Sfinți și mari duhovnici despre exorcizare și tămăduire
Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, creștinii, că suntem botezați, avem înger păzitor, ne rugăm lui Dumnezeu. Dracul se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva (greșeli, păcate). Dar, vă spun, nu numai acestea sunt păcate care sunt consemnate în îndreptarele de spovedanie, ci mai sunt păcatele lipsirii, faptele bune pe care le puteai face și nu le-ai făcut (v. Iacov 4, 17). Pentru că se creează punți de intrare a dracului în noi prin aceste lacune. Să nu te aibă cu nimic la mână – să fii mereu spovedit! |
15.00 13.50 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Satana nu este o putere. ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, creștinii, că suntem botezați, avem înger păzitor, ne rugăm lui Dumnezeu. Dracul se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva (greșeli, păcate). Dar, vă spun, nu numai acestea sunt păcate care sunt consemnate în îndreptarele de spovedanie, ci mai sunt păcatele lipsirii, faptele bune pe care le puteai face și nu le-ai făcut (v. Iacov 4, 17). Pentru că se creează punți de intrare a dracului în noi prin aceste lacune. Să nu te aibă cu nimic la mână – să fii mereu spovedit! Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana poate ști slăbiciunea ta și te-a înșelat. dar inima nu i-ai dat-o și numele lui Dumnezeu din tine nu s-a șters. Așa păcătos cum ești. Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor și. pentru că-l recunoști multmilostiv și iertător, te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrățișa, te va lua pe umerii lui și te va duce la stână și te va iubi mai mult decât pe alte oi. pentru că tu. de fapt. nu l-ai părăsit. Pr. Arsenie Papacioc |
Cuprins:
Întâmpinare ... 7 Răul se folosește de existență împotriva existenței ... 15 Exorcizarea ... 50 Tălmăciri și răstălmăciri ale tămăduirii bolilor și neputințelor ... 117 Apendice ... 171 |
Fragment:
ÎNTÂMPINARE Tămăduirea sufletului și a trupului în perspectivă ortodoxă depinde în „primul rând de voia lui Dumnezeu cu fiecare persoană în parte. Apoi la aceasta contribuie în mare măsură participarea personală, prin credință, a creștinului în cauză și acceptarea tratamentului medical. Dacă omul credincios și-ar însuși ideea de bază care subliniază acceptarea voii lui Dumnezeu, n-ar mai solicita, de exemplu, în Taina Sfântului Maslu, să i se deschidă Evanghelia (unde – greșit – preotul improvizează speculativ, în funcție de pagina la care se deschide) sau alte cărți pentru a i se interpreta în mod eronat dacă i se va dărui vindecarea. Arhimandritul Sofronie, după ce a citit rugăciuni unui bolnav căruia nu i s-a ameliorat starea de suferință, i-a spus: „Uite ce! Noi nu suntem făcători de minuni, noi suntem preoți și ne rugăm pentru reîmpăcarea oamenilor cu Dumnezeu.” Părintele Sofronie era într-un fel trist și nu voia să se mai roage, dar omul l-a privit cu un zâmbet și i-a spus: „Da, nu m-am vindecat fizic, dar sufletul meu s-a vindecat.” Fiind un om care nu avea credință, care se îndoia, soția și soacra lui îl aduseseră aproape cu forța la mănăstire, ca părintele Sofronie să-i citească rugăciuni. Și bucuria părintelui Sofronie a fost mult mai mare decât atunci când citea rugăciuni și se întâmplau minuni într-un chip foarte uimitor. Părintele Dumitru Stăniloae ne explică limpede că „prin harul acestei Taine a Maslului se dă în mod principal vindecarea trupului. Numai când este rând uit ca bolnavul să moară nu se produce acest efect principal (tămăduirea trupului), ci doar celelalte” – tămăduirea sufletului, iertarea păcatelor mărturisite în Taina Pocăinței, ceea ce nu înseamnă puțin lucru! Starețul Ambrozie de la Optina ne descrie: „Trebuie înțeles de aici că păcatele nu simt iertate numai fiindcă sunt spovedite, ele sunt de asemenea iertate în virtutea ostenelii pe care trebuie în mod necesar să o depunem. Domnul