Programul de întinerire Real Age
Cum să arătați mai tânăr și să trăiți mai mult
În ultimele decenii, speranța de viață a crescut și cei mai mulți dintre noi se pot aștepta să ajungă la o vârstă înaintată. Cu toate acestea, nu este de dorit ca în ultimii treizeci de ani de viață să fim bolnavi, infirmi, dependenți de familie sau de medic. Bazându-se pe bogata sa experiență ca medic, precum și pe numeroase descoperiri științifice legate de procesul de îmbătrânire și de factorii care îl accelerează, Michael F. Roizen a pus la punct programul RealAge, fundamentat pe ideea că avem o vârstă calendaristică, dar și una reală, ce reflectă cu mai multă fidelitate cu cât a îmbătrânit corpul nostru. |
39.00 31.20 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Autorul ne propune un tabel de calcul al vârstei noastre reale și ne oferă peste 70 de soluții pentru reducerea acesteia și pentru a avea o viață mai lungă și mai sănătoasă. Pentru fiecare dintre aceste soluții este indicat numărul de ani câștigat prin punerea ei în aplicare. Urmând recomandările sale, veți descoperi că nu avem nevoie de tratamente cosmetice sau de chirurgia estetică pentru a arăta mai tineri, ci putem cu adevărat să devenim mai sănătoși și mai plini de energie. |
Cuprins:
Mulțumiri ... 7 |
Fragment:
Capitolul1 ARÃTAȚI MAI TÂNÃR, TRÃIȚI MAI MULT REDOBÂNDIȚI ENERGIA ȘI ÎNFÃȚIȘAREA DE ACUM ZECE-DOUÃZECI DE ANI
Mii de americani sunt astăzi mai tineri decât erau acum cinci ani. Cum e posibil acest lucru? Au participat la Revoluția RealAge. S-au supus unui tratament de transformare din interior către exterior. Urmând recomandările specifice antiîmbătrânire din cartea mea RealAge: Are You as Young as You Con Be? (Vârsta reală: Sunteți atât de tânăr pe cât puteți fi?), oameni care din punct de vedere fiziologic erau cu mult mai în vârstă decât indica data nașterii lor au ajuns să aibă cu zece, cincisprezece sau chiar patruzeci de ani mai puțin decât vârsta lor biologică. (Bărbații pot deveni cu douăzeci și cinci de ani mai tineri decât vârsta calendaristică, iar femeile cu douăzeci și nouă.) Aceasta înseamnă să vă faceți un tratament RealAge: să vă transformați în mod semnificativ sănătatea, înfățișarea și viața. Poate fi foarte simplu. De pildă, obiceiul de a vă suna prietenii în momentele de stres poate produce o diferență reală în ceea ce privește sănătatea și longevitatea dumneavoastră. Pe măsură ce s-a răspândit vestea despre conceptul RealAge și americanii au început să vadă cu ochii lor ce efecte pot avea asupra sănătății niște schimbări simple – și deseori amuzante! – În viața de zi cu zi, atâtea persoane s-au alăturat mișcării RealAge, Încât aceasta a devenit un fel de revoluție a sănătății. Și nimeni n-a fost mai nerăbdător decât mine să vadă ce se întâmplă. De la publicarea primei cărți, am aflat mai multe despre procesul de Îmbătrânire. În timp ce echipa noastră muncea din greu să interpreteze datele ultimelor studii clinice pentru ca programul RealAge să fie tot timpul în acord cu cele mai recente descoperiri, cititorii cărții se străduiau să devină mai tineri. De exemplu: Katherine M., o asistentă medicală de patruzeci și opt de ani cu un program încărcat și o vârstă reală de cincizeci și cinci de ani, știa că nu are o alimentație sănătoasă. Prin urmare, a început să ia suplimente cu calciu, vitamina D, magneziu și folați. În plus, și-a îmbogățit dieta cu licopen mâncând spaghete cu sos marinara (sos de roșii cu ierburi aromate) o dată pe săptămână. Prin urmare, deși vârsta ei calendaristică este acum de cincizeci și unu de ani, vârsta reală este de patruzeci și cinci. Merge în pas vioi și simte că a întinerit cu zece ani. (Vârsta ei reală a scăzut cu zece ani, trecând de la 55 la 45.) Kenny T., un procuror de succes de cincizeci și opt de ani, cu vârsta reală de șaizeci și șase, a început un program de reducere a stresului care includea yoga și meditație. În plus, a început să meargă pe jos și să acorde mai multă atenție unor chestiuni legate de siguranță, cum ar fi