Adevăr Divin
Vaccinurile: prevenție sau boală?
O nouă patologie pediatrică
| Vă aflați în fața unei cărți care aduce în literatura medicală românească cea mai mare provocare din ultima jumătate de secol. Vaccinurile sunt bune sau rele? |
35.00 33.25 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Vă aflați în fața unei cărți care aduce în literatura medicală românească cea mai mare provocare din ultima jumătate de secol. Cartea autoarei Dr. Christa Todca-Gross încearcă să răspundă la aceste întrebări pentru toți părinți, medici și studenți - cei care o citiți. Literatura medicală și jurnalistica au dovedit în ultimii ani că industria de medicamente este una dintre cele mai profitabile afaceri în lume. Orice conștiință profesională trebuie să se întrebe dacă un tratament este sau nu prescris abuziv, numai pentru a se obține un profit, și dacă nu cumva reacțiile adverse depășesc beneficiile. Idei contestatare asupra teoriei vaccinaliste au fost încă de la începutul folosirii vaccinurilor. Pe măsură ce au trecut anii, cercetătorii au acumulat date statistice și istorice importante, care îi ajută acum să judece și să precizeze mai bine fenomenul. Date importante despre inutilitatea vaccinurilor, reacțiile adverse și patologia pediatrică nou creată (boli noi induse) de vaccinuri veți găsi între copertele acestei cărți (ADHD, autism, leucemii, forme rare de cancer etc). Dr. Christa Todea-Gross este un model de medic care își iubește profesia și bolnavii. Desigur că își asumă la rândul său riscul de a fi contestată de cei care nu respectă axioma profesiei noastre: primum nonm nocere. Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă |
Cuprins:
Introducere ... 9 2. Sindromul Guillain-Barre (SGB)/Polinevrita mediată imun ... 148 V. Parotidita epidemică (oreion) și vaccinul urlian ... 293
|
Fragment:
CAPITOLUL 1Sistemul imun sănătos și dezechilibrul provocat de vaccinuriRezumat
Pe parcursul a mii de ani, sistemul nostru imun s-a adaptat la existența microorganismelor din mediu, care sunt nenumărate, multe fiind încă necunoscute. Organismul uman este el însuși un mare rezervor de microorganisme indispensabile pentru o viață sănătoasă. Puținele microorganisme nocive pentru om pot fi, în majoritatea cazurilor, anihilate de către arma noastră biologică naturală: un sistem imun sănătos și performant. Pe acesta, copilul îl dobândește în parte de la mamă, la naștere, iar apoi și-l perfecționează pe al lui, în mod natural, prin contactul cu răceli ușoare, boli infecto-contagioase („bolile copilăriei”) etc. Până la vârsta de 2 ani, când dispare imunitatea moștenită de la mamă, copilul își dezvoltă un sistem imun sănătos. Acest lucru se întâmplă doar dacă nu se intervine din afară cu mijloace care să scadă sau să modifice în mod negativ sistemul de apărare al copilului (vaccinuri, antibiotice, cortizon, antiinflamatoare nesteriodiene etc.). Din nefericire, câteva epidemii din trecut (izbucnite mai ales în timpul războaielor) au generat invenția vaccinurilor și astfel s-a pornit un atac fără precedent asupra sistemului imun al omului de 200 de ani încoace. Nu s-a luat deloc în seamă cel mai important aspect al vaccinurilor: faptul că sistemul imun al omului nu este adaptat la forme noi, artificiale, de microorganisme, cu care în mod normal el nu s-a întâlnit niciodată în natură și pentru care nu are o „memorie imună”. Dacă mai adăugăm și existența în vaccin a unor substanțe alergizante, metale grele, proteine străine, antibiotice și, nu în ultimul rând, combinația mat multor virusuri, ne dăm seama că șansele formării unui sistem imun sănătos și performant la copil este practic nulă. Îl distrugem deja „din fașă „Consecințele dezastruoase ale vaccinurilor s-au observat abia în anii ‚60, când, în America, după ce s-a triplat numărul de vaccinuri, a apărut un număr foarte mare de cazuri de autism la copii, până atunci fiind doar câteva cazuri răzlețe, tratate în Clinicile de Psihiatrie. Efectele adverse evidente ale vaccinurilor „obligatorii” la copii fac victime în scurt timp și în Europa, unde se copiază modelul american de vaccinare. România nu face excepție. Bolile cronice grave, dar și decesele provocate de vaccinuri sunt total ignorate de cei care ridică în slăvi „cea mai mare eroare medicală a secolului: vaccinurile” (dr. Louis De Brouwer). Au trecut doar 50 de ani (maximum 2 generații) de la declanșarea acestui război biologic împotriva unui sistem imun vulnerabil, imatur, al sugarului, cu grave repercusiuni