Dar când eşti tânăr, cât e de greu să-ţi limitezi dorinţele! într-o zi am citit povestea lui Francois Schlatter - nu ştiu dacă astăzi se mai vorbeşte despre el. Era un alsacian care a emigrat în Statele Unite. Acolo, el a anunţat că a primit de la Cer misiunea de a vindeca. Mii de oameni au început atunci să vină la el acasă şi doar dând mâna cu ei, el realiza vindecări miraculoase: orbii îşi recăpătau vederea, paraliticii mergeau... La uşa lui se îngrămădea o asemenea mulţime de bolnavi, încât, până la urmă, el ceru ca aceştia să lase doar o mănuşă: atingând mănuşa, el îi vindeca de la distanţă. Pare ceva de necrezut, dar mulţi au depus mărturie cu privire la realitatea acestor vindecări. Iar apoi, într-o zi, Francois Schlatter a dispărut: el a lăsat doar un bilet, în care spunea că şi-a îndeplinit misiunea, că Dumnezeu îl chema acum în altă parte etc. În ciuda căutărilor întreprinse pe tot teritoriul Statelor Unite, n-a putut fi găsit niciodată.
Am fost atât de fascinat citind această poveste, încât mi-am dorit să am si eu acest dar al vindecării. Mă vedeam făcând miracole. A vindeca bolnavii era exact ceea ce făcuse Iisus... Atunci am exersat. Dar lângă Maestru am înţeles că nu asta era calea mea şi că e preferabil să-i înveţi pe oameni cum să-şi păstreze sănătatea decât să-i vindeci. Mi s-a întâmplat să uşurez unele suferinţe fizice, dar nu am darul vindecării si nu l-am căutat cu adevărat. Singurele dăţi când am regretat cu adevărat că nu pot să vindec a fost văzând biete mame descumpănite, disperate în faţa copilului lor bolnav, care avea să moară. Mi se rupea inima. Aş fi vrut atât de mult să le salvez copilul!
Într-o zi când mă invitase la el, Maestrul a luat din bibliotecă o carte în engleză despre numere şi a început să-mi traducă primul capitol, în care era vorba despre numărul 1. Eram interesat, desigur, şi am ascultat cu multă atenţie. Când a terminat acest prim capitol, mă aşteptam să continue cu capitolele despre celelalte numere. Ei bine, nu! El a închis cartea, a pus-o înapoi în bibliotecă şi cu asta vizita s-a terminat. Ardeam de dorinţa de a cunoaşte urmarea. De aceea, întorcându-mă acasă, îmi spuneam: «Fără îndoială, data viitoare când mă va invita, va continua lectura.» Dar nu a continuat-o și n-a mai fost niciodată vorba de acea carte.
Un timp am aşteptat şi eram puţin dezamăgit. Dar cum aveam o imensă încredere în Maestrul meu, ştiam că tot ce făcea avea un sens. Atunci mi-am spus: «Dacă nu-mi citeşte nimic despre celelalte numere, înseamnă că nu e atât de important, nu mi-e necesar.» Şi am reflectat îndelung: poate voia să mă facă să înţeleg că, pentru a nu te pierde în multiplicitate, trebuie să începi prin a te concentra pe unitate; doar după ce am lucrat cu numărul 1 voi putea să mă lansez fără primejdie în explorarea celorlalte numere.6 Am putut să constat şi de astă dată cât de înţelept, cât de profund era Maestrul. Străbătuse un drum foarte lung şi cunoştea adevărul. De aceea Îi mulţumesc zi şi noapte Cerului că l-am întâlnit şi, desigur, că m-am bucurat şi de prietenia lui.
|