Nu o să-l uit niciodată pe primul pacient pe care l-am văzut murind. Eram la începutul celui de-al doilea an la facultatea de medicină și-mi petreceam o seară de sâmbătă făcând voluntariat la spital, activitate pe care facultatea ne încuraja să o facem. Dar se presupunea că trebuia să fim doar observatori, pentru că în perioada aceea nu aveam cunoștințe destule cât să facem bine pe cineva și eram din cauza asta periculoși. La un moment dat, o femeie cam de 35 de ani a venit la camera de gardă spunând că respiră greu. Era din East Palo Alto, un fief al sărăciei în acel oraș foarte bogat. În timp ce asistentele lipeau pe ea un set de senzori EKG și-i puneau o mască de oxigen pe nas și pe gură, stăteam lângă ea, încercând să-i distrag atenția și făcând conversație. Cum te cheamă? Ai copii? De când te simți așa? Deodată, fața i s-a încordat de spaimă și a început să respire cu dificultate. Apoi și-a dat ochii peste cap și a leșinat. În câteva secunde, nenumărate asistente și medici au invadat holul camerei de gardă și au început să-i aplice un „cod”, introducându-i un tub pe gât și injectându-i o mulțime de medicamente puternice într-un ultim efort de a o resuscita. Între timp, unul dintre rezidenți a început să-i facă compresii toracice. La fiecare câteva minute, toată lumea făcea un pas în spate, medicul de gardă îi lipea padelele defibrilatorului pe piept, iar corpul i se convulsiona traversat de șocul electric. Totul avea o coregrafie exactă; cunoșteau procedura. M-am făcut mic într-un colț, încercând să nu le stau în drum, dar rezidentul care făcea manevrele de resuscitare m-a zărit și a zis: „Hei, colega, poți să vii aici să mă ajuți? Trebuie doar să apeși cu aceeași forță și în același ritm cum fac eu acum, bine?” Așa că am început să fac compresii, pentru prima oară în viața mea, pe cineva care nu era un manechin. Dar nimic nu funcționa. Femeia a murit, chiar acolo pe masă, în timp ce eu continuam să-i apăs pieptul. Cu doar câteva minute mai devreme, o întrebasem despre familia ei. O asistentă a tras cearșaful să-i acopere fața și toți s-au împrăștiat la fel de repede cum veniseră. Aceasta nu era o întâmplare neobișnuită pentru niciunul dintre cei din încăpere, dar eu am fost îngrozit, oripilat. Ce naiba tocmai se întâmplase? Aveam să mai văd mulți pacienți murind, dar moartea acelei femei m-a bântuit ani de zile. Bănuiesc acum că probabil murise din cauza unui embolism pulmonar major, dar tot am continuat să mă întreb de fapt ce problemă avea. Ce se întâmplase înainte să ajungă la camera de gardă? Și oare lucrurile s-ar fi petrecut diferit dacă ar fi avut mai ușor acces la îngrijire medicală? Oare soarta ei tristă ar fi putut fi schimbată? Ulterior, din poziția de chirurg rezident la Johns Hopkins, aveam să învăț că moartea vine cu două viteze: rapidă și lentă. În zonele urbane din Baltimore, moartea rapidă domnea pe străzi, răspândită prin arme, cuțite și autovehicule care merg cu viteză. Pe cât de pervers sună, violența orașului era o „componentă” a programului nostru de pregătire. Deși alesesem Hopkins datorită excelenței sale în chirurgia cancerului de ficat și pancreatic, faptul că avea în medie mai mult de zece cazuri de răni deschise pe zi, în mare parte provocate de gloanțe sau plăgi prin înjunghiere, însemna că eu și colegii mei urma să avem suficiente ocazii să ne dezvoltăm abilitățile chirurgicale reparând corpuri care adesea erau prea tinere, sărace, de culoare și de sex masculin. Dacă rănile deschise apăreau predominant noaptea, zilele erau dedicate pacienților cu afecțiuni vasculare, boli digestive și, mai ales, cancer. Diferența era că „rănile” acestor pacienți erau provocate de tumori care creșteau lent și dura mult până să fie depistate, deși nici dintre ei nu supraviețuiau toți — nici măcar cei bogați, cei care se aflau în vârful piramidei. Cancerul nu știe cât de bogat ești. Sau cine e chirurgul tău, pe bune! Dacă vrea să descopere o modalitate de a te ucide, o s-o găsească. Până la urmă, morțile astea lente au ajuns să mă deranjeze și mai tare. Dar aceasta nu este o carte despre moarte.
|
Adevăr Divin