și după zeci de ani, și este imposibil să nu observăm o creștere explozivă, fără precedent, a bolilor cronice grave, unele cunoscute, dar extrem de rare în trecut, altele noi, incurabile, atât la copii, cât și adolescenți (alergii grave, autism, sindromul ADHD, boli autoimune, sindroame neurologice noi etc.), la adulți și vârstnici (boala Alzheimer, diverse forme de cancer, boli autoimune etc.). Cu toate acestea, cei care produc vaccin urile, nu vor avea niciodată vreun interes să spună adevărul, profitul lor material fiind enorm, iar studiile lor fiind în mod intenționat și sistematic falsificate. Vaccinurile, în loc să prevină, ne îmbolnăvesc. Se depun în schimb eforturi mari și aproape inutile de a produce tot mai multe medicamente paleative (care tratează, dar nu vindecă). Se profită în continuare de cunoștințele insuficiente cu privire la mecanismele complexe de apărare a sistemului imun în fața unei infecții, reducându-se totul la măsurarea anticorpilor (lucru de altfel contestat de mulți imunologi, de zeci de ani încoace). Sistemul imun este un „puzzle” care nu a fost terminat de către imunologi, lipsind încă foarte multe piese, dar până la rezolvarea lui, sănătatea copiilor noștri riscă să fie distrusă iremediabil. Principiul pe care se bazează vaccinarea este ineficient și cu multe capcane pentru sistemul imun al ființelor vii, inclusiv a omului, consecința fiind o îmbolnăvire cronică și deseori ireversibilă. 1. Lumea microbiană din noi și din mediul înconjurător Noi trăim intr-o lume plină de microbi pe care nu-i vedem cu ochiul liber, dar, privind la microscop, ni se descoperă o lume nouă, cea a microorganismelor. Purtăm cu noi, de fapt, o adevărată „grădină zoologică”. „Pe pielea unui singur om sunt mai multe bacterii decât numără populația întregului glob’”. Să fie toate aceste microorganisme dușmanii noștri? Nicidecum, ci dimpotrivă... Virusul constituie „un microorganism aparte, care nici nu poate fi considerat un organism viu, deoarece nu poate trăi și nu se poate hrăni singur. Nu posedă nici măcar o celulă, ci o capsulă în care se află un material genetic. La unele virusuri, această capsulă este învelită cu proteine și lipide (grăsimi). Virusurile folosesc celule străine pentru a se înmulți, pe care apoi le distrug... Dar numai puține virusuri folosesc o astfel de «tactică», deoarece, pe de o parte, sunt nevoite să își caute altă gazdă după ce o distrug, iar, pe de altă parte, fiindcă sunt distruse după ce stimulează sistemul imun al organismului uman... Majoritatea virusurilor folosesc un stil de viață «mai puțin radical», precum virusurile herpetice și papilomavirusurile, care preferă infecțiile cronice... Sute de alte virusuri există în genele noastre doar ca material informativ. Ele dorm, fiind în stare de latență, și nimeni nu știe dacă și când «se vor trezi», pentru a se înmulți și a deveni patogene pentru om... Virusurile din organismul uman au un trecut comun, având la bază relații prin care s-au influențat reciproc... Capacitatea sistemului imun de a învăța și de a se adapta la stimuli nu ar fi fost posibilă fără existența acestor virusuri. Capacitatea virusurilor de a provoca mereu mutații a dus la evoluția în timp sistemului imun al omului și, deci, la o viață mai îmbunătățită”. Bacteriile au devenit și ele în timp dependente de celula umană, unde s-au adaptat și de unde se hrănesc. „Majoritatea trăiesc cu noi, în simbioză. Ele profită de noi că le merge bine, iar noi profităm de ele. Un real pericol îl reprezintă doar foarte puține bacterii”. La naștere, copiii au un intestin steril, dar, din primul minut după naștere, acesta se colonizează cu bacterii. „Colonizarea nu se face după un tipar anume, ci după motto-ul «fiecare își caută un loc, după cum ajunge». Nu s-a pus în evidență un model identic de colonizare, nici măcar la doi bebeluși. Doar la gemenii, care împart aceleași condiții, mănâncă același lapte etc., s-a observat o colonizare asemănătoare a intestinului cu bacterii. În felul acesta, intestinul devine unul din cele mai importante organe ale sistemului imun și va fi locul unde vom găsi 70% din celulele imune. Peste 400 de specii de microbi își găsesc aici locul...” Primele și cele mai îndrăgite bacterii sunt lactobacilii și bacteriile Bifidus, care asigură de la început un mediu prielnic pentru digestia laptelui și neprielnic pentru bacteriile nocive. S-a dovedit că există un „model de bază” prin care se formează și se stimulează sistemul imun al intestinului. Astfel, în 