Grație și forță

Grație și forță este una dintre cele mai tulburătoare cărți pe care le-am citit vreodată, povestea adevărată a unei iubiri care transcende viața și moartea, lumina și întunericul, binele și răul, o poveste care trece dincolo de dualitate, acolo unde nu mai există înțelesuri pentru că ele sunt cuprinse în singurul lucru care există, Întregul. Este o carte despre descoperirea că iubirea între doi oameni este aceeași iubire care a creat Universul, că nu există nici o deosebire esențială între lacrimile suferinței și cele ale bucuriei, pentru că suferința și bucuria sunt împletite în spirala ascensională ce conduce spre Iubire.

Ken Wilber este unul dintre cei mai faimoși filosofi mistici și teoreticieni ai conștiinței din timpurile noastre. Întâlnirea între el și Treya este una a iubirii mistice, ei se recunosc unul pe celălalt într-o clipă și știu că în cartea acestei vieți au de făcut un drum împreună. Dar nici unul dintre ei nu bănuiește cât de teribilă, de profundă și de transformatoare urmează să fie experiența lor. La o săptămână după căsătorie, ei descoperă că Treya are cancer. Această carte cuprinde istoria zguduitoare a acestei iubiri. Ea reprezintă natura eroică și tragică a Umanității, luptându-se cu densitatea materiei și a trupului în căutarea Spiritului, o căutare plină de lumină, dar și de suferință pe care Umanitatea și-o asumă atunci când vine pe acest pământ.

Întreaga opera ulterioară a lui Ken Wilber este un răspuns la întrebările născute din această zguduitoare experiență umană, și aveau să schimbe lumea.

(Horia Francisc-Țurcanu)

Cartea este relatarea sinceră, dureroasă și înălțătoare a celor cinci ani ce urmează acestui verdict: primii cinci ani de căsnicie din viața cuplului, cinci ani de iubire, de luptă cu boala, de suferință în fața fiecărui eșec, și, totodată, de vindecare spirituală. Comentariile filozofului Ken Wilber, care aduc în discuție abordările convenționale și New Age asupra bolii, sunt combinate cu largi pasaje din jurnalul Treyei.

Introducere la cea de-a doua ediție ... 9
Cuvînt către cititor ... 15
1. Cîteva îmbrățișări, cîteva vise ... 17
2. Dincolo de fizică ... 32
3. Condamnați la sens ... 53
4. O chestiune de echilibru ... 70
5. Un univers interior ... 93
6. Trupul și mintea dispar! ... 109
7. "Viața mea s-a schimbat dintr-o dată" ... 123
8. Cine sînt eu? ... 142
9. Narcis sau limitele sinelui ... 159
10. Un timp pentru vindecare ... 178
11. Psihoterapie și spiritualitate ... 196
12. Schimbare de ton ... 224
13. Estrella ... 247
14. Ce fel de ajutor ajută cu adevărat? ... 267
15. New Age ... 278
16. Ascultă cum cîntă păsărelele! ... 297
17. "Acum, primăvara este anotimpul meu preferat" ... 317
18. Dar nu unul mort! ... 339
19. Seninătate pasionată ... 362
20. Persoana de sprijin ... 384
21. Grație și forță ... 405
22. Pentru o stea strălucitoare ... 426

Introducere la cea de-a doua ediție

La data la care scriu aceste rînduri, s-au scurs zece ani de la moartea Treyei. Sînt cu mult mai bogat, dar și incomparabil mai puțin datorită prezenței ei în viața mea. Cu mult mai bogat, pentru că am cunoscut-o; incomparabil mai sărac, pentru că am pierdut-o. Probabil că fiecare lucru care ți se întîmplă în viață este astfel: te umple și te pustiește în același timp. Doar că se întîmplă atît de rar ca o persoană precum Treya să fie printre noi, iar acest lucru face ca bucuria și durerea să fie și mai intense.

Există tot atît de multe Treya cît cei care au cunoscut-o. Ceea ce urmează este Treya mea. Nu vreau să spun că este singura Treya sau măcar cea mai bună. Dar am convingerea că este o descriere completă, sinceră și echilibrată. Această relatare se folosește din plin de propriul ei jurnal pe care l-a ținut în cea mai mare parte a vieții și în care a scris aproape zilnic în perioada în care am fost împreună.

