CAPITOLUL DOI ŞTII CUM E, DRAGĂ CITITORULE, când încerci vitejeşte să faci ceea ce trebuie, iar universul, în loc să te recompenseze pentru eforturile tale nobile, te împroaşcă cu noroi?
Ştii? Ei bine, atunci ştii exact cum m-am simţit eu când m-am trezit din somnul meu de dimineaţă şi am văzut că Sfinţia Sa era plecat la o întâlnire care avea să dureze toată ziua, că biroul asistenţilor executivi era gol si că nu mai era ceată afară.
Şi, ca să valorific din plin fiecare zi, ştiam ce trebuie să fac. De săptămâni de zile nu mai trecusem pe la Himalaya Book Cafe. Era timpul să fac o vizită.
Mergând pe dalele ude de piatră din curte, lumea mi se părea mohorâtă şi neatrăgătoare. Deşi nu mai era ceaţă, mă simţeam mulţumită de mine însămi că înfruntam natura pentru a putea beneficia de fiecare oră care trecea. Dar tot eram hotărâtă să îmi feresc lucioasa blăniţă crem de apa murdară de pe jos.
De obicei, când mergeam prin curte, primeam un anumit tip de atenţie. Toţi călugării de la Namgyal ştiau exact cine eram şi, când mă vedeau, îşi plecau capetele reverenţios sau îşi duceau mâinile în dreptul inimii, prosternându-se. Turiştii care vizitau mănăstirea erau aproape la fel de emoţionaţi să mă vadă pe cât erau de emoţionaţi să-l zărească pe Dalai Lama. Inevitabil, erau selfie-uri şi poze, chiar şi filmuleţe video trimise celor dragi din întreaga lume, ca să se laude că au întâlnit-o pe Pisica Sfinţiei Sale.
În dimineaţa asta, nu erau călugări, ci doar un grup dezordonat de turişti în depărtare. Dar atunci o uriaşă sferă portocalie a venit ca fulgerul de nicăieri, direct spre mine. Nu am avut de ales şi am sărit. Pentru o pisică cu lăbuţe şubrede ca ale mele, o săritură în înălţime nu e deloc uşoară. Iar încercarea mea nu a fost una reuşită. M-am azvârlit în sus cu toată puterea. M-am zbătut în aer. M-am întins cât eram de lată, deloc elegant, pe pământ - direct într-o băltoacă ce se formase într-un loc unde lipsea o dală de piatră. Am aterizat dureros, apoi am fugit cât m-au ţinut lăbuţele când am auzit un băiat râzând pe înfundate.
- Ia uită-te la pisica aia! i-a strigat el prietenului său.
Am auzit o pocnitură puternică de la contactul încălţămintei cu mingea înainte ca mingea de fotbal să treacă pe lângă mine - de data asta, nu atât de aproape.
- E oloagă! a râs celălalt.
- Infirmă! a strigat primul, în timp ce mă apropiam de poartă, iar labele din spate mă usturau şi mă dureau din pricina cruzimii lor fără minte. |
Adevăr Divin
