Slăbești Mâncând
Cum să scapi de kilogramele în plus și să mănânci după pofta inimii
Pierderea kilogramelor în plus nu trebuie să devină un chin, un permanent motiv de stres și de dezechilibru fizic și psihic, ci o sursă de noi plăceri culinare. Slăbesti mâncând vă propune nu doar o banală rețetă de slăbire, ci un mod de viață care include o schimbare radicală a alimentației și vă ajută să vă raportați pozitiv la propria persoană și la cei din jur... |
24.95 24.46 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Pierderea kilogramelor în plus nu trebuie să devină un chin, un permanent motiv de stres și de dezechilibru fizic și psihic, ci o sursă de noi plăceri culinare. |
Cuprins:
I. Povestea mea II. De ce ne îngrășăm ? III. Cum să oprim mecanismul prin care ne îngrășăm Corectarea obiceiurilor alimentare prin selecția alimentelor în funcție de efectul asupra glicemiei postprandiale (glicemia după masă) Corectarea obiceiurilor alimentare din punctul de vedere al frecvenței meselor Aportul de grăsimi Evitați stimulentele Evitați stresul Efectul anumitor medicamente asupra insulinorezistenței Practicarea unui sport O mențiune specială: alimente cu efect direct asupra creșterii secreției de insulină IV. Cum este structurată metoda de slăbire și menținere V. Am slăbit, suntem mulțumiți de silueta noastră. Cum ne menținem? Cel mai important e să te menții ! Regulile de combinare a alimentelor în regimul de întreținere. Cum să utilizăm tabelele de indici glicemici Alimente care se comportă diferit de poziționarea lor în tabelele IG Sfaturi privind stilul de viață în regimul de întreținere Avantajele regimului cu indici glicemici Dezavantajul regimului cu indici glicemici VI. Cum să slăbim fără riscul de a ne destabiliza metabolismul. Ciclurile de slăbire Personalizarea dietei Factori care pot încetini ritmul de slăbire Prepararea alimentelor Orarul meselor Lichidele Cu ce îndulcim? Condimentele La supermarket și la restaurant Suplimentele cu vitamine și minerale Variante de regimuri pentru ciclurile de slăbire VII. Diversificarea alimentației - de ce, cât și cum să trecem prin această perioadă Prepararea alimentelor Orarul meselor Lichidele Cu ce ne îndulcim? Condimentele La supermarket și la restaurant Suplimentele cu vitamine și minerale Meniu zilnic VIII. Efectele reale ale amestecurilor de făinuri „Slăbești mâncând” Lista orașelor și partenerilor pe gama „Slăbești mâncând” IX. Își află suplimentele rostul într-o alimentație sănătoasă? X. Corectarea intoleranțelor alimentare ascunse XI. Teoria caloriilor, un mit pe cale de a fi spulberat XII. Răspunsuri la cele mai frecvente Întrebări Xlll. Rețete Tabel cu alimentele cu indice glicemie scăzut și care pot fi asociate cu grăsimile Tabel cu alimentele cu indice glicemie mediu și care nu pot fi asociate cu grăsimile, cu excepția uleiului de măsline și a peștelui Tabel cu alimentele cu indice glicemie mare—alimente interzise consumului uzual Bibliografie |
Fragment:
1. Povestea mea
Cu mulți ani în urmă nu m-aș fi gândit niciodată că voi ajunge să fiu preocupată de dietetică. Toată copilăria și tinerețea am fost extrem de slabă; cu greu reușeam să îmi mențin o greutate normală pentru înălțimea mea și dezvoltasem mari complexe deoarece eram un „schelet osos cartilaginos” (ca să îmi citez prietenele). Eram sătulă de comentariile colegelor de liceu și, ulterior, la facultate, de întrebările: „De ce ești așa de slabă? Ești bolnavă?”