După ce a murit Treya, am vrut tot timpul să distrug aceste jurnale fără să le fi citit deoarece pentru ea reprezentau un lucru foarte intim. Nu le-a arătat niciodată nimănui, nici măcar mie. Și asta nu pentru că era rezervată – sau secretoasă cînd venea vorba despre adevăratele ei sentimente și astfel a fost nevoită să le „ascundă” în jurnal. Dimpotrivă, unul dintre cele mai extraordinare lucruri legate de Treya – de fapt, aș putea spune, singurul și cel mai uimitor – e că nu despărțea niciodată viața publică de cea privată. Nu ascundea nici un fel de gînduri secrete de care să-i fi fost rușine sau pe care să-i fi fost teamă să le împărtășească altora. Dacă o întrebai, îți spunea exact ce gîndea – despre tine sau despre oricine altcineva – dar într-o manieră atît de inofensivă, de directă și de sinceră, încît oamenii rareori ajungeau să se supere. Acesta era fundamentul integrității ei enorme: oamenii aveau încredere în ea chiar din start, fiindcă păreau să știe că nu i-ar minți niciodată, și din cîte știu eu, nici nu a făcut-o.

Am vrut să distrug acele jurnale pur și simplu pentru că, atunci cînd scria în ele, era un moment foarte special pentru ea: cînd era singură cu ea însăși; și am simțit că nimeni, nici măcar eu, nu ar trebui să violeze acel spațiu. însă chiar înainte să moară, a arătat către jurnalele ei și mi-a spus: ,,0 să ai nevoie de ele.” Îmi ceruse să scriu despre calvarul nostru și știa că voi avea nevoie de jurnale pentru a-i reda propriile gînduri.

Atunci cînd am scris Grație și Forță, am parcurs toate jurnalele (aproximativ zece caiete mari, și mai multe documente electronice) și am găsit fragmente despre fiecare subiect tratat în paginile care urmează, astfel încît am lăsat-o pe Treya să vorbească pentru ea însăși, cu propriile ei cuvinte, și în felul ei. Pe măsură ce citeam jurnalele, mi-am dat seama că fusese exact așa cum bănuiam: nu existau nici un fel de secrete, nici un fel de problemă pe care să nu o fi împărtășit cu mine sau cu familia și prietenii ei. Pur și simplu, Treya nu punea nici o barieră între viața ei publică și cea privată. Cred că acest lucru ține de integritatea ei, și mai cred că e legat de curajul ei. Treya avea o forță absolut neînfricată, și nu sînt vorbe în vînt. Nu se temea aproape de nimic pentru că avea puține lucruri de ascuns față de tine, de mine, de Dumnezeu sau de oricine altcineva. Era transparentă față de realitate, de Divinitate, de lume, și nu avea de ce să se teamă din partea acestora. Am văzut-o copleșită de durere; am văzut-o în agonie; am văzut-o cuprinsă de mînie. Dar nu am văzut-o niciodată înfricoșată.

Nu mi-e greu să înțeleg de ce oamenii se simțeau în prezența ei atît de animați, de însuflețiți, de stimulați. Chiar și atunci cînd am fost împreună în diferite spitale unde Treya a fost supusă la tot felul de umilințe, oamenii (asistente, vizitatori, pacienți) obișnuiau să zăbovească în camera ei doar pentru a fi în preajma prezenței, a vieții, a energiei pe care părea că le radiază. Îmi aduc aminte că într-un spital din Bonn oamenii așteptau la rînd să intre în camera ei.

Uneori se dovedea încăpățînată; oamenii puternici sînt deseori așa. Dar această încăpățînare venea din inima acelei prezențe vii și neobosite, și era un lucru care te însuflețea. Deseori oamenii plecau de la Treya mult mai animați, mai deschiși, mai direcți. Prezența ei te schimba, uneori puțin, alteori foarte mult, dar te schimba. Te făcea să fii prezent în Prezent, îți amintea să te trezești.

