Viața la frontiera cunoașterii

Această carte aruncă o privire lucidă asupra a ceea ce se întâmplă în realitate – în spatele scenei, deasupra scenei și dincolo de scenă. Abordează chestiuni cu care ne confruntăm în prezent cu toții, și cu care ne vom mai confrunta mult timp de acum încolo. Folosește trecutul numai ca pe o trambulină pentru a păși în necunoscut, în imaginea de ansamblu.

Expune minciunile, ascunzișurile, înșelarea, controlul și manipularea ce au ținut Pământul blocat în sisteme rigide ale dogmei și disperării. Dar oferă și soluții reale ce sunt actuale, și totuși atemporale. îți dă idei ce te pot ajuta să pui la locul lor piesele puzzle-ului cosmic. Și sfaturi practice care îți pot stimula pornirile creatoare.

Pământul a fost creat de Mama Divină în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, dar primele forme de viață au apărut pe suprafața sa abia în urmă cu aproximativ 1 miliard de ani. Curând după începutul timpului, unele aspecte ale lui Dumnezeu-Sursa s-au divizat, formând un grup de suflete numite Cei Eterni. Unul dintre Cei Eterni s-a constituit ca Soarele Central al galaxiei Calea Lactee, în timp ce altul a luat ființă într-un roi stelar cunoscut în prezent sub denumirea de Pleiade. Acest mare suflet s-a divizat apoi în suflete mai mici, numite Fondatori. Fondatorii sunt ființe din dimensiunea a 12-a care au evoluat înapoi în Dumnezeu-Sursa, în același timp păstrându-și sentimentul individualității și rămânând neafiliați cu ierarhia spirituală a multor sisteme planetare. Aceste ființe mărețe călătoresc peste tot prin univers folosind ca vehicul conștiința pură. Ele nu au limite; pot să ia orice formă aleg și să intre în orice dimensiune doresc, oricând. Pot călători înainte și înapoi în timp la voință.

Fondatorii au creat o planetă paradisiacă în sistemul stelar Vega și au denumit-o Lira, după numele constelației în care se află steaua Vega. Acesta era un loc special în care puteau merge ca să trăiască experiența formei. A fost Grădina Edenului inițială, cu mult înainte de Edenul de pe Pământ. Cosmologia din prezent consideră că Lira este locul în care a luat naștere forma umană. Contrar gândirii conștiinței de masă, forma umană nu își are originea pe Pământ; ea își are originea în constelația Lira și a fost reintrodusă pe Pământ prin inginerie genetică (un proces care este explicat parțial pe pagina următoare) la multe sute de milioane de ani după aceea.

Pleiadienii care au însămânțat viața pe Pământ erau urmașii acestei rase lirane străvechi din Creația originară. Sistemul stelar liran vibra la densitatea a 12-a, care se află în tărâmurile lui Dumnezeu-Sursa. Atunci când Dumnezeu-Sursa a hotărât să trăiască experiența dualității, din El/Ea a apărut această lume lirană și sufletele prezente în ea, care și-au redus vibrația cu 5 nivele, până la densitatea a 7-a.

Dintr-un punct de vedere științific, una dintre stelele din sistemul stelar liran a devenit supernovă în urmă cu aproximativ 1 miliard de ani, forțându-i pe lirani să migreze. Unii dintre lirani și-au stabilit domiciliul în Pleiade și au început să evolueze acolo într-o lume de densitatea a 7-a. În cele din urmă, acești pleiadieni au proiectat viața de pe Pământ. De atunci, multe dintre aceste ființe au evoluat înapoi până la vibrația de densitatea a 12-a, dar mai sunt încă implicate în experimentul de pe Pământ. Printre urmașii rasei lirane se numără veganii (A nu se confunda cu cei care au adoptat dieta vegană. Termenul se referă la ființe din sistemul stelei Vega (notată și α Lyr sau α Lyrae) din constelația Lira (Lyra, în lb. latină); Vega este cea mai strălucitoare stea din această constelație, n. tr.) și siriusienii, despre care vom discuta mai târziu.

În urmă cu aproximativ 900 de milioane de ani, pleiadienii au început să terraformeze Pământul prin crearea pe suprafața planetei a unor forme de viață pe bază de carbon și siliciu. Înainte de a continua cu istoria Pământului, aș dori să fac o digresiune și să explic cum este creată viața.