. Nu, eram sănătoasă tun; pur și simplu, conformația mea era aceea de persoană slăbuță. Îmi amintesc că în copilărie mama și bunica mă îndopau forțat cu mâncare; eram atât de slabă, încât mamei îi era rușine să mă trimită la școală cu sarafanul purtat simplu, cu ciorapi. Se uita, biata de ea, la alte fetițe, care aveau niște pulpițe frumoase ... Iar eu, în sarafan, arătam ca o barză, cu picioarele subțiri și genunchii mari și osoși; din acest motiv purtam întotdeauna pantaloni la sarafan. Începând cu vârsta de 16 ani, pentru a nu scădea sub cele minimum 50 de kilograme care îmi asigurau o aparență cât de cât normală, mâncam forțat cantități mari de pâine albă și biscuiți cu unt și gem (un remediu din acele vremuri pentru cei care doreau să se „împlinească” puțin). Ani de zile am mâncat astfel. Cu alte cuvinte, mi-am dereglat metabolismul singură. Însă urmările aveam să le resimt mult mai târziu. Totuși, o primă atenționare din partea organismului că mă aflu pe un drum greșit în ceea ce privește sănătatea mea am primit devreme, la 20 de ani. Atunci, brusc, pe parcursul a numai două luni, am devenit cam grăsuță. M-am trezit dintr-odată că am ajuns la 57 de kilograme (la o înălțime de 161 cm) și că nu mai puteam intra în haine. Eu, bunica și mama eram foarte mândre că eforturile noastre au fost răsplătite. Însă acum, când mă uit la fotografiile din acea perioadă, nu înțeleg ce Dumnezeu voi fi gândit! Arătam ca un pepene, aveam niște obraji care îmi „îngropau” de-a dreptul năsucul (nas care nu aș putea zice că e prea mic; prin urmare, era nevoie de ceva fălcuțe ca să-l faci să dispară ). În acel an am intrat la facultate și, spre marea mea jale, în primul trimestru am ajuns din nou ca trasă prin inel. Repet, fără să fac nici un efort să slăbesc: interesul meu era să îmi păstrez rotunjimile obținute cu atâta efort. La 28 de ani am avut din nou o perioadă când am pus pe mine vreo șase kilograme. Fiind micuță de înălțime, acest surplus ponderal era foarte vizibil. În plus, întotdeauna puneam în jurul taliei foarte mult, creșteam vizibil la nivelul abdomenului. Tot fără efort, fără să urmăresc acest lucru, am slăbit la fel de brusc cum mă îngrășasem. Odată cu împlinirea vârstei de 30 de ani am reușit să conștientizez că de fapt îmi stă foarte bine slăbuță, că am un corp frumos conturat și că sunt un caz fericit, care reușește să-și păstreze silueta fără eforturi. Din păcate, răul fusese făcut: în scurt timp aveam să simt pe pielea mea urmările regimurilor mele de îngrășare ... Ei bine, în jurul vârstei de 36 de ani au început problemele. Într-o primă etapă, nu am realizat că iau în greutate. Fiind absolut convinsă că nu mă pot îngrășa, nu am fost atentă la semne. Mai întâi, fermoarul de la fuste se închidea ceva mai greu. Apoi, nu am mai reușit să îmi apropii capetele fermoarului. Am început să îmi pun întrebări, însă am intrat în panică doar atunci când nu am reușit să mai îmbrac nici un obiect vestimentar din garderobă. În 4 luni ajunsesem de la 52 de kilograme la 58, depusem preponderent la nivelul abdomenului. Ca orice tânără, prima mișcare a fost să țin o cură de slăbire strictă. În nici două săptămâni am ajuns iar la greutatea de 52 de kilograme și, aparent, problema fusese rezolvată. Evident, după ce am ajuns la greutatea de dinainte am trecut iar la alimentația normală, fără restricții. După câteva luni de acalmie, fără fluctuații, greutatea mea a început să crească iar. De data aceasta, de la primele semne am ținut aceeași cură de slăbire pe care o ținusem cu câteva luni în urmă. Însă, spre stupoarea mea, slăbeam mult mai greu! Nu am reușit să mai ajung la cele 52 de kilograme; de data aceasta, nu am reușit să mai cobor sub 53. Apoi m-am îngrășat iar, chiar mai mult; am ținut încă o cură de slăbire (alta, de data aceasta); am rămas din nou cu un surplus: ajunsesem la 56 de kilograme și nu mai puteam coborî sub această valoare. Și tot așa. Spun „tot așa” pentru că timp de aproape trei ani m-am luptat cu stoicism cu kilograme le care se depuneau în ciuda eforturilor mele: slăbeam din ce în ce mai greu, cu eforturi tot mai mari și rămâneam întotdeauna cu un surplus față de greutatea de la care pornisem înainte de a mă îngrășa. Mă căsătorisem, iar soțul meu, fost sportiv de performanță, pățea același lucru ca mine: ne îngrășam ușor, slăbeam greu și cu mari eforturi și ne îngrășam rapid. Slăbeam tot mai greu și ne îngrășam din ce în ce mai repede. Am devenit consumatori fideli de soluții terapeutice miraculoase pentru slăbit care ne însoțeau curele