Viața care ne trăiește

Fiecare om reprezintă un conductor al unui infinit ocean de cunoaștere și puteri ce stau ascunse în spatele lui.
Cunoaște-te pe tine însuți ca pe o parte din lume și lumea ca pe o parte din tine.
Mișcă-te din lumea efectelor spre lumea cauzelor, evitând emoțiile negative.
Nu există cauze obiective pentru emoțiile negative - fiecare situație reprezintă doar o sursă de informații.

Aceste trei afirmații valorează foarte mult în lumea spirituală.
Spiritualitatea este forma specifică de existență în această lume, care, din fericire, este distribuită pentru toți, ca un colet poștal, dar care, din păcate, nu este ridicat de la „oficiul poștal” de cei mai mulți dintre oameni, niciodată în viață. Fiecare om, însă, a primit această înștiințare nu o singură dată. Acest lucru trebuie ținut mereu în minte. În caz contrar, tu, cel care dorești să te ocupi de spiritualitate, vei nimeri fie în mania superiorității, fie și mai rău, vei aluneca către un fel de cinism specific în relație cu oamenii. Omul care nu respectă viața omenească nu poate avea acces în lumea spirituală. Încălcând legea interioară, omul se autodistruge, în loc să se ocupe de autoconstrucție.

Calea Duhovnicească este calea către Duh, iar calea către Duh este calea către tine însuți, către subiectivitatea ta pură și netulburată de nimic: Eu sunt Eu, Eu - sunt. Toate celelalte reprezintă conținutul conștiinței, psihic, corp, atitudini, relații, istoria personalității.
Spațiul acestei cărți este pentru aceia care, măcar o dată în viață, s-au oprit și s-au întrebat, „dar de ce?”, este pentru aceia cărora nu le convin răspunsurile gata fabricate, nu se mulțumesc cu răspunsurile altora, cu semifabricatele - aici oricum nu veți găsi așa ceva.
Această carte te va ajuta foarte mult să faci primii pași spre locul întâlnirii cu tine însuți, spre acel loc special unde vei putea să găsești singur răspunsuri la propriile întrebări și probleme și să te cunoști pe tine însuți ca pe o parte a lumii și lumea ca pe o parte din tine.
Aceasta a fost, este și mai cu seamă va fi sarcina suprema în viitor - a deveni gospodar peste tine însuți.
Aceasta este munca adevărată pe care trebuie să o facă omul, este acea misiune cosmică, acea predestinare pe care omul trebuie să o realizeze în relație cu Creația. Această muncă omul nu o poate face decât în deplină cunoștință de cauză și de unul singur. Tradițiile Duhovnicești, știința în general, cunoașterea psihologică practică, izvorâtă și ea tot din tradiția spirituală, legile și poruncile tuturor religiilor lumii... toate reprezintă doar un fel de instrucțiune de folosire a produsului sub numele de „om”. Numai atunci omul ajunge să fie coroana creației, stăpânul naturii, fiul lui Dumnezeu, când ajunge gospodar (Gospojii dar = dar Dumnezeiesc sau Gospod + dar = Dumnezeu + dar) peste ceea ce îi este dat. Vorbind prin cuvintele moderne ale lumii computerilor, omul trebuie să devină mai întâi un utilizator priceput a ceea ce are, apoi să ajungă un specialist, un utilizator cu un mare grad de calificare și abia apoi un programator. Abia acum poți deveni un stăpân, gospodar peste ceea ce ți-a dat Dumnezeu în dar.
Altfel, negăsindu-te pe tine, vei fi înclinat să cauți adevărul sau turma. Cei care găsesc turma, depind de turmă.
Cei care găsesc adevărul, depind de adevăr. Cei care se găsesc, se descoperă pe ei înșiși, se întâlnesc odată și odată cu ei înșiși, descoperă totul.

Prima parte

LUMEA OAMENILOR

Omul viu

A te conștientiza Om

Prima patologie fundamentală a vieții cotidiene: Noi și Ei

A doua patologie a vieții cotidiene: Omul cu multe fațete sau patologia măștilor

A treia patologie a vieții cotidiene: „Acesta nu ești tu cu adevărat”

Cât este de simplu să iubești omul

LUMILE SOCIAL-PSIHOLOGICE (I)

Despre non-violența dintre lumi

Problemele comunicării între diversele lumi

Lumile apropiate și lumile îndepărtate

Cum putem sta de vorbă?

