Arta meditației

Meditația este un proces de formare și de transformare. Pentru a avea un sens, ea trebuie să se reflecte în întregul nostru fel de a fi, în fiecare dintre acțiunile și atitudinile noastre. Dacă nu, este doar o pierdere de vreme. Trebuie, deci, să perseverăm cu sinceritate, cu vigilență și cu determinare, și vom constata, cu timpul, că schimbări reale se produc în noi. De la început, unii afirmă că toate actele vieții lor sunt o meditație. Dacă este de necontestat faptul că scopul antrenării spiritului este să ne facă a menține un anumit fel de a fi în toate preocupările noastre, a declara din pornire că viața este o meditație pare puțin prematur. Vârtejul vieții zilnice ne dă rar ocazia să obținem forța și stabilitatea necesare practicii meditative.
De aceea este important să consacrăm un timp doar meditației, fie și numai treizeci de minute pe zi, dacă se poate chiar mai mult. Făcută mai ales dimineața, când ne trezim, meditația va da un cu totul alt „parfum" zilei. Efectele sale vor impregna într-o manieră discretă, dar profundă, atitudinea noastră și felul în care ne facem activitățile, felul cum îi ajutăm pe cei care ne înconjoară.

De ce am scris acest mic tratat de meditație? De patruzeci de ani am marea șansă de a trăi în apropierea unor maeștri spirituali autentici, care mi-au inspirat viața și mi-au luminat drumul. Învățăturile lor prețioase mi-au îndrumat strădaniile. Nu sunt un învățător și rămân, mai mult ca niciodată, un discipol. Dar mi se întâmplă adesea, în timpul călătoriilor mele prin lume, să întâlnesc oameni care îmi mărturisesc dorința de a învăța să mediteze; și încerc, pe cât este posibil, să-i îndrum spre maeștri calificați. Dar nu există întotdeauna această posibilitate. Așadar, tocmai pentru cei care doresc sincer să practice meditația am adunat aceste învățături ce-și au izvorul în budismul cel mai autentic. Transformarea interioară, aceea care implică spiritul, este cea mai pasionantă dintre aventuri. Și acesta este, de fapt, adevăratul sens al meditați ei.

Exercițiile descrise în paginile de față sunt vechi de două mii de ani. Că vom opta doar pentru o meditație de treizeci de minute pe zi sau că ne vom strădui timp mai îndelungat, în liniștea sihăstriei, aceste exerciții pot fi practicate gradual, independente unele de altele.

Personal, am avut uriașul noroc să-mi întâlnesc maestrul spiritual, pe Kanguiur Rinpoche, în 1967, aproape de DaIjeeling, în India, și să petrec apoi, după moartea sa, survenită în 1975, câțiva ani în singurătate unei mici chilii din lemn, suspendate pe piloți în pădurea ce străjuia mănăstirea sa. Din 1981 am avut privilegiul să trăiesc, vreme de treisprezece ani, în preajma unui alt mare maestru tibetan, Dilgo Khyentse Rinpoche și să primesc învățăturile sale. După ce și el a părăsit această lume, în 1991, m-am retras adesea într-o chilie mică de munte, în Nepal, la câteva ore distanță de Katmandu, într-un centru de sihaștri înființat de mănăstirea Sechen, unde locuiesc de obicei. Aceste perioade au fost, fără nicio îndoială, cele mai rodnice din viața mea.

De mai bine de zece ani particip la mai multe programe de cercetare științifică ce au ca scop evidențierea efectelor practicării pe termen lung a meditației. Cercetările au demonstrat că pot fi dezvoltate considerabil calități precum atenția, echilibrul emoțional, altruismul și pacea interioară. Alte studii au demonstrat rezultatele benefice obținute în urma a douăzeci de minute de meditație zilnică, practicată vreme de șase-opt săptămâni: diminuarea anxietății și a vulnerabilității la durere, diminuarea predispoziției spre depresie și mânie, sporirea atenției, întărirea sistemului imunitar, stimularea, în general, a stării de bine. Oricare ar fi perspectiva din care este abordată meditația – transformarea personală, dezvoltarea iubirii altruiste sau sănătatea psihică –, ea se dovedește a fi un factor esențial dacă dorim să ducem o viață echilibrată și plină de sens.

Ar fi păcat să ne subestimăm capacitatea de transformare spirituală. Fiecare dintre noi dispune de potențialul necesar pentru a depăși stările mentale ce ne produc suferință, atât nouă, cât și celor din preajmă, pentru a găsi pacea interioară și a contribui la binele ființei umane.