Tot ce înseamnă viață fizică este creat dintr-un șablon eteric – un tipar geometric codat, format din inteligență superioară și coborât în vibrație treptat, până când poate fi contopit în formatul molecular ARN/ADN. Molecula proteinei seamănă foarte mult cu un computer organic; șablonul eteric este de fapt programul computerului.

Programul este adus din starea de conștiință pură în starea subatomică, iar în final în cea atomică. Conștiința pură poate fi asemănată cu biții unui program de computer (elementele de construcție de bază ale programului). Nivelul subatomic al Creației ar putea fi analog cu programul scris în cod-mașină, iar nivelul atomic ar putea reprezenta un limbaj de nivel înalt, cum ar fi BASIC sau Pascal.

Toate programele de susținere a vieții provin din Mintea Universală – complexul vast de inteligență ce reprezintă mintea lui Dumnezeu. În acest câmp de inteligență se află înregistrările akashice, care sunt foarte asemănătoare cu dispozitivele de stocare de date, cu excepția faptului că în realitate ele sunt câmpuri de energie menținute la locul lor de continuumul temporal. Pe măsură ce evoluția avansează de-a lungul liniei temporale, ea lasă o încărcătură electrică în substanța eterică/cauzală, la fel cum un neutrino lasă o urmă pe o capsulă Petri, sau la fel cum un electron lasă o urmă pe un osciloscop. În timp ce urma sau întipărirea este doar o înregistrare a unui eveniment real, mediul akashic creează o imagine holografică a evenimentului. Această imagine poate fi apoi retrăită ca un fel de „realitate virtuală”, pur și simplu prin acordarea la acel loc particular din linia temporală.

Aceasta seamănă cu a urmări un film 3D al unor evenimente din trecut, nu numai vizual, ci însoțit și de senzații fizice și emoționale. În esență, așa își amintesc oamenii experiențele din viețile trecute. Akasha personală a fiecărui om este conținută în câmpul auric al corpului său eteric de Lumină de densitatea a 5-a și a corpului cauzal de densitatea a 6-a. Creierul este doar un receptor al impulsurilor câmpului EM care emană din aură. Amintirile din viața prezentă a sufletului sunt înmagazinate și în celulele corpului fizic. Este posibil să aducem amintiri din viețile anterioare –din corpul eteric– în celulele corpului fizic, și astfel să trăim în corpul actual un eveniment traumatizant dintr-o viață anterioară (precum și amintiri plăcute).

Această explicație destul de detaliată a șablonului vieții are rolul pur și simplu să ilustreze faptul că viața nu a fost un accident brusc sau un eveniment ce a dat roade „din prima”, care să fi apărut întâmplător, ci, mai curând, un eveniment pre-conceput, pre-programat care mai târziu poate fi reprogramat și modificat prin oricâte permutări, fiecare dintre acestea putând fi trăită ca experiență în mod multidimensional de oricâte dăți dorește experimentatorul.

Dintr-o perspectivă extraterestră, Pământul a reprezentat o oportunitate grozavă pentru pleiadieni. Linia temporală a Pământului era desfășurată înaintea minții din dimensiunile mai înalte, reprezentând nenumărate posibilități de evoluție. Dacă ești familiarizat(ă) cât de cât cu programarea computerelor, știi că poți rula un program de câte ori dorești, obținând același rezultat de fiecare dată. Totuși, dacă schimbi o singură linie de cod, întregul program se schimbă. Pleiadienii erau mari experimentatori atunci când au elaborat evoluția formelor de viață de pe Pământ. Ei proiectau un șablon, iar dacă forma de viață care apărea nu îndeplinea specificațiile lor, ei înregistrau rezultatele în akasha, într-un segment distinct al liniei temporale, iar apoi permutau șablonul și încercau din nou.

Timp de aproape 800 de milioane de ani, Pământul a fost un laborator gigantic pentru evoluția unor forme de viață exotice și impredictibile, din care majoritatea nu se mai află astăzi pe Pământ. O astfel de formă –dinozaurii– a rămas pe Pământ timp de multe milioane de ani.

Apoi, în urmă cu aproximativ cu 10 milioane de ani, pleiadienii înșiși s-au hotărât să coboare pe Pământ și să trăiască experiența rezultatelor muncii lor. Deși programaseră și terraformaseră cu meticulozitate umanoizi în care urma să se întrupeze, ei nu au fost pregătiți pentru experiența pe care au avut-o. Venind din vibrația de densitatea a 7-a, ei nu mai îmbrăcaseră o formă fizică niciodată. Cea mai bună aproximare a formei pe care o trăiseră ca experiență înainte era aceea de sfere masive de lumină alb-albastră, asemănătoare cu stelele.