însuși a spus tâlharului pe cruce: [ ...]astăzi vei fi cu Mine în Rai. Totuși, chiar după această promisiune, tâlharul n-a intrat fără osteneală și imediat în bucuria Raiului; el ci trebuit mai întâi să suporte zdrobirea picioarelor. La fel și noi, deși păcatele noastre trecute au fost iertate în Taina Pocăinței și prin angajarea noastră în viața duhovnicească, trebuie ca, din cauza lor, să suportăm un «canon» dumnezeiesc. Altfel spus, trebuie să îndurăm pentru curățirea de păcatele noastre boli, dureri și necazuri, și tot ceea ce Domnul ne trimite. Tu îți închipui acum că pocăința ta este atât de superficială, încât trebuie să dai o «satisfacție» pentru păcatele tale, potrivit gravității lor, și că numai atunci vei putea să primești iertarea. Îți voi răspunde aceasta: cuvântul «satisfacție» a intrat în Biserica Ortodoxă numai prin intermediul’ romano-catolicismului. Or, iată credința ortodoxă curată: dacă-un creștin a păcătuit, el va avea de suportat, pentru a scăpa de o pedeapsă veșnică, o pedeapsă vremelnică, potrivit dreptei judecăți a lui Dumnezeu; dar ea va fi ușoară în comparație cu păcatele sale, fie ea o boală, o nenorocire sau o oarecare umilire. Și restul rămâne la mila lui Dumnezeu de a-l acoperi. Tâlharul cel bun a fost tâlhar timp de 30 .de ani și toată pedeapsa i-a fost că a trebuit să suporte să fie spânzurat numai trei ore pe o cruce și să aibă picioarele zdrobite. Este adevărat că această pedeapsă este foarte aspră, dar poate ea să servească de ispășire pentru 30 de ani de crimă? Judecă aceasta tu însuți!” De asemenea, exorcizarea oficiată de preot poate fi abordată, așa cum s-a spus, cu aceeași pregătire cuvenită, avută în vederea slujirii Sfintei Liturghii. Cine slujește Sfânta Liturghie poate oficia și rânduiala ierurgiilor din care fac parte și exorcismele. În practică, din prea mare teamă că diavolul ispitește mai intens după citirea molitvelor Sfântului Vasile cel Mare, acestea nu se mai citesc, preoții invocând scuza că nu sunt pregătiți! O problemă care intervine totuși la cei care citesc aceste molitve ale Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur este aceea a atitudinii lipsite de echilibru duhovnicesc pe care o întâlnim uneori. S-ar părea că acești clerici se află într-o oarecare confuzie și astfel li se poate induce ideea că ei s-ar defini cumva ca „exorciști”. În Istoria Bisericii îi găsim consemnați și pe aceștia. „Nici exorcistul nu se hirotonește, căci premiul luptei lui ține de bunăvoința și harul lui Dumnezeu prin Hristos și venirea Duhului Sfânt. fiindcă cel care a primit harisma vindecărilor (1 C-or. 12, 9) e arătat prin descoperire către Dumnezeu, harul din el făcându-se arătat tuturor. Iar dacă e nevoie de el ca episcop, preot sau diacon, să fie hirotonit” (Constituțiile Sfinților Apostoli, Cartea 8, 26). Diferența dintre acei exorciști și preoții slujitori contemporani este că aceia, menționați de comunități le creștine din primele secole, aveau caracter harismatic. Exorciștii, nefiind întotdeauna clerici, vindecau pe cei posedați de duhuri necurate și pe cei ce sufereau de boli sufletești, dar nu citeau neapărat exorcisme sau molitve. Sfântul Siluan Athonitul ne relatează un caz în care un părinte pe nume Stratonic, contemporan cu sfântul, vindecă un demonizat însemnându-l cu semnul crucii și rostind aceste cuvinte: „Domnul Iisus Hristos să te tămăduiască!” Sfântul Nil Athonitul face referire la un exorcist, un harismatic, căruia i s-a retras temporar harisma din pricina orgoliului fin în care se complăcea: „Pe cei bolnavi și demonizați îi trimitea Sfântul Antonie la Pavel cel simplu, și-i vindeca. Iar într-una din zile a venit dracul mândriei ca să-l ispitească și să-l oprească, precum s-a și făcut și precum a pătimit și Elisei. Și această părăsire a harului s-a făcut pricină de smerenie a lui, fiind-că el gândea:. «Oare pentru ce Sfântul Antonie trimite la mine bolnavii ca