Alergii și intoleranțe alimentare

Din ce în ce mai mulți oameni suferî în prezent de migrene, ulcer gastric sau duodenal, constipație, retenție de apă, eczeme și dureri articulare; alții ajung la medic cu tulburări mai grave, ca artrita reumatoidă, astm sau depresie. Cercetările medicale recente demonstrează că multe dintre aceste afecțiuni sunt de fapt reacții adverse la diferite alimente – lapte, citrice, ouă, grâu... Acest ghid practic vă învăța să preveniți și să tratați alergiile alimentare, dar și intoleranța la produse cosmetice, parfumuri, aditivi, pesticide sau material plastic. La final găsiți sfaturi cu privire la dieta prin eliminare, care vă ajută să identificați alimentele la care sunteti sensibil și să le înlocuiți cu altele, pe care le tolerați.

I. Introducere

Costul uman

Capitolul 1. Diferența dintre alergie și intoleranță

Capitolul 2. Alimentele și organismul

Capitolul 3. Testele pentru sensibilitate alimentară – care funcționează cu adevărat?

II. Alergiile alimentare

Capitolul 4. Alergiile alimentare de tip IgE

Capitolul 5. Sindromul alergiei orale

Capitolul 6. Reacțiile la alimente în eczema atopică, astm și rinita alergică

Capitolul 7. Boala celiacă, boala Crohn și afecțiunile eozinofilice

Capitolul 8. „Impostorii” alergiilor alimentare: alergiile alimentare false și reacțiile la histaminele, latexul, acarienii, antibioticele, nichelul și cromul din alimente

III. Intoleranța la lactoză și alte probleme ale sugarilor

Capitolul 9. Deficiența de lactază și intoleranța la lactoză

Capitolul 10. Fructoza, sucroza, sorbitolul și xilitolul

IV. Sensibilitatea la alimente

Capitolul 11. Intoleranța alimentară

Capitolul 12. Sindromul de colon iritabil

Capitolul 13. Artrita reumatoidă și crizele de artrită

Capitolul 14. Dieta prin eliminare: ghid pas cu pas

V. Copiii și sensibilitatea alimentară

Capitolul 15. Colicile

Capitolul 16. Sensibilitatea bebelușilor la laptele de vacă și alte alimente

Capitolul 17. Sensibilitatea alimentară la copii

VI. Anexe

Anexa 1. Verificarea etichetelor alimentelor: sinonime ale ingredientelor alimentare

Anexa 2. Evitarea alimentelor-problemă și înlocuitori pentru alimente obișnuite

Anexa 3. Alimente înrudite

Anexa 4. Aditivii alimentari

Anexa 5. Apa îmbuteliată și filtrele de apă

Anexa 6. Alimente care conțin salicilați

Diferența dintre alergie și intoleranță

Ce este alergia alimentară și ce este intoleranța alimentară? Care este diferența dintre ele? Cea mai bună cale de a încerca să răspundem la această întrebare este să prezentăm poveștile lui Jane și Susan.

Problemele de sănătate ale lui Jane au început încă de cînd era bebeluș. Avea colici și voma des, iar la vîrsta de trei luni i-au apărut eczeme pe față și pe brațe. Chiar înainte de a se naște Jane, medicul de familie știa că familia era atopică – cu alte cuvinte, erau predispuși la alergii. Mama ei avea alergie la polen în fiecare vară, iar bunicul pe linie maternă suferise de astm în copilărie – ambele fiind alergii des întîlnite. Cînd a crescut, Jane avea și astm, și alergie la polen, deși doar în forme ușoare. Astmul ei se agrava în preajma pisicilor. Atunci cînd i-a introdus cantități infime de extracte de polen și păr de pisică sub stratul superficial al epidermei, medicul lui Jane a constatat că pielea i s-a înroșit și s-a inflamat, ceea ce denota că este alergică la ambele substanțe.

O dată sau de două ori cînd era mică, lui Jane i s-au umflat limba și gura extrem de tare după ce mîncase, încît a trebuit să fie dusă de urgență la spital. Gîndindu-se bine la ce mîncase atunci, mama lui Jane și-a dat seama că alunele erau cele care-i declanșaseră acea reacție alarmantă. Medicul i-a făcut teste pe piele din nou și a confirmat că Jane are o alergie alimentară – este extrem de sensibilă la alune. Celelalte teste pe piele au ieșit negative, deci se părea că poate mînca majoritatea alimentelor în siguranță.

Deși Jane a evitat alunele cu mare grijă de atunci, a mai avut probleme ocazionale. într-o zi, pe cînd Jane avea opt ani și părinții ei dădeau o petrecere, ea a servit alune musafirilor dintr-un bol. Mai tîrziu s-a frecat la ochi și pleoapele au început să i se umfle și să o mănînce groaznic.