Ei încercaseră să își „fabrice” corpuri și să aterizeze direct pe Pământ de multe ori, dar intensitatea câmpului magnetic făcea foarte dificilă rămânerea pe suprafața planetei mai mult de câteva zile, întrucât corpurile fabricate sufereau schimbări nedorite. Prin urmare, ei au pregătit pe Pământ forme umanoide evoluate biologic și au infuzat aceste forme cu fragmente din esența lor, folosind procesul încarnării, în timp ce restul esenței lor (99%) rămânea în tărâmurile mai înalte.

În ciuda scăderii masive în vibrație, pleiadienii care se întrupau pe Pământ în urmă cu 10 milioane de ani au creat o grădină paradisiacă. Era un paradis cel puțin după standardele de azi. Densitatea Pământului era cu 4 octave mai coborâtă față de nivelul lumii lor pleiadiene. Atunci când coborârea în formă a fost totală, ei au început să își piardă conștiența conștientă pe care și-o proiectaseră în fragmentele minuscule de esență sufletească ce erau înglobate în corpurile umanoide și, ca efect, au fost cuprinși de o amnezie profundă. Ei au uitat de suprasufletele lor imense din ceruri. Și-au pierdut multe dintre capacitățile intuitive și psihice. Treptat, au ajuns să fie prinși în mrejele câmpului energetic al Pământului și s-au simțit prizonieri în formele lor umanoide.

Ei s-au împerecheat, iar urmașii lor au devenit poarta de intrare pentru alte suflete din tărâmurile mai înalte. Unele dintre aceste întrupări se făceau în mod conștient, prin punerea de acord a părinților cu sufletele care se încarnau, iar altele nu se făceau în mod conștient, din cauza densității (aici, cuvântul densitate are sensul fizic, de caracter dens, compact, n. tr.) mari a câmpului magnetic al Pământului. Încarnările inconștiente au adus pe Pământ suflete care nu aveau înțelegerea și echilibrul necesare pentru a crește și evolua în mod pașnic. Prin urmare, conștiința sufletelor de pe Pământ a continuat să scadă în vibrație.

Pleiadienii de pe Pământ erau o rasă blândă, feminină, care și-a creat legături puternice cu natura feminină a Mamei Terra. Pe măsură ce au coborât în vibrație, ei au început să atragă energii care nu erau în armonie cu originile lor. În plus față de încarnările inconștiente, Pământul a început să fie remarcat de rase războinice din alte sisteme stelare. Unele dintre aceste rase vibrau deja la o frecvență suficient de joasă, încât să aterizeze direct pe Pământ și să se amestece cu pleiadienii. Destul de curând, Pământul devenise un creuzet pentru suflete de la toate nivelele Creației, unele foarte evoluate, iar altele nu. Ei bine, după cum probabil deja știi, în cele din urmă au izbucnit dispute și conflicte, iar tânăra civilizație a ajuns să se sfărâme și să se împrăștie pe suprafața Pământului. Astfel a început ridicarea și căderea a 16 civilizații diferite în următorii 10 milioane de ani, printre care se numără și cele patru majore cunoscute ca Pangeea, Lemuria, Atlantida și cea din prezent.

Civilizația de azi de pe Pământ este alcătuită din multe rase de ființe, întrețesute prin încrucișare și experimentare genetică. Rasa nativă a Pământului (cei ce au descins din pleiadienii originari) se numește rasa adamică. Acestea sunt sufletele care au hotărât că această planetă este sfera lor principală de evoluție, și ale căror rădăcini genetice provin de la primele întrupări ale sufletelor aici. Cu alte cuvinte, Pământul este planeta lor „de domiciliu”.

Povestea cu Adam și Eva din Geneză este în mare măsură simbolică, chiar dacă dinamica acesteia a fost pusă în scenă în sistemul stelar Lira în urmă cu aproape 1 miliard de ani; în Pleiade – în urmă cu 100 de milioane de ani; iar pe Pământ – în urmă cu 10 milioane de ani. Adam îl reprezenta de fapt pe Tatăl Ceresc, iar Eva – pe Mama Divină. Grădina reprezenta starea lor de conștiință de dinaintea separării, iar copacul cunoașterii binelui și răului reprezenta lumea dualității în care se întrupau. De îndată ce aspectele masculin și feminin ale lui Dumnezeu au coborât în dualitate, ele și-au uitat adevărata origine și au ajuns să fie fascinate, hipnotizate și atașate de densitățile mai joase.