În lunile lungi și friguroase ale anului, o alimentație fără legume și fructe ar fi extrem de săracă, atât ca aport nutritiv, cât și ca gust, savoare și mod de prezentare.
În schimb, să poți avea oricând la îndemână, în cămara ta, un suc de roșii plăcut aromat, o zacuscă delicioasă, murături asortate, compoturi, gemuri și dulcețuri parfumate, după dorința și preferințele tuturor membrilor familiei, reprezintă un ajutor și un beneficiu pentru orice gospodină, căreia îi economisește timpul, banii și efortul și-i oferă posibilitatea de a pune zilnic pe masă un alt fel de mâncare, pregătit sănătos, din cele mai bune și mai proaspete ingrediente.
Sfaturile competente și foarte utile ale experimentatei autoare vă ajută să vă lansați cu toată încrederea în pregătirea apetisantelor conserve din legume și fructe, cu care îi veți delecta pe toți cei dragi, adunați la masă pentru cel mai plăcut și mai reconfortant moment al zilei. |