4. LEACURI PENTRU INIMĂ SI CIRCULAŢIE Sunt multe plante pentru inimă, dar mai puternic decât păducelul nu e nimic pe lumea asta. E o plantă care ştie totul, ştie tot ce trebuie să facă unde ajunge.
Cine are probleme cu colesterolul ştie că trebuie să-şi repare vasele de sânge îngroşate, să-şi sub-ţieze sângele. Mai e o jumară, mai sunt cafele, sunt tot felul de lucruri pe care trebuie să le curăţăm din sânge. Pentru asta este fructul de păducel. Dacă e copt, poţi să-l mănânci ca atare, cam câte o mână de fructe pe zi. Când s-au uscat, le fierbi maximum 3-4 minute, le laşi la infuzat, bei ceaiul, dar mănânci şi fructul din cană, ca să profiţi cât poţi mai mult de tot ce îţi oferă păducelul. Iar efectul din ceai şi fruct este întotdeauna în funcţie de ceea ce ai tu nevoie să-ţi facă. Dacă sângele e prea gros, fructul de păducel îl subţiază; dacă e prea subţire, îl îngroaşă. Şi aşa se repară şi colesterolul.
Numai că trebuie să repari şi bătaia inimii, acum că ai subţiat sângele. Pentru inimă ai florile de păducel, sau gherghinele, care se culeg primăvara şi fac minuni, repară tensiunea: dacă e mică, o fac mare; dacă e mare, o fac mică, iar dacă e fluctuantă, o repară. Aici trebuie să ştim că întotdeauna, cu cât o plantă e mai fină, cu atât se evită fierberea ei, în general - doar când ceva are sâmbure, atunci se fierbe câteva minute şi apoi se lasă la infuzat, ca să iasă substanţele din sâmbure. Floarea de păducel nu se fierbe, pentru că e fină, doar se infuzează şi se bea infuzia.
Nici n-ar mai trebui să spun asta, dar cine are colesterolul mărit, probleme cardiovasculare, nu poate să se gândească nici în glumă că dacă se tratează cu păducel poate să-şi continue regimul alimentar dinainte. Unii chiar se raportează greşit la „tradiţii'' şi tot aduc argumentul că înainte se mânca untură la ţară, slănină şi aşa mai departe. Numai că înainte mâncarea era mult mai curată. Şi zahărul era mai curat, nu aveam atâţia aditivi, inclusiv în sare nu erau multe adaosuri. Aşa încât, dacă ştim deja că totul e plin de toxine, măcar să nu mai luăm şi din carne, că nu se întâmplă nimic dacă rărim carnea la de trei ori pe lună, nu murim. Aşa cum nu mureau străbunii noştri, care mâncau mămăligă cu ceapă sau cu usturoi, iar când mâncau un pic de slănină sau untură nu le făceau rău, pentru că erau curate, şi nu mâncau toată ziua, nu ajungeau să facă excese.
Înainte, oamenii reuşeau să asigure din plante aproape tot ce avea nevoie organismul, mai ales primăvara, când avea nevoie de ştevie, urzici, varză. Se gătea pe fugă, că nu era timp, şi nu ţinea mâncarea de pe o zi pe alta: o ciorbă de ştevie, nişte urzici, o varză călită cu bulion, fiartă la repezeală şi uneori rămasă aproape crudă, sau cum e la modă acum, „al dente''. Nu exista ideea asta, că trebuie să mănânc şi eu multă carne aşa cum face vecinul, ca să nu se spună că sunt sărac dacă nu fac grătare mereu şi nu miroase mereu din bucătăria mea a carne gătită.
Tot la capitolul inimă şi circulaţie trebuie să vorbim şi despre cei care vin şi cer să ia ceva pentru recuperarea după un accident vascular cerebral (AVC), eventual cu semipareză. |
Adevăr Divin