Cuvânt înainte ... 7

I. De ce să medităm? ... 11

II. La ce anume să medităm? ... 27

III. Cum să medităm? ... 35
Motivația ... 38
Condițiile favorabile practicii meditației ... 41
Câteva recomandări generale ... 47
A întoarce spiritul spre meditație ... 50
Natura efemeră a fiecărui lucru ... 53
Comportamentele care trebuie adoptate și cele care trebuie evitate ... 56
Insatisfacția inerentă lumii obișnuite ... 58
Meditație asupra conștiinței depline ... 60
Calmul interior ... 64
Concentrarea asupra unui obiect ... 73
Concentrarea fără obiect ... 77
A depăși obstacolele ... 79
Progresul calmului interior ... 87
Meditații asupra iubirii altruiste ... 89
Un schimb sublim ... 98
Să calmăm durerea fizică ... 103
Viziunea penetrantă ... 111
Să dedicăm roadele efortului nostru ... 147
A uni meditația cu viata de zi cu zi ... 149

Note ... 151
Elemente de bibliografie ... 157
Mulțumiri ... 159

I. De ce să medităm?

Să ne examinăm cu sinceritate viața. Ce am făcut pana acum? Care ne-au fost, până în acest moment, prioritățile și ce dorim să facem în restul timpului care ne-a mai rămas de trăit?

Suntem un amestec de umbre și lumini, de calități și defecte. Este însă acesta modul nostru optim de a fi în lume, este o stare de lucruri inevitabilă? Dacă răspunsul este negativ, atunci cum putem remedia această situație? Merită să ne punem aceste întrebări, mai ales dacă avem sentimentul că ne dorim o schimbare și că ea este posibilă.

În Occident însă, din cauza activităților care, de dimineața până seara, ne consumă o mare parte din energie, avem mai puțin timp la dispoziție pentru a căuta cauzele fundamentale ale fericirii. Credem, mai mult sau mai puțin conștient, că, dacă vom spori numărul activităților pe care le facem într-o zi, vom avea parte de senzații mai puternice și starea noastră de nemulțumire va fi mai mică. Dimpotrivă, în realitate, sunt foarte mulți oameni decepționați și frustrați din cauza modului contemporan de viață. Se simt dezarmați și nu întrevăd o altă soluție întrucât tradițiile care vorbeau de transformarea de sine au căzut, cel mai adesea, în desuetudine. Tehnicile de meditație au ca scop transformarea spiritului. Nu este necesar să le punem o anume etichetă religioasă. Fiecare dintre noi dispune de o minte, asupra căreia poate lucra.

Este de dorit să ne schimbăm?

Puțini dintre noi pot afirma că nu merită osteneala să-și îmbunătățească felul de viață și experiența de a trăi în lume. Unii cred că toanele și emoțiile lor conflictuale le îmbogățesc viața și că numai această alchimie specială îi face așa cum sunt, adică niște persoane unice; că trebuie să învețe să se accepte astfel, să-și iubească defectele pe cât își iubesc și calitățile. Aceștia riscă să trăiască însă într-o nemulțumire cronică fără să-și dea seama că și-ar putea îmbunătăți viața cu un pic de efort și de reflecție.

Să ne imaginăm că cineva ne propune să trăim o zi întreagă într-o stare de gelozie. Cine ar accepta cu plăcere? Dacă, dimpotrivă, am fi invitați să petrecem aceeași zi stăpâniți de dragoste pentru ceilalți, cei mai mulți dintre noi ar considera această opțiune de o mie de ori preferabilă.

Spiritul nostru este adesea tulburat. Suntem afectați de gânduri dureroase, copleșiți de mânie, răniți de cuvintele dure pe care ni le adresează unii sau alții. Cine nu și-ar dori să-și controleze emoțiile în astfel de momente, pentru a fi liber și stăpân pe sine însuși? Nu trăim cu plăcere astfel de tulburări, dar, neștiind cum să procedăm, ne este mai ușor să gândim că, la urma urmei, „aceasta este natura umană". Dar ceea ce este „natural" nu este neapărat și dezirabil. Știm, spre exemplu, că boala face parte din viața tuturor ființelor; ceea ce nu ne împiedică să consultăm un medic atunci când suntem bolnavi.

Nu vrem să suferim. Nimeni nu se trezește dimineața sperând: „De-aș suferi întreaga zi și, dacă ar fi posibil, chiar toată viața!" Orice am întreprinde, fie că îndeplinim o misiune importantă, că ne exercităm în mod obișnuit meseria, că ne angajăm într-o relație de durată sau pur și simplu ne plimbăm prin pădure, bem o ceașcă de ceai sau ne întâlnim întâmplător cu cineva, sperăm întotdeauna că din aceste acțiuni vom obține ceva benefic pentru noi înșine și pentru ceilalți. Dacă am avea certitudine a că din actele noastre nu ar rezulta decât suferință, atunci nu am mai acționa.

Ni se întâmplă să cunoaștem momente de pace interioară, de dragoste, de luciditate, dar, de cele mai multe ori acestea nu sunt decât sentimente efemere, care cedează repede locul unei alte stări de spirit. Înțelegem, totuși, cu ușurință, că, dacă ne-am antrena mintea să cultive aceste momente privilegiate, viața noastră s-ar transforma radical. Știm cu toții că ar fi preferabil să devenim ființe umane mai bune, să ne transformăm interior și să încercăm să ușurăm suferințele altora, contribuind la starea lor de bine.

