Iubeste, orice-ar fi

A IUBI ESTE A NU CĂUTA DREPTATEA TA, BINELE TĂU, ADEVĂRUL TĂU, NICIODATĂ. A nu contrazice, a nu te împotrivi la ceea ce vine din faţă. Dar când cauţi binele tău, adevărul tău şi dreptatea ta, te-ai îndepărtat de ceilalţi şi de Dumnezeu şi te-ai făcut diavol. DORINŢA PENTRU SINE NU ESTE IUBIRE. IUBIREA DOAR ELIBEREAZĂ ŞI NU VREA NIMIC PENTRU EA. Iubirea egoistă nu durează şi va aduce numai necazuri, pentru că este un eu acolo care vrea ceva NEAPĂRAT pentru sine şi ACOLO UNDE ESTE EU MAI PRESUS DE TOATE, nu este Dumnezeu. DACĂ CEVA TE NECĂJEŞTE ŞI TE FACE SĂ SUFERI, AVEAI NEVOIE. Când condamni, nu vrei în ruptul capului să fii fericit. Când eşti cel mai jos eşti cel mai sus. Când doreşti ceva intens, este momentul în care nu e nevoie să doreşti nimic, ci să renunţi. Nu dori, stai în zero, acolo este fericirea toată şi camera care îţi îndeplineşte orice dorinţă. Doreşti plăceri sau stabilitate, bunăstare, comodităţi, CA SA SUFERI CÂT MAI TARE ŞI REPEDE, pentru că numai aşa, prin Pierdere, primeşti energie vitală. Vai! Oamenii fac rău ca să sufere cât mai tare şi suferinţa le des-chide poarta cerului şi le aduce energie vitală. Merge şi aşa. De fapt, când doreşti mai multă viaţă, vrei să pierzi şi să te chinuieşti, ca să se deschidă cerul şi să ţi se dea viaţă. Dar numai renunţarea sau pierderea deschide drumul spre Izvorul vieţii şi te încarcă cu energie. Cu cât ataşamentul de plăceri este mai intens, cu atât agresivitatea interioară este mai mare şi cu atât vor fi forţele cerului mai puternice pentru a te desprinde cu forţa. Când ai ales plăcerea, ai ales durerea. Lucrul de care te lipeşti va trebui să-l pierzi. Soluţia? Să nu ţii gândul prea mult timp pe ceva sau cineva. Şi mereu să te laşi pe tine, să dăruieşti şi să oferi. Să nu te gândeşti la lume, la plăcerile trupului, la viitor şi trecut. Lipsa gândurilor, a eului, a interesului personal de mai mult bine este prezenţa Domnului. Să nu pui fericirea umană pe pri¬mul loc că te arzi, ci aspiraţia spre divin, care înseamnă NU EU, nu avantajul şi interesul meu, nu dreptatea mea, nu adevărul meu, nu plăcerea mea. SCOPUL VIEŢII NU ESTE VIAŢA, SĂ TE SIMŢI TU BINE, FIZIC SAU EMOŢIONAL, CI CA SUFLETUL TĂU SĂ FIE ÎN DIVIN, pentru că dacă Domnul este cu tine, atunci totul va fi bine neapărat. Şi nu e nevoie să te mai zbaţi pentru ceva. Tot ce îţi trebuie ţi se dă în dar. Nu mai e nevoie de nimic mai mult când tu te uneşti cu divinul şi trăieşti ca fiinţă sublimă pe pământ. Nu e cazul să te îngrijorezi, sau să suferi. Totul este minunat numai când îl pui pe El pe primul plan. Şi ce înseamnă asta? Nu pe tine, să nu faci nimic pentru mai mult binele tău. Să te mulţumeşti cu ce îţi dă Domnul. Să nu te preocupi pentru un mai mare bine personal. Să faci totul pentru ceilalţi, pentru că tu eşti ei. Şi tăcând cel mai mult bine lor, ţie îţi faci. Tu nu poţi fi fericit decât dacă celălalt este fericit. Nu e nevoie să cauţi mai multă comoditate şi uşor, niciodată, că asta înseamnă eu mai presus de toate şi este diabolizare. Cu cât dăruieşti fără condiţii, cu atât mai multă viaţă primeşti şi energie miraculoasă din care se poate face orice doreşti.

