Vremea meditatiei
Când spunem că meditaţia este un antrenament al minţii, admitem că, în
realitate, nu ne putem schimba numai prin voinţă. Suntem conştienţi de
acest fapt când e vorba despre corpul nostru, dar uităm că este valabil,
la fel de bine, şi pentru minte. Meditaţia devine astfel un act de
smerenie. |
39.00 31.20 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Când spunem că meditaţia este un antrenament al minţii, admitem că, în realitate, nu ne putem schimba numai prin voinţă. Suntem conştienţi de acest fapt când e vorba despre corpul nostru, dar uităm că este valabil, la fel de bine, şi pentru minte. Meditaţia devine astfel un act de smerenie; ştim bine că nu putem hotărî de azi pe mâine să fugim mai repede sau mai mult şi nici să fim mai musculoşi sau mai slabi. Ştim că, pentru a reuşi să le facem pe toate acestea, e nevoie de antrenament: trebuie să facem jogging, yoga, trebuie să lucrăm la sală. La fel se întâmplă şi cu mintea: nu ne putem hotărî de azi pe mâine să ne stresăm mai puţin, să fim mai calmi, mai generoşi, să ne distanţăm şi să ne desprindem de context, nici să fim mai atenţi şi să ne concentrăm... Dacă vrem să facem progrese în aceste direcţii, va trebui, şi aici, să lucrăm cu regularitate, iar pentru a progresa va trebui să acceptăm ideea că avem nevoie de o „cultură mentală'' tot aşa cum avem de nevoie de „cultură fizică''. Iar meditaţia este exact acest lucru: un antrenament al minţii. Meditaţia este aşadar un act de smerenie, dar şi un act de curaj şi de creativitate: da, ne putem schimba, chiar şi pe direcţii pe care mulţi le consideră de neschimbat, cum ar fi trăsăturile de caracter sau cele de personalitate; da, putem să ne descătuşăm de ceea ce pare a ne fi destinat, de ceea ce pare deja predeterminat de trecutul nostru; da, ne putem elibera din temniţa, uneori confortabilă, a obişnuinţelor noastre. Putem schimba felul în care vedem lumea şi felul în care trăim în ea, fără medicamente, fără implanturi cerebrale, fără transumanism... Ne putem schimba, dacă medităm cu regularitate. Putem explora modul în care ne funcţionează mintea, îi putem accepta limitele, pe unele le putem respinge şi, în final, putem cultiva în noi ceea ce ne ajută să devenim nişte fiinţe umane mai bune. |
Cuprins:
CUVÂNT-ÎNAINTE: O FRUMOASĂ ADORMITĂ ... 9 2. MEDITAŢIA ŞI CLIPA PREZENTĂ ... 29 3. MEDITAŢIE ŞI ATENŢIE ... 47 4. MEDITAŢIA, CORPUL ŞI SĂNĂTATEA ... 65 5. MEDITAŢIA ŞI GÂNDURILE ... 83 6. ACŢIUNE ŞI NONACŢIUNE ... 105 7. MEDITAŢIA ŞI EMOŢIILE ... 125 8. MEDITAŢIA ŞI LEGĂTURILE CU NOI ÎNŞINE ŞI CU CEILALŢI ... 143 9. MEDITAŢIE ŞI SPIRITUALITATE ... 163 ÎNCHEIERE: „ŢINE-TE DE CUVÂNT'' ... 183 |
Fragment:
EXERCIŢIUL 12 Îndreptaţi-vă spatele, umerii, ancoraţi-vă în respiraţie... Şi întrebaţi-vă: ce ar însemna pentru voi ca în această clipă să treceţi la nonacţiune? Dincolo de aceste binefaceri pentru mintea şi corpul nostru — pe care le hrăneşte şi odihneşte —, nonacţiunea este şi un marker vital pentru capacitatea noastră de a rămâne umani şi nonalienaţi. Şi ne îmbogăţeşte. Căci nonacţiunea nu înseamnă să dormitezi în colţişorul tău când nu mai ai nimic de făcut. Aceasta li se întâmplă celor hiperactivi, celor care sunt sclavii momentului şi ai nevoii de a-l umple cu ceva: ei nu cunosc decât două stări, acţiunea continuă şi somnul de epuizare. NU AVEM TIMP SĂ MEDITĂM? Unii se plâng câteodată că sunt prea ocupaţi ca să mai aibă timp să mediteze. Ei ne spun sincer dezolaţi: „Îmi place ce îmi spuneţi despre meditaţia de conştientizare deplină, dar eu unul/una nu am timp să meditez''. Deci, aşa, aveţi prea multe treburi de făcut ca să vă mai permiteţi să găsiţi timp pentru a vă face un bine, pentru a vă cunoaşte, pentru a vă linişti şi a lăsa să se decanteze tumultul de gânduri? Dar dacă tocmai acest „nu am timp'' este chiar un semn clar că, dimpotrivă, aveţi mare nevoie să meditaţi? Ştiţi ce spunea Sfântul Francisc de Sales pe această temă? „O jumătate de oră de meditaţie pe zi este esenţială, cu excepţia situaţiilor în care suntem extrem de ocupaţi. În asemenea situaţii, este nevoie de o oră pe zi.'' |