Și încă ceva: Treya era extraordinar de frumoasă; cu toate acestea (așa cum veți vedea în paginile următoare), aproape că nu avea nici un fel de vanitate, ceea ce era un lucru uimitor. Spre deosebire de toate persoanele pe care le-am cunoscut vreodată, printre care se numără și cîțiva profesori foarte iluminați, ea era lipsită de complexe. Era prezentă într-o manieră simplă și directă, cu toată ființa ei. Faptul că nu era complexată o făcea să fie și mai prezentă. În jurul Treyei, lumea devenea alertă și concentrată, clară și primitoare, strălucitoare și onestă, deschisă și vie.

Grație și Forță este povestea ei; și povestea noastră. Mulți m-au întrebat, de vreme ce am avut grijă să includ și propria ei voce în paginile care urmează, de ce nu am trecut-o drept coautoare a cărții. Încă de la început m-am gîndit să fac acest lucru, dar discutînd cu editorul și cu publicistul, a devenit din ce în ce mai clar că un asemenea lucru ar induce în eroare (așa cum a spus un editor, „Un coautor este o persoană care scrie în mod activ o carte împreună cu altcineva. Nu e același lucru cu a lua o parte din scrierile altei persoane și a le insera într-o carte”). Prin urmare, sper că acei cititori care cred că nu am recunoscut contribuția Treyei își vor da seama că nu aceasta a fost intenția mea, și că vocea Treyei a fost inclusă în aproape fiecare pagină, lăsînd-o să vorbească în nume propriu.

La un moment dat, Treya a scris în jurnalul ei: „Am luat prînzul cu Emily Hilburn SeU, editoarea de la Shambhala. Îmi place foarte mult de ea, și cred în judecata ei. 1 -am spus de cartea la care lucrez - despre cancer, psihoterapie, spiritualitate – și am întrebat-o dacă ar edita-o. Mi-ar plăcea, a răspuns ea; iar asta mă face să fiu și mai hotărîtă în ce privește realizarea acestui proiect!” Treya nu a avut timp să-și termine cartea – dar sînt bucuros să anunț că Emily a fost editoarea cărții Grație și Forță, și că a făcut o treabă minunată.

Cîteva chestiuni minore. Mulți citesc această carte nu pentru informațiile tehnice legate de munca mea, ci pentru povestea Treyei. Așa cum am indicat în „Cuvînt către Cititor”, Capitolul II este cu deosebire tehnic și, în mod cert, cititorul poate să sară peste el fără ca prin aceasta să piardă ceva! (De fapt, dacă săriți peste acel capitol, citiți doar cele cîteva paragrafe din materialul interviului, deoarece cuprinde elemente importante legate de povestire; dar altfel, treceți peste el. Cei interesați de o versiune mai actualizată a lucrărilor mele pot să consulte Integral Psychology.)

În cartea de față, toate pasajele din jurnalul Treyei sînt marcate cu o linie verticală trasată pe marginea stîngă. Acestea diferă, să zicem, de unele dintre scrisorile ei, care nu sînt marcate cu linii. Scrisorile, chiar dacă în bună parte private, sînt totuși deschise față de alte persoane (adică, față de cei cărora le-a trimis). Dar fiecare intrare marcată de o linie verticală face parte din jurnalul ei, prin urmare, este o intrare care nu a fost anterior disponibilă.

Modul în care a fost primită Grație și Forță a fost de-a dreptul copleșitor, și nu eu am fost acela față de care au reacționat cititorii. Pînă astăzi am primit mii de scrisori de la oameni din toate colțurile lumii – un procent semnificativ dintre aceștia mi-au scris pentru a-mi spune ce a însemnat povestea Treyei pentru ei și cum le-a schimbat viața. Unii mi-au trimis poze cu fiicele lor pe care le-au botezat „Treya”, și pot să vă spun, ca un spectator pur obiectiv, că sînt cele mai frumoase fetițe din lume. Unii dintre cei care îmi scriu au cancer și la început le-a fost teamă să citească cartea; dar o dată ce au făcut-o, teama lor a început să se disipeze, uneori aproape complet; cred cu sinceritate că acesta este un dar al Treyei pentru ei.

Dragă Ken,

Anul trecut, în august, am fost diagnosticată cu cancer de sîn. Am fost supusă unei intervenții chirurgicale parțiale, care a vizat disecția nodulilor limfatici, urmată de trei săptămîni de tratament. Mă informez în mod constant despre toate tipurile de cancer. Acum cîteva săptămîni, un prieten mi-a pomenit de cartea ta și am știut că trebuie s-o citesc. Gîndul acesta m-a înspăimîntat, pentru că, la urma urmei, știam cum se termină.