Câte lumi există și cum putem să le descoperim

Cei unici sunt singuratici

Apărarea împotriva bucuriei existenței

Despre spontaneitate (oarecum comic)

Rațiunea și emoționalitatea

Omul este creat pentru a fi fericit

Recunoașteți și fiți de acord

Începutul vieții conștiente

Egoismul și Mândria

Despre două adevăruri

Minciuna și frica - surori ale morții

Trebuie să mâncăm - trebuie să trăim!

Ce e de făcut?

Comuniunea spirituală ca fapt

Puterea speranței

LUMILE SOCIAL-PSIHOLOGICE (II)

Principiul uniunii în lumile social-psihologice

A conștientiza propria lume

Granițele lumilor

Permisul de ședere într-o altă lume

Construcția unei lumi noi

A primi și a oferi

Copiii maturi

Iubirea Mamei și a Tatălui

Muncesc în numele lui „Vreau”

O lume moștenită

Credo

Viața: sens și existență

Munca și iubirea

Partea a doua

SENSUL VIEȚII

Corpul omenesc

Limita - caracteristică a formelor

Întruchiparea ideii de limitare

Trăirea propriului corp

Taina acțiunii reale

Creați-vă pe voi pentru voi

Iluziile și paradoxurile Vieții

Tendința către fericire sau fuga de insuficiență - e timpul să te hotărăști!

Iluzia insuficienței

Iubirea

Frica

Educația din copilărie

Roata vieții

Modelul instrumental de structurare a conștiinței omului

Teatrul vieții

Rolurile în socium: pro și contra

Ce jucăm?

Observatorul și creatorul

Iubirea față de sine și față de ceilalți

Cine pe cine trăiește

Tehnologia vieții

Fermecătoarea lume privată

Marele proiect al vieții

A juca sau a nu juca?

VIAȚA OMENEASCÃ

Crizele sensului vieții

Perfecționarea într-o viață nevrednică

Problemele autoexprimării

Două margini ale autoexprimării

Chipuri și chipuri

Autoafirmarea

Teritoriul autoafirmării

Problemele autoafirmării

Scenariul vieții

Scenariul și necesitatea de tine însuți

Scopul scenariului

În goana după sens

Partea a treia

NÃSCUȚI PENTRU FERICIRE

SUBIECTUL ȘI LEGILE VIEȚII

Iubirea fără frică

Canoanele conducerii

Problemele comunicării cu realitatea

Despre țesutul viu al vieții

Cum să trăiești cu spiritualitatea

Ce este cunoașterea?

A te naște în raport cu viața

Tot ceea ce este necesar pentru viață există în tine

Spațiu în spațiu

Reorientarea conștiinței

Rezonanța spațiului

Conștiința și integritatea omului

Procesul formării spațiului - Eu

Stăpânul propriei conștiințe

Viața în existența spațială

Ce să facem cu realitatea?

Eu sunt spațiu, el este obiect

Despre tendințele de personificare și depersonificare în evoluția spirituală

Problemele întruchipării

Omul și Duhul

Întruchipând al tău „Vreau”

