Se află la rădăcina naturii noastre, acest dans între starea de rău si uşurinţă, între boală si sănătate, indiferent dacă vorbim despre corpul nostru, corpul Americii sau lume ca un singur corp, un întreg fără cusur, un singur organism de fapt. Iar pentru noi, ca specie, nimic nu este mai urgent sau mai important decât să o descoperim. Totul atârnă în balanţă. Din fericire, această uşurinţă, această plenitudine a fiinţei, aşa cum am văzut şi noi, se află chiar sub nasul nostru. Întotdeauna a fost aşa.
Dacă realitatea elementară este aceea că boala maschează uşurinţa înnăscută de a fi bine, atunci trebuie să ajungem la un diagnostic consensual al afecţiunii, oricât de complexă pare la suprafaţă şi oricât de multe opinii diferite există cu privire la aceasta, apoi să explorăm „tratamentele'' adecvate. Dacă ratăm diagnosticul, sunt în zadar toate eforturile noastre de a aborda şi reduce starea fundamentală de rău şi suferinţa care decurge din ea. Suntem totodată mult mai susceptibili la demagogie din cauza fricii şi a sentimentelor de nesiguranţă şi insatisfacţie, alimentate, finanţate şi exploatate de grupuri şi perspective cu agende în primul rând interesate şi ideologii toxice. Şi, dacă suntem sinceri, asemenea sentimente evocă sau exploatează nemulţumiri foarte concrete din partea unor indivizi înstrăinaţi de toate felurile care simt că binele, preocupările şi suferinţele lor nu sunt recunoscute sau abordate ori poate chiar trădate.
Nu că o mare parte din ceea ce se întâmplă în lume nu beneficiază de o reformă şi, în unele cazuri, de una radicală. Evident, de-a lungul secolelor, lumea a beneficiat enorm de pe urma eforturilor unor reformatori curajoşi. Doar că, în acest moment, avem nevoie şi de ceva mai mare şi fundamental, deoarece orientarea fixă ignoră, prin ea însăşi, rotaţia în conştienţă necesară pentru vindecarea bolii şi a stării de rău fundamentale. Fără ea, riscăm să ne catapultăm din reflex într-un mod salvator, reparator, fără să privim în profunzime şi fără să înţelegem mai clar cauzele adânci ale problemelor, suferinţei, dukkha şi, astfel, să trecem cu vederea necesitatea de a lucra cu aceşti factori cauzali în persoană, în peisajul minţii şi inimii.
Mai mult, întrucât ceea ce pentru unii pare distrus probabil nu îi preocupă pe alţii, însăşi mentalitatea cu care vedem si cunoaştem necesită examinare, cultivare si, mai presus de toate, conversaţie continuă şi dialog autentic, în locul zgomotului şi tiradelor care tind să domine discursul public. Dialogul conştient invită la ascultare adevărată, care ne extinde modalităţile de cunoaştere şi înţelegere. În cele din urmă, ea înalţă discursul şi face mai probabil ca, treptat, să învăţăm să ascultăm si să ne dezvoltăm din înţelegerea perspectivelor celuilalt, în loc să ne fortificăm doar poziţiile si atasamentele noastre si să îi banalizăm pe toţi cei care nu sunt de acord cu noi.
Pe măsură ce ne dezvoltăm prin acordarea unei atenţii sporite minţii noastre şi minţii celorlalţi care văd lucrurile diferit, sentimentul a ceea ce suntem ca indivizi se extinde, iar ceea ce ne solicită cel mai mult atenţia si vindecarea se schimbă pentru noi. Este posibil să ne simţim mai puţin ameninţaţi în plan personal pe măsură ce viziunea noastră despre cine suntem se lărgeşte şi vedem cât de profund sunt integrate interesul şi binele nostru în interesul şi binele celorlalţi şi al întregului.
După cum am văzut, când oamenii se gândesc să se înscrie la Clinica MBSR, spunem adesea din punctul nostru de vedere: „Cât timp respiri, eşti mult mai în regulă decât în neregulă, indiferent de ceea ce este «în neregulă» cu tine.'' |
Adevăr Divin
