Cine sunt eu? De unde am venit? Unde mă voi duce când voi muri? Chopra se folosește de vechea filosofie a Vedantei și de descoperirile științei moderne, pentru a ne ajuta să ne înțelegem și să ne trăim adevărata natură, care este un câmp al conștienței pure. Dacă ne înțelegem adevărata natură, începem să trăim din sursa fericirii permanente – care nu e o simplă fericire, ce are o cauză sau alta, ci este adevărata fericire interioară.
Dacă știm cine suntem cu adevărat, nu mai interferăm cu inteligența înnăscută a cosmosului. Dimpotrivă, îi permitem universului să curgă prin noi, fără efort, iar viețile noastre sunt pline de putere, libertate și grație divină.
Ființa voastră esențială este sursa a tot ceea ce ființează – câmpul de conștiență pură, care se exprimă sub forma întregului univers. Chiar în acest moment, conștiența pură vă iluminează și vă însuflețește mintea și trupul, iar această conștiență este puternică, invincibilă, independentă și liberă. Dacă vă recunoașteți în acest câmp de conștiență, aveți puterea de a vă îndeplini dorințele, vă eliberați de temeri și limitări și trăiți în grație – o stare de conștiență, în care lucrurile sunt curgătoare, iar dorințele vă sunt împlinite cu ușurință.
Bucuria și tristețea, fericirea și suferința sunt un joc al contrariilor; ele sunt trecătoare, pentru că sunt legate de timp. Spiritul – ceea ce este esențial în voi – nu depinde de jocul contrariilor; el sălășluiește în beatitudinea tăcută a veșniciei. Iată de ce secretul fericirii este să vă identificați cu esența neschimbătoare a sinelui interior – să trăiți și să vă jucați în câmpul de inteligență care este dincolo de pozitiv și negativ. Acest câmp e sursa voastră și este magic, sfânt, vesel și liber.
Pentru a trăi o fericire permanentă, trebuie să ajungeți dincolo de gânduri și să trăiți pacea interioară. Nu e obligatoriu să vă mențineți o atitudine pozitivă. Nu trebuie să vă alungați tristețea și să atrageți fericirea. Trebuie să treceți dincolo de lumea dualității, către dimensiunea de potențialitate pură – și să trăiți de la sursă.
Fericirea și tristețea sunt două fețe ale conștienței infinite. Amândouă sunt trecătoare, iar voi nu sunteți niciuna dintre acestea, pentru că voi nu sunteți o stare a conștienței. Voi sunteți conștiența înseși, care se manifestă prin toate aceste stări. De ce ați vrea să vă identificați cu un val din ocean, sau cu o simplă picătură de apă, când sunteți însuși oceanul? Voi nu sunteți comportamentul atotschimbător al oceanului. Voi sunteți esența oceanului, iar aceasta nu se schimbă.
Vedanta afirmă: „Cunoaște acel unic lucru, prin cunoașterea a tot ceea ce este cunoscut”. Pentru acela care cunoaște Sinele, limitările lumii dispar. |