Freud a identificat ceea ce el numea „compulsia repetiţiei'', imboldul interior de a repeta acţiuni vechi, chiar dacă sunt dureroase şi ne conduc către fundături previzibile, dar familiare. În primul rând, putem recunoaşte puterea programării negative din vieţile noastre. Exemplele sunt nenumărate în acest sens. Atât de mulţi dintre cei care au suferit un abuz în copilărie caută şi chiar ajung să se căsătorească cu indivizi abuzatori. Atât de mulţi abuzatori repetă tiparele de relaţii care li s-au întipărit patologic în minte. Dar Freud bănuia că oamenii repetă experienţa traumatizantă deoarece o percep ca fiind oarecum „mai sigură'' decât cea iniţială, considerând că, de data aceasta, va fi mai bine. Aşadar, prizonierul alege închisoarea în locul abisului plin de alegeri necunoscute, în locul deşertului înţesat cu libertăţi nelimitate. Învăţătorul „alege'' să nu aleagă aparent pentru a evita consecinţele alegerii, iar zeii atotvăzători năpustesc asupra lui consecinţele teribile ale alegerii sale.
Renunţarea la obiceiurile vechi este mult mai grea decât am crede. Avem impresia că facem acest lucru atunci când ne redecorăm casa, când planificăm o vacanţă diferită sau când schimbăm partenerii de relaţie, dar tiparele repetitive rămân. Singura prezenţă constantă din fiecare scenă a acestei telenovele interminabile pe care o numim viaţa noastră suntem noi. Prin urmare, este de la sine înţeles că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru felul în care se desfăşoară această poveste. Atunci, de ce au atâta influenţă asupra noastră aceste tipare, mai ales cele care sunt dăunătoare pentru noi şi pentru ceilalţi?
Acolo unde găsim tipare vom găsi probabil şi ideile fundamentale, încărcate de emoţie, dinlăuntrul nostru, idei care pot sau nu să fie conştiente, care pot sau nu să fie corecte, care s-ar putea ca nici măcar să nu fie ale noastre, dar care au făcut parte din experienţele care ne-au format şi din atmosfera timpurie în care am trăit. Cu toţii internalizăm mesaje percepute din viaţa de zi cu zi - mesaje venite din mass-media, de la familia noastră de origine, venite din influenţe religioase, educaţionale, politice, economice şi culturale şi transmise prin particularităţile biografiilor noastre. Aceste mesaje ne spun ce să facem: evită treaba asta, implică-te în cealaltă, întreprinde această acţiune; sau ne învaţă ce să nu facem: taci din gură, ascunde-te, nu dezvălui ce simţi. Nu ne-am născut cu aceste mesaje, dar le deţinem fiindcă avem un trecut, o poveste şi fiindcă suntem fiinţe sensibile care simt nevoia să „citească'' lumea din jurul lor pentru a putea supravieţui, pentru ca nevoile să ne fie satisfăcute cât mai bine şi pentru a ne integra.
Având în vedere că cele mai puternice şi cel mai puţin analizate mesaje derivă din cele mai timpurii experienţe legate de siguranţă, pericol şi instrucţiuni adaptive, ori de câte ori sunt activate în viaţa noastră psihică, ele au puterea de a uzurpa conştiinţa, de a prelua controlul şi de a-şi pune în executare programele arhaice. Cele mai puternice dintre aceste mesaje provin din primele noastre relaţii şi tind să se acumuleze ca o serie de reacţii-reflex la stimulii oferiţi de viaţă. Deşi erau cândva fenomenologice, adică bazate pe experienţă, şi nu conştiente, cu timpul ele devin reacţii „instituţionalizate'' la sarcinile, problemele şi tulburările din lume. Nu este de mirare că avem tipare de comportament. |
Adevăr Divin