să poarte centura în timp ce conducemașina și o cască atunci când merge cu bicicleta. Datorită acestor factori, vârsta lui reală a scăzut cu șase ani. Sunt foarte mândru de Betty G., care lucrează la vechiul meu departament. Betty avea obiceiul să fumeze câte trei pachete de țigări pe zi, vârsta ei reală fiind astfel cu opt ani mai mare decât cea calendaristică (treizeci și nouă). Se simțea cu cel puțin cincisprezece ani mai bătrână și chiar arăta așa. Nimeni nu s-a gândit că se poate lăsa de fumat. Deseori o vedeam în pauză cu câte o țigară în fiecare mână. În cele din urmă, s-a săturat să se simtă mereu obosită și îmbătrânită; s-a hotărât să facă o schimbare. A Început un program de mers pe jos, apoi s-a lăsat de fumat. N-a fost ușor, dar a reușit cu ajutorul metodei descrise în capitolul 6. După cinci ani în care nu a mai pus țigara în gură, este pe cale să scape de șapte din cei opt ani pe care-i avea în plus din cauza fumatului. Acum arată cu douăzeci de ani mai tânără decât înainte. De fapt, vârsta ei reală este cu paisprezece ani mai mică decât cu trei ani în urmă (renunțarea la fumat nu a fost singura schimbare). S-a transformat complet. Prietenii care n-au mai văzut-o de trei ani au întrebat-o cum de și-a permis să-și facă operație estetică. Ea le răspunde cu mândrie că nu și-a făcut nicio operație, ci și-a schimbat înfățișarea din interior către exterior.
În domeniul sănătății și al medicinei există multe necunoscute, dar știm în proporție de cel puțin 80% cum să întârziem sau să evităm instalarea bolilor legate de vârstă și a infirmităților pe care acestea le determină. E o veste nemaipomenită! (Dar este altceva decât a întârzia Îmbătrânirea propriu-zisă. Să amânați îmbătrânirea ar însemna să trăiți În formă maximă o sută douăzeci sau o sută cincizeci de ani – și e cu totul altceva decât putem face acum.) În prezent știm cum să întârziem până la nouăzeci sau nouăzeci și cinci de ani apariția bolilor legate de vârstă, care ne împiedică să avem o viață de cea mai bună calitate. Acesta e scopul programului RealAge. CE ESTE RealAge (VÂRSTA REALÃ)? Firește, când cineva ne întreabă fără menajamente câți ani avem, în general, primul impuls este să ne gândim la vârsta calendaristică. Suntem foarte conștienți de „pietrele de hotar”, de momentele în care „schimbăm prefixul” – de pildă, când împlinim treizeci, patruzeci, cincizeci, șaizeci, șaptezeci, optzeci sau nouăzeci de ani. Dar acest mod de gândire – obiceiul de a socoti doar vârsta calendaristică – nu ține cont de complexul (și, din fericire, adesea reversibilul) proces de îmbătrânire. Aveți o vârstă care reflectă cu mai multă fidelitate cu cât a îmbătrânit trupul dumneavoastră: vârsta Majoritatea oamenilor acceptă în mod instinctiv ideea că persoane diferite de aceeași vârstă calendaristică pot fi de fapt mai tinere sau mai bătrâne, în funcție de starea sănătății lor. Tuturor ni s-a întâmplat să întâlnim pe cineva care părea să aibă o anumită vârstă, apoi să descoperim că în realitate era mult mai tânăr sau mai bătrân. Poate ați făcut cunoștință cu un nou angajat de la firma dumneavoastră și vi s-a părut că are cu puțin peste treizeci de ani, dar ulterior ați descoperit că avea în jur de patruzeci și cinci. Sau poate ați presupus că poștașul are vreo șaizeci și ceva de ani și e în prag de Unele persoane sunt tinere pentru vârsta lor: fiziologic și mental sunt la fel de active și pline de energie ca o persoană mai tânără din punct de vedere cronologic, deoarece și-au încetinit ritmul îmbătrânirii printr-un stil de viață sănătos, capabil să prevină bolile legate de vârstă. Alții sunt bătrâni pentru vârsta lor: și-au abuzat trupul prin alegeri nesănătoase, îmbătrânind mult mai repede decât ar fi trebuit. Oricât de logic și de intuitiv ar fi conceptul de vârstă reală, el contrazice o mare parte din lucrurile pe care le credeam înainte despre îmbătrânire. Multă vreme, comunitatea medicală a presupus că felul în care îmbătrânește o persoană este o chestiune genetică. Dar cu cât știm mai