Fructe, legume și flori
Metode de prelungire a păstrării în stare proaspătă. Conserve de legume și fructe
În cuprinsul acestei cărți, veți descoperi cele mai bune metode de recoltare și păstrare în stare proaspătă a produselor horticole (inclusiv flori) precum și tehnologiile verificate de conservare a legumelor și fructelor atât în regim industrial cât și în regim casnic. |
16.85 14.33 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Consumul în stare proaspătă a fructelor și a unora dintre legume, preparate culinare din legume proaspete și o vază cu flori radiind prospețime sunt ocazii ideale de valorificare a produselor horticole. Din păcate, însă, după recoltare, viața lor poate fi foarte scurtă. Există metode de prelungire a acesteia și ele trebuie cunoscute. Conservele din fructe și legume asigură o păstrare de durată deși nu rămân intacte toate calitățile materiei prime din care provin. Totuși, tehnologiile moderne de conservare reduc mult diferența. |
Cuprins:
Cap. 1. Păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole 9 |
Fragment:
1.1. Generalități Păstrarea constă într-un ansamblu de operații, efectuate pentru menținerea calității produselor pe un anumit interval de timp, caracteristic fiecărei specii, în vederea prelungirii duratei de consum. Depozitarea este faza tehnologică de menținere adăpostită într-un spațiu închis, a produselor recoltate o anumită durată de timp. Capacitatea de păstrare este însușirea unui produs de a-și menține calitatea după recoltare. Durata de păstrare este perioada în care produsul își menține calitatea proprie consumului în stare proaspătă, în anumite condiții de mediu (după STAS 7322-84). Păstrarea produselor horticole în stare proaspătă poate fi: temporară, atunci când starea sau natura produselor nu o permite, dar și atunci când valorificatorul nu intenționează să o prelungească; prelungită un interval de timp mai scurt sau mai lung, în funcție de posibilitățile și de dotarea de care dispune valorificatorul, precum și de caracteristicile (capacitatea de păstrare, starea de sănătate, gradul de maturare) proprii ale produsului.Durata de păstrare medie posibilă, în condiții modeme poate fi: a) de foarte scurtă durată (de ordinul zilelor) la ciuperci, legume verdețuri, dovlecei în floare, fasole păstăi, tomate mature, vinete, căpșune, mure, vișine, zmeură; b) de scurtă durată (1-2 săptămâni) la ardei gras, castraveți, bame, dovlecei, salată, spanac, tomate nematurizate (dar nu verzi), mazăre păstăi, afine, agrișe, coacăze negre, coacăze roșii; d) până la 1-2 luni la anghinare, soiuri de praz, soiuri de sfeclă roșie, pere timpurii, piersici, prune; e) 3-4 luni la praz, ridichi de iarnă, sfeclă roșie, soiuri de țelină, soiuri de varză, gutui, struguri; f) până la 5-6 luni la dovleacul comestibil, morcov, pătrunjel, păstârnac, țelină, varză, pere târzii; g) peste 6 luni la cartofi (4-9 luni), ceapă (5-6 luni), usturoi (6-7 luni), alune (12-18 luni), mere (3-8 luni), nuci în coajă (8-13 luni), pere târzii (3-6 luni), migdale (10-12 luni). 1.2. Metode de depozitare Indiferent de metodă, standardele recomandă păstrarea doar a acelor produse care aparțin categoriilor superioare de calitate și au fost cultivate în acest scop. 1.2.1. Depozitarea în vrac. Se poate practica la produsele rezistente la manipulare, de tipul cartofilor, cepei, verzei, sfeclei roșii etc. Avantajele metodei constau din folosirea în întregime a suprafeței existente și în posibilitatea de a mecaniza manipularea produselor. Dezavantajele provin din dificultatea de a dirija într-un mod cât mai uniform, în cadrul limitelor optime, temperatura și umiditatea în interiorul vracului, mai ales când produsele neuniforme, prea mici sau însoțite de impurități, pot înfunda canalele de aerisire. Dirijarea este dificilă și datorită faptului că acest mod de depozitare este recomandat pentru celulele ventilate mecanic, cu aer din exterior. Din aceste motive, păstrarea în vrac reușește numai cu produse