Unii cred că existența este banală în absența conflictelor interioare. Cunoaștem cu toții toate tulburările produse de mânie, avariție sau gelozie. De asemeni, cu toții apreciem bunătatea, mulțumirea și bucuria de a-i vedea pe alții fericiți. Este evident că sentimentul de armonie care însoțește dragostea față de ceilalți dispune de o anume calitate proprie, care îl face suficient sieși. Dacă am învăța să dezvoltăm dragostea altruistă și pacea interioară, renunțând, în același timp, la egoism și la întregul său cortegiu de frustrări, existența noastră nu ar pierde nimic din bogăția ei, dimpotrivă.

Este posibilă schimbarea?

Adevărata întrebare nu este deci „E de dorit să ne schimbăm?", ci „Este cu putință să ne schimbăm?" Putem, într-adevăr, crede că emoțiile care ne tulbură sunt atât de intim asociate minții nostru încât este imposibil să scăpăm de ele fără să distrugem cel puțin o parte din noi înșine.

Sigur, trăsăturile noastre de caracter se schimbă în general foarte puțin. Observați la un interval de câțiva ani, rari sunt colericii care să fi devenit răbdători, agitații care și-au găsit pacea interioară sau pretențioșii care să fi devenit modești. Oricât de rare ar fi cazurile, există, totuși, persoane care se schimbă, iar schimbarea care se produce în interiorul lor demonstrează că nu este vorba despre un lucru imposibil. Trăsăturile noastre de caracter rămân aceleași atâta timp cât nu facem nimic pentru a le îmbunătăți și îngăduim dispozițiilor de moment și automatismelor noastre să se manifeste și chiar să pună stăpânire pe noi, gând cu gând, zi după zi, an după an. Dar ele nu sunt intangibile.

Reaua-voință, avariția, gelozia și celelalte otrăvuri ale minții fac indiscutabil parte din natura noastră, dar există moduri diferite de a face parte din ceva. Apa, spre exemplu, poate fi contaminată cu cianură, provocându-ne, astfel, moartea instantanee; amestecată cu un medicament însă, ea poate contribui la vindecarea noastră. Formula sa chimică nu s-a schimbat în niciunul din aceste cazuri, în ea însăși nu a devenit nici toxică, nici medicinală. Diferitele stări ale apei sunt temporare și de o importanță secundară, asemeni emo­țiilor, dispozițiilor sau trăsăturilor noastre de caracter.

Prin ce mister spiritul ar putea să scape acestei logici și ar putea să se transforme fără cel mai mic efort, pur și simplu, pentru că așa am vrea? Acest lucru nu ar avea mai mult sens decât a spera să poți interpreta la pian un concert de Mozart, doar trecând din când în când degetele peste clape.
Depunem atât de multe eforturi pentru a ameliora condițiile exterioare ale existenței noastre, dar, la urma urmei, întotdeauna spiritul este cel care face experiența lumii și o traduce printr-o stare de bine sau de suferință. Dacă schimbăm felul nostru de a vedea lucrurile, transformăm calitatea vieții noastre. Și această schimbare e rezultatul unui antrenament al minții pe care îl numim „meditație".

Ce înseamnă „a medita"?

Meditația este o practică ce permite cultivarea și dezvoltarea anumitor calități umane fundamentale, la fel cum alte forme de antrenament ne învață să citim, să cântăm la un instrument muzical sau să dobândim orice altă aptitudine.
Etimologic vorbind, cuvintele sanscrite și tibetane traduse prin „meditație" sunt bhavana, care înseamnă „a cultiva", și gom, care înseamnă „a se familiariza". În esență, e vorba
de a ne familiariza cu o viziune clară și justă asupra lucrurilor și a ne cultiva calitățile, pe care le avem cu toții, dar care rămân în stare latentă atâta timp cât nu facem niciun efort să le dezvoltăm.
Unii pretind că meditația nu e necesară, căci experiențele constante ale vieții sunt suficiente pentru a ne forma creierul și felul nostru de a fi și de a acționa. Este neîndoielnic faptul că, grație acestei interacțiuni cu lumea, cele mai multe facultăți ale noastre, de exemplu simțurile, se dezvoltă. Totuși, e posibil să facem acest lucru mult mai bine. Cercetările științifice legate de „neuroplasticitate" arată că orice formă de antrenament induce reorganizări importante în creier, la nivel funcțional, precum și la nivel structural.
Să începem, așadar, prin a ne întreba ce anume vrem cu adevărat în existenta noastră. Ne mulțumim cu ideea de a improviza fiecare zi? Nu vedem în adâncul nostru acea suferință difuză, prezentă mereu, în vreme ce noi suntem însetați de fericire și de plenitudine?
Obișnuiți să credem că defectele noastre sunt ineluctabile, ștergându-le de praf viața întreagă, ajungem să considerăm disfuncția noastră ca un fapt dat o dată pentru totdeauna, fără a fi conștienți că e posibil să ieșim din cercul vicios de care ne-am săturat.