Noi, care prea putin iubim

Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu nu se uită la fericirile lumii, care sunt formă. Când aduni numai bine pentru tine, eşti nemulţumit de toate şi te irită orice, atunci şi realitatea va fi la fel cum eşti tu în interior. Lumea ia întotdeauna forma sufletului tău. Dacă sufletul este impur, el se destramă, şi odată cu el se distruge şi lumea. Lumea depinde de puritatea sufletului nostru. Dacă conducătorii sunt lacomi, ei vor fi răsturnaţi. Datorită spiritului curat, pământul înfloreşte şi nu pot fi nenorociri. Dacă nu e nimeni care să aibă grijă continuu de suflet, el se degradează. Conducătorii celor care nu au un suflet curat sunt necuraţi. Dacă pui lumea mai presus decât orice, o ucizi, pentru că întăreşti forma şi laşi să se degradeze substanţa vieţii, duhul. Cel care apreciază lucrurile exterioare şi savoarea vieţii, de savoare va fi ucis. Cel care apreciază ceea ce are cea mai puţină valoare, apreciază ceea ce este cel mai important în viaţă şi astfel întăreşte sufletul divin din noi. Depinde ce pui pe primul plan, pe Dumnezeu, adică puţinul şi lipsa sau bunăstarea lumii. Omul inferior care pune plăcerile lumii mai presus decât orice, îşi bate joc de frumuseţea sufletului divin şi nu îl apreciază. El îl va chinui şi îşi va bate joc de el cu orice ocazie. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu se aseamănă cu un prost sau cu un copil vulnerabil. El fuge de ordinea lumii şi pare un neadaptat şi un nepriceput, pentru că nu caută profitul lui niciodată. El nu critică nimic şi nu este deranjat de nimic. El este prea simplu ca să poată fi luat în seamă de omul care are putere în lume, şi este întotdeauna desconsiderat şi umilit de acesta. Dar celui care are duh sfânt, nu îi pasă de ce spune lumea, pentru că el trăieşte deja în nimic, care este totul pentru Dânsul. Adevărul se găseşte când te deplasezi spre puţin şi lipsă, modestie şi simplitate, dar în această direcţie nu merge nimeni. Omul nu îl caută pe Dumnezeu, ci fuge de el, pentru că simţurile şi instinctele îl trag spre satisfacţiile lumii. Şi de aceea poate să treacă o viaţă întreagă şi el să nu îl afle deloc pe Domnul şi Adevărul divin. Adevărul nu este în lume, ci numai cel care lasă lumea îl află. Dacă omul ar lăsa lumea ar intră în spaţiul miracolelor, ca-ntr-o poveste. Dar nu vrea. El se opune divinului continuu şi cu încăpăţânare. Ce păcat. De aceea el îşi ratează din plin existenţa pentru care a venit aici pe pământ şi se poziţionează încă de aici în iad. Dacă ar ştii. Cel puternic îşi distruge singur viaţa punând preţ pe ceea ce îl va ucide până la urmă. Pedeapsa este conţinută în atac. Cel slab, îl învinge pe cel tare. Cel mai preţios lucru pe lume este liniştea şi non intervenţia, non reacţia, acceptarea, cedarea, lepădarea de sine, a lăsa lucrurile să curgă şi să se aşeze aşa cum vor ele. Dacă laşi oamenii să greşească, ei nu vor mai greşi. A câştiga, aduce pierderea şi suferinţa. A nu câştiga, aduce liniştea şi pacea cerului. Deci ce este mai bun pentru suflet? Cine acumulează mult, va pierde mult. Cine se mulţumeşte cu puţin, nu are ce să piardă. Aceasta este fericirea adevărată.

