Unu ÎNŢELEGEREA CORECTĂ Nu la multă vreme după retragerea spirituală în care am reflectat la sfaturile pe care nu le-am dat, câţiva pacienţi m-au întrebat, independent unii de alţii, dacă aş putea să îi învăţ cum să mediteze. Am fost luat prin surprindere de cum au coincis lucrurile. Cel puţin trei oameni mi-au cerut asta, la scurt timp unul după altul. Fiecare voia să-şi petreacă o parte din terapie în contemplaţie, eu urmând a-i ghida în acest sens. M-am conformat dorinţelor lor, deşi mă întrebam dacă nu cumva se feresc să-mi spună ceva. Însă am decis să am încredere în rugăminţile lor şi să îi ajut cum pot mai bine. În timp ce îi instruiam, mi-am dat seama că este imperios necesar să le vorbesc despre înţelegerea Corectă. Altfel, ar fi fost foarte tentant pentru pacienţii mei să considere meditaţia ca pe un alt eşec. Meditaţia pare înşelător de simplă. Nu prea e nimic de făcut. Stăm liniştiţi, ştiind că stăm liniştiţi. Mintea pleacă pe cărări, iar când o prindem din urmă, ne reamintim să ne concentrăm, înţelegerea Corectă ne determină să ne reamintim de ce încercăm să facem acest lucru. O mare parte din viaţă o petrecem gândindu-ne la viitor sau reflectând asupra trecutului, dar această distanţare de prezent contribuie la o înstrăinare continuă şi la o permanentă stare de nelinişte. Când suntem ocupaţi să ne vedem de viaţă, - concentrarea pe trecut şi pe viitor ne îndepărtează de ceea ce avem cu adevărat, de ceea ce este aici şi acum. Buddha a avut o intuiţie paradoxală, conform căreia nu putem fî mulţumiţi de prezent, întrucât ne este frică de schimbare şi de nesiguranţă. Până la urmă, prezentul nu este static, ci într-o continuă mişcare, iar noi nu putem fi niciodată siguri ce ne va aduce următoarea clipă. Trecutul şi viitorul ne preocupă pentru că încercăm să controlăm tot, în timp ce a trăi în prezent necesită o apetenţă pentru neprevăzut. În loc să opunem rezistenţă schimbărilor şi să trăim cu siguranţa rutinei zilnice, aşa cum tindem să facem în viaţa de zi cu zi, ne putem lăsa duşi de val prin meditaţie. Cedăm efemerităţii atunci când medităm, oriunde ne-ar duce. Dacă practicăm meditaţia prin concentrare, putem încerca să ne orientăm atenţia asupra unui singur lucru - pe respiraţie, de exemplu. Când mintea o ia razna, iar noi ne dăm seama de asta, ne reorientăm asupra respiraţiei, fără a ne mustra. Dacă facem meditaţie mindfulness, încercăm să fim conştienţi de mutarea atenţiei asupra altor lucruri. Când stăm jos, ştim că stăm jos, iar când gândim, de asemenea, suntem conştienţi de asta. Putem observa respiraţia sau alte semnale fizice pe care ni le transmite corpul sau judecăţile minţii sau actul gândirii în sine. Mintea sare dintr-o parte într-alta, iar noi o urmăm. Sau, mai bine zis, încercăm. Când scapă de sub control, când ne lăsăm purtaţi de gânduri sau suntem copleşiţi de emoţii şi nu putem fi pe deplin conştienţi, apare întotdeauna un moment în care ne dăm seama că nu suntem atenţi. În acel moment, ne reorientăm asupra unui lucru simplu, precum respiraţia, şi reîncepem meditaţia. Cu timpul, mintea se obişnuieşte cu acest mod de a fi atentă. Învaţă cum să se relaxeze şi să se adapteze. Dacă nu o controlăm, ea rămâne, totuşi, prezentă şi concentrată pe orice are legătură cu noi. Şi totul începe să fie din ce în ce mai clar, ca atunci când ajustezi frecvenţa unui radio şi ştii când începe să recepţioneze undele clar. |