Cu toate că astmul și alergia la polen au dispărut atunci cînd Jane a crescut mai mare, sensibilitatea la alune a rămas neschimbată.

Ca adult, Jane a avut o carieră de succes, care presupunea foarte multe călătorii și mese în oraș. Oriunde lua masa, trebuia să fie atentă să evite tot ce conținea alune – chiar și în cantități infime. Toate au fost bune pînă ce Jane, acum la treizeci de ani, a comandat o plăcintă cu brînză la un restaurant. L-a întrebat pe chelner dacă pudra maronie de la suprafața plăcintei conține vreun fel de nuci sau alune, iar el a asigurat-o că e doar ciocolată. De regulă asta era, dar bucătarul rămăsese fără suficientă ciocolată în ziua aceea și o înmulțise cu altceva. Din nefericire pentru Jane, acel altceva erau diverse nuci măcinate toarte fin, printre care și alune.

La cîteva secunde după ce a gustat din plăcintă, Jane a simțit o mîncărime în gură.

Limba a început să i se umfle și îi era din ce în ce mai greu să respire. Nu mai putea vorbi și, întrucît umflătura i-a blocat traheea, a început să se învinețească. În cîteva minute, a leșinat.

Colegii cu care lua cina erau îngroziți și nu știau ce să facă, dar a intervenit o persoană de la altă masă. Dintr-un noroc extraordinar, era medic. A luat repede o lingură de pe masă, i-a apăsat limba lui Jane cu mînerul lingurii, reușind astfel să-i elibereze traheea. Jane și-a schimbat ușor culoarea înapoi la roz, însă era tot într-o stare de inconștiență (cunoscută sub numele de șoc anafilactic), iar fața încă îi era foarte umflată. Între timp, cineva a telefonat la spital și un alt medic a venit cu medicamentul salvator (adrenalină) de care avea nevoie Jane. După ce i s-a făcut injecția, ea a început să-și recapete treptat cunoștința.

După acel incident, Jane a avut și mai mare grijă să evite alunele din alimente. Și-a dat seama că ar fi putut muri dacă nu intervenea un medic să o salveze. Nu a mai avut probleme atîta vreme cît a evitat alunele cu mare atenție.

Susan e cam de aceeași vîrstă cu Jane. Starea ei de sănătate a fost rezonabilă pe cînd era copil, exceptînd răcelile frecvente și infecțiile pulmonare. La 21 de ani însă a avut un atac sever de diaree pe cînd călătorea în străinătate. Deși s-a recuperat de pe urma acelui episod, intestinele ei nu și-au mai revenit la normal. A persistat o formă ușoară de diaree, așa că era nevoită să meargă la baie de cîteva ori pe zi, uneori în momentele cele mai nepotrivite. Odată cu trecerea anilor, problema s-a agravat treptat și au apărut dureri neplăcute la nivelul abdomenului inferior. Cînd a mers, în cele din urmă, la medic, i s-a spus că are sindromul de colon iritabil, sau SCI, și că trebuie să încerce să se relaxeze mai mult.

Timp de mulți ani, Susan suferise și de dureri de cap, însă nu le dăduse prea mare importanță – lua, pur și simplu, aspirină cînd simțea că încep. Într-o zi, chiar după ce împlinise douăzeci și opt de ani, a simțit o durere stranie de cap, doar pe partea stîngă. A luat aspirină, însă durerea nu a trecut, chiar s-a intensificat și ea a început să se simtă rău. Și-a dat seama că nu suportă lumina și a trebuit să tragă draperiile și să se culce. În următoarele luni, Susan a avut mai multe astfel de crize, așa că s-a dus la medic. Acesta i-a spus că e vorba de migrene și i-a recomandat, din nou, să încerce să-și facă mai puține griji și să învețe să se relaxeze. Deși i-a urmat sugestiile, migrenele au continuat, ca și problemele intestinale.

În următorii cîțiva ani, Susan a trebuit să renunțe la ciocolată și la alcool, întrucît îi provocau inevitabil migrenă în ziua următoare. Dar, deși le evita, migrenele au continuat și chiar au devenit mai frecvente. De asemenea, se simțea extrem de obosită, mai ales dimineața, cînd se trezea, iar uneori amețea și era confuză, ori devenea iritabilă, mai ales cînd îi era foame. Pe lîngă toate astea, a început să aibă niște dureri ciudate la nivelul genunchilor. Durerile s-au întețit treptat, iar cînd avea 34 de ani nu mai putea să urce repede scările fără să aibă dureri și a fost nevoită să renunțe la mersul pe bicicletă și la jogging deoarece îi provocau dureri insuportabile de genunchi. Durerile s-au răspîndit și la alte articulații, făcînd-o să simtă că avea ceva într-adevăr grav, întrucît ajunsese să-i fie rău în cea mai mare parte a timpului.

