ajunge la el, închipuie-ți că atunci când sufletul nostru este acoperit de patimi nu pot ajunge până la noi înrâuririle binefăcătoare ale harului dumnezeiesc.
Adu-ți aminte zi de zi că pe zi ce trece soarele vieții tale se pleacă tot mai mult spre apus. Cu nimeni să nu-ți dai aere, ci fii cât mai smerit-cugetător. Viața fiecărui om este ca un foc pe care Domnul l-a aprins din suflarea Sa de viață pentru o vreme, după care el trebuie să se stingă în această lume și să se aprindă cu o flacără mai bună, mai strălucitoare pe lumea cealaltă, dacă omul îndeplinește anumite condiții pentru aceasta.
Acum te simți pe tine însuți în trup, altfel spus simțământul ființării ți-e mărginit de trup. Închipuie-ți însă vremea când sufletul tău va părăsi trupul, iar totodată și simțământul ființării tale va ieși din trup și, lăsându-l țărână
Pag. 7 – 11 |
Adevăr Divin