de slăbire: ne autoadministram de la cunoscutele ceaiuri și tincturi cu efect diuretic (ceai verde, ceai antiadipos, tincturi de urzică, mesteacăn etc.) până la medicamente sintetice cu rol în arderea grăsimilor și inhibarea apetitului. Nimic din tot ceea ce există pe piață în materie de „pilule miraculoase” pentru slăbit nu ne este străin! Nimic! În plus, nici una dintre curele de slăbit nemaipomenite, nemaivăzute și care garantau de fiecare dată pierderea definitivă a kilogramelor și schimbarea permanentă a metabolismului nu ne este necunoscută! Nici una! Atât eu, cât și soțul meu lucram în vânzări, și acest aspect ne influența mult stilul de viață. În vânzări, viața se desfășoară într-un ritm alert: stres din belșug, seminarii care se lăsau cu chiolhanuri, eram permanent pe drum și nu aveam timp să mâncăm decât seara târziu, când ajungeam la hotel sau acasă. Iar seara, când reușeam să ne oprim din ritmul alert al zilei, vandalizam frigiderul. Lucram până noaptea târziu la calculator și în cursul nopții simțeam nevoia să mai „ronțăim” ceva; de multe ori, ora 3 noaptea ne găsea în bucătărie la o gustare. Avem un cățel; până și pe el l-am corupt la acest mod de alimentație: noaptea târziu serveam gustări toți trei! Evident, și cățelul nostru a ajuns obez, ca și cum în casa noastră ar fi intrat un virus care ne-a transformat într-un trio de dolofani! Spre marea mea jenă, deși am licența în medicină, luată la una dintre cele mai prestigioase facultăți de medicină din țară (Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca), nu realizam sub nici o formă că problemele cu greutatea se datorau manierei haotice în care ne alimentam! În jurul vârstei de 38 de ani am început cât de cât să-mi organizez eforturile în vederea găsirii unei soluții viabile pentru păstrarea siluetei. Și eu, și soțul meu ne doream foarte mult acest lucru; dezvoltaserăm amândoi complexe: nu doream să ne mai cumpărăm haine (oricum nu găseam decât la magazine speciale), nu mai aveam încredere în noi (din păcate, chiar și viața profesională începuse să ne fie afectată din acest motiv), nu mergeam la plajă în locuri unde am fi putut întâlni cunoscuți și, ca să fiu cinstită până la capăt, chiar și viața noastră de cuplu începuse să fie grav afectată. Pentru început, am început să achiziționez cărți despre diete miraculoase. Prima achiziție: cartea unei vedete feminine din media românească în care aceasta ne învăța cum să procedăm ca să slăbim simplu și definitiv, conform metodei folosite de ea. Am slăbit ceva, nu spectaculos, dar, trebuie să recunosc, simplu. Însă, la câteva luni după atingerea unei greutăți acceptabile, am pus la loc kilogramele pierdute, ba chiar mai multe. După ceva timp am văzut că persoana în cauză se îngrășase la loc; cu alte cuvinte, nici măcar pentru ea metoda nu fusese definitivă! O altă achiziție de care am fost încântată : regimul pe care îl publicase un artist român. Aceeași poveste: am dat jos ceva, nesemnificativ și oricum doar temporar. Ulterior, am constatat că și acesta se îngrășa și slăbea ciclic, apărea la TV ba mai slăbuț, ba mai grăsuț. Era evident că și această metodă era sortită eșecului. La ce folos să slăbești dacă te îngrași la loc mai mult?! Mi-am propus să fiu mai serioasă în eforturile mele și am hotărât să las vedetele deoparte și să trec la opinia specialiștilor nutriționiști. Am achiziționat cartea unui specialist român care era în mare vogă în acea perioadă. Vă rog să mă credeți că am cumpărat-o din librărie plină de elan și încântare; îmi tremurau mâinile de fericire când am atins-o. Abia așteptam să ajung acasă să încep să o studiez; mă opream din când în când pe stradă să o mai răsfoiesc puțin. Specialistul în cauză tăcea furori printre vedetele noastre și se părea că găsisem în sfârșit soluția la problemele mele și ale soțului meu. Am studiat acea carte cu temeinicia de care dădeam dovadă când aveam examene la facultate: mi-am tăcut scheme, am recapitulat lucrurile ce păreau mai neclare. |