Filosoful care studiază fenomenele sociale trebuie să aibă mereu în minte faptul că, pe lângă valoarea lor teoretică, acestea au şi o valoare practică şi că, din punctul de vedere al evoluţiei civilizaţiilor, aceasta din urmă este singura care are o oarecare importanţă. O constatare de acest gen trebuie să-l facă să fie foarte circumspect în legătură cu concluziile, mai circumspect decât faţă de legea care pare, iniţial că vrea să i le impună. Mai există şi alte motive de natură să-i impună această rezervă. Complexitatea evenimentelor sociale este atât de mare, încât este cu neputinţă ca acestea să fie cuprinse în ansamblul lor şi nici să li se prevadă efectele influenţei lor reciproce. Se pare şi că, în spatele faptelor vizibile, se ascund uneori mii de cauze care nu pot fi văzute. Fenomenele sociale vizibile pare să fie rezultanta unei imense activităţi inconştiente, care, de cele mai multe ori, rămâne inaccesibilă analizei noastre. Fenomenele perceptibile pot fi comparate cu nişte valuri care vin să transpună, la suprafaţa oceanului, învolburările care se petrec în adâncul lui şi pe care noi nu le cunoaştem. Observate în majoritatea acţiunilor lor, mulţimile dau dovadă, cel mai adesea, de o mentalitate ciudat de inferioară. Dar există şi alte acţiuni, în care par ghidate de acele forţe misterioase pe care cei bătrâni le numeau destin, fire, providenţă, pe care noi le numim vocile morţilor şi a căror putere nu o putem ignora, cu toate că nu îi cunoaştem esenţa. S-ar părea, uneori, că, în sânul naţiunilor, există nişte forţe latente, care le ghidează. Ce poate fi, de exemplu, mai complicat, mai logic, mai minunat decât o limbă? Şi de unde iese totuşi, acest lucru atât de bine organizat şi atât de subtil, dacă nu din spiritul inconştient al mulţimilor? Academiile cele mai savante, gramaticienii cei mai apreciaţi nu fac decât să înregistreze, într-un mod vrednic de milă, legile care guvernează aceste limbi, fiind cu totul incapabili să le creeze. Chiar când e vorba despre ideile geniale ale oamenilor iluştri, suntem, oare, siguri că acestea sunt, în exclusivitate, opera lor? Fără îndoială, ele sunt, întotdeauna, create de nişte spirite solitare. Dar miile de firişoare de praf care formează aluviunile în care au încolţit aceste idei, oare nu spiritul mulţimilor a fost acela care le-a format? Mulţimile, fără îndoială, nu sunt niciodată conştiente, dar tocmai această inconştienţă este, poate, una dintre tainele forţei lor. În natură, fiinţele care ascultă numai de instinct fac lucruri a căror minunată complexitate ne uluieşte. Raţiunea este ceva prea nou în cadrul omenirii şi prea lipsită de perfecţiune pentru a ne putea dezvălui legile inconştientului şi, mai ales, pentru a le putea înlocui. În toate acţiunile noastre, partea inconştientului este imensă, iar aceea a raţiunii foarte mică. Inconştientul acţionează ca o forţă încă necunoscută.
|
Adevăr Divin
