Psihoterapie & consiliere Gestalt

În viziunea autorilor, psihoterapia și consilierea Gestalt sunt, în primul rând, întemeiate pe o filosofie holistă asupra vieții și practicii și, doar în mod secundar, implică anumite tehnici și abilități. Se accentuează faptul că a crea un anume tip de contact, în cadrul unei relații, reprezintă inima și sufletul metodei Gestalt și, prin urmare, cea mai importantă „abilitate” de posedat. În plus, autorii examinează dimensiunea spirituală și culturală a consilierii Gestalt.

Prefață... 7

1. Pregătirea pentru Călătorie... 11

2. Fenomenologie și teoria câmpului... 33

3. Conștientizarea... 49

4. Stabilirea relației terapeutice... 71

5. Evaluare și diagnostic... 97

6. Considerații despre tratament... 117

7. întărirea suportului... 135

8. Experimentarea... 159

9. Modificările contactului... 181

10. Afaceri neîncheiate... 209

11. Transfer și contratransfer... 225

12. Proces corporal și regresie... 249

13. Aspecte legate de practică... 269

14. Câmpul mai larg... 303

15. Sfârșitul călătoriei... 325

Fenomenologia și teoria câmpului

Decor: Un restaurant. Autorii iau o pauză din scris.

Chnrlotte: Fenomenologia este o noțiune atât de incitantă și, totuși, când o descrii, pare mai degrabă greoaie și plicticoasă. Cum ai face ca să prindă viață?

Phil: Păi, ce ți se întâmplă acum? Ce experimentezi?

Chnrlotte: [uitându-se prin încăpere] Observ acolo o lumânare albă, care luminează tabloul din spate, așa încât pare parte din el.

Phil: Și cum te simți?

Chnrlotte: Intrigată și fericită.

Phil: Adică privești în jur și iți place să vezi lucrurile în armonie.

Charlotte: [râzând] Asta-s eu; îmi place într-adevăr să văd armonie.

Phil: Când m-am uitat eu la lumânare, am observat că picură pe masă și m-am gândit ce aș putea să fac. Deci fenomenologia ta e să vezi armonie în jur, iar a mea să observ probleme pe care le pot rezolva. A propos, ai firimituri pe bluză.

Metoda fenomenologică de investigație Abordarea fenomenologică înseamnă a încerca să stai cât mai aproape posibil de experiența clientului, să stai în aici-și-acum mai degrabă decât să interpretezi comportamentul lui, să-l ajuți să exploreze și să devină conștient de cum înțelege el lumea. Cu alte cuvinte, această abordare îl ajută pe client să știe „cine este și cum este”. Metoda fenomenologică este de fapt în egală măsură o atitudine și o tehnică. Ea implică abordarea clientului cu mintea deschisă și cu o curiozitate reală în care nimic nu contează în afara descoperirii experienței sale personale. Realizând acest lucru, conștientizarea de către client a propriilor procese și a alegerilor făcute se ascute.

Metoda fenomenologică a fost propusă pentru prima oară de către Husserl (1931) ca metodă de investigare a naturii existenței. Ea a fost adaptată pentru cadrul terapeutic astfel încât să devină o investigație a semnificației și experienței subiective a clientului în lume. Metoda are trei componente. Prima este punerea între paranteze, în care credințele, supozițiile și judecățile terapeutului sunt suspendate temporar pentru a vedea fenomenul sau situația „ca și cum ar fi prima oară”. A doua componentă este descrierea, în care fenomenul este pur și simplu descris în termenii a ceea ce este imediat evident pentru simțuri. A treia este orizontalismul, în care toate aspectele fenomenului sunt învestite cu o importanță potențial egală. Noi am adăugat un al patrulea element – curiozitatea activă – despre care credem că oferă viață celorlalte trei.

