Sufletul neamului românesc are la bază două mari fundamente: apostolnicească și încreșterea din etnigeneză, putere pe care a primit-o din Evanghelie și pe care popoarele formate înainte de venirea lui Hristos n-au avut-o.
Creștinismul – Sufletul neamului Românesc. Lucrările Simpozionului Național Sfântul Andrei -–Apostolul românilor
20.0019.00RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „Creștinismul – Sufletul neamului Românesc” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Elementele constitutive permanente ale Istorie Bisericii Române sunt în număr de trei: Biserica, poporul român și trecutul istoric. Legătura dintre aceste elemente nu este doar una dornică, ci una realmente organică: istoria Bisericii poate fi și este universală, însă istoria Bisericii Române nu poate fi și nu este decât o istorie a Biserici Creștine și totodată o istorie a poporului român, adică o istorie a românilor creștini.
Accentuăm acestă relatie a istoriei Bisericii cu istoria neamului românesc, relație care adeseori merge până la identificare, tocmai din considerentul neglijării acestor aspecte de către o parte isoricilor laici contemporani.
Or, istoria românilor nu este doar incompletă, ci chiar inabordabilă fără istoria Bisericii, dintr-un motiv cât se poate de simplu: poporul român este el însuși un mădular al Bisericii și încă chiar de la nașterea sa. Acest argument nu reprezintă o exagerare a vreunei istorii naționalizare sau o hiperbolizare a teologiei speculative, ci o realitate istorică fără de care lucrurile acestea nu pot fi pe delin înțelese.
De bună seamă răspunsurile pot fi multiple și complexe, insă noi ne vom opri asupra dimensiunii primare a creștinismului românesc. Cercetarea acestei dimensiunii poate oferi un răspuns în sensul în care se intuiește punctul de sosire din analiza punctului de plecare. Destinul unui popor nu se poate întrezări decât în perspectiva profundă a etnogenezei și aevolușiei acestuia în istorie. Așadar și destinul neamului românesc nu se relevă decât cercetâmdu-se felul în care acesta a aparut în lume și modul în care sufletul său s-a descoperit, s-a manifestat de-a lungul istoriei.
Putem spune chiar că poporul romăn apare datorită încreștinării lui, în sensul că el este opera unei evanghelizări. N-am fi apărut în lume dacă Sf. Apostol Andrei n-ar fi propovăduit pe pămâmtul strămoșesc. Sufletul românesc n-ar exista deloc sau, dacă ar fi existat, ar fi fost totul diferit, dar nicidecum în aceeași dimiensiune specifică pe care o cunoaștem astăzi. Ori, un eventual profil sufletesc diferit de cel actual ar reptezenta de fapt un alt suflet românesc decât cel care există. În acest sens, afirmația conform căreia poporul român apare prin încreștinarea lui dobândește justețe, căci astăzi ființam ca români în coordonate ontologice specifice tocmai datorită concomitenței etnogenezei cu încreștinarea. Cuvintele arheologului Radu Vulpe referitoare la acest aspect “ poporul nostru s-a născut creștin în mod spontan, natural[…] Noi suntem români fiincă suntem creștini și suntem creștini fiindcă suntem români .“
Pe lângă această unicitate, trebuie amintit și celălalt aspect, deloc neglijabil, al apostolicității creștinismului românesc, ceea ce face ca românii să fie botezați chiar de mână unui ucenic al Domnului și să devină astfel continuatori ai creștinismului apostolic.
Sufletul neamului românesc are așadar la bază două mari fundamente: apostolnicească și încreșterea din etnigeneză, ceea ce i-a oferit putere sporită de înrădăcinare în existență, putere pe care a primit-o din Evanghelie și pe care popoarele formate înainte de venirea lui Hristos n-au avut-o.