N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).
Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.” — MIRCEA CĂRTĂRESCU |
Adevăr Divin