Noi ne mărim viitorul numai dacă nu dorim mai multă viaţă şi oricând suntem în stare să acceptăm orice pierdere şi să nu te superi, să păstrezi iubirea orice s-ar întâmpla. Noi vom pierde neapărat tot ce preţuim mai mult din lumea aceasta, faţă de lipsa lor. Lipsa, a nu avea, este mai important decât a avea. Să nu vrei să ai este cea mai mare fericire posibilă pe pământ. Dacă nu eşti desprins, rugăciunea nu va fi auzită. Dacă vrei ceva pentru tine, nu va fi ascultată. Agresivitatea interioară duce la dorinţa de a ucide sau la boli, necazuri, durere. Când ataci oamenii şi îi învinuieşti ucizi dragostea lui Dumnezeu. Omul care se supăra nu-L iubeşte pe Dumnezeu. El zice că are credinţă dar pentru că nu are acceptare şi se luptă şi se apără, nu are credinţă. Omul care nu îi iubeşte pe ceilalţi, vrea să îi ucidă şi este un diavol. O afirmaţie care îţi dă mâhnire nu este adevărată. Dacă vezi că totul este bun, drept şi divin, atunci ai atins raiul încă de aici. Soarta se schimbă numai dacă accepţi umilinţa orice ar fi. A iubi este a da, nu a lua. Orgoliul şi răutatea sunt frica de a pierde. Când dăm vina pe cineva, am închis poarta cerului pe loc şi atunci pornesc neplăcerile. Ele arăta că nu mai ai iubire, adică energie vitală. Ce ai făcut oamenilor şi ei îţi vor face ţie. Ce dai, aceea primeşti. Dacă vrei să fii iubit, iubeşte orice ar fi. Dacă nu poţi să spui un lucru bun despre oameni, mai bine nu spune nimic şi taci. Nu murdări corola de minuni a lumii. Bogat nu e cel ce ia cât mai mult, ci cel care dă. De ce? Noi facem identificarea cu corpul şi simţurile lui. Lăcomia vine din faptul că nimic din lumea aceasta nu durează şi trebuie să alergăm mereu, pentru că avem un sentiment de lipsă, că nu este destul. Dar dacă ne-am raporta la suflet adică la dăruire, noi am face gol în noi şi ar avea spaţiu unde să vină divinul şi atunci EL îţi dă tot ce vrei. A trăi ca suflet pe pământ înseamnă a renunţa la voia ta, a te preda în mâna Lui şi să nu îţi mai faci nicio grijă şi atunci El îţi dă tot ce ai nevoie în dar. Asta ne lipseşte nouă: lepădarea desăvârşită de sine care II aduce pe Dumnezeu imediat în noi, aproape îl obligă. Omenii nu dau drumul la controlul vieţii şi atunci El nu are unde să vină. Când interesul tău este pe primul plan, a început destrămarea situaţiilor de viaţă, a sănătăţii şi pierderea fericirii, adică a unităţii cu Dumnezeu. Nu face nimic pentru tine, nu căuta binele tău niciodată. Cedează-l întotdeauna, atunci îl vrei pe Dumnezeu când laşi lumea şi nu te preocupi cu mai mult. Dacă te gândeşti la fericirile trupului, nu vei avea parte de ele. Nu te gândi, nu dori. Viitor are numai acela care nu vrea fericirea vieţii. Acela are parte de toată fericirea din lume, fără să vrea. Să nu doreşti viaţa că o pierzi. Vrei fericire, nu vei avea parte de ea. Fericit poate fi numai dacă poate să o piardă oricând şi nu este ataşat de ea. Iar dacă o pierde, nu este preocupat de asta, nu este afectat. Iubeşte la fel. A iubi este a te goli de tine continuu, nu a adăuga fericiri la tine. Când vrei mai multă viaţă sau plăcere este momentul să renunţi la a dori. Este momentul în care nu mai ai energie vitală şi nu de mai multă viaţa ai nevoie ci de mai puţină, de restrângere, pentru că numai restrângerea are puterea să deschidă poarta cerului. Eşti în adevăr şi în divin numai dacă eliberezi. Când ţi-e foame ai nevoie de energie subtilă. Nu de mâncare ţi-e foame ci de energia vieţii pentru suflet. Ţi se întâmplă lucruri ca să te desprindă. Nu e vorba să obţii tu ceva de la viaţă. Se urmăreşte atracţia ta şi desprinderea. Dacă tu cauţi satisfacţiile vieţii, vei suferi, pentru că îţi iau din energia vitală. Fericirea este în lipsa satisfacţiilor simţurilor. Când nu vrei plăcerile vieţii. Dar dorinţa aduce durere, pentru că înseamnă identificare cu eu. Legi lucrul care îţi place de eu. Ţi se oferă fericire câtă dai. Cu cât doreşti mai mult ceva din lumea acesta cu atât mai mult nu îl vei avea. Rolul lumii este să te atragă şi dacă te ataşezi, să te respingă.