„Dar”, mi-am spus, „ea a avut un alt tip de cancer, mult mai grav.” Asta da fază de negare! Am același tip îngrozitor de cancer pe care l-a avut și Treya. Și adevărul este că, în anumite momente, această carte a fost înspăimîntătoare, dar absolut eliberatoare ...

Eliberatoare, pentru că Treya descrie, aproape pas cu pas, modul în care a trecut de la durerea și agonia provocate de cancer la libertatea spirituală și eliberarea care eclipsează moartea și teroarea ei inerentă. Așa cum se spune într-una dintre scrisorile mele favorite (și aceasta este toată scrisoarea):

Dragă Ken Wilber,

Am paisprezece ani. De cînd eram mică mi-a fost foarte frică de moarte. Am citit povestea Treyei și de atunci nu îmi mai este teamă. Am vrut să-ți spun acest lucru.

Sau o altă scrisoare:

Dragă Ken,

Anul trecut am fost diagnosticată cu cancer metastazic la sîn în stadiu avansat. Un prieten mi-a spus că trebuie să citesc această carte, Grație și Forță, dar cînd l-am întrebat cum se termină, mi-a răspuns: „Ea a murit.”
Mult timp mi-a fost frică de carte.

Dar acum că am terminat-o, aș vrea să vă mulțumesc ție și Treyei din adîncul inimii mele. Știu că s-ar putea să mor și eu, dar, cumva, faptul că am urmărit povestea Treyei m-a făcut să nu-mi mai fie teamă. Pentru prima dată, mă simt eliberată de teamă.

Majoritatea oamenilor care-mi scriu nu suferă de cancer. Și asta se explică prin aceea că povestea Treyei este povestea fiecărui om. S-ar putea să ni se pară că Treya „le-a avut pe toate”: inteligență, șarm, integritate, o căsnicie fericită, o familie minunată. Dar, ca noi toți, a avut propriile ei îndoieli, nesiguranțe, spirit autocritic și neclarități legate de propria valoare și de scopul ei în viață ... ca să nu mai vorbim despre bătălia brutală cu o boală mortală. Dar Treya s-a luptat din răsputeri cu toate acele umbre ... și a învins, oricare ar fi definiția cuvîntului „a învinge”. Povestea Treyei se adresează fiecăruia dintre noi, pentru că ea s-a confruntat cu acele coșmaruri cu curaj, demnitate și grație.

Și ne-a lăsat jurnalele ei, care ne spun exact cum a reușit. Cum a ajuns, prin meditație, să suporte durerea, dizolvînd astfel puterea pe care o avea asupra ei. Cum, în loc să se închidă în sine și să se transforme într-o ființă plină de amărăciune și furie, ea a întîmpinat lumea cu dragoste. Cum a primit cancerul cu o „resemnare pasionată”. Cum s-a dezbărat de autocompătimire și a ales cu bucurie să meargă mai departe. Cum a devenit curajoasă, nu pentru că nu-i era frică deloc, dar pentru că a îmbrățișat imediat această frică, chiar și atunci cînd a devenit evident că va muri în curînd: „Voi aduce teama în inima mea. Pentru a o întîmpina cu deschidere, pentru a o îmbrățișa, pentru a o accepta. Realizînd acest lucru, viața se transformă într-un miracol. El bucură inima mea și îmi hrănește sufletul. Simt o bucurie atît de mare. Eu nu încerc să-mi «înving» boala; mă las cuprinsă de ea, o iert. Voi merge mai departe, dar nu cu mînie și amărăciune, ci cu hotărîre și bucurie.”

Și chiar așa a făcut, întîmpinînd atît viața, cît și moartea cu o hotărîre și o veselie care au depășit terorile constante. Dacă Treya poate să facă acest lucru, și noi putem: este mesajul cărții de față, iar oamenii îmi scriu ca să-mi vorbească despre asta. Despre felul cum povestea i-a facut sa-și aducă aminte de ceea ce contează cu adevărat. Cum încercarea ei de a echilibra în ea însăși activismul masculin și existența feminina a avut o relevanța directa pentru cele mai profunde preocupari ale lor în contextul lumii de astazi. Cum i-a inspirat curajul ei remarcabil, reușind astfel sa îndure mai departe suferințe insuportabile. Cum exemplul ei i-a ajutat sa depășească orele întunecate ale propriilor lor coșmaruri. Cum „resemnarea pasionată” i-a instalat direct în adevaratul lor Sine. Și au înțeles cu toții ca, la cel mai profund nivel, aceasta este o carte cu un final fericit.