uniforme, curate și perfect sănătoase. În anii climatici nefavorabili, cu ploi permanente în perioada de recoltare, trebuiesc adoptate măsuri suplimentare de precauție. Depozitarea în vrac se practică atât în spațiile cu aerisire naturală, cât mai ales în spațiile cu ventilație mecanică, iar în unele cazuri și în anumite tipuri de depozite frigorifice. În funcție de posibilitățile existente în dirijarea temperaturii, umidității relative, dar mai ales a circulației aerului, grosimea vracului poate fi între 1-1,5 m și 4,5-5 m. Pe suprafața vracului, în spațiile cu aerisire naturală, se așterne un strat subțire de paie uscate, pentru prevenirea condensului. Manipularea produselor în vederea depozitării în vrac constituie cea de a doua serie de astfel de operații, după cele din câmp, iar în finalul păstrării se desfășoară ultima serie, în vederea expedierii. Primele două manipulări, cea din câmp și cea premergătoare depozitării, prezintă o mare importanță pentru micșorarea pierderilor ulterioare. Produsele umede, murdare sau însoțite de impurități, trebuie uscate și condiționate sumar înainte de depozitarea în vrac, apelându-se la predepozitare. Tehnologiile standard prevăd, de asemenea, faze specifice de uscare și vindecare a rănilor la produsele menționate. În cursul manipulării și al păstrării, integritatea țesuturilor (fără striviri sau lovituri) și a învelișului protector (fără leziuni, tăieturi sau răni), turgescența sau elasticitatea, precum și lipsa atacului inițial de boli și dăunători, contribuie la o mai bună conservare a calității. 1.2.2. Depozitarea în ambalaje. Este mai eficientă, întrucât permite accesul uniform al aerului rece și permanent sau periodic împrospătat, în toată masa produsului. Produsele se pot controla permanent și se pot valorifica în ordinea dorită. Manipularea se poate face mecanizat. Chiar în cadrul metodelor improvizate de păstrare, depozitarea în ambalaje reușește mai bine decât depozitarea în vrac. Starea tehnică, starea de curățenie și lipsa infectării cu germeni patogeni trebuie verificată la ambalajele care se refolosesc. Modul de stivuire trebuie să favorizeze o ventilație uniformă (spații, grătare pe pardoseală) și să asigure posibilitatea controlului produselor (culoare de acces). A) Depozitarea în palete-lăzi Depozitarea în palete-lăzi (NTR 9887-87), numite în termeni tehnici și box palete, cu o capacitate medie de 300-400 kg permite încărcături maxime de 2,55-2,65 t/m2 (cartofi); 2,45-2,65 t/m2 (rădăcinoase); 2,29-2,4 t/m2 (ceapă); ‚1,45-1,7 t/m2 (mere) etc. Produsele ocupă volumul interior până la înălțimea utilă (590 rom), iar suprafața de aerisire totală este de 13,6%. Prin suprapunere, pe 8-9 nivele, până la 5,9-6,6 m, se lasă un spațiu de protecție între produs și fundul paletei lăzii de deasupra de 5-10 cm. Când starea tehnică a box-paleților nu permite, stivuirea se face la o înălțime mai mică (4-6 nivele). Introducerea și scoaterea se execută în aceeași ordine („primul intrat-primul ieșit”), iar aranjarea stivelor se face lăsând spații de 5-10 cm-între coloane și cel puțin 20-30 cm la peretele celulei. Uneori se practică și culoare de control de 50 cm, pentru a putea observa mai bine evoluția produsului. Pentru o mai bună circulație a aerului răcit, se recomandă ca spațiile dintre stivele de lăzi paletă să fie orientate pe direcția de refulare a acestuia. B) Depozitarea paletizată în lăzi se practică la numeroase specii la care cantitățile păstrate sunt relativ mai modeste (anumite rădăcinoase, varză, usturoi, struguri, pere, gutui, arpagic), dar si în cazul merelor, cepei si chiar a cartofilor. Încărcătura maximă de produse raportată la suprafața totală a celulei este de 1,7 t/m2 cartofi în lăzi P; 1,5-1,65 t/m2 ceapă în lăzi P; 2,35-2,45 t/m2 rădăcinoase în lăzi P; 0,85-1,0 t/m2 varză în lăzi P; 1,5 t/m2 mere în lăzi P; 1,35-1,65 t/rn? pere în lăzi P; 0,9-1,1 t/m2 pere în lăzi tip III de export; 0,85-0,95 t/m2 struguri în lăzi tip IV pentru export. In prima fază