Punerea între paranteze

Aceasta este o încercare de a identifica și a admite prejudecățile, judecățile și atitudinile pe care terapeutul le aduce inevitabil în relația terapeutică. În momentul punerii între paranteze, terapeutul încearcă pe cât posibil să pună toată această încărcătură deoparte pentru a fi deschis și prezent în relația cu acest client unic și în acest moment unic. Poate ați avut experiența de a vedea o persoană familiară dintr-o perspectivă diferită (poate după o absență îndelungată) și v-ați simțit ca și cum o vedeați pentru prima oară. Deseori această experiență este acompaniată de un sentiment de prospețime, apreciere și mirare în fața acestei persoane unice pe care până atunci ați considerat că vă aparține. În practică, desigur, este imposibil punerea între paranteze în acest mod decât secvențial și ar fi într-adevăr imposibil să funcționăm fără presupunerile și atitudinile noastre. Oamenii sunt în mod natural înclinați să înțeleagă și viața noastră nu poate căpăta sens dacă nu am învăța din experiență, trage concluzii, face judecăți sau forma atitudini. Cu toate acestea, oamenii au de asemenea tendința de a deveni rigizi și stereotipi – văd ce se așteaptă să vadă și apoi pierd simțul noutății și al noii posibilități. Nu trebuie să privim prea departe pentru a vedea consecințele atitudinilor stereotipe față de culoarea pielii, rasă, naționalitate sau boală psihică. Cu toate acestea, punerea între paranteze nu este încercarea de a deveni liber de prejudecăți, atitudini sau reacții ci este tentativa de a sta aproape de noutatea momentului aici-și-acum și a evita pericolul de a face judecăți pripite sau premature despre semnificația experienței unice a fiecărui client.

Sugestie: Considerați următoarele fraze:

Imaginați-vă că auziți toate aceste fraze de la clienți.

Care este reacția, emoția sau judecata dumneavoastră spontană la auzul lor? Chiar în cazul unei informații atât de scurte puteți vedea cât de repede vă formați opinie.

Am fost deseori surprinși de cât de diferit poate fi perceput același eveniment. O pierdere care a însemnat ușurare sau mânie mai degrabă decât tristețe, un eveniment aparent fericit ce a însemnat anxietate pentru un client, abuzul ce a fost justificat ca necesar sau un răspuns cultural surprinzător de diferit la un eveniment.

Este dificil de descris cum se practică punerea între paranteze dar poate ajuta să începeți de la o atitudine deliberată de a considera opiniile sau judecățile dumneavoastră ca fiind îndoielnice și că aveți nevoie să așteptați înainte de a ajunge la o concluzie. La nivelul cel mai redus puteți fi conștienți de prejudecățile dumneavoastră, să nu vă cramponați de ele și să vă pregătiți să le schimbați sau modificați în lumina unei dovezi noi. Ați putea găsi că exercițiile de grounding („împărnântare”) și conștientizare simplă pot fi de asemenea de ajutor.

Exemplu

James: Prietena mea Janice mi-a spus de curând că este însărcinată.

[Reacția terapeutului: Simte o plăcere spontană deoarece crede că a fi părinte este o bucurie}

Răspunsul terapeutului: Și ce simți despre acest lucru? [Pune între paranteze această credință și reacție și cere informații despreaâtitudinile clientului].

James: Chiar nu știu. Mă bucur pentru ea, desigur.

Răspunsul terapeutului: Mi se pare că ești un pic nesigur.

[Reacția terapeutului]: Începe să simtă ceea ce pare a fi o emoție negativă).

Răspunsul terapeutului: Ce crezi despre faptul că Janice va avea un copil? (Pune între paranteze judecata emergentă și investighează ceea ce poate a rămas nerostit].

James: Cred că e-n regulă. Dar sunt îngrijorat pentru faptul că-1 va crește singură.

Și așa mai departe.

Atitudinea de a pune între paranteze este într-un fel similară cu investigarea unui mister. Încerci să înțelegi această situație particulară, pui întrebări și afli despre ce este vorba. „Ce simțiți despre aceasta”? sau „Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?” „Ce înțelegeți din aceasta?”; „Cum s-a întâmplat aceasta?” dar fără a face anticipări despre ceea ce vei afla (cel puțin inițial). În încercarea de a lăsa semnificația situației să iasă la iveală, o atitudine de punere între paranteze sau deschidere este deseori cel mai bun mod de a începe.

