Adevăr Divin
▷ Ezoterism ▷ General

Tratatul celor 7 raze volum I Prima parte Psihologie ezoterica

Autor:
Editura:
Editura: Solisis
... voi aborda subiectul în întregime din perspectiva familiei umane și voi trata subiectul în ceea ce privește valorile psihologice, punând bazele pentru noua psihologie care este foarte necesară și astfel abordând în principal ecuația umană.
Tratatul celor 7 raze, volum I prima parte Psihologie ezoterică

92.40 83.16 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Tratatul celor 7 raze volum I Prima parte Psihologie ezoterica” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

×

Detalii:

Aici îmi aduc la îndeplinire intenția de a scrie o carte despre subiectul celor Șapte Raze. Acest subiect a fost întotdeauna de un real interes pentru studenți, dar se știe puțin despre raze.

Știm, din The Secret Doctrine (Doctrina secretă), că ele sunt Forțele făuritoare și suma a tot ce există în universul manifestat, dar efectul lor în regatul uman, precum și calitatea și natura lor esențială, rămân încă un mister. Va fi necesar să evit perspectiva cosmică, dacă o pot numi așa, pentru că intenționez ca informațiile să aibă o valoare practică pentru cursant și pentru cititorul inteligent.

Prin urmare, voi aborda subiectul în întregime din perspectiva familiei umane și voi trata subiectul în ceea ce privește valorile psihologice, punând bazele pentru noua psihologie care este foarte necesară și astfel abordând în principal ecuația umană. Ce am de spus va fi un comentariu la o extindere a cuvintelor din poemul The Secret Doctrine (Doctrina secretă), potrivit cărora „Toate Sufletele sunt una cu Suprasufletul”.

Voi adăuga, de asemenea, că atitudinea voastră față de învățătura transmisă ar trebui să fie cea a unui student care caută un adevăr care poate fi verificat și informații care pot fi aplicate în viața cotidiană și testate în creuzetul experienței trăite. 
• Alice A. Bailey
Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 92.40 RON
Discount
Discount 10%
Preț final
Preț final 83.16 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-95669-1-6
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

Recomandări:

Nu sunt produse la această cotegorie

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș