Mai mult timp pentru suflet

Când vorbim despre suflet, vorbim despre sentimentul de a fi vii. Acest sentiment este de o importanţă vitală pentru noi, oamenii: el ne conferă nu doar bucuria de a trăi, ci înseamnă şi că ne percepem nevoile lumii noastre interioare. În principiu, putem evalua evenimentele ce se petrec în lume prin prisma întrebării dacă ele contribuie sau nu la sporirea vitalităţii noastre — o întrebare ce măsoară dintr-o perspectivă nouă relaţiile dintre noi, dar şi felul în care ne raportăm la natură sau la economie. A trăi ar trebui să însemne a ne simţi vii.

Pentru aceasta, avem nevoie de timp pentru suflet şi de atenţie îndreptată asupra lui. Există multe situaţii care ne pot face să ne simţim însufleţiţi: o privire prietenoasă, observarea unui copil mic şi curajos care încearcă să cucerească lumea, o privelişte frumoasă, o poezie de care ne amintim, un film ce ne emoţionează, un gest plin de dragoste, venit pe neaşteptate. Însă avem nevoie să percepem aceste situaţii în întreaga lor dimensiune afectivă, să le savurăm, să le dilatăm în imaginaţia noastră.

Dar de unde să ne luăm acest timp, dacă nu-l avem?

Atenţia este o resursă preţioasă şi rară. De aceea, „toţi şi toate'' îşi doresc să aibă atenţia noastră. Ştim că atenţia este elementul care „unge'' relaţiile, de ea au nevoie şi copiii pentru a se putea dezvolta armonios. Ea ne cam lipseşte în viaţa adultă, dar ne-ar plăcea s-o primim mai mult.

Cuvânt-înainte ... 7

Introducere ... 11
Pierderea tihnei ... 13
Maturizarea necesită timp ... 16
Sufletului nu i se face lobby ... 19
Suflet şi simţuri ... 23

Rezonanţa: a fi în relaţie ... 27
Sinele relaţiei ... 29
Empatia ... 33
Empatia faţă de noi înşine ... 36

Sufletul se relevă pe sine în reprezentări ... 39
Imaginaţia şi emoţiile ... 43
Bucuria anticipată — determinată de imaginaţie ... 44
Orientarea după emoţii ... 47
Emoţiile creează relaţii ... 48
A avea timp pentru bucurie ... 50
Eficacitatea reprezentărilor ... 54
Efecte reciproce: noi influenţăm lumea, iar lumea ne influenţează pe noi ... 56
Reprezentările imaginative şi limbajul ... 59
Limbajul sufletului în poezie ... 60
Simbolurile ca fenomene de rezonanţă ... 61

Simbolurile conferă viaţă ... 64
Simbolurile şi semnificaţia lor ... 64
Dinspre planul simbolic spre planul concret ... 72
Corpul ca simbol ... 76

Imaginaţia obstrucţionată ... 80
Imaginaţia ca fast-food ... 80
Impersonalul „se'' şi determinarea din exterior ... 85
A simţi emoţiile şi a vorbi despre emoţii ... 89
Obstrucţionarea imaginaţiei din interior: complexele....92
Reprezentările imaginative arhetipale ... 96

Problema noastră cu timpul şi cu identitatea ... 105
Partea întunecată a accelerării ... 112
Contracararea instigatorului intern ... 113
Răgaz — contraexperienţa ... 118
Plictiseala ... 120
A ne descoperi interesele ... 123
Plictiseala existenţială şi depresia ... 126

Ce ne ţine totuşi sănătoşi? ... 136
Creativitatea şi răbdarea ... 137
Momentul potrivit: Kairos ... 139
A trăi în mod creativ ... 141
Semnificaţia artei ... 142

Ce ne hrăneşte sufletul? ... 146

Cuvânt de mulţumire ... 151
Bibliografie ... 153

Maturizarea necesită timp

Nu avem de-a face în permanenţă cu un ritm accelerat. Anumite arii ale vieţii nu se lasă urgentate.