Dacă nu aduni şi nu vrei nimic, viaţa va veni spre tine în mod firesc şi se va aşeza la picioarele tale, se va oferi singură. Dar numai dacă nu faci nimic pentru tine. De ce? Pentru că liniştea şi dăruirea ta este puterea lui Dumnezeu. Atunci eşti cel mai puternic, când nu vrei nimic mai mult pentru tine. Când eşti în pace. Aceasta este iubirea fără condiţii, care nu caută ale sale. Dacă eşti în pace, oamenii se schimbă de la sine. Schimbarea lumii porneşte de la schimbarea proprie, adică de la cedare, renunţare la binele tău, de la micşorarea importanţei trupului şi lumii. Şi aceasta se realizează numai prin servirea celorlalţi. Când eşti rob al oamenilor. Adică, atunci când ego-ul tău este zero. Atunci ai putere asupra realităţii şi ea va lua forma interiorului tău. De aceea schimbarea celorlalţi porneşte de la schimbarea ta. Dacă stai în linişte lucrurile se vor schimba singure. Nu trebuie să acţionezi asupra lumii, ci să cauţi pacea sufletului mai întâi, care este mai importantă decât orice. Este prezenţa Domnului. Pacea Mea v-o dau vouă. Dacă nu intervin, lucrurile se îndreaptă singure de la sine. De ce? Pentru că tot ce trebuie să faci întotdeauna este să cedezi eul tău, ca să permiţi miracolului să coboare la tine, să-i faci loc. Cel mai important lucru este să te goleşti continuu de tine, aşa îţi faci viaţa o minune. Când nu lupţi pentru binele şi avantajele tale, ci faci totul numai pentru ceilalţi, tu te purifici. Pe tine să te uiţi. Dacă tu nu o să ai dorinţe de mai mult şi mai bine, viaţa îţi va fi frumoasă şi realitatea va lua forma sufletului tău şi va fi bine iubitoare cu tine. Pentru că dragostea pe care o dăruieşti este dragostea pe care o primeşti. Aceeaşi proporţie, totul în oglindă. Făcând tot binele celorlalţi, ţie îţi faci. Apoi viaţa îţi va răspunde asemenea. Cum eşti tu, aşa este şi lumea ta. Când cauţi golirea de sine, vine liniştea şi pacea care îţi vor da putere şi autoritate asupra realităţii şi apoi ea îţi va răspunde la cuvintele tale, te va asculta şi te va sluji cu drag. Cu cât tu îi slujeşti mai mult pe oameni, cu atât mai mult ei te vor îmbrăţişa. întotdeauna va fi vorba numai despre retragere, despre cedare şi acceptare, de dăruire de sine fără aşteptări, necondiţionat. întâi trebuie să fii tu Iubire, pentru ca lumea să fie iubitoare. Totul în oglindă. Cum eşti tu în interiorul tău, aşa este şi ea. Când cineva vrea ceva de la viaţă, ea i se va opune şi opoziţia asta se numeşte nefericire şi neplăceri. Ca să fii fericit, nu trebuie să doreşti nimic mai mult decât ai şi să te mulţumeşti cu puţin. Iubirea şi liniştea sunt mai importante decât dreptatea. Cel care are liniştea sufletului şi nu caută ale sale este întotdeauna fericit. Omul înţelept nu vrea nimic pentru sine, el nu doreşte să aibă puterea lumii. Numai cei fără iubire doresc puterea exterioară ca să-şi ascundă lipsurile. Cu cât maşina este ma mare şi mai luxoasă, cu cât casa este mai mare şi mai maiestoasă, cu atât mai mari sunt lipsurile interioare ale acelor oameni. De fapt ei luptă împotriva lui Dumnezeu, de aceea trebuie să piară şi vor pieri. Şi acest verdict al cerului este grăbit de forţa cu care ei îşi doresc savoarea vieţii. Se omoară singuri fără să ştie. Şi au stabilit greşit priorităţile. Omul înţelept nu vrea să iasă în evidenţă şi este atât de modest şi simplu. Nu se dă mare, nu se grozăveşte şi nu pune accentul pe aspectul exterior. Nu este strident ca să atragă privirile. De aceea va supravieţui. Golirea de sine şi restrângerea continuă este lucrul cel mai important în viaţă. Ne dă viitor şi viaţă pentru că ea cheamă pe Dumnezeu, miracolul în viaţa noastră. însăşi acest comportament este ca cea mai înaltă rugăciune. O rugăciune fără comportament este chimval zornăitor şi atât. Forţa modestiei este atot biruitoare şi nu se termină niciodată. Când viaţa ta este numai expresia Dragostei fără condiţii pentru oameni, atunci vei fi fericit şi vei avea viaţă. Dumnezeu este renunţarea la tine în favoarea celorlalţi. Dragostea iese întotdeauna biruitoare dacă este aleasă, întotdeauna când dai mai mult decât iei.