2006, la Universitate a Maastricht, s-au luat în studiu peste 1000 de copii, în vârstă de o lună, la care s-a analizat flora bacteriană intestinală și s-a observat că, la copiii care se nasc prin operație cezariană, flora intestinală este mult mai săracă în lactobacilli și Bifidus decât la cei care se nasc pe cale naturală. S-au găsit și multe bacterii patogene, la copiii născuți prin cezariană. Dar și nou-născuții care au fost alimentați de la naștere cu lapte praf (nu lapte matern) aveau o floră microbiană nesănătoasă. O situație mult mai îngrijorătoare s-a observat atunci când era nevoie de o mai lungă spitalizare a copilului în secția de nou-născuți. Cele mai bune condiții pentru dezvoltarea unui sistem imun sănătos al copilului se realizează atunci când nașterea are loc acasă, cu ajutorul unei moașe, sau în case de nașteri speciale, cum este obiceiul în Olanda. Aici, oamenii de știință au observat existența unui număr impresionant de mare, record chiar, de bacterii Bifidus în intestinal nou-născuților și astfel ei își vor începe viața cu o sănătate viguroasă”. Potrivit AFP, circa 30% dintre olandeze aleg să nască acasă. Datele contrastează puternic cu cele din Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia și țările scandinave, unde numai 2% din nașteri au loc acasă. Este posibil ca și în România nașterea la domiciliu să devină o metodă nouă, benefică atât pentru mamă, cât și pentru copil, dar deocamdată nu avem un sistem medical suficient de bine pregătit, atât cu moașe specializate, cât mai ales cu dotarea aparaturii necesare (de resuscitare a nou-născutului etc.). În cursul primului an de viață, se schimbă des flora microbiană intestinală. În special antibioticele o modifică sau o distrug și adeseori este nevoie de o nouă colonizare a intestinului cu lactobacili și Bifidus. Dar și alte condiții modifică flora intestinală, cum ar fi trecerea de la lapte la o alimentație solidă. Părinții observă și ei acest lucru prin schimbarea mirosului scaunului. Doar la sfârșitul primului an de viață dispare treptat diferența dintre bebeluși și adult în ceea ce privește flora intestinală, începând să semene tot mai mult cu cea a adultului. „Intestinul matur, al adultului, are o lungime de aproximativ 6 metri, iar mucoasa care căptușește intestinul are suprafața unui teren de tenis, fiind astfel cel mai mare organ al corpului uman. Intestinul conține, alături de numeroase vase de sânge, care absorb substanțele nutritive, și un sistem limfatic abundent. Noduli limfatici din intestin formează un adevărat rezervor pentru celulele imune. Apendicele face și el parte din sistemul imun al intestinului. Anticorpii de la mamă reprezintă „vaccinul natural ideal” și care-l apără pe nou-născut, imediat după naștere, împotriva microbilor nocivi (antigene), până ce acesta își va forma o competență imună. Imunitatea moștenită de la mamă scade treptat și dispare până la un an de viață (după alți autori, până la 2 ani de viață). II. Imunitatea nespecifică (înnăscută) și imunitatea specifică (dobândită) Sistemul imun este foarte complex și nu este încă pe deplin cunoscut nici în ziua de azi. Cu toate acestea, știind că mă adresez în special unui public fără cunoștințe medicale, am încercat să descriu, pe scurt, principalele mecanisme imune, fără a minimaliza unele aspecte imunologice, fără de care nu poate fi înțeleasă acțiunea vaccinurilor. Sugarul dispune, ca orice ființă vie, de un sistem imun propriu, înnăscut, care este în stare să facă diferența dintre celulele proprii și cele străine și periculoase. Această strategie este destul de simplă: „Fiecare celulă are un fel de «carte de identitate» prin care este recunoscută ca fiind parte a unui organism. Dacă apare o celulă care nu are acest «buletin», ea va fi considerată un intrus, fără să fie distrusă, decât dacă mai îndeplinește o condiție: aceea de a reprezenta un real pericol pentru organism. Altfel am distruge chiar și alimentele pe jumătate digerate. Dar pentru asta există o serie de celule imune, specializate în apărare, numită imunitate nespecifică, înnăscută, sau prima linie de apărare a organismului. „Aceste mecanisme imune nespecifice sunt prezente de la naștere și până la sfârșitul vieții, la toate ființele vii.” Prima barieră naturală față de agenții patogeni (bacterii, virusuri etc.) este reprezentată de factorii tisulari: pielea, descuamarea continuă, aciditatea pielii, mucoasele, mucusul, enzimele digestive, speciile microbiene nepatogene