Catedrala cosmică

Cât de simplă este retragerea în Sine, în interiorul ființei noastre! O vizualizare bine realizată este de ajuns și catedrala răsare atunci imediat în fața conștiinței mele încântate. Tăcere: totul este senin în mine. Singurătate? Nu... Stare de fuziune cu imensitatea, cu absolutul, cu nemărginirea! Comuniunea cosmică este o stare a ființei. Ea este o înălțare a sufletului spre cele mai înalte culmi, unde individualitatea se integrează în generalitate, unde eu-l devine Sinele, unde nu ne mai simțim lăuntric un fragment al Totului, ci Totul însuși, în afara timpului și a spațiului, în eternitatea clipei prezente!

Introducere ... 5 Dumnezeu și universul ... 9 Vizualizare și memorie ... 17 Realitatea vizualizării ... 26 Tradiția primordială ... 34 Căile mistice și tradiționale ... 43 Căile paralele ... 56 Impresiile psihice ... 63 Experiențele mistice ... 71 Comuniunea cosmică și extazul ... 77 Inițierea mistică ... 83 Rugăciunea ... 91 Subconștient sau supraconștient ... 103 Visele și simbolismul lor ... 111 Legea tăcerii ... 123 Misticul modern ... 136 Evoluția spirituală a omenirii ... 143

Realitatea vizualizării

Nu încape nici o îndoială că, pentru mine, catedrala pe care o vizualizez a devenit, în decursul căutării mele spirituale, la fel de reală ca lumea fizică în care se exprimă existența noastră zilnică. Însă o asemenea certitudine nu poate fi comunicată și, în plus, ea ridică serioase obiecții. Într-adevăr, cum ar putea vizualizarea să fie o realitate, dacă fiecare îi poate conferi forma și natura pe care o dorește? Cum poate ea să fie pentru mine o catedrală și pentru alții o moschee sau un templu? Dacă ea există cu adevărat, atunci unde este? Dar lucrurile nu stau la fel în privința obiecțiilor suscitate de existența reală a unei catedrale zidite prin vizualizare ca un fel de sanctuar invizibil. Oare unde dacă nu la nivelul unei forme vizualizate putem afla armonia interioară care, apoi, va aureola cu o convingere profundă argumentele aduse în sprijinul certitudinilor noastre personale? În plus, oare nu este adevărat că tot aici primim o lumină superioară care ne stă mereu la dispoziție? De vreme ce obiectul studiului nostru îl constituie, chiar în acest moment, realitatea edificiului vizualizat, oare intrând în el nu vom avea astfel decât o dovadă subiectivă a acestei realități? În ceea ce mă privește, îndoiala a fost depășită și, indiferent de natura problemei, mintea îmi șoptește de îndată: „Catedrala!" Și azi îmi caut refugiul tot în ea, și iat-o, catedrala mea, așa cum vizualizarea mea a definit-o, a creat-o, a zidit-o! Ea este realitatea vie în care întreaga mea ființă se recunoaște, în care ea se abandonează bucuriei autentice și suflului radios al unei păci profunde. Cât de familiare îmi sunt aceste locuri! Ce privilegiu să le am mereu la îndemână, nesupuse nici unei transformări, în afară de cazul când eu aș hotărî să modific ceva pentru a primi o inspirație și mai profundă! În viața obișnuită, în care evoluția se realizează prin încercări spirituale, timpul este multiplu și spațiile diverse. Or, catedrala mea este accesibilă oriunde și oricând, în acest timp și în aceste spații. Mi-e suficient să fiu pregătit și să bat pentru ca imediat porțile orizonturilor sale infinite să se deschidă în fața aspirației mele.
Astăzi îmi imaginez că edificiul este imens și aproape pustiu. Ici și colo, există într-adevăr câțiva oameni care meditează, în genunchi, dar proporțiile catedralei pe care o plăsmuiesc acum mental sunt atât de gigantice încât o mare mulțime de oameni ar părea cu totul nesemnificativă în acest loc... Totuși, pentru a-mi întări vizualizarea și impresiile subiective pe care ea le trezește în mine, îmi imaginez că în catedrală a avut loc de curând o ceremonie. Înaintez pe lângă impunătoarele coloane pentru a ajunge la un sanctuar unde mă vizualizez de obicei pe mine însumi. Mă îndrept către o strană, lângă o fereastră cu vitralii scânteietoare. Și vizualizarea mea se estompează pentru a lăsa locul unei stări de comuniune lăuntrică în care accept să simt o „prezență" și aud următoarele cuvinte: „Eu sunt maestrul simbolurilor! Ascultă..."
„Am urmărit firul gândurilor tale legate de subiectul în privința căruia aspiri să primești mai multă lumină. Gândește-te! Este vorba despre realitatea vizualizării. Ai înțeles foarte bine și singur că dacă reușim să definim ce reprezintă, în acest caz, cuvântul realitate, problema va fi rezolvată în totalitatea aspectelor sale, și dacă astăzi trebuie să fii luminat de către maestrul simbolurilor, este evident că subiectul nostru va trebui să fie considerat, într-o mare măsură, din punct de vedere simbolic. Cu toate acestea, să nu neglijăm și alte aspecte interesante. Toată lumea știe acum - și știința pământeană o recunoaște - că în univers, totul este vibrație. Sanctuarul tău terestru, la fel ca și bisericile, templele, moscheile și sinagogile, are, pentru tine și pentru ceilalți, o formă materială determinată, însă această formă nu este decât aparentă. La modul esențial, ea este interpretarea, efectuată de către mentalul informat de percepțiile simțurilor fizice, a unei mase vibratorii ai cărei constituenți vibrează cu diferite frecvențe. De altfel, lucrurile stau la fel și în privința întregii creații fizice, precum și a propriului tău corp. Materia este supusă legilor cosmice și acestea îndeplinesc o misiune constantă și impersonală de creație.