se constituie unitățile de încărcătură paletizată. în faza următoare paletele cu lăzi se introduc în celule, unde se suprapun pe maximum patru nivele până la înălțimea de 5,6 m. Pentru lădițe platou, mai fragile, se folosesc palete cu montanți. C) Depozitarea nepaletizată în lăzi se poate face după mai multe sisteme de aranjare. Sistemul de aranjare lax constă în stivuirea prin suprapunere în cruce a ambalajelor. Peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue, distanțate la ½ din lungimea unei lăzi, se așează stratul următor în mod similar, dar perpendicular pe primul. Înălțimea de suprapunere maximă este de 2,5 m. Circulația aerului și uniformitatea factorilor de păstrare este asigurată la un nivel superior, dar încărcătura la unitatea de suprafață se reduce. Păstrarea de scurtă durată a legumelor verdețuri în spații cu aerisire naturală și a usturoiului, cepei sau merelor în cantitate mai mică în spații neamenajate, trebuie efectuată în acest sistem. Sistemul mixt cu canal de aerisire are o aranjare mai greoaie, dar încărcătura realizată este superioară sistemului lax. Stivele sunt formate din grupuri de 4 lăzi, care se stivuiesc în jurul unui spațiu liber. Sistemul compact este o simplă suprapunere pe orizontală și verticală, fără spații. încărcătura realizată este maximă, dar circulația aerului și uniformizarea factorilor de păstrare nu se face corespunzător. Pentru a micșora în oarecare măsură pericolul de manifestare a bolilor, este bine ca stivele de ambalaje compacte să fie de dimensiuni mai mici, amplasate pe grătare, iar spațiile de circulație a aerului să fie suficiente.1.3. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite și adăposturi pentru păstrarea produselor horticole 1.3.1 Șanțurile și silozurile Acestea sunt adăposturi tradiționale, care servesc la păstrarea unor produse rezistente (cartofi, legume rădăcinoase, varză, gulii etc.). Alături de avantajele pe care le oferă, mai ales în anii favorabili păstrării, prin faptul că se construiesc ușor și fără investiții, apar și dezavantaje, legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafață și dependența de starea vremii, productivitatea muncii scăzută etc. Deosebirea între șanțuri și silozuri constă în modul de aerisire și zona climatică unde se recomandă. Șanțurile se execută în exclusivitate în zone reci, unde temperaturile scăzute impun păstrarea produselor la o oarecare adâncime, sau protejarea cu un strat mai gros de paie și pământ. Temperaturile coborâte diminuează procesele fiziologice, astfel că nu este necesară amenajarea de coșuri de aerisire. Silozurile (fig 1.1.) se înființează în zone mai calde și se utilizează la o gamă mai largă de produse. Din acest motiv, ele se construiesc din materiale uneori diferite și dispun de coșuri de aerisire în mai multe sisteme, cu sau fără canal de aerisire. Posibilitățile de intervenție sau dirijarea factorilor constau în modul treptat de acoperire și în astuparea coșurilor în perioadele foarte reci. Specificul păstrării tuberculilor de cartof în șanțuri și silozuri. Pentru climat moderat se amenajează la suprafață sau până la 20 cm adâncime, având lățimea de 1,5m și lungimea de 20-22 m. Coșurile de ventilație de 2-2,5 m, confecționate din scânduri și șipci, au secțiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lățimea și adâncimea de 20-30 cm, fiind acoperit cu grătare și având un coș de ventilație la fiecare 2 metri. Pentru climat rece adâncime a se mărește la 50cm, iar ventilația este asigurată prin legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui, cu diametru de 15-20cm și lungimea de 60 cm, iar canalul de fund lipsește. Cartofii corespunzători pentru păstrare se depozitează până la un metru deasupra solului, într-un bilon cu panta de 75 grade și coama dreaptă. După 2-3 zile de zvântare se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30 cm, iar deasupra se pune un strat de pământ ‚de 25-35 cm la bază și numai 10 cm spre coamă, iar Pag. 9 – 13 |