de la nivelul mucoasei bucale și a colonului etc. Dacă această barieră este depășită, intră în acțiune cea de-a doua, și anume factorii umorali (din sânge: peroxidazele, interferonul, sistemul complement etc.). Dacă este depășită și cea de-a a doua barieră, intervin factorii celulari. Aceștia din urmă au rolul principal în apărarea imediată, inițială, față de infecții. Este vorba de celulele fagocitare: polimorfonucleare (PMN) și mononucleare (macrofage)”, care fac parte din categoria globulelor albe (leucocite / granufocite). Potrivit imunologilor, „aproximativ 90% dintre infecțiile organismului pot fi recunoscute și combătute de către sistemul imun înnăscut al copilului”. Același lucru îl aflăm de la dr. Victor Cristea și colab.: „Celulele seriei granulocitare (PMN) acționează nespecific în procesul apărării imune, fiind, în mod normal, capabile să distrugă orice agresor microbian, indiferent de natura acestuia”. [PMN ingeră rapid agresorii străini, prin fagocitoză, care apoi sunt „digerați” cu ajutorul unor enzime. PMN circulă în sânge, dar pot trece și în țesuturi și constituie principalul component al puroiului, în inflamații. Datorită lor, se pot elimina bacterii (gram-pozitive, gram-negative), ciuperci și chiar unele virusuri. Macrofagele (celulele fagocitare mononucleare), mai puține ca număr decât PMN, circulă și ele în sânge, după care trec în țesuturi, fiind denumite după localizare: celule Kupfer (în ficat), celule microgliale (în sistemul nervos central), macrofage alveolare (în plămâni), osteoclaste (în oase) etc. Macrofagele fagocitează („mănâncă”) particule străine (microbi) și celule proprii, lezate sau moarte (hematii îmbătrânite etc.), fiind un fel de „gunoieri” ai organismului. Mai sunt și alte celule care intervin în apărarea imună nespecifică: eozinofile, bazofile și mastocite, trombocite, celule citotoxice NK (natural killer), celule K (killer) etc.]”. Doar prin întâlnirea cu microbii, la început de viață, celulele sistemului imun al sugarului vor putea activa mecanismele cele mai adecvate și necesare, menite să-l apere. Celulele învață să facă diferența dintre microbii nocivi și particulele neutre. Această diferențiere este foarte importantă și-l va ajuta pe copil să nu reacționeze în mod exagerat, dar nici să fie lipsit de reacție de apărare. „Dacă sistemul imun al unui sugar nu va avea posibilitatea să învețe această diferențiere, în primele luni de viață, nu va putea să se apere?’, explică imunologul londonez Graham Rook”, Același lucru care se întâmplă cu sistemul imun, se întâmplă și cu centrul nervos al văzului, al auzului etc., când acestea nu primesc stimulii necesari pentru a se putea dezvolta. Un sugar cu care nu se vorbește deloc, sau care este ținut în întuneric, nu va putea să învețe niciun limbaj, dar nici ochii lui nu se vor putea obișnui cu lumina, rămânând cu handicapuri severe. A doua linie de apărare a organismului uman este una mult mai performantă și este denumită „Imunitate a dobândită sau specifică”. Ea cuprinde două compartimente: umorală (limfocitele B) și celulară (limfocitele T) și se clasifică în: a. imunitate activă: naturală (postinfecțioasă) și artificială (postvaccinală); b. imunitate pasivă: naturală (transplacentară) și artificială (cu ser imun). Toate celulele imunocompetente provin din celula sușă / stem, multipotentă, din măduva osoasă hematogenă: limfocitele B, formatoare de anti-corpi și limfocitele T. Limfocitele B, reprezintă 15-29% din totalul limfocitelor periferice, având o durată de viață scurtă, sunt puțin recirculante și se găsesc în oase, ganglioni limfatici și splină. Limfocitele T reprezintă 60-80% din totalul limfocitelor periferice, au o durată lungă de viață (ani sau zeci de ani), sunt intens recirculante și se împart în mai multe subpopulații: T helper (Th), T citotoxice (Tc), T supresoare (Ts) etc.” Limfocitele T helper (Th) se diferențiază în limfocite Thl care conferă imunitate față de infecțiile cu agenți patogeni intracelulari, numită din acest motiv imunitate celulară, și limfocite Th2, care activează limfocitele B, producătoare de anticorpi, și conferă imunitatea umorală. Mai există însă unele incertitudini: unii autori consideră că „limfocitele Ts și Te sunt de fapt unele și aceleași, dar care acționează în mod diferit (citotoxicitate sau supresoare), în funcție de particularitățile răspunsului imun la un moment dat...” Se știe că o dereglare a limfocitelor Ts poate duce la leucemie, boli auto imune etc. Pag. 17 – 23 |