Sensibilitatea sa trebuie să-i permită să țină cont de diferitele elemente psihologice ale celorlalte personalități. Atunci, îi va fi ușor să le deschidă și altora calea înspre această forță pe care o poartă în el și pe care trebuie s-o împărtășească. Așadar, o fracțiune de secundă conștientă în eternitate are consecințe incalculabile pentru o ființă umană și pentru ceilalți oameni. Datorită faptului că tot ceea ce este jos este precum ceea ce este sus și că reciproca este o realitate evidentă, oricine trăiește o stare de comuniune cosmică va contribui în același timp la reîncărcarea vibratorie a aurei planetare și la amplificarea vigorii și eficacității forțelor benefice ale macro-cosmosului. Acesta este miracolul unității. Astfel putem înțelege rostul profund al fiecărui gând. Astfel se justifică cuvintele sacre: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați””. Ce importanță are dacă starea voastră de comuniune cosmică nu este însoțită de impresii vizuale, auditive sau de altă natură! Acestea nu ar prezenta interes decât pentru eu-l obiectiv și ar constitui, în cel mai bun caz, o încurajare de care un aspirant autentic, plin de sinceritate, nu are deloc nevoie în decursul căutării sale spirituale. Priviți la furnică! Ea împinge greutăți de câteva ori mai mari decât ea, adună comori de hrană, își sporește rezervele de tot felul. Pentru ea? Nu, cu siguranță! Viața sa de furnică este prea scurtă pentru a-i lăsa răgazul să folosească aceste bogății. Ea muncește pentru viitor, pentru alții, pentru cei care, într-o bună zi, vor prelua ștafeta de la ea cu același interes și în același scop ca și ea. Munca voastră spirituală nu trebuie să constea în satisfacții false, ci numai în satisfacția datoriei împlinite, și această datorie se împlinește zi de zi, clipă de clipă. Nu este suficient să te gândești la ea, ci trebuie s-o trăiești, și astfel vei dobândi cheia vieții divine, al cărei element fundamental este starea de comuniune cosmică. În ultimă instanță, dacă prin mijlocirea stării de comuniune cosmică veți putea să pătrundeți preț de câteva clipe în tainele arhivelor akashice sau să acționați de o anumită manieră determinată, în cutare sau cutare sens, aceasta nu depinde decât într-un mod foarte limitat de voi înșivă. Este doar o chestiune de moment. Judecata poate induce omul în eroare; el poate să se gândească la soluții eronate din punct de vedere al consecințelor lor, chiar dacă nu al concepției lor imediate. La scara supremă, cea a Divinului, și în desfășurarea planului infinit al lucrurilor, acțiunea și rezultatul au drept temelie adevă¬rul primordial. Ele constituie faza pozitivă, iar concepțiile noastre sunt expresia lor negativă. Nu trebuie să inversăm niciodată rolurile. Față de Dumnezeu, voi trebuie să deveniți niște executanți - acesta este mijlocul cel mai eficient de a ieși din labirintul erorii. De atunci încolo, în starea de comuniune cosmică, lăsați-i inițiativa lui Dumnezeu. Totul în ființa voastră, inclusiv posibilitatea de a face alegerea de care veți fi ulterior responsabili, trebuie să aibă ca scop împlinirea voinței lui Dumnezeu. Amintiți-vă că legea supremă a omului este de a-L sluji pe Dumnezeu. Îndeplinirea poruncilor Creatorului nu poate fi presărată cu cârteli sau cu vorbe goale, atât de des întâlnite în lumea zilelor noastre. Starea de comuniune cosmică, conștientă, rămâne un privilegiu. Când ucenicul este pregătit, maestrul apare. Când atingeți stadiul necesar de pregătire lăuntrică, aveți datoria față de voi înșivă, față de toți ceilalți, să munciți cu perseverență, curaj și credință. Veți realiza, astfel, cât de profundă este starea voastră de comuniune cosmică și vă veți eleva treptat spre culmile infinite ale unei comuniuni conștiente. Veți trăi stări de extaz, în care toată ființa voastră va participa la experiența sublimă a unei fuziuni temporare în conștiința totului. Cum anume se poate atinge această stare, cum se poate trăi starea de comuniune cosmică în sensul cel mai general al acestei expresii? Printr-o viață de totală dăruire pe calea spirituală, de ajutorare și de devotament față de aproape.