(Mulți dintre cei care îmi scriu sînt persoane de sprijin, a căror durere este dubla: pentru ca trebuie sa vadă cum suferă cel pe care îl iubesc, și pentru ca nu-și pot permite sa aibă propriile lor probleme. Sper ca Grație și Forță vorbește si pentru aceștia. Cei care vor sa vadă cîteva dintre reacțiile la Grație și Forță pe care le-am primit pot să caute în One Taste, ediția din 7 martie.)

La data la care scriu aceste rînduri, familia Treyei – Rad, Sue, Kati, David, Tracy și Michael – sînt încă în viața și sănătoși. Deseori Treya spunea că nu-și poate imagina o familie mai bună decît cea pe care o are; și în ziua de azi sînt de acord cu ea.

Fundația Cancer Support Community, întemeiată de Treya și Vicky Wells, este o instituție premiată, încă foarte puternică. Dacă doriți să faceți donații sau daca aveți nevoie de serviciile ei, puteți sa o localizați apelînd serviciul de informații din San Francisco.

Treya și cu mine am fost împreună vreme de cinci ani. Acei ani au rămas gravați în sufletul meu. Cred sincer ca mi-am ținut promisiunea, și că acest lucru s-a datorat grației ei. Și mai cred că oricare dintre noi poate să o regăseasca pe Treya de cîte ori vrea, acționînd cu sinceritate, integritate și curaj – pentru că în aceste lucruri se află inima și sufletul Treyei.

Dacă Treya poate să facă acest lucru, și noi putem. Este mesajul cărții Grație și Forță.

---

Și ea ne-a lăsat jurnalele ei, care ne spun exact cum a procedat. Cum a determinat conștiința ei meditativă să suporte durerea, dizolvând astfel puterea pe care o avea asupra ei. Cum, în loc să se închidă în sine și să se transforme într-o ființă plină de amărăciune și furioasă, ea a întâmpinat lumea cu dragoste în inima ei. Cum a întâmpinat cancerul cu o „resemnare pasionată”. Cum s-a dezbărat de auto-compătimire și a ales cu bucurie să meargă mai departe. Cum a devenit curajoasă, nu pentru că nu-i era frică deloc, dar pentru că ea a îmbrățișat imediat această frică, chiar și atunci când a devenit evident că va muri în curând: „Voi aduce teama în inima mea. Pentru a o întâmpina cu deschidere, pentru a o îmbrățișa, pentru a o accepta. Realizând acest lucru, viața se transformă într-un miracol. El bucură inima mea și îmi hrănește sufletul. Simt o bucurie atât de mare. Eu nu încerc să-mi „înving” boala; mă las cuprinsă de ea, o iert. Voi merge mai departe, dar nu cu mânie și amărăciune, ci cu hotărâre și bucurie.”

Și chiar așa a făcut, întâmpinând atât viața cît și moartea cu o hotărâre și o veselie care au depășit terorile lor constante. Dacă Treya poate să facă acest lucru, și noi putem la rândul nostru să-l facem: acesta este mesajul cărții de față, iar oamenii îmi scriu ca să-mi vorbească despre aceasta. Cum povestea lor i-a făcut să-și aducă aminte de ceea ce contează cu adevărat. Cum încercarea ei de a echilibra în ea însăși activismul / masculin și existența /feminină a avut o relevanță directă pentru cele mai profunde preocupări ale lor în contextul lumii de astăzi. Cum i-a inspirat curajul ei remarcabil – bărbați și femei deopotrivă – reușind astfel să îndure mai departe propriile lor suferințe insuportabile. Cum exemplul ei i-a ajutat să depășească orele întunecate ale propriilor lor coșmaruri. Cum „resemnarea pasionată” i-a instalat direct în adevăratul lor Sine. Și de ce au înțeles, cu toții, că la cel mai adânc nivel, aceasta este o carte cu un final profund fericit."