Pînă atunci, Susan acceptase diagnosticul medicului, care îi spusese că majoritatea problemelor ei erau „de natură nervoasă”, dar a început să aibă dubii. Era căsătorită acum și avea un serviciu care-i plăcea și care nu era deosebit de stresant. În afară de problemele de sănătate, nu mai avea alte griji – chiar se simțea mai liniștită și mai fericită decît în oricare alt moment al vieții –, atunci de ce starea ei de sănătate se înrăutățea în loc să fie mai bună? A mers din nou la medic, care a examinat-o cu mare atenție, dar nu a găsit nimic în neregulă. A repetat diagnosticul anterior și a sugerat că durerile de articulații erau, de asemenea, psihosomatice.

Cîteva luni mai tîrziu, Susan a citit un articol într-o revistă despre ceva numit „alergie alimentară”, care părea să provoace genul de simptome pe care le avea ea. I-a cerut părerea medicului, care i-a spus că nu e nici o legătură între simptomele ei și cele datorate alergiilor alimentare. Și astfel a mai trecut un an, în care starea lui Susan s-a agravat.

Apoi a apărut un alt medic la cabinetul unde mergea ea și i s-a sugerat să meargă la el, deoarece era interesat de simptome similare celor manifestate de ea. Cînd a mers la el, medicul nou i-a explicat că astfel de simptome pot fi cauzate de alimente, deși existau și alte posibile cauze. El a continuat prin a-i explica de ce colegul său respinsese ipoteza unei alergii alimentare – afecțiunea pe care o trata el era diferită, de aceea prefera termenul „intoleranță alimentară”. Nu-i putea garanta că aceasta e adevărata problemă, însă era cu siguranță o posibilitate. I-a sugerat să încerce o dietă specială, care să nu includă nici unul dintre alimentele pe care le mînca în mod normal.

Susan a început dieta într-o luni, plină de speranțe, dar până marți se simțea deja foarte rău. Oboseala era mult mai accentuată și a avut o migrenă mai severă decît oricare alta, care a durat și toată ziua de miercuri. Joi se simțea complet sfârșită din cauza migrenei, iar vineri i-a fost un pic mai bine. Disperată, l-a sunat pe medic, care i-a spus însă să persevereze cu dieta.

Sîmbătă, Susan s-a trezit destul de devreme, înainte să sune ceasul – ceva destul de neobișnuit, întrucît îi era, de obicei, greu să se trezească. Cînd s-a ridicat din pat, a observat că nu a mai simțit durerea obișnuită de genunchi. A încercat să coboare scările, apoi le-a urcat în fugă – chiar în fugă! Nu mai făcuse asta de multă vreme. Spre uimirea ei, durerile de articulații pe care le îndura de ani de zile dispăruseră complet.

Pe parcursul zilei, ea a realizat că se simțea complet diferit – nu mai era obosită, mintea îi era mai limpede și nu o durea deloc capul, ca în fiecare weekend până atunci. Se simțea mai bine pentru prima dată în mulți ani. În următoarele cîteva zile și starea intestinelor ei era mult mai bună.

Cînd s-a întors la medic, Susan jubila – nici nu-i venea să creadă cit de bine se simțea.

Chiar și iritabilitatea care credea că ține de personalitatea ei dispăruse.

Medicul i-a explicat că acum trebuia să reintroducă alimentele, pe rând, pentru a vedea ce efect au. În următoarele cîteva luni, a încercat toate alimentele pe care le mînca înainte. Unele dintre ele nu au avut nici un efect, însă altele i-au făcut mult rău – laptele, grîul, secara, orzul, drojdia, portocalele, lămîile, carnea de vită și roșiile erau principalii vinovați. Evitînd toate aceste alimente, Susan și-a menținut starea de bine. Migrenele, care o chinuiau o dată sau de două ori pe săptămînă, erau acum de domeniul trecutului.

După opt luni, medicul i-a sugerat să încerce unele dintre alimentele incriminate, pentru a vedea ce efect au. A descoperit că încă reacționa la lapte, dar nu mai avea probleme cu celelalte alimente. Medicul i-a recomandat să nu le mănînce decît o dată la patru zile. Un an mai tîrziu, Susan putea bea lapte, fără efecte nedorite, cu condiția să o facă doar din cînd în cînd. În mod interesant, a descoperit că poate să bea și alcool, cu moderație, și să mănînce ciocolată, fără să mai aibă migrene din cauza lor.

Este clar că și lui Jane și lui Susan le-a fost rău din cauza alimentelor pe care le mîncau. Dar simptomele lor erau foarte diferite – la fel ca și tratamente le administrate de medici. Alergia alimentară – cauza bolii neașteptate a lui Jane – este o afecțiune recunoscută, al cărei mecanism este înțeles destul de bine.