Trebuie să luăm o decizie şi nu putem face acest lucru. Spunem atunci că decizia nu e „coaptă'' încă. Pentru ca un lucru să se poată maturiza, el necesită timp; procesele de maturizare pot fi grăbite doar într-o măsură limitată. Tocmai de aceea vorbim despre procese care au nevoie de un timp al lor. Ceea ce trebuie să crească, să se pârguiască, să se dezvolte are nevoie de timpul său. Cu siguranţă, atunci când întâmpinăm dificultăţi în dezvoltare, anumite probleme pot fi rezolvate. Dar dezvoltarea însăşi necesită timp. Şi tocmai atunci când aşteptăm nerăbdători un progres, devine foarte clar că totul are nevoie de un timp anume şi că toate vin la vremea lor. Apoi, dintr-odată, ştim ce decizie trebuie să luăm, ce este cu adevărat important pentru noi, iar acest moment nu poate fi predeterminat. E adevărat că avem planurile noastre, iar ele par să se înmulţească, să ne structureze şi să ne determine tot mai mult viaţa cotidiană. Însă multe lucruri nu respectă aceste planuri pe care ni le facem. Nu pot să-i prescriu unui copac cât anume să crească în decursul acestui an. Pot doar să-mi doresc.

Faptul că sufletul nostru are nevoie de timp devine evident când ceva ne-a făcut să ne pierdem echilibrul. Liniştea interioară ne-a dispărut, nu mai suntem în contact cu noi înşine, avem senzaţia că ne-am pierdut centrul. Am vrea să ne adunăm iar, să ne centrăm din nou în noi înşine. Însă acest lucru necesită timp.

Când ceva ne destabilizează, avem nevoie de timp pentru a atinge din nou o oarecare stare de echilibru. Ştim, într-adevăr, că timpul nu vindecă toate rănile, dar procesul de vindecare necesită timp pentru a se putea pune în mişcare. Fără contribuţia timpului, cu siguranţă că rănile nu se vor vindeca. Atunci când suntem confruntaţi cu o situaţie de viaţă apăsătoare, în prima fază ne gândim că este de nesuportat. Şi totuşi o suportăm. Vorbim despre ea, ne percepem emoţiile, reflectăm asupra ei, căutăm soluţii. Toate acestea au nevoie de timp. Apoi ne putem implica din nou în viaţă, trăim experienţe noi. Viaţa ne dă o mână de ajutor, apar experienţe şi provocări noi, pe care, cu vremea, le putem accepta tot mai mult. Aşa cum un proces de vindecare fizică necesită timp, ca orice lucru care şi-a pierdut starea de echilibru, tot astfel şi sufletul are nevoie de timp.

Însă sufletul are nevoie de timp şi pentru a percepe experienţele bune. Şi în cazul evenimentelor frumoase, atenţia este îndreptată spre senzaţii, amintiri, conexiunile dintre ele, ideile asociate lor, spre ceea ce ne îmbogăţeşte, spre ceea ce ne animă sentimentele şi ne ajută să integrăm acea experienţă într-un mod fericit. Trăim o experienţă minunată, suntem entuziasmaţi, bucuroşi şi avem nevoie de timp pentru a lua urma acestor afecte, a experienţelor pe care le-am trăit, a imaginilor ce prind viaţă în psihicul nostru. Când aceste experienţe emoţionale, senzoriale, semnificative din punct de vedere existenţial sunt importante pentru calitatea vieţii” noastre, vrem să le dăm viaţă iar şi iar, să le transformăm, câtă vreme este posibil, într-o experienţă plăcută. Iar acest lucru are nevoie de timp. De asemenea, întotdeauna ne putem chema în memorie experienţe resimţite la nivel emoţional, senzorial şi cognitiv, le putem activa în conştientul prezent; de exemplu, să ne entuziasmăm din nou de o bucurie trăită. Atunci ne simţim vii, în contact, în rezonanţă cu lumea noastră interioară şi cu cea din jurul nostru. În amintiri suntem acasă, amintirile sunt căminul nostru psihic.