Căile spirituale și diversitatea realității

Duhul și subiectul

Despre unic și tipic

Invulnerabilitatea în pustietate

Corpul meu este șansa mea

Omul permeabil

Cine are nevoie de unicitatea mea

Sociumul iubește tipicul

Natura bilaterală a omului

Limitarea conștiinței

Distrugerea ecologiei omului

Fiecare om este unic

Acceptarea unicității

Suntem aici pentru a trăi

A trăi, a fi viu, înseamnă a fi nemuritor

15

15

21

23

36

41

42

49

50

57

62

66

73

78

80

94

105

112

115

118

120

132

134

142

146

150

153

155

155

162

167

175

177

182

186

190

193

194

203

207

214

221

221

222

224

229

232

233

243

249

253

267

271

272

295

301

321

325

330

334

341

349

359

364

365

369

373

373

375

375

376

377

382

384

387

390

393

397

400

407

407

407

413

417

419

422

424

426

431

432

436

441

447

454

457

459

460

463

467

471

472

478

479

484

490

492

494

501

504

505

512

515

517

522

528

559

DESPRE NON-VIOLENȚA DINTRE LUMI

Ce descoperim aici?
Atunci când oamenii intră într-o oarecare relaționare, fiecare tinde să își apere propria lume, deoarece orice tentativă asupra acestei lumi este considerată și percepută ca o tentativă asupra omului însuși, întrucât lumea social-psihologică reprezintă corpul personalității. Cu foarte rare excepții, omul nu își părăsește niciodată propria lume social-psihologică. Nu o părăsește nici măcar când acesta nu mai are niciun fel de contact cu reprezentanții personali ai acelei lumi. Dacă vom desprinde un subiect din lumea lui social-psihologică obișnuită și îl vom plasa într-o situație neobișnuită, în care acesta nu va avea posibilitatea de a întreține legături cu reprezentanții aceleiași lumi social-psihologice, el își va adapta comportamentul la noua situație, totuși, în interiorul lui nu va părăsi propria lume social-psihologică niciodată. Așa ceva se întâmplă doar în cazuri foarte rare, ce sunt de-a dreptul excepții. Cu alte cuvinte, romanul va rămâne român, chiar dacă locuiește la Roma.
De ce? Ce înseamnă a părăsi lumea proprie? A părăsi lumea interioară înseamnă a renunța la sine. După cum știm, să te refuzi pe tine, în calitate de țintă conștientă, este posibil, și o astfel de idee apare numai în tradiții esoterice – tradiții transformaționaliste. Nici tradițiile puterii, nici tradițiile meditative, nici cele ce țin de dirijare (astăzi se înțelege ca manipulare sau speculare) și conduită situațională nu și-au propus niciodată, în mod serios, un astfel de scop. Nu își propun un astfel de scop pentru că experiența milenară le arată că sarcina cea mai grea și complicată, care practic nu poate fi realizată, este de a te părăsi pe tine însuți, de a ieși din coaja oului, din matca propriei lumi social-psihologice. Din acest motiv, cu toții se abțin să pună în fața omului un astfel de țel. Chiar dacă veți reuși să creați pentru așa ceva o motivație destul de puternică – tot nu se va realiza.
A realiza un astfel de transfer, de trecere de la o lume la alta nu înseamnă, pur și simplu, o adaptare a comportamentului sau a conduitei la situație sau la un mediu nou, nu înseamnă a deveni un fel de spion într-o lume străină, ci cu adevărat să devii acea lume în totalitate. Iată de ce eu spun că omul care a ales o cale spirituală sau merge pe drumul unei tradiții spirituale, de la un anumit moment încetează să mai fie om la nivelul obișnuit, comun, de înțelegere a ceea ce este omul.
El, într-adevăr, devine «Ne-om». Mai mult de atât, el însuși nu poate nici măcar sa conștientizeze acest lucru. Dar este interesant că, dacă acest om va rămâne printre oameni, el va începe imediat să primească de la cei din jur o masă întreagă de semnale negative, ce au funcția de semnalizare, să arate că el «este pe alături», că el nu se încadrează în peisajul comun, nu se înscrie în nicio lume social-psihologică formată din norme.
În această situație, dacă omul nu înțelege, nu conștientizează acest fenomen, atunci de cele mai multe ori se ajunge la un final invers scopului. Deși individul a venit în tradiție cu o motivație puternică - să devină mai puternic, mai tare, mai spiritual, să își ridice nivelul de autorealizare - el dobândește numai minusuri. Omul încetează foarte repede să mai realizeze acele lucruri pe care înainte le făcea cu de la sine putere. Ceea ce înainte realiza ușor și firesc, acum nu mai poate realiza deloc. Acesta începe, din ce în ce mai mult și mai acut, să își perceapă singurătatea, abandonul, neîndemânarea, neputința și inadaptabilitatea.
Iată de ce oamenii care afirmă că învață direct de la Cosmos se află într-o situație mult mai favorabilă în comparație cu aceia care într-adevăr învață, deoarece primii, subconștient sau chiar conștient, își controlează de sine stătător gradul și nivelul de transformare, aceștia nu sunt nevoiți să își părăsească lumea lor social-psihologică, nu trebuie să se părăsească pe sine, ci dimpotrivă, însuși Domnul Dumnezeu sau Marele Învățător de pe Andromeda ca și cum pogoară personal la ei.
Chiar și oamenii sincer credincioși, ce aparțin aceleiași religii, se deosebesc atât de mult unii de alții, încât începi să te îndoiești că sunt credincioși, deoarece cred, acționează și gândesc în limitele cadrului, cercului, așa se înțelege religia și credința în interiorul lumii lor social-psihologice.
Nu există nimic altceva pe lume de care omul să fie legat atât de mult și de strâns ca de propria lume social-psihologică. Aceasta nu este o simplă încărcătură artificială, care poate fi redusă la un negativ – a spune că este rău. Nu este nici rău și nici bun, este părnântul pe care omul a crescut și de care este legat prin rădăcini adânci și puternice, este legat cu toată ființa și interiorul său. EI însuși este această lume. De aceea, atunci când spunem: «Cunoaște-te pe tine ca pe o parte din lume și lumea – ca pe o parte din tine», trebuie să înțelegem că nu de cosmos sau de univers trebuie să ne ocupăm, nici măcar de biosferă sau noosferă, ci de cunoașterea propriei lumi social-psihologice, lumea în care tu viețuiești real, lumea în care tu ești fixat în mod real.
Dacă omul încă nu a făcut acest lucru, totul este un joc, un teatru, un fals, deoarece, necunoscându-te pe tine însuți în această calitate, nu poate fi vorba în continuare de niciun fel de autocunoaștere. Totul începe aici și, pentru foarte mulți, totul aici se și termină. (De aceea, așa-numitele cursuri de autocunoaștere, realizate de unele curente din cadrul psihologiei, nu sunt nimic altceva decât o mare iluzie, un fals, un mod de a mai lua niște bani de la oameni, este un mod de a vinde o anumită marfă psihologică unor oameni care habar nu au ce cumpără și ce vor face cu acea marfă. Nimeni încă nu s-a iluminat în urma acelor cursuri, nu a devenit mai înțelept. Pentru a mă auto-cunoaște am nevoie, în primul rând, să îmi cunosc granițele și construcția lumii social-psihologice proprii, dar la acele cursuri ei încearcă să mă introducă în lumi străine mie, lumi necunoscute, care nu înseamnă nimic pentru mine și poate chiar sunt în contradicție cu lumea mea. De exemplu, omul este obligat să fie un pește sau animal de mare, la alegere. Omul își alege acel animal după anumite preferințe, dar mai departe, el joacă teatru și nicidecum nu se autocunoaște. În lumea lui, poate că a fi un animal de mare este jignitor, umilitor sau strigător la cer, în sens de păcat. În general, am impresia că, în psihologie ceea ce înseamnă auto-cunoaștere este greșit înțeles. Odată, la un astfel de curs de «autocunoaștere» am fost rugați să ne alegem câte un animal după cum dorim fiecare și să ne comportăm ca atare. Eu mi-am ales să joc rolul (adică teatrul unui urangutan și în secunda doi am atacat instructorul, pentru că se afla pe teritoriul meu și nu avea ce căuta acolo când eu sunt urangutan. Apoi, am fost întrebat de ce am acționat astfel și le-am răspuns că mi se pare normal să acționezi astfel atâta timp cât sunt urangutan. Nu? Voi ați dorit ca eu să fiu un animal. Acum de ce vă supărați că v-am atacat? Trebuie să vă luați măsuri de siguranță pentru a vă afla în compania maimuțelor. Acestea sunt spontane și imprevizibile. Acum se joacă cu tine, acum te atacă. Niciodată nu știi ce le trece prin minte). Ce se întâmplă ca urmare a fixării în lumea proprie socio-psihologică?Aceasta dă naștere violențelor.