multe despre genetică, cu atât ne convingem că acest lucru nu e adevărat. Studiile ne arată că, pentru cei mai mulți dintre noi, stilul de viață și comportamentele au un impact mult mai mare asupra longevității și sănătății decât moștenirea genetică. Studiile efectuate asupra gemenilor în Danemarca, Finlanda, De fapt, pe la șaizeci de ani, alegerile privind stilul de viață determină aproape în întregime sănătatea și longevitatea unei persoane. Cu cât sunteți mai în vârstă, cu atât alegerile dumneavoastră au o influență mai mare asupra duratei și calității vieții. Persoanele care se simt tinere chiar dacă sunt bătrâne din punct de vedere calendaristic nu Făcând testul RealAge, veți afla exact ce vârstă aveți. Veți primi recomandări specifice pentru reducerea vârstei reale. În esență, tot ceea ce faceți accelerează sau întârzie îmbătrânirea. Știți deja că o alimentație bogată în grăsimi sănătoase, exercițiile fizice și renunțarea la fumat sunt alegeri bune pentru dumneavoastră și care – poate nu v-ați gândit niciodată În acest fel – previn îmbătrânirea. Știați însă că folosirea în fiecare seară a atei dentare sau vorbitul la telefonul mobil pot avea un impact important asupra ritmului de îmbătrânire? Dacă vă curățați regulat dinții cu ață dentară puteți deveni cu 6,4 ani mai tânăr (vezi capitolul 5). Știați că acidul folic, aspirina și sosul de roșii mențin tinerețea arterelor? Consumul zilnic a 800 µg de acid folic reduce îmbătrânirea arterelor și riscul cancerului de colon sau de sân, iar vârsta dumneavoastră reală se poate micșora cu nouă luni până la patru ani (vezi capitolul 10). Foarte multe dintre alegerile care previn îmbătrânirea sunt ușor de pus în practică, însă au efecte importante asupra sănătății. De pildă, programul RealAge vă spune care sunt obiceiurile și alimentele care măresc și, respectiv, reduc viteza de dezvoltare a anumitor tipuri de cancer, precum și cu cât, ca să puteți face alegerea potrivită. Aceste recomandări nu se bazează pe vise și dorințe, ci pe date confirmate de minimum patru studii care au examinat supraviețuirea sau calitatea vieții la ființele umane, nu la animale. RealAge vă spune ce alegeri vă stau la dispoziție și ce valoare relativă are fiecare, ca să puteți lua decizia potrivită. E mult mai simplu decât credeți. Deseori este suficient să fiți atent și să adoptați obiceiuri bune, în loc să trăiți fără să vă gândiți că aveți libertatea de a alege și, întâmplător, să luați decizii care vă îmbătrânesc. Dacă sunteți conștient de larga diversitate de alegeri pe care le puteți face în viata de zi cu zi, puteți adopta acele obiceiuri care vă întineresc din interior către exterior. După cum am spus în cartea RealAge: Are You as Young as You Can Be? (1999), ideea de vârstă reală mi-a venit atunci când un prieten, Simon Z. (care fumase toată viața), s-a îmbolnăvit grav de ateroscleroză. Dintr-un motiv sau altul, faptul că am trecut de pe pozitia de medic pe cea de prieten a aprins o scânteie de inspirație: oamenii trebuie să înțeleagă că, din cauza stilului de viață pe care-l aleg, vârsta lor reală este diferită de cea calendaristică. Încercasem totul ca să-l conving pe prietenul meu Simon să se lase de fumat, dar fără succes. Dintr-odată, mi-a venit o idee. - Mike, doar știi că am patruzeci și nouă, a mormăit el. - Simon, să știi că nu glumesc, i-am răspuns. Câți ani ai în realitate? Știai că fumatul te îmbătrânește? Te face cu opt ani mai bătrân. Chiar dacă acum ai patruzeci și nouă de ani, trupul tău are vârsta unei persoane de cincizeci și șapte de ani sau chiar mai mult. Practic ai cincizeci și șapte de ani. - Nu se poate să am cincizeci și șapte de ani! mi-a spus el. Niciun bărbat din familia mea n-a ajuns la cincizeci și opt. Am reușit. Simon s-a lăsat de fumat. A Început să facă mișcare și să mănânce sănătos. Și-a redus vârsta reală și a început să dea petreceri de „întinerire” în locul obișnuitelor petreceri de ziua lui, la care spunea că „a mai îmbătrânit cu un an”. De-a lungul timpului a întinerit. |