Roata Dharma-ei a fost pusă în mişcare de douăsprezece ori: de trei ori pentru fiecare dintre cele Patru Adevăruri Nobile. Pentru a înţelege cele Patru Adevăruri Nobile, nu doar din punct de vedere intelectual, ci şi experienţial, trebuie să exersăm cele douăsprezece întoarceri ale roţii Dharma-ei. Prima întoarcere se numeşte „Recunoaşterea''. Simţim că ceva nu este în regulă, dar nu suntem în stare să spunem exact despre ce e vorba. Facem eforturi pentru a scăpa de suferinţă, dar nu reuşim. Încercăm să negăm suferinţa pe care o simţim, dar aceasta persistă. Buddha a spus că a suferi şi a nu şti că suferim este mai dureros decât povara suportată de un catâr care duce în spate o încărcătură inimaginabil de grea. Trebuie, în primul rând, să recunoaştem faptul că suferim şi apoi să stabilim dacă această suferinţă este de natură fiziologică sau psihologică. Suferinţa noastră trebuie să fie identificată. Recunoaşterea si identificarea suferinţei noastre sunt asemănătoare muncii unui medic care diagnostichează o boală. Medicul ne întreabă: „Te doare dacă apăs aici?'' şi noi îi răspundem: „Da, acolo mă doare''. Aceasta e problema. Rănile din suflet devin obiectul meditaţiei noastre. I le arătăm medicului si lui Buddha, ceea ce înseamnă că ni le arătăm nouă înşine. Suferinţa noastră suntem chiar noi înşine şi trebuie să o tratăm cu bunătate şi non-violenţă. Trebuie să ne îmbrăţişăm frica, ura, angoasa şi furia. ''Draga mea suferinţă, ştiu că eşti acolo. Sunt aici pentru tine şi voi avea grijă de tine.'' Încetăm să mai fugim de propria durere. Folosindu-ne tot curajul şi tandreţea, o recunoaştem, o conştientizăm si o identificăm. A doua învârtire a roţii se numeşte „Încurajarea''. După ce ne recunoaştem şi ne identificăm suferinţa, este timpul să o analizăm în profunzime pentru a înţelege adevărata ei natură, adică să descoperim cauzele care au generat-o. După ce ne-a observat simptomele, medicul ne spune: „Voi analiza această situaţie în profunzime. Această boală poate fi înţeleasă''. Poate că va avea nevoie de o săptămână pentru a efectua teste şi pentru a ne pune tot felul de întrebări, cum ar fi ce am mâncat, care sunt obiceiurile noastre, cum ne petrecem timpul şi aşa mai departe. Medicul este hotărât să înţeleagă care este motivul pentru care suferim. Suferinţa noastră - care poate fi o depresie, o boală, o relaţie dificilă sau un sentiment de frică - trebuie înţeleasă si, la fel ca un medic, suntem hotărâţi să o înţelegem. Practicăm meditaţia atât aşezaţi, cât şi în mers şi cerem îndrumare şi sprijin de la prietenii noştri şi de la Maestrul nostru, dacă avem unul. În timp ce facem acest lucru, constatăm că este cu putinţă să ştim care sunt cauzele suferinţei noastre şi depunem toate eforturile pentru a ajunge la nivelurile cele mai profunde ale acesteia. În această etapă, practica noastră poate încă „regresa'' (ashrava). A treia învârtire a roţii se numeşte „Realizarea'' şi poate fi exprimată astfel: „Această suferinţă a fost înţeleasă''. Ne dăm seama de eforturile începute odată cu a doua învârtire a roţii. Medicul ne spune denumirea şi toate caracteristicile bolii noastre. După ce am studiat, reflectat şi exersat Primul Nobil Adevăr, ne dăm seama că am încetat să mai fugim de propria suferinţă. Acum putem denumi suferinţa după specificul ei, îi putem identifica toate caracteristicile. Acest lucru ne aduce o stare de fericire, de bucurie „fără obstacole'' (anashrava). Totuşi, chiar şi după ce ne-am diagnosticat cu succes suferinţa, pentru o vreme continuăm să ne aducem nouă înşine suferinţă. Continuăm să turnăm gaz pe foc prin cuvintele, gândurile şi faptele noastre, şi de multe ori nici măcar nu ne dăm seama ce facem. Prima întoarcere a roţii celui de-al Doilea Adevăr Nobil este Recunoaşterea: Eu continui să creez suferinţă. Buddha a spus: „Când ceva a ajuns să existe, trebuie să-i recunoaştem prezenţa şi să căutăm în profunzime natura acestuia. Când privim în profunzime, vom descoperi tipurile de nutrienţi care l-au ajutat să apară şi care continuă să îl hrănească''. Buddha a enumerat apoi patru tipuri de nutrienţi care ne pot duce fie la fericire, fie la suferinţă: hrana, percepţiile senzoriale, impulsurile şi conştiinţa.
|