Sugestie: Gândiți-vă la un client cu care lucrați de ceva vreme. Descrieți-l dumneavoastră înșivă în termeni de categorii – de exemplu, ocupație, sex, grup socioeconomic, stil de personalitate, cum vă vede, ce ar trebui să facă pentru a se pune în ordine (!) și așa mai departe (faceți acest lucru timp de aproximativ un minut). Acum, dați toate aceste gânduri la o parte și imaginați-vă stând în fața lui fără prejudecăți sau încercări de a da sens. Ce observați la el? Cum stă? Care este poziția corpului său? Cum este părul, nuanța pielii și respirația sa? Care este expresia sa facială? Ce imagini și sentimente vă apar?

Descrierea

Cea de-a doua abilitate în investigația fenomenologică este descrierea. Acest lucru înseamnă a fi conștient de ceea ce este imediat evident și a descrie ceea ce vezi. În timp ce terapeutul își pune între paranteze presupunerile și valorile, el se va limita în a descrie ceea ce observă (vede, aude, simte etc.), ceea ce percepe din ceea ce spune sau face clientul și ceea ce experimentează el însuși (fără a interpreta).

Intervenții tipice pot fi:

Observ că.............. (respirația ta s-a accelerat).

Pari să.................... (spunând că acest lucru este foarte important pentru tine).

Arăți....................... (tulburat).

Sunt conștient de faptul că........................ (ai întârziat zece minute).

Terapeutul trebuie să stea aproape de ceea ce este evident în mod imediat, de informațiile furnizate de funcțiile de contact (vezi p. 55) și de reacțiile sale corporale. În momentul în care realizează aceasta, vor emerge figuri de interes – postura corporală a clientului, tonul vocii sale, ritmul respirației, o temă recurentă. Terapeutul își va observa de asemenea propria fenomenologie – un răspuns. emoțional, tensiune corporală sau pierderea interesului. În acest fel, el descrie (câteodată cu voce tare, câteodată în gând) figurile și temele emergente ale clientului. Această; activitate a terapeutului se mai numește și tracking ceea ce înseamnă a urmări desfășurarea procesului fenomenologic în timp.

Exemplu

Kess a întârziat și se așează încet, privind în jos, abia, mișcându-și corpul. Tace. În timp ce terapeutul comentează ce nemișcat este corpul ei și intensitatea tăcerii, ea începe treptat să privească în sus și spune că este conștientă de câtă tristețe simte în interiorul ei. Terapeutul îi spune că a observat mici mișcări de agitație ale mâinilor ei strânse. Kess devine mai energică și începe să-și exprime disconfortul. Mai târziu, terapeutul observă că vocea lui Kess devine mai slabă și devine din nou nemișcată. El îi împărtășește observația și Kess spune că se teme să devină prea tulburată.

Este uimitor cât de puternică poate fi această tehnică pentru a ajuta un client să fie în legătură cu experiența sa și a descoperi, de asemenea, ce stă în calea realizării acestui lucru. Descrierea oferă atenție, sprijin și interes pentru figurile emergente ce altfel ar putea deveni deviate. De asemenea, terapeutul ajută atunci clientul să aducă la suprafață propriile interpretări, credințe și sensuri, acordând în același timp întreaga atenție sentimentelor și experiențelor acestuia.

Un cuvânt de avertizare. Frecvent, ceea ce observă terapeutul sunt fenomene sau reacții neconștientizate de client. Unii clienți se pot simți foarte expuși și chiar rușinați de faptul că cineva observă mișcările corpului lor, tensiunile, tonul vocii, cuvintele alese pentru a exprima ceva și așa mai departe. Este important ca comentariile terapeutului să fie exprimate cu sensibilitate și într-o manieră relevantă – clientul nu trebuie să se simtă pus la microscop. Ne vom întoarce la această abilitate mai târziu în acest capitol.

Orizontalismul sau egalizarea

Tot ce se întâmplă este în mod potențial la fel de important (orizontal) sau egal. Terapeutul nu va presupune nici o ierarhie a importanței în ceea ce privește lucrurile pe care le observă sau la care răspunde. O mișcare a corpului clientului poate fi la fel de semnificativă ca și ceea ce spune la acel moment. Desigur, se înțelege că aceasta este o abilitate subtilă. Nu ar fi deloc potrivit ca terapeutul să întrerupă cursul clientului într-o manieră stângace pentru a-i atrage atenția asupra unui lucru irelevant. Cu toate acestea, trebuie să nu uităm spusele lui Perls că Gestalt terapia înseamnă „terapia evidentului” și principiile teoriei câmpului.