să-i vindec și nu-i vindecă el?» Și-i era lui necunoscută mândria cea ascunsă a minții lui. Atunci Sfântul Antonie a trimis la el un îndrăcit cu dracii cei boierești, și Pavel a început a se ruga împotriva lui. Iar diavolul împotrivă grăia și nu voia să iasă. Mirându-se, Pavel a zis: «În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ieși!» Și iarăși diavolul grăia împotrivă. Iarăși a zis Pavel: «Ieși, în numele Domnului meu Iisus și cu rugăciunile părintelui meu Antonie!» Atunci îndată a ieșit diavolul. A întrebat Sfântul Pavel pe Sfântul Antonie de pricina pentru care n-a avut putere asupra diavolului și i-a răspuns Sfântul Antonie: «Pentru cele două idei pe care le-ai gândit în ascuns, aceasta era pricina pentru care nu ieșea, fiule. Căci gândirea monahului este ca strălucirea cristalului; s-a spart cristalul, s-a spart și strălucirea lui. Așa și monahul: s-a mândrit și îndată s-a ridicat harul lui Dumnezeu.» Atunci Pavel a pus degrabă metanie Sfântului Antonie, mulțumindu-i că l-a izbăvit de înșelare.” Preotul citește molitvele sau exorcismele care preced Taina Botezului fără să gândească cumva despre el că e un harismatic. Când se întâmplă să se erijeze în „exorcist” și dorește cu tot dinadinsul să epateze, atunci fără îndoială că diavolul va profita de orgoliul acelei persoane sfințite, ajungându-se astfel ca un slujitor al lui Hristos să devină pricină de sminteală în comunitatea pe care o păstorește, nefiind exclus ca extinderea confuziei la scară națională să devină iminentă din cauza unor jurnaliști care abia așteaptă câte un subiect de senzație. De exemplu, așa-zisul „exorcist”, în loc să-și calce pe orgoliul său, va dori să calce” terapeutic” peste trupul posedatului! Refuzând să-și lege (vindece) propriile patimi, va proceda la legarea posedatului! Va dori să deschidă „cartea” în loc să-și deschidă sufletul credincioșilor și să le ceară să se roage și ei pentru mântuirea lui etc. Cel mai important lucru însă, pe care trebuie să-l aibă în vedere creștinul, este participarea sa la Sfânta Liturghie. Noi observăm o frecvență mai mare a creștinilor la Taina Sfântului Maslu și la citirea molitvelor, ceea ce nu e rău, dar trebuie să-i atenționăm pe credincioși așa cum o face arhimandritul Zaharia Zaharou: „Singura întrebare pe care o pun oamenilor care vin la spovedanie este dacă participă cu regularitate la Liturghie, dacă merg duminica și în sărbători la biserică. Îmi aduc aminte de o tânără din Cipru care venise de câteva ori la mănăstire. Era studentă la Londra și avea niște probleme. Prima dată când a venit am încurajat-o, m-am rugat pentru ea. A venit iarăși plângând; am făcut același lucru. Când a venit a treia oară în aceeași stare, am început să mă gândesc: «Doamne Sfinte, după atâtea strădanii, s-ar fi cuvenit de-acum să fi depășit această problemă. Ce se întâmplă?» Dintr-odată, în timpul conversației noastre, descopăr că nu se ducea la Liturghie și i-am spus: «Dacă nu mergi la Liturghie, nici măcar Dumnezeu nu te poate ajuta» Din clipa în care Hristos a desăvârșit Trupul Bisericii în istorie, noi nu ne putem mântui dacă nu devenim mădulare ale acestui Trup. Mântuirea este un lucru foarte concret înăuntrul acestui Trup – Biserica –, al cărui Cap este Hristos. Există un canon care spune că dacă cineva nu participă la Liturghie trei săptămâni la rând fără un motiv bine întemeiat, acea persoană nu mai este primită la împărtășirea cu Sfintele Taine. Nu trebuie să vedem în aceasta numai o pedeapsă, ci mai curând o măsură care ne spune cât timp poate cineva să rămână viu duhovnicește fără participarea la Liturghie.” Antologia de față, alcătuită sub forma unor dialoguri nerostite, transmite prin reperele indicate de sfinți, mari duhovnici sau teologi, mesajul esențial al Ortodoxiei și, implicit, procedeele acceptate ca pertinente prin prisma discernământului duhovnicesc al autorilor competenți menționați. Pag. 7 – 13 |