Adevăr Divin
Misterul PLACEBO
Ne poate vindeca informația?
| Iluzia în medicină poartă un nume drăguț – placebo – și chiar vindecă uneori: face să dispară o eczemă sau să adoarmă un copil agitat; calmează tusea, ameliorează anxietatea sau durerea. |
24.90 19.92 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Iluzia în medicină poartă un nume drăguț – placebo – și chiar vindecă uneori: face să dispară o eczemă sau să adoarmă un copil agitat; calmează tusea, ameliorează anxietatea sau durerea. Cum poate o substanță chimică inactivă să aibă o așa putere? Și de ce folosesc medicii atât de puțin sau cu atâta precauție acest fenomen? Patrick Lemoine ne propune o anchetă pasionantă în lumea bolilor și a medicamentelor, în care vom descoperi practici stranii, adesea ascunse de marile corporații medicale, și legătura neașteptată între medicină și magie. |
Cuprins:
În loc de prefață ... 9 4. ALTE TIMPURI, ALTE LOCURI, ALTE MORAVURI? 8. CONSIDERAȚII FINALE |
Fragment:
1AFACEREA PLACEBODacă obiectul acestei lucrări este încercarea de a dezvălui a ceea ce aparține surprizei în practica sau în comportamentul medicilor și al bolnavilor, dacă este vorba despre a pune în lumină elementul neașteptat din rezultatele tratamentelor totuși perfect ortodoxe, acest lucru nu implică o atitudine de beatitudine sau una credulă, potrivită pentru a înghiți fără discuție ansamblul fenomenelor aparent iraționale în medicină. Cititorul ar putea de altfel să se întrebe pe bună dreptate nu doar dacă fenomenul placebo există, ci și dacă importanța sa este atât de mare încât să justifice existența unei întregi lucrări. Faptele există. BIZAR, BIZAR... În timpul unei suite de cezariene în Charolais, un veterinar mi-a spus că într-o anumită fermă, unde atmosfera era destul de tensionată din cauza unor probleme (divorț, vânzarea viitoare a bunurilor), cezarienele se realizau prost de ceva vreme. Animalele, care se operează în mod normal din picioare, sub anestezie locală, se agitau, se răneau câteodată. Soluția pe care am aplicat-o era cel puțin neobișnuită, deoarece consta în a instala o masă de joc în staul și în a cere îngrijitorilor de la fermă să „bată ușor în carton”, în mijlocul animalelor, astfel încât vacile să regăsească o anumită serenitate, dacă acest termen pare cumva potrivit în materie de bovine. În ferma următoare, în schimb, nu existau probleme domestice, afacerile mergeau bine, cuplul de fermieri era stabil și armonios: vacile rumegau liniștit în timp ce li se inciza uterul. Alt exemplu extras din practica veterinară: ce face un fermier dacă anumite vițele refuză să dea lapte în timpul primelor încercări? Le injectează oxitocină, hormonul care declanșează expulzarea lichidului. După două sau trei injecții, este suficient doar să înțepi ușor animalul cu vârful unui ac pentru a obține un rezultat identic. Importanța psihologiei mediului și a condiționării la rumegătoare? Să părăsim ferma și să mergem în casă. Ce constatăm? Că animalele domestice se arată aparent sensibile, tot prin intermediul stăpânilor. Veterinarii, mai ales în practica pe câini, știu foarte bine că eczema câinelui este adesea ameliorată prin medicamente cu adevărat neutre ca acțiune, începând din momentul în care proprietarii participă la tratament, sunt liniștiți și, dintr-odată, își schimbă atitudinea; De altfel, același lucru se întâmplă și la sugari. Când un bebeluș plânge noaptea și nu doarme, este bine cunoscut că cel mai eficace este să se prescrie un somnifer sau un tranchilizant părinților. Aceștia, înseninați din nou, nu vor mai transmite angoasa lor copilului, care va putea - în sfârșit - să doarmă și să îi lase să doarmă. Nici adulții cu o sănătate bună nu scapă de acțiunea pe care o are placeboul. Începând cu anul 1961, Pierre Pichot a studiat efectele placeboului la subiecții sănătoși, care nu prezentau, prin definiție, niciun simptom. Un comprimat perfect inofensiv de lactoză a fost administrat unor studenți la medicină, fără niciun comentariu asupra eventualelor efecte. Ziua următoare, prin intermediul unui chestionar, au fost întrebați ce au simțit. Trei categorii de simptome au fost explorate: fizice, intelectuale și timice (umorale). În fiecare dintre cele trei categorii, între 15 și 25% dintre subiecți au observat o schimbare, jumătate dintre ei în sensul unei ameliorări, cealaltă jumătate în sensul unei agravări. Domnul de La Palisse a concluzionat greșit că, dacă acești subiecți erau perfect sănătoși, aceasta însemna că nu erau bolnavi, nici fizic, nici mental. De fapt, doctorul Knock avea dreptate: „Orice persoană sănătoasă este un bolnav care se ‚ignoră pe sine.” În aceste condiții particulare, un produs inert poate provoca un adevărat tur de forță: ameliorarea sănătății cuiva care nu se plângea totuși de nimic! Tot la subiecții sănătoși, un studiu al lui Reed a pus în lumină importanța stării de spirit, respectiva amorului propriu, în dezvoltarea unui efect placebo. Într-o primă parte a experienței, doi subiecți, A și B, au fost așezați împreună într-un spațiu semiobscur unde se presupunea că vor participa la niște „experimentări misterioase”. Domnul A primit o sută de micro grame de LSD (drog halucinogen) per os, în timp ce domnul B a primit un placebo. Niciunul dintre ei nu cunoștea natura substanței luate. În decursul orelor care au urmat, cei doi subiecți au prezentat semnele din seria psihotică caracteristice drogurilor. Li s-a explicat celor doi subiecți ce este o reacție psihotică sub influența placeboului. A doua oară, rolurile au fost inversate, fără ca cei doi pacienți să fie avertizați în acest sens: domnul A a primit de această dată placeboul și domnul B o sută de micrograme de LSD. Niciunul nu a prezentat cel mai mic semn psihotie, A păstra aparențele unul în fața celuilalt, făcând pe clovnul sub efectul placebo, s-a dovedit o motivare suficientă pentru a anihila în totalitate efectul unui drog atât de puternic ca LSD-ul! MISTERIOSUL EFECT PLACEBO Într-un spirit de simplificare deliberat caricaturală, pare corect să se regrupeze sub numele de „efect placebo” ansamblul acestor rezultate subsidiare, care vin să intensifice, câteodată să diminueze, efectul așteptat în mod normal al tratamentului, și pe care îl putem considera ca fiind extrafarmaceutic. Orice ar crede majoritatea publicului și a medicilor, cei în cauză nu sunt numai istericii, oamenii naivi, idioții, subiecții „funcționali” și alți bolnavi imaginari. Efectul placebo este precum camera ascunsă din emisiunile de gen, de care nimeni nu poate pretinde că se poate feri. Anxietatea, depresia, atacul de panică, sindromul premenstrual, durerile canceroase, postoperatorii, migrena, rinita alergică (febra fânului), tusea, răceala, tuberculoza și chiar creșterea tumorală, toate aceste maladii au fost studiate de altfel din punctul de vedere al placeboului și al efectelor sale. Eficacitatea medie a placeboului s-ar situa în medie în jurul a 30%. Această dată statistică nu are deloc semnificație, deoarece efectul placebo-lui variază în funcție de mai mulți factori: simptom țintă, prezentarea placeboului, personalitatea celui care îl prescrie și a bolnavului etc. În plus, această discuție despre cifre depinde mult de concepția pe care o avem în legătură cu efectul placebo. Din punctul de vedere al farmacologului, care tinde prin vocație să rețină în mod esențial datele provenite din studii bine controlate, și care, pe cât posibil, încearcă să izoleze un singur parametru, cifrele, fără îndoială, ar fi în mod sensibil mai scăzute, deoarece tot ceea ce se va studia va fi obținut într-o situație total artificială, în care subiectul experienței care știe că se caută un efect placebo va avea tendința să-I minimizeze, tot din dorința de a păstra aparențele, de a nu părea isteric sau imbecil.’ Din punctul de vedere al clinicianului care ia în considerare, într-o modalitate pragmatică, tot ceea ce poate modifica acțiunea „normală” a unui medicament, în afara situațiilor experimentale, este probabil ca efectul placebo obținut ușor să depășească cu mult cifrele. Efectul placebo acționează, bineînțeles, pe semnele resimțite, dar la fel de bine este posibil să fie măsurat în funcție de parametri obiectivi, cum ar fi aciditatea gastrică, diametrul pupilar, nivelul lipoproteinelor, al globulelor albe (eozinofile, limfocite), al electroliților, al corticoizilor, al glucozei, al colesterolului conținut în sânge sau chiar tensiunea arterială. Contrar unei răspândite idei, dacă este obiectiv și măsurabil, un semn este inaccesibil unei acțiuni psihologice. Știm, de exemplu, că valoarea colesterolului, în afara numeroșilor factori genetici, alimentari sau sociali, poate varia în funcție de poziția pacientului (culcat sau în picioare), dar și de contextul emoțional al prelevării. Probabil că numeroase tratamente hipocolesterolemiante ar putea fi evitate dacă recoltarea de sânge ar fi efectuată în condiții corecte, pentru că faptul de a sta în poziție orizontală 30 de minute și de a suporta o prelevare în această poziție poate face ca cifrele să scadă cu până la 30%. Ca din întâmplare, aceste 30 de procente de influență emoțională reprezintă exact scorul mediu de eficacitate a placeboului. Ne putem imagina cu ușurință concluziile unui studiu deschis efectuat pe un hipocolesterolemiant X: la început, pacienții care nu sunt obișnuiți cu condițiile de recoltare de sânge și cu asistenta medicală, așteaptă cu anxietate, și în picioare, să sune clopoțelul. Pe măsură ce studiul avansează, se creează cele mai calde legături și aceiași pacienți își așteaptă vizitatoarele de acum înainte liniștiți, cel mai adesea așezați sau chiar întinși. Astfel, sunt reunite toate condițiile proprii pentru a face ca valoarea colesterolului subiecților să scadă, fără ca medicamentul să aibă vreun efect. Dar, pentru a spune adevărul, pentru ce am avea un astfel de studiu dacă nu pentru a confirma vechi observații? Observații foarte vechi... DIN DESCOPERIRE ÎN DESCOPERIRE Vom putea mereu argumenta că testarea „dublu orb” este concepută întocmai pentru a elimina acest tip de subterfugiu. Testarea „dublu orb” este de fapt o tehnică experimentală care creează condițiile necesare pentru ca nici medicul, nici pacientul să nu cunoască natura a ceea ce este prescris: produs studiat, placebo sau produs de referință. Obiectivul nu este să se elimine partea de subiectivitate a efectului placebo, ci să poată fi comparabil în diferitele grupuri studiate. Problema este că efectul placebo obținut în astfel de circumstanțe nu este în niciun caz superpozabil celui care este observat în practica de zi cu zi. Testul „dublu orb” nu poate fi comparat decât cu-un test „dublu orb’, și rezultatele nu pot fi extrapolate unei practici normale. De unde și frecventa nepotrivire între dosarele oficiale depuse la minister în vederea obținerii unei autorizații de intrare pe piață și observațiile practicienilor. Din păcate, aceștia din urmă nu au aproape deloc un cuvânt de spus în această privință. În Evanghelia după Ioan, Isus Hristos întâlnește un orb din naștere. Pentru el, care de obicei vindeca, chiar resuscita, prin simpla atingere cu mâinile sau prin invocare, acest episod nu ar fi fost decât rutină, cu atât mai mult cu cât și-a făcut o reputație în oftalmologie, poate chiar mai mult decât în dermatologie. Judecând probabil afecțiunea ca fiind mai gravă, deoarece era congenitală, el folosește în această circumstanță o tehnică puțin diferită: „Acestea fiind spuse, el scuipă pe pământ, făcu noroi cu saliva sa, o puse pe ochii orbului și spuse: «Mergi și spală-ți ochii cu apă din balta de la Siloe...» Orbul se duce, se spală: când se întoarce, vedea clar. în altă parte, în Evanghelia după Marcu, Hristos are încă o dată nevoie de sprijin din sfera materială. El pune saliva sa pe ochii unui orb înainte de a-l atinge cu mâinile. Astfel, trebuie să facă efortul în două etape. Aparent, prima tentativă a dat un rezultat insuficient: L-a întrebat: „Vezi ceva?” Și cel care începea să vadă i-a răspuns: „Văd oamenii, e ca și cum ar fi niște copaci care merg.” După aceea, a pus din nou mâinile pe ochii orbului și acesta a văzut clar și a fost vindecat. Chiar și Dumnezeu poate să facă lucrurile de două ori. Bineînțeles, putem atribui această naivitate vârstei încă mici a lui Ioan’ care se prea poate să fi avut nevoie de un medium pentru a concretiza puterile taumaturgice ale lui Hristos. Era probabil necesar să se sublinieze exploatarea reprezentată de vindecarea unei orbiri congenitale făcând procedura de vindecare mai complicată decât de obicei. Dar cum noțiunea de comprimat era necunoscută în epoca respectivă, Isus trebuia să folosească un placebo-compresă și să îl pună conștiincios pe ochii pacientului. Totuși, este ciudat că Însuși Dumnezeu are nevoie să recurgă la astfel de artificii! Trebuie să credem că în acea epocă umanitatea avea deja nevoie de un mediator între mâna Terapeutului și maladia tratată. În zilele noastre, acest mediator este întruchipat de medicament, el însuși rezultat din adăugarea unei molecule farmacologic active și o substanță subtilă, misterioasă și care nu se poate doza, efectul placebo. Dar lucrurile trebuie să fie clare. în materie de medicamente, medicina a utilizat și a prescris în mod exclusiv, sau aproape, placebouri timp de milenii. Să examinăm impresionantele farmacopee antice sau să ne îndreptăm atenția către spițeriile din Evul Mediu sau renaștere: ansamblul produselor menționate conține fie substanțe total inactive, fie medicamente active utilizate fără indicație specifică, adică mizând pe noroc. Un exemplu? în Egiptul antic, papirusul lui Georg Ebers care datează din secolul al XVI-lea î.H. și, înainte de el, în Mesopotamia, codul lui Hammurabi oferă liste interminabile cu mai multe sute de substanțe medicale – precum și indicațiile acestora –, dintre care doar opiul și aspirina au traversat secolele. Ne cuprinde reveria în fața enumerării de substanțe al căror exotism face concurență puterii ‚evocatoare a aromelor orientale: sânge de șopârlă, excremente de crocodil, carne de viperă, dinți de porc, spermă de broască, copite de măgar, cărnuri putrezite etc. Toate aceste substanțe par să stârnească repulsia, și ne întrebăm cum au putut pacienții din Antichitate să înghită orbește și fără dezgust astfel de compuși. Și să supraviețuiască! în Europa, a trebuit să o așteptăm până în anul 1638 pe doamna Chinchon să introducă chinina, prima substanță care a avut o activitate terapeutică revendicată. Se gândea brava contesă că va întoarce pagina peste mai multe milenii de istorie a medicinei? Fără să se gândească la ceva anume, ea a inventat conceptul de medicament. Dar, în fond, lucrurile s-au schimbat în acest sens de atunci? Granița este clară în zilele noastre? Dacă altădată placeboul era utilizat ca medicament, în zilele noastre medicamentele însele servesc drept placebouri. UNDE ADEVÃRUL DEVINE MINCIUNÃ... Conform gurilor rele, placebourile impure reprezintă poate mai mult decât jumătate din dicționarul Vidal”! Putem să suspectăm un medicament că ar fi placebo de fiecare dată când nu și-a demonstrat eficacitatea sau de fiecare dată – și se întâmplă adesea – când este prescris în afara indicați ei pentru care a fost studiat în mod normal și și-a demonstrat eficacitatea